Spasmofilie

[GK_FAN 2]

Orice

[kriemhild 0]

Dar v-ati intrebat vreodata cat veti rezista intr-o stare de permanenta activitate?

Ca daca asta e solutia pe care ati gasit-o, sa faceti tot timpul ceva ca sa nu apara gandurile, atunci eu ma intreb cat timp veti reusi sa faceti ceva. Eu vad activitatea asta a voastra ca pe o fuga de propriile voastre ganduri, nicidecum ca pe o confruntare. Ce-ar fi daca ati sta pe loc si v-ati confrunta cu gandurile astea?

Sunt gandurile voastre, credeti ca vor lupta impotriva voastra?

[Broscuta_Fermecata 1]

Sunt exact de aceeasi parere cu kriemhild. Daca sunt momente bune, e de bine. Insa, ganditi-va cati ani i-au trebuit mintii voastre sa invete toate tiparele astea negative? Asta nu s-a intamplat de pe o zi pe alta, asa cum nu se va intampla nici reversul. Poate vor trece luni in care sa mai aveti uneori frica asta de inca un atac al anxietatii. Am trecut prin asta si inca mai sunt momente in care imi pun problema daca voi rezista cu bine la situatii stresante pe care nu le pot prevedea. Dar nu ma ia anxietatea de la asemenea ganduri. Ma intreb si imi si raspund: voi vedea la momentul potrivit. Daca repeti exercitiul asta de a te simti bine, mintea va descoperi si ea noi carari pe care sa o apuce cand nu e totul roz. Ca sa nu mai spun ca cine trece prin anxietate, pune orice pe seama ei. Oricat ai fi de normal, sunt momente in care esti mai abatut, fara chef, in care te copleseste oboseala, esti nervos etc. Amintiti-va ca aveati starile astea si cand nici nu va gandeati la anxietate. Iar acum, cand le aveti, le exagerati. Prietenul meu nu are si nu a avut asemenea probleme si, discutand uneori cu el, il intrebam despre diverse stari pe care le simteam eu si credeam ca sunt anormale. Nu e deloc asa. Iar cand te simti mai nasol, e foarte frumos daca te-ai forta sa gandesti pozitiv. Dupa o vreme de insistente, mintea se obisnuieste. In momentul in care scriu, am o stare de tot rahatul (imi scuzati limbajul). In urma cu cateva luni as fi spus ca sigur e anxietatea. Acum nici nu ma gandesc la asta. Sunt foarte obosita, am o perioada stresanta si imi trebuie un somn bun si cateva ceasuri in care sa ma alint. Atat!

[tavi_ar 1]

Dar v-ati intrebat vreodata cat veti rezista intr-o stare de permanenta activitate?

Ca daca asta e solutia pe care ati gasit-o, sa faceti tot timpul ceva ca sa nu apara gandurile, atunci eu ma intreb cat timp veti reusi sa faceti ceva. Eu vad activitatea asta a voastra ca pe o fuga de propriile voastre ganduri, nicidecum ca pe o confruntare. Ce-ar fi daca ati sta pe loc si v-ati confrunta cu gandurile astea?

Sunt gandurile voastre, credeti ca vor lupta impotriva voastra?

 

Draga Kriemhild,

Inteleg perfect ceea ce vrei sa spui. Se spune ca munca l-a creat pe om iar odinna il intretine. Lejer, se poate deschide un topic calat pe aceasta tema. Dar, vezi tu, daca ne complacem numai intr-o stare meditativ-contemplativa iarasi nu e bine pentru noi, anxiosii. Sunt unii care au doza aceea de invidiat, de nepasare, indiferenta, apatie, nesimtire crasa, etc. Eu consider ca, indiferent de varsta, trebuie sa ne ocupam timpul cu ceva util si care ne face placere, sa ne intrebuintam, cu alte cuvinte, sa nu vegetam. Altminteri, am ajunge lenesi, total indolenti. Si asta e ceva patologic, in contradictie flagranta cu esenta omului firesc, adica 'homo faber'. Dupa cum bine cunosti, tulburarile anxios-depresive, prin efectele in plan somatic, neurovegetativ, induc sari de neputinta, de dezinteres, de agitatie, neliniste, temere bizara si nejustificata, culpabilitate, inutiliate, absenta interesului si motivatiei pentru placerile elemenare, etc. Am observat ca, daca ne redescoperim vechile placeri si identificam alte vocatii sau pasiuni si ne implicam activ in asemenea preocupari, simptomele in cauza dispar aproape total. De fapt, fondul problemei in anxietate/depresie este absenta fericirii. Sunt afectiuni sufletesti. In ceea ce ma priveste, o atitudine de expectativa, de suficenta, multumire si plafonare nu ma satisface nici in plan sentimental si nici somatic. De aceea, pledez si pentru o terapie ocupationala. Numai bine !

[kriemhild 0]

Draga Kriemhild,

Inteleg perfect ceea ce vrei sa spui. Se spune ca munca l-a creat pe om iar odinna il intretine. Lejer, se poate deschide un topic calat pe aceasta tema. Dar, vezi tu, daca ne complacem numai intr-o stare meditativ-contemplativa iarasi nu e bine pentru noi, anxiosii. Sunt unii care au doza aceea de invidiat, de nepasare, indiferenta, apatie, nesimtire crasa, etc. Eu consider ca, indiferent de varsta, trebuie sa ne ocupam timpul cu ceva util si care ne face placere, sa ne intrebuintam, cu alte cuvinte, sa nu vegetam. Altminteri, am ajunge lenesi, total indolenti. Si asta e ceva patologic, in contradictie flagranta cu esenta omului firesc, adica 'homo faber'. Dupa cum bine cunosti, tulburarile anxios-depresive, prin efectele in plan somatic, neurovegetativ, induc sari de neputinta, de dezinteres, de agitatie, neliniste, temere bizara si nejustificata, culpabilitate, inutiliate, absenta interesului si motivatiei pentru placerile elemenare, etc. Am observat ca, daca ne redescoperim vechile placeri si identificam alte vocatii sau pasiuni si ne implicam activ in asemenea preocupari, simptomele in cauza dispar aproape total. De fapt, fondul problemei in anxietate/depresie este absenta fericirii. Sunt afectiuni sufletesti. In ceea ce ma priveste, o atitudine de expectativa, de suficenta, multumire si plafonare nu ma satisface nici in plan sentimental si nici somatic. De aceea, pledez si pentru o terapie ocupationala. Numai bine !

Cred ca m-ai inteles gresit. A te odihni/relaxa nu e totuna cu a vegeta. Exista un timp pentru munca si unul pentru relaxare. Asa e o functionare sanatoasa. Orice dezechilibru face rau. La asta ma refeream.

[tavi_ar 1]

Cred ca m-ai inteles gresit. A te odihni/relaxa nu e totuna cu a vegeta. Exista un timp pentru munca si unul pentru relaxare. Asa e o functionare sanatoasa. Orice dezechilibru face rau. La asta ma refeream.

 

Corect ! Subscriu la ceea ce afirmi, mai ales la ideea ca exista un timp pentru munca si unul pentru relaxare. Am vrut doar sa punctez pe faptul ca omul ar trebui sa fie activ pana moare, sa munceasca mai mult sau mai putin, in varii domenii, functie de potente si de starea sanatatii. Inactivitatea poate sa il distruga mental sau fizic. Evident, ii trebuie si odihna/relaxarea inerenta. Orice exces, fie ca este vorba de munca sau odihna, produce dezechilibrele inerente de care aminteai. Numai bine !

[kriemhild 0]

Corect ! Subscriu la ceea ce afirmi, mai ales la ideea ca exista un timp pentru munca si unul pentru relaxare. Am vrut doar sa punctez pe faptul ca omul ar trebui sa fie activ pana moare, sa munceasca mai mult sau mai putin, in varii domenii, functie de potente si de starea sanatatii. Inactivitatea poate sa il distruga mental sau fizic. Evident, ii trebuie si odihna/relaxarea inerenta. Orice exces, fie ca este vorba de munca sau odihna, produce dezechilibrele inerente de care aminteai. Numai bine !

Pai eu asa am inteles, ca GK este nevoit sa-si ocupe tot timpul ca sa nu fie nevoit sa se confrunte cu gandurile negative...si am intrebat: Pentru cat timp crede ca va reusi sa-si ocupe tot timpul? Oare fara relaxare nu va claca la un moment dat?...Ideea e ca eu cred ca nu asta e solutia.

Editat Ianuarie 20, 2007 de kriemhild

[monyca 0]

Buna

Am si eu aceeasi problema dureroasa ca si voi: Atacul de panica.

Am intrat din intamplare pe acest forum, am citit mesajele voastre si va multumesc. Acum doua zile dupa ce am citit aceste mesaje vreau sa va spun ca m-am mai linistit putin, pot spune ca in aceste doua zile nu am mai avut nicio problema.

Atacul de panica s-a produs acum o jumatate de an si am fost la f. multi doctori care mi-au dat o gramada de medicamente. Aceste medicamente nu au niciun efect asupra acestui atac de panica. Va rog sa-mi spune-ti cum a inceput la voi acest atac? A inceput intr-o perioada de stres, de suparare sau pur si simplu?

Va multumesc si va doresc insanatosire grabnica.

[tavi_ar 1]

Buna

Am si eu aceeasi problema dureroasa ca si voi: Atacul de panica.

Am intrat din intamplare pe acest forum, am citit mesajele voastre si va multumesc. Acum doua zile dupa ce am citit aceste mesaje vreau sa va spun ca m-am mai linistit putin, pot spune ca in aceste doua zile nu am mai avut nicio problema.

Atacul de panica s-a produs acum o jumatate de an si am fost la f. multi doctori care mi-au dat o gramada de medicamente. Aceste medicamente nu au niciun efect asupra acestui atac de panica. Va rog sa-mi spune-ti cum a inceput la voi acest atac? A inceput intr-o perioada de stres, de suparare sau pur si simplu?

Va multumesc si va doresc insanatosire grabnica.

 

Buna Monyca !

Din proprie experienta iti pot spune ca atacul de panica propriu-zis se declanseaza pe fondul acumularii unor nemultumiri si a stresului. A nu fi confundat cu o emotie puternica ce produce unele neplaceri somatice de moment. Emotiile sunt naturale si nu putem sa le inlaturam. Nu am mai fi oameni. Le putem insa controla prin antrenament, autodeterminare, etc.. Mai succint, prin inteligenta emotionala. Evident, sunt si alte cauze declansatoare. Este precum picatura ce a umplut paharul iar continutul acestuia se revarsa. Pot urma fobiile, cum ar fi agorafobia, anxietatea si depresia. Retine ca medicamentele te pot ajuta sa faci fata situatiei, nu vindeca insa complet si definitiv. Regleaza cumva chimia creierului, in special deficitul de serotonina, noradrenalina, etc. Oricum, din asta nu se moare, dar nici prea bine nu te simti. E o afectiune a sufletului ranit. Aici trebuie umblat. Psihoterapia ajuta enorm. Unii se vindeca in cateva saptamani sau luni si chiar nu mai recidiveaza, la altii poate dura ani buni. Depinde cat de grava este durerea sufleteasca, asociata cu absenta fericirii si cat de prompta si profesionista este interventia. In rimul rand trebuie sa lupti cu tine in gasirea cauzelor declansatoare si eliminarea lor. Multa sanatate si curaj !

[GK_FAN 2]

Intr-adevar incerc sa-mi ocup timpul cu cate ceva. In general nu sunt o persoana cu prea multa rabdare, si chiar daca ma simt bine, nu pot sa stau fara sa fac nimic. Ma relaxez cum pot dar tot facand cate-o activitate. Fie ca citesc o carte/revista, fie urmaresc o competitie sportiva, ascultand muzica clasica, etc.