[Hypathia]

John Moore vorbeste in cartea lui, Confusing love with obsession, despre iubirea obsesiva.
Iubirea obsesiva are patru faze.

1. Faza atractiei
- atractie romantica puternica dupa doar cateva minute de la intalnirea celor doi
- o presiune stringenta de a intra intr-o relatie romantica indiferent de compatibilitate
- concentrarea pe caracteristicile fizice ale persoanei, netinad cont de diferentele de personalitate
- fantezii nerealiste legate de celalalt, atribuindu-i calitati magice
- se manifesta comportamentul controlator, obsesiv

2. Faza anxioasa
- teama de infidelitate
- teama de abandon
- nevoia de a fi in contact permanent cu celalalt (telefon, internet etc)
- sentimente puternice de neincredere ce au ca efect depresia, o relatie tensionata, resentimente
- continuarea comportamentului controlator, obsesiv
- sentimentul ca celalalt nu ar trebui sa vorbeasca, sa se intalneasca sau sa intre in contact cu alte persoane
- reactii verbale/fizice violente directionate catre persoana iubita sau catre sine cand persoana iubita nu mai tine cont de nevoile sale obsesive

3. Faza obsesiva
- comportamente nevrotice, compulsive, cum ar fi telefoane repetate la locul de munca al partenerului, etc
- acuzatii nefondate referitoare la infidelitatea partenerului
- tactici extreme de control

4. Faza distructiva
- ganduri depresive, sentimentul de vid interior
- self-esteem scazut datorita relatiei distruse
- sentimente puternice de vina si ura de sine
- furie si dorinta de a se razbuna pe partenerul care a incheiat relatia
- neacceptarea faptului ca relatia s-a sfarsit, incercari de recucerire a persoanei iubite, promisiuni de schimbare
- uz de droguri, alcool, mancare, sex pentru a compensa emotiile dureroase
- ganduri de suicid. Fara consiliere si suport emotional, subiectul este in pericol de a se sinucide

[Nemo!]

Am impresia ca schema de mai sus descrie bine gelozia obsesiva.

In cadrul iubirii obsesionale cred insa ca intra si alte categorii de iubire:

- cel care iubeste de la distanta, multi ani de zile, chiar daca nu se concretizeaza nimic. De pilda, fete care iubesc in taina 5 ani, si obiectul dorit nu stie sau nu prea stie clar ce se intampla. Ori baieti care nu au curajul sa isi marturiseasca sentimentele, din timiditate.

- cei care se indragostesc la prima vedere, nerezonabil, mizand pe intuitie si pe feeling-uri puternice, mergand dupa vocea inimii, si sunt capabili sa se indragosteasca de persoane ce nu ii inteleg si sunt nepotrivite, in schimb trec cu vederea persoanele care ar putea sa tina la ei, pentru motive puerile: nu le place nasul, studiile,mirosul, nu simt "chimia" cu ele, adica fluturii din stomac, palpitatii, transpiratii (ei confunda furtunile biochimice din creier cu dragostea ca relatie cladita in timp pe baza de valori si aspiratii comune)

- cei care nu accepta ca relatia s-a terminat, din cauza ca nu suporta abandonul, si devin obsedati de persoane cu care oricum nu ar fi mers nimic, fac presiuni, crize, santaje emotionale, ameninta cu sinuciderea, hartuiesc, etc

- cei care devin obsedati de o anumita persoana din cauza ca au teama de respingere din partea sexului opus, iar cu acea persoana dorita au impresia ca nu pot fi respinsi, ori, daca sunt respinsi, cred ca pot cat de cat controla intensitatea respingerii si formele ei

- cei care devin obsedati de vedete, le asalteaza cu scrisori de dragoste, ba chiar le hartuiesc fizic

Si vor mai fi fiind tipuri.
Tema e interesanta,si cred ca merita nuantata si explorata bine.

O carte foarte buna pe tema asta:
http://ifile.it/tlobesc/Susan%20Forward%20...%20Let%20Go.pdf

Aceasta postare a fost editata de Kosmotro: 06 March 2011 - 08:22 PM

[Allexandrra]

Hypathia, la Mar 6 2011, 02:14 PM, a spus:

Eu o numeam iubire pasionala. Sunt prin literatura ilustrari ale iubirii de genul asta. Imi vin in cap doar doua exemple acum; interesant e ca ambele au protagonisti tigani, La rascruce de vanturi si Carmen. Ma intreb si va intreb ce anume au special persoanele care traiesc astfel de iubiri, lasand la o parte cazurile cu totul patologice in care ea/el este complet neinteresant pt. sexul opus si isi fixeaza atentia asupra cuiva numai ca sa aiba la ce visa. Ma refer la persoane cat de cat normale, care ar putea avea relatii normale, dar se implica intr-una din asta devoratoare.

Aceasta postare a fost editata de Allexandrra: 06 March 2011 - 08:41 PM

[Hypathia]

Kosmotro, la Mar 6 2011, 07:58 PM, a spus:

stii cum e?
toate astea sunt oarecum intretinute cultural, cu teoria sufletelor pereche, dragoste la prima vedere ("valori" promovate mai ales de filmele comerciale), legea karmei etc.
Devii obsesiv in iubire si iti explici asta spunand ca e sufletul pereche, ca merita sa "lupti" pentru el etc.
Sau devii obsesiv in iubire si iti justifici comportamentul spunand ca ai de facut niste plati karmice.

Allexandrra, la Mar 6 2011, 08:40 PM, a spus:

Ma refer la persoane cat de cat normale, care ar putea avea relatii normale, dar se implica intr-una din asta devoratoare.

Poate fi vorba de un vid interior, de mari nevoi afective nesatisfacute de catre parinti in copilarie.
Astfel de persoane au si o mare forta interioara. Procesul este starnit de cineva care aparent poate sa satisfaca toate planurile functionarii individului: afectiv, material, inteligenta, sensibilitate etc.
Cel care vrea dragoste pasionala, cum spui tu, va simti ceva de genul totul sau nimic, in sfarsit traiesc, fluturii din stomac sunt garantia ca de data asta e ok, celalalt e alesul etc
O relatie din asta poate fi intr-adevar satisfacatoare pe termen lung, sau din contra, poate sa mascheze incompatibilitati flagrante. Ma gandesc aici mai ales la cartea lui Pascal Bruckner, Luni de fiere (sau filmul lui Polanski, Bitter Moon).
Relatiile normale nu au atata implicare emotionala si din ele poti sa iesi mai usor (daca nu a intervenit rutina, comoditatea etc). Pe cand astfel de relatii pasionale pot fi ori foarte satisfacatoare, ori sa-ti lase traume. E o intensitate mai mare. Micile oscilatii pot deveni perturbatoare din cauza intensitatii mari.

Tiganii sunt mult mai putini integrati social, mai putin dependenti de conventii sociale, mai putin conformisti, de asta sunt expusi unor furtuni pasionale. Ei nu au controlul a ceea ce simt si sunt orbiti in aprecierea corecta a celuilalt. E si o conditionare culturala la ei, din cauza cantecelor care ii invata asta. Ei asa se formeaza.

[Allexandrra]

Hypathia, la Mar 6 2011, 09:00 PM, a spus:

E o intensitate mai mare. Micile oscilatii pot deveni perturbatoare din cauza intensitatii mari.

Da, cred ca intensitatea e cheia. Sunt persoane cu trairi foarte intense, au nevoie de doze concentrate. Autorul da caracteristici din astea de personalitate?

[Nemo!]

Daca o sa cititi poetii rusi, gen Lermontov, Esenin, Puskin, veti vedea ca in cultura rusa astfel de iubiri pasionale sunt promovate, valorizate. Generatii dupa generatii sunt educati de mici in scoli si acasa prin poeziile lor si prin cantece folk pe versurile lor sa exagereze importanta iubirii pasionale. Pana la urma ea devine scop in viata pana si pentru cei normali, care au afecte reduse ca intensitate.
Pana si Puskin la sfarsitul vietii a scris poemul Tiganii, care proslavea viata libera, autentica, pasionala, drept una care merita sa fie urmata. Or, asta e discutabil. A da drumul pasiunii din lant poate fi distructiv. Tiganii o stiu asta pe pielea lor, din nenumaratele cazuri de sinucideri, crime, raniri. De aia si incearca sa tempereze pasiunile prin maritarea fetelor foarte tinere, sau prin legea tiganeasca dura (adica reaminteste tinerilor ca exista o lege mai presus de legea inimii inflacarate, si ca actele nebunesti au consecinte, e bine sa se si gandeasca inainte de a actiona pasional).

Din carti, aceste valorizari au trecut in filme, prin ecranizari, prin inspirare. Astfel avem generatiile actuale foarte interesate de dragostea pasionala. Eu cred ca aceasta e rezervata unui cerc redus de oameni, care au intr-adevar puterea interioara de a simti intens. Pe ceilalti ii poate orbi rau de tot. Si multi se frig foarte tare urmand pasiuni doar pentru ca tv-ul i/a invatat ca ele sunt valoarea suprema in viata. Cel mai rau e sa dai peste manipulatori si escroci sentimentali, care stiu extrem de bine lucrurile astea, pe ce butoane sa apese, ce nevoi nesatisfacute sa satisfaca pentru a putea profita mai apoi, ce cuvinte sa foloseasca, si cum sa pozeze in "romantici", "pasionali", "iubit din alta viata", "sortit pe totdeuna", "amant discret pentru o amintire frumoasa la batranete", "gigolo", etc.
Unii sunt si escroci financiari, pe langa inselarea sentimentala.
Iar a fi inselat sentimental lasa traume, scade self/esteem-ul.
Am cunoscut si eu falsi "pasionali" din astia. Azi, cand aud "pasiune", ciulesc urechile.

Eu zic ca dragostea pasionala e buna, daca stii ce faci, daca testezi bine partenerul, daca ai siguranta de a-ti da drumul sentimentelor cu cineva care stii ca merita si nu iti va trada increderea. Atunci merita. Dar nu prosteste, cu orice smecheras sau smecherita, care stie invarti vorbe mari ca "pasiune", "te iubesc", "ce frumoasa esti", "simt ca suntem sortiti", si asta foarte devreme, de la primul contact sau dupa doar cateva convorbiri.

Aceasta postare a fost editata de Kosmotro: 06 March 2011 - 09:49 PM

[_Undying_]

Kosmotro, la Mar 6 2011, 09:42 PM, a spus:

Daca o sa cititi poetii rusi, gen Lermontov, Esenin, Puskin, veti vedea ca in cultura rusa astfel de iubiri pasionale sunt promovate, valorizate. Generatii dupa generatii sunt educati de mici in scoli si acasa prin poeziile lor si prin cantece folk pe versurile lor sa exagereze importanta iubirii pasionale. Pana la urma ea devine scop in viata pana si pentru cei normali, care au afecte reduse ca intensitate.

Rusia e mare, dar si nebunia e mare.

[Allexandrra]

Kosmotro, la Mar 6 2011, 09:42 PM, a spus:

Pana si Puskin la sfarsitul vietii a scris poemul Tiganii, care proslavea viata libera, autentica, pasionala, drept una care merita sa fie urmata. Or, asta e discutabil. A da drumul pasiunii din lant poate fi distructiv.

Tot Puskin a scris Evgheni Oneghin, in care dragostea asta pasionala e distructiva de la inceput pana la sfarsit. Le cam mirosea si lor ca e ceva in neregula. Puskin a si murit in urma unui duel din cauza sotiei.

Aceasta postare a fost editata de Allexandrra: 06 March 2011 - 10:05 PM

[Athmy]

Si lui Dostoievski in 'mirosea' ceva cand a scris Crima si Pedeapsa Continuati voi..

[Nemo!]

Athmy, la Mar 6 2011, 10:10 PM, a spus:

Si lui Dostoievski in 'mirosea' ceva cand a scris Crima si Pedeapsa Continuati voi..

Si mai precis, la dragostea pasionala intre cine si cine te referi in "Crima si pedeapsa"?

Allexandrra, la Mar 6 2011, 10:04 PM, a spus:

O alta varianta des intalnita azi e atunci cand doi au pasiune la inceput, dar dupa 2-3 ani fluturii din stomac dispar, si e firesc, pentru ca creierul nu poate indura intensitatea prea mult timp, si trebuie sa se adapteze.
Insa unul din cei doi sau amandoi decreteaza ca a murit pasiunea, deci trebuie sa se desparta.
Asta vine tot din supraestimarea pasiunii drept valoare suprema, care impregneaza cultura si imaginarul social, deci si inconstienturile oamenilor (publicitate, tv, reviste, carti, cinema, radio, muzica, etc).
Ce nu se explica in mass media de mai sus este faptul ca e firesc ca senzatiile tari sa se atenueze, si relatia sa treaca intr-o faza mai linistita, de atasament, rutina placuta ce da stabilitate, cunoastere profunda, incredere, siguranta, rodaj emotional.