[cristofer]

Intrebarea care imi vine tot mai des in minte este daca mai existam cu adevarat sau am devenit doar rodul imaginatiei propriilor adversari. Mai putem oare spune ca exista romani in Ucraina? Sau e doar o zbatere fara rost a unei amintiri care inca mai persista in strafundul constiintei noastre colective, zgandarita de stradania patriei mume de a ne redestepta?
Ne plangem pe la colturi ca suntem discriminati si epurati constant de un regim sau altul, dar propria lasitate de distruge. Sa citam datele oficiale, respectiv recens?mântul din decembrie 2001, cand propriile lacomii au lipsit intrega comunitate româneasca de mandatul din Rada Suprem? a Ucrainei, care arata ca procentul elevilor care erau instrui?i sau studiau în limba român? era mai mare decât cota popula?iei românofone din totalul popula?iei regiunii Cern?u?i. Asta nu ar face decat sa demonstreze inca o data ca am lasat situa?ia sa evolueze contrar propriilor interese, fapt care a condus în 2004 la disparitia ?colii românesti din Camenca raionul Hliboca si la transformarea scolilor cu predare în limba român? din Forosna ?i Boian din raionul Noua Suli?a, din B?hrine?ti, raionul Hliboca, precum ?i liceul românesc din ora?ul Noua Suli?a în ?coli mixte.
Am tot mai des impresia ca latura latina o optureara total pe cea dacica, ca delasarea de tip balcanic ne afecteaza spiritele de luptator mostenite de la Decebal si Burebista si ca din fostii lupi neinfricati, care treceau dunarea pe gheata au ramas doar niste mate naparlite care se gudura pe linga stapani.
Degeaba sa straduiesc cei din tara sa incheie protocoale, sa asigure burse, sa participe la viata sociala sau sa ne ajute, deoarece nepasarea noastra ii alunga. De fiecare data cand revin din Romania ma cuprinde un sentiment de neznadejde si mila. Incep sa cred ca nu sunten instare nici macar sa intindem mana spre mana oferita de fratii din tara, intrucat am devenit prea preocupati de propria existenta fara a mai da importanta interesulul comunitatii.
Am avut placuta ocazie sa discut cu unii din mambrii marcanti ai romanilor m-a surprins total neplacut, prin atitudinea individualista si dorinta ardenta de a apuca un ciolan cat mai consistent cu prilejul alegerilor din martie. Fanfaronada si demagogia tind sa devina caracteristici marcante a personalitatii celor care vor sa ne reprezinte, iar discursurile privind unitatea de actiune reprezinta doar o modalitate de a obtine capital politic.
Intrebarea care sa contureaza este: suntem suficint de romani? Putem lasa deoparte interesul personal pentru cel colectiv? Daca am fi deajuns de destepti ar fi trebuit sa invatam de exemplul maghiarilor care, au capacitatea nu doar de a se da deoparte pentru a atinge un crez, ci de a se misca unitar, indiferent de nemultumirile si antilatiile personale.
Ne laudam ca avem infiintate mai multe societati romanesti de cultura (Societatea pentru cultur? româneasc? ?Mihai Eminescu?, Societatea cultural-bisericeasc? ?Mitropolitul Silvestru?, Asocia?ia ?tiin?ifico-pedagogic? Republican? ,,Aron Pumnul? , Societatea fo?tilor deporta?i ?Golgota?, Societatea doamnelor române cre?tine ?i democrate, Alian?a Cre?tin-Democrat? a Românilor din Ucraina, Clubul cultural sportiv ?Drago?-Vod??, Liga tineretului ?Junimea?, Funda?ia ?Casa Limbii Române?, Uniunea Scriitorilor, Centrul Bucovinean Independent de Cercet?ri Actuale Uniunea Societa?ilor Române?ti din regiunea Cern?u?i ?Pentru integrarea european?? Uniunea Interregional? ?Comunitatea Româneasc? din Ucraina? etc), dar nu cumva multitudinea si diversitatea lor ne impinge spre separare, divizare, individualism si pana la urma la disparitie. Oare doar eu am senzatia ca atunci cind e nevoie acestea fac mai mult rau decat bine, ca in loc sa pastreze si cultive spiritul strabunilor ne pacalesc si adorm simturile?