[Naeema]

Aseneth, la 03 December 2011 - 01:02 AM, a spus:

Asa este. Unul din lucrurile importante pe care le-am invatat in viata, este sa nu zic niciodata mai rau de atat nu se poate. De fiecare data m-am inselat. Se poate si mai rau, oricand.

Yep. Ce frumoasa-i viata asta. Cand crezi ca esti la pamant si nimic mai rau nu ti se poate intampla, vine unu cu motoreta si da peste tine. Cand ajungi la spital pus in ghips tot si crezi ca mai rau de atat nici ca se putea, vine doctorul si-ti spune ca ti-a gasit o tumoare la creier. Cand crezi ca mai ai putin si mori, vine doctorul si-ti spune ca vei trai, ca sa te chinui in continuare sa platesti datorii si tot asa...

Aceasta postare a fost editata de Naeema: 03 December 2011 - 01:39 AM

[Fiero]

Naeema, la 03 December 2011 - 01:26 AM, a spus:

Yep. Ce frumoasa-i viata asta. Cand crezi ca esti la pamant si nimic mai rau nu ti se poate intampla, vine unu cu motoreta si da peste tine. Cand ajungi la spital pus in ghips tot si crezi ca mai rau de atat nici ca se putea, vine doctorul si-ti spune ca ti-a gasit o tumoare la creier. Cand crezi ca mai ai putin si mori, vine doctorul si-ti spune ca vei trai, ca te chinui in continuare sa platesti datorii si tot asa...

Ultimul rau indurat nu-i in niciun caz cel mai mare.

[Naeema]

Aseneth, la 03 December 2011 - 01:25 AM, a spus:

Cunosc un caz, o persoana foarte rea, diabolica, as spune, care a ramas fara prieteni, fara familie, traieste doar cu perechea, la fel de diabolica . A avut o perioada mai multe "ghinioane". Ultimul, un accident de masina din care a scapat doar cu cateva coaste rupte. Am fost la spital si cand a inceput sa-mi spuna ca in timp ce avea niste dureri infioratoare se gandea doamne, de ce ma pedepsesti atat de tare? ce ti-am facut? , a trebuit sa pretind ca am scapat ceva pe jos si caut, ca sa nu vada bucuria mea. Nu ma bucuram pentru suferinta sa, ci pentru ca prima oara in viata se indoia de perfectiunea sa. Bucuria mea nu a durat mult caci persoana a conshis filosofic : si gandindu-ma eu asa, mi-am dat seama de fapt cat de mare e dumnezeu, ca puteam sa o patesc mai rau, sa raman in scaun cu rotile sau handicapat pe viata, dar uite, dracu mi-a pus piedica, si dumnezeu mi-a ajutat sa nu cad prea tare. Dupa ce a iesit din spital, si-a reluat stilul diabolic.
Asta e un caz in care as fi vrut ca acea persoana sa-si puna mai multa vreme intrebarea " de ce mi s-a intamplat asta? "

Chestia cu "De ce eu? De ce mie?" este ceva normal in cazuri din astea. E o intrebare pe care aproape toata lumea si-o pune. Si eu mi-am pus-o la vremea respectiva, dupa accidentul meu. Am trecut prin toate cele 5 stadii ale suferintei: negare, furie, negociere, depresie si acceptare. Intrebarea mi-am pus-o in stadiul 4 si numai dupa ce am inteles ca lucruri se pot intampla oricui si ca destinul nu m-a ales pe mine special sa mi-o traga in barba, am acceptat ceea ce mi s-a intamplat. Am acceptat ca nu sunt mai speciala de cati alti oameni si ca la urma urmei de ce sa nu mi se poata intampla chiar si mie, ceea ce se intampla la mii sau sute de mii de alti oameni pe lumea asta. Cine sunt eu ? Mai cu motz ?
In momentele acelea nu m-am gandit absolut nici o clipa ca se putea intampla mai rau. Acum sunt constienta ca se putea.

Aceasta postare a fost editata de Naeema: 03 December 2011 - 01:40 AM

[Pippo]

Aseneth, la 03 December 2011 - 01:25 AM, a spus:

Cred ca fantezia la care se referea Pippo nu se refera la durere in sine, ci incepe in momentul in care incepi sa te intrebi ce se ascunde in spatele durerii mele? sau de ce tocmai azi trebuia sa mi se intample? sau de ce eu? . Si aici incep scheme complicate, cautarea vinovatului, fantezii totale.

Durerea-Placerea este de doua feluri: fizica si sufleteasca (psihica).

In primul rand, fanteziile creaza direct durere-placere sufleteasca. Dar existenta prelungita in fantezie, duce si la durere-placere fizica.

Durerea sufleteasca prelungita se poate materializa fizic prin imbolnavirea organismului datorita ori influentei psihice directe (mentalul stapaneste materia - corpul fizic - atunci cand este destul de puternic), ori prin dirijarea actiunilor noastre in situatii care ne fac rau fizic (de exemplu lipsa controlului actiunilor, ori expunerea la actiuni daunatoare organismului sau chiar tentative de sinucidere).

[Naeema]

Mai Pippo maica, da tu cate reincarnari ai avut dragu lu matusa, de stii atatea ?

[Pippo]

Naeema, la 03 December 2011 - 02:06 AM, a spus:

Mai Pippo maica, da tu cate reincarnari ai avut dragu lu matusa, de stii atatea ?

E suficient sa privim in noi si sa abstractizam ce observam, sa identificam bazele mecanismului dupa care functionam. Pur si simplu, reflectezi asupra ta, de ce fac asta, de ce fac aia, cum reactioneaza corpul de la asta, de la aia, si in baza observatiilor trebuiesc schematizate mecanismele. Intelegand mecanismul, identificam astfel si problemele pe care le avem. Important este sa nu complicam inutil schema logica a mecanismului, sa ne mentinem doar in sfera conceptelor conforme realitatii si strict necesare pentru a defini mecanismul la nivelul cel mai elementar.

Dupa ce am clarificat conceptele elementare, cu putina reflectie asupra ansamblului, putem intelege clar situatiile complexe.

In schimb daca imprumutam concepte, teorii si termeni nefundamentali (cum ar fi diverse teorii psihologice si conceptele lor complexe), foarte probabil ne pierdem sau cel mult ne ingradim cunosterea intr-o sfera limitata de intelegere.

Complexul il intelegem clarificand intai elementarul conform realitatii. Dealtfel, clarificand mecanismele elementare si folosind reflectia care sa le combine mental in imaginatie, devine apoi in timp floare la ureche intelegerea situatiilor complexe.

[LikeThisPoppy]

nu vreau, la 03 December 2011 - 01:18 AM, a spus:

Zicala asta e o aiureala. Ce e aia nu mai poti duce? Odata omul moare din ceva, si asta inseamna ca nu mai poate duce ceva, o suferinta, o boala, un soc...

Cred ca nu da mai multa suferinta decat poti percepe - din economie...

Zicala aia vrea sa faca din voi niste oameni optimisti si voi... nu si nu!

[nu vreau]

Optimismul e un ochelar, ca si pesimismul, de altfel. Eu toata viata mi-am tot belit ochii sa vad ADEVARUL in ochi! Lentilele colorate is pentru cei cu ochii slabi!

[LikeThisPoppy]

nu vreau, la 03 December 2011 - 12:22 PM, a spus:

Optimismul e un ochelar, ca si pesimismul, de altfel. Eu toata viata mi-am tot belit ochii sa vad ADEVARUL in ochi! Lentilele colorate is pentru cei cu ochii slabi!

Da, dar ochelarul ala il face si pe acela cu vederea slaba sa vada ca cel cu vederea normala. Important e sa ne compensam slabiciunile cumva, nu?

[Victor Apostu]

Nemo!, la 17 January 2011 - 10:12 AM, a spus:

Cei ce cred in reincarnare spun ca fiecare viata e o sansa pentru a evolua, a invata.

Mi se pare curios ca desi inveti, totusi nu mai tii minte nimic atunci cand te incarnezi (asta in cazul in care teoria reincarnarii e adevarata). Daca nu mai tii minte nimic din fostele vieti, atunci unde mai e progresul, cunoasterea, invatarea?

Dar, luand reincarnarea in sens metaforic, ca o poveste arhetipala, intrebarea mea este:

ce ati invatat pana acum din actuala voastra viata?
unde sunteti cu cunoasterea in acest moment?


Eu, de exemplu, am invatat:
- sa nu am incredere in vorbe, nici macar in cel mai bun prieten ori o ruda (testez totul)
- sa pretuiesc ceea ce mi se ofera, chiar daca nu e in conditiile la care am visat, chiar daca omul care ofera are si defecte
- sa pretuiesc viata, chiar daca nu e cum imi doresc
- sa urasc minciuna


Voi?

Sa nu fiu perfectionist. Ceva perfect in adevaratul sens al cuvantului nu ajuta pe nimeni cu nimic.
Multe lucruri ce par perfecte nu sunt nici pe depate perfecte, perfectiunea este ceva abstract
Insasi viata este rodul imperfectiunii, imperfectiunea are u rol determinant, bine stabilit
Prostia trebuie respectata, e de la natura, e foarte veche, mai batrana decat inteligenta, ingenua, si este exploatata ca o mina de aur.
Oricat de idealisti ne-ar placea sa parem in realitate suntem ghidati de un anumit pragmatism feroce venit din subconstient.
Nu exista " normal"
Mintea noastra traieste de fapt un film cu noi, despre noi zamislit de minte insasi. Realitatea n-o cunosc 99,99% din oameni.
Oamenii marginiti vad o lume urata si lipsita de perspectiva. Ei traiesc intr-o astfel de lume ( vai de ei...) si au comportament ca atare.
In sistemul de acum un om de succes este adesea fie psihopat fie sociopat.
Exista si oameni corecti, si femei frumoase si destepte, si relatii sublime, oameni frumosi, lucruri superbe...dar nu credem nici cand le vedem.
Traim fara sa contemplam deloc viata. Pacat...