Acum vreo 3 ani, era ajunul Craciunului, si inca nu ninsese pana atunci. Afara era un soare aproape primavaratic, ce nu reusea sa aduca nici pe departe atmosfera Craciunului.
Toata lumea era suparata din aceasta cauza. La fiecare colt de strada, vedeai fete incruntate, si incrancenate. Oamenii raspundeau la salut cu un Hmrr... (asta daca raspundeau), iar copiii erau mai agitati si mai suparati ca niciodata. Pe buzele lor, auzeai printre lacrimi aceleasi cuvinte :"Mami, cum vine Mosul cu sania daca nu e zapada?

"

Era jalnic! Parca toata lumea ar fi cazut in butoiul cu melancolie. Eu insami nu ma simteam in apele mele si parca nu stiam de ce. Nimeni nu imi putea intra in voie, indiferent de ce ar fi spus, sau ar fi facut. Ma foiam de colo pana colo, parca as fi cautat ceva si nu gaseam (fara apropouri pe tema asta va rog

). Raspundeam la orice intrebare cu: "Intreaba pe altcineva si lasa-ma in pace! Nu vezi ca am treaba?", chiar daca de cele mai multe ori stateam si ma uitam pe geam, sau stateam pe scaun si ma uitam ca mata in calendar la monitorul computerului.

Nici macar bradul adus pentru a fi impodobit, nu a reusit sa ma bine-dispuna. La o adica, la ce bun mirosul de brad daca nu e zapada? Spre seara, eu si ai mei ne-am apucat sa impodobim bradul. Dar nici macar asta nu mai avea spor! Am spart o cutie intreaga de globulete, si bietul pisoi de care ma impiedicasem (care saracul nu vroia decat sa ma scoata din depresie cu mangaierile sale gentile) a primit un bilet doar dus, spre curte.

Acea zi, s-a terminat la fel de prost precum incepuse. Seara, pe la ora 23 cred.. (nu stiu exact, cat era ceasul), din cauza oboselii si a nervilor am inceput sa ne ciondanim fara motiv, pe tema unui colind, ciondaneala care a degenerat intr-o adevarata cearta, si toti ne-am culcat suparati.
A doua zi, o lumina alba strabatea printre jaluzelele trase, pana la ochii mei. M-am trezit, si m-am uitat pe geam. Afara ninsese... si inca ningea. Ningea ca in povesti... Am iesit vesela din camera, si am intrat zgomotos in camera parintilor mei, strigand ca un copil mic:"NINGE! NINGE!".Toti ne-am imbracat cu ce am avut la indemana si am iesit afara sa ne bucuram de minunea de Craciun. Copiii treceau pe strada veseli, cu noile lor saniute de la "Mosul". Oamenii salutau bucurosi din drum. Parca o vraja cazuse asupra lor. Eu si ai mei uitasem de cearta puerila din ajun, si ne bateam cu zapada, ca niste copii.
A fost primul an, in care am putut spune, ca a nins cu adevarat
Aceasta postare a fost editata de Secret_Rose: 12 December 2010 - 04:11 PM