Contact
Facebook
Twitter
RSS
Stiu ca povestea mea e prea lunga ca s- detaliez aici , stiu ca poate ar trebui sa vorbesc personal cu un psiholog si cred ca as vorbi o zi intreaga, dar as vrea daca puteti sa-mi raspundeti si mie acestui mesaj.
Sunat casatorita de 6 ani, am 3 copii. Eu si sotul meu ne-am casatorit f repede, a fost o cerere in casatorie de la prima vedere.Ne-am iubit f mult, cel ptin eu asa credeam. Ne-am implicat amandoi in aceasta relatie dupa ce si eu si el fuseseram 2 victime total diferite in trecut.Ne-am gasit unul pe altul si ne-am varsat problemele si suferintele noastre in iubire.Pt mine sotul meu a fost un sfant, cel putin la inceput.A venit primul copil, ttul frumos..el inceput serviciul si anume in armata. De aici incetul cu incetul au intervenit probleme, in sensul ca ramanea la bere cu colegii chiar si peste noapte, venea obosit acasa si mereu vroia sa doarma in timp ce eu eram cu cel mic si poate ca si eu eram obosita si chiar am cazut intr-o depresie.Apoi isi revenea dupa ce il imploram, ii cerseam mila si afectiune.Atunci cand am crezut ca sotul meu e iarasi cel dinainte, cel care isi punea fam pe primul loc, cel care se lasa pe el ca eu sa fiu fericita, am hotarat impreuna sa e timpul pt al-2 lea copil.A venit si fetita! Isi schimbase locul de munca, in alt oras dar aceeasi armata.Eu iarasi stateam doar acasa cu copiii,cel mare era deja la gradinita.Cerintele mele erau tot mai mari, ma asteptam sa ma ajute mai mult, sa se joace cu copiii, sa isi faca treburile lui de barbat in casa, sa imi ofere afectiune...aveam nevoie multa de comunicare,nu-mi doream sa ies cu vreo prietena in oras, mai bine preferam sa ies cu fam in parc sau sa lasam copiii la mama si sa iesim impreuna.Vroiams a facem totul impreuna atunci cand el era acasa.Dar in schimb m-am lovit de multe lucruri urate din partea lui.in primul rand ca s-a inchis in el, nu mai comunicam orice ca pe vremuri, apoi pleca iarasi de acasa tot mai des cu prietenii la betii sau la club, in timp ce eu stateam acasa, vocabularaul sau a lasat de dorit,pe zi ce trecea tot mai multe insulte si injurii mi se aduceau, vesnic obosit si trebuias a doarma cateva ore zilnic, nu ii pasa de ceea ce aveam eu sau copiii nevoie.La una din impacarile noastre pt ca certurile erau aproape zilnic, am ramas insarcinata a 3-a oara.Nu am stiut decat cand aveam deja 4 luni, era tarziu sa mai fac ceva si oricum nu prea eram de acord cu un avort. Am decis impreuna sa facem si al -3 lea copil.Am avut cea mai grea sarcina, f multe suparari, caram pe cei mici f mult in brate, el lipsea de acasa,plageam dupa el, ii cerseam sa ma lase sa ma odihnesc, il imploram sa ma ia in brate, sa simt si eu dragostea lui. Am nascut la 8 luni, mi-a fost f greu cu 3 copii!!!!!Nici nu va imaginati!Intre timp el a luat-o razna de-a dreptul.Parca acum e adolescent, acum are nevoie de prieteni, nu e responsabil, nu are prioritatile stabilite, e coplesit de problemele financiare, la munca, de casa, de copii!NIci macar nu se joaca cu copiii....e deplorabil!!!Vine si pleaca cand vrea de acasa!Ma acuza acum de tot felul de lucruri de care eu in cei 7 ani habar nu am avut ca pe el il deranjau , adica ca nu fac mancare de care vrea el, ca nu spal cat ar trebui, ca nu sunt o mama buna, ca nu sun to sotie buna, ca nu ii pregatesc sandviciuri pt servici, ...si tot felul de lucruri din astea care pana acum nu mi le-a spus!Ma intreb oare daca asta e o frustrare de a lui si se ascunde in spatele meu, punandu-mi mie in carca totul!El nu recunoaste ca greseste cu nimic!Mi-a spus de curand ca mai bine sta peste program la lucru decat sa vina acasa, ca acasa nu are liniste, ca nu se poate odihni si ca pt el relaxarea consta in a iesi cu pritenii!!!Eu sunt la pamant cu nervii!!!Imi doresc divortul! Mi-e frica ca nu o sa fac fata, nu stiu ce e mai bine, acum imi spus ca voi divorta si ca pot trece si ca ma voi descurca, iar a dua zi imi aduc aminte cat de frumos era impreuna, cat de mult ne iubeam si care vise aveam si stau si plang si-mi doresc sa fie ca inainte.Oare il mai iubesc sau e doar dependenta?Oare pot face fata divortului cu 3 copii de 5, 3 respectiv 1 an???Daca as vedea ca macar copiii ii pune pe primul loc in viata lui...macar atat, m-as multumi cu asta!Pt ca eu m-am invatat cu umilinta, cu plansul, cu nepasarea....Si totusi sieu sunt om, am si eu nevoie de dragoste, de afectiune...iar la el nu mai exista asa ceva.Nu gasesc raspuns nici la intrebarea asta, de ce nu ma mai iubeste?Sau m-a iubit vreodata?De ce nu stie ce-si doreste?De ce nu- i pasa de fam lui, de ce ne vinde pentru prietenii lui, pt betiile lui, pt noptile pierdute???
Va rog da-ti-mi un raspuns!!!!!!!Sunt chiar o femeie disperata!!!!
