Revenind la relatia noastra actuala...de multe ori m-am gandit ca el ar putea fi "the one", cel pe care il astept de-o viata, cateodata ma simt coplesita de atractia asta magnetica dintre noi. El este genul de persoana care nu se exteriorizeaza foarte mult, care transmite ce simte mai mult prin gesturi, este foarte calm, poate chiar retras. Ma lasa pe mine sa preiau initiativa. Eu simt nevoia sa spun ceea ce simt, iar daca incerc sa comunic sau sa-l intreb diverse lucruri despre asta, este cam evaziv sau imi raspunde glumind. In sinea mea mi-am spus...ca nu e o problema, eu am tendinta sa vorbesc prea mult, poate e cazul sa ma mai temperez. Am ajuns chiar sa ne gandim la planuri de viitor si chiar despre casatorie, chiar daca suntem de putin timp impreuna...nu stiu cum, dar discutia a venit de la sine. Eu am fost mereu foarte sincera si i-am zis ca poate e un pic cam devreme si ca poate ar trebui sa o luam treptat. Am cazut de acord in privinta asta, ca este un pic cam repede chiar sa ne cunoastem familiile. Familia lui stie ca el are iubita, la fel si familia mea, ceea ce e suficient acum pentru noi.
Insa...in lungile noastre plimbari ne-am mai intalnit cu diverse persoane (el activeaza si la un club de fotbal), cunoscuti de-ai lui si nu a fost nicio problema, dar m-a frapat un gest al lui...plimbandu-ne intr-un week-end intr-un mall din orasul nostru (ne tineam de mana) s-a indepartat brusc de mine (ca si cand eram o necunoscuta) cand s-a intalnit cu un coleg. Eu pentru o clipa nu mi-am dat seama. Abia dupa ce am privit "de pe margine" am inteles. S-a ferit sa fie vazut cu mine. M-a intristat teribil lucrul asta. Pana la urma tot se afla, ce mai conteaza cand, doar sa traim intr-o pestera ca sa nu ne vada nimeni ca suntem impreuna si fericiti... Dar cel mai mult m-a durut cand l-am intrebat daca nu crede ca ar trebui sa vorbim despre gestul lui iar raspunsul a fost un "Nu!" sec. Stateam amandoi asa in tacere, el refuzand discutia, iar eu m-am ridicat cu gandul sa plec acasa, m-a condus pana la statia la care trebuia sa ajung si s-a incheiat la fel cu un "Pa!" sec, eu am ramas cu un nod in gat si simteam cum ma podidesc lacrimile si... asta a fost tot.
Ulterior am primit un mesaj de la el in care imi spune ca a fost un prost ca a reactionat asa, dar ca eu stiu oarecum ca el nu vrea ca altii sa stie viata lui personala (nu vrea sa auda discutii la vestiar din partea colegilor de genul "ce buna e ma blonda cu care umblii, unde ai gasit-o?"), ca regreta ca m-a facut sa sufar, ca are prea multe "neajunsuri" si ca nu ma merita, dar nimic de genul ca ar vrea sa discutam si sa ne impacam... Va intreb acum, ce ar trebui sa fac sau cum ar trebui sa ma comport cu el cand refuza sa discutam face to face...fuge de "confruntari", de probleme...i-am zis de nenumarate ori ca doar comunicand putem fi impreuna si fericiti...oare viitorul nostru cum va arata daca va trebui "sa trag" de el ca sa ne realizam visurile?...Sau poate dramatizez eu prea mult intamplarea? nici nu mai stiu ce simt..
Sper ca nu v-am plictisit cu problemele mele...chiar imi lipseste cineva cu care sa pot discuta. va multumesc.
Contact
Facebook
Twitter
RSS














