[florinbad]

Pentru cazare am folosit www.booking.com:
- doua nopti în Paralia Katerini, la dus si la intors, hotelul Akropol, 50 euro/noapte cu mic dejun inclus
- cinci nopti in Tolo, hotelul Polydor, 50 euro/noapte
O noapte am dormit-o în Atena la niste cunostinte de-ale lui Florione.

Taxe la dus:
- pod Giurgiu dinspre partea româna: 27 lei
- rovigneta traversare Bulgaria pentru 7 zile: 5 euro

Taxe la întors:
- pod Giurgiu dinspre partea bulgara: 6 euro (sa aveti exact 6 euro, deoarece n-o sa vi se dea restul la 10 euro)
- rovigneta traversare Bulgaria pentru 7 zile: 5 euro

Benzina Bulgaria: 1.02 - 1.04 euro.
Benzina Grecia: 1.44 - 1.60 euro
Taxe autostrada Bulgaria: 0 euro.
Taxe autostrada Grecia: 50 euro (25 la dus, 25 la intors).
Kilometri parcursi: aproximativ 3900 (dus-intors).
Mâncare si bautura (bere, Metaxa, Ouzo): daca ati mai fost în anii anteriori în Grecia, preturile la bautura si mâncare nu s-au modificat absolut deloc. Deci gasiti aceleasi preturi ca acum 1-2-3 ani.
Taxele la obiectivele turistice: variaza între 3 euro (Nemea) si 12 euro (Acropole), în functie de importanta si întinderea site-ului respectiv.
Tinerii sub 18 ani au acces gratuit la toate obiectivele turistice.
Program obiective turistice: toate, în afara de Nemea (8:00 - 15:00) au programul 8:00 - 19:30.
In Atena biletul la metrou este de 1 euro adulti si 0,5 euro copii. Biletul este valabil doua ore, pe toate mijloacele de transport (metrou, autobuz).
Romani întalniti în Peloponez: cam 2-3 familii, în Tolo si o familie în Olimpia. Este necesar sa cunoasteti binisor engleza-germana-franceza, pentru a cere eventuale informatii.

Am plecat din Târgoviste la ora 2:00 noaptea iar la Giurgiu am ajuns în jurul orei 5:00. Am achitat taxa de pod dinspre partea româna (27 lei), am cumparat rovigneta bulgareasca (5 euro), mi-am lipit-o pe parbriz si tuleo !
Drumul este foarte bun (si drept...) spre Plevna, apoi Sofia. Am traversat Sofia, citind anterior ca prin oras drumul este mai scurt. Eroare, desi era sâmbata dimineata, am stat la o groaza de semafoare si mini-ambuteiaje. Deci, daca puteti, luati-o pe centura.

In fine, prin Bulgaria am trecut foarte bine. Daca respecti indicatoarele nu ai parte de politistii bulgari. Am întâlnit cam 3-4 echipaje, semnalizate din timp de soferii bulgari. Limitele enervante de viteza sunt puse la apropierea intersectiilor cu alte drumuri si la intrarea-iesirea din tunele. Au un semn comun pentru terminarea interdictiilor: cercul alb cu trei linii oblice. Rar am vazut si viteza scrisa pe acest cerc alb (40 sau 50), cum este la noi. Apropo de tunele, m-au impresionat peste masura, la fel ca tunelele grecesti: uriase, pe doua benzi la dus, doua la întors. Pâna vom ajunge si noi macar la nivelul bulgarilor mai va.
Cu trei-patru popasuri, inclusiv cumparat dulciuri, apa, alimentat cu benzina (cu cardul, mai întai am întrebat daca se poate achita cu cardul; nu am avut la mine leva deloc) am traversat Bulgaria în 9 ore.

Pe la ora 14:00 eram la Kulata (iesirea din Bulgaria). La ambele vami a fost doar o simpla formalitate, s-au uitat la cartile de identitate si la pasaportul meu (îl am pe Andrei acolo). Minorii sub 14 ani pot trece cu pasaport propriu sau prin includerea într-unul din pasapoartele parintilor. Minorii peste 14 ani pot prezenta doar cartea de identitate însa ambii parinti trebuie sa se afle în masina, altfel trebuie procura de la notariat cu acordul celuilalt parinte, daca se iese numai cu un singur parinte.

La iesirea din Bulgaria am alimentat la un LukOil (1,04 litrul de benzina). In Grecia, preturile la benzina variaza intre 1,44 si 1,60 euro. Cu cat te afli mai mult în apropierea unui oras mare, preturile la benzina scad. Cu cât te adancesti în teritoriu (în sate sau la benzinarii puse aiurea pe drumurile nationale, preturile cresc). In Grecia am platit numai cu euro, inclusiv benzina. In jurul orei 16:30 eram la Paralia Katerini (drumul a fost exclusiv pe autostrada), unde rezervasem pe Booking.com prima oprire. Ne-a luat cam 20 de minute sa gasim hotelul Akropol (gps-ul ne-a dus pe un drum gresit) si inca 15-20 sa ne razboim pe diverse stradute cu grecii, pentru parcarea masinilor. In cele din urma, am urcat bagajele în camere si am dus masinile în parcarea publica (o zona foarte intinsa) a localitatii, la 5 minute de mers de hotel.

Auzisem multe despre Paralia Katerini, însa aici mi s-a confirmat ceea ce citisem pe net: o statiune extrem de aglomerata, murdara, galagioasa, sufocanta. Am putut face comparatie cu Nei Pori, unde am stat sapte zile acum doi ani, o statiune linistita, cu o apa clara, verzuie, plaja larga, de 50 de metri, dar fara viata de noapte, fara distractia din Paralia Katerini. Colac peste pupaza, odata ajuns în camera de hotel, fericit ca am reusit sa ne încadram în timp si ca avem vreme si de o baita în Marea Egee, am tras draperiile si asteptam sa vad marea. Surpriza mare: din toate partile ma priveau peste 20 de perechi de ochi curiosi. Hotelul, împreuna cu alte trei hoteluri, formau un patrat interior, astfel ca, daca nu trageai draperiile, toata lumea din jur vedea ce faceai in camera.

Despre hotel, în afara de neplacerea de mai sus, numai de bine: este administrat de o familie si toti vorbesc engleza, deci te poti descurca de minune. Camera a fost foarte curata, îngrijita, cu tot tacamul. Micul dejun (l-am avut inclus în pretul de 50 euro) a fost de tip bufet suedez, destul de variat (si nu simplu, cum se plangeau unii pe net, nemti sau greci), incluzand sucuri si cafea. Hotelul, este curat, ingrijit, are si lift (desi are 3 etaje), hol de primire spatios si un mini-restaurant la intrare.

A doua zi a început circul Toll Post-urilor sau a taxelor de autostrada. Pâna la Atena sunt vreo 12 astfel de posturi, pretul taxei variind de la 1 euro pana la 2,90 euro. Cand ti-e lumea mai draga si te bucuri de peisaj, vezi pe dreapta Toll Post, 1 km. Pâna la Nafplio am platit cam 25 euro numai taxele de autostrada. Pe autostrada se merge cu maximum 120 km/h (în Bulgaria se poate merge cu 130 km/h), desi sunt multi bolizi, inclusiv motociclisti care nu respecta aceasta viteza.

Prima oprire: Termopile. Atentie: gps-ul va va duce într-un fel de fundatura, unde veti gasi baile sulfuroase de la Termopile, un fel de cascada si un bazin micut, cu apa fierbinte, sulfuroasa, unde se poate face baie. De la aceste bai, la 1 km în dreapta se afla mausoleul. Intr-o vale larga, sta solemn un mausoleu în fata caruia troneaza statuia lui Leonidas. Facut poze, admirat mausoleul, statuia, valea. Trecut drumul, spre un deal întarit si aparat de greci cu pretul vietii, cu ziduri ce abia se vad de sub pamânt.
De aici, alta greseala: nu ascultati gps-ul si NU o luati inainte, deoarece drumul se va înfunda. Va întoarceti de la mausoleu pe drumul de venire, ca sa reintrati pe autostrada. Noi am mers ca fraierii vreo 5 km inainte, pâna ce ne-am trezit pe un drum de pietris batatorit care nu stiu unde naiba ne ducea.
In Grecia, gps-ul est bun in orasele mari (Atena, Salonic, Tripoli etc) dar in afara este varza.

Urmatoarea oprire: canalul Corint. Un user de pe forumul Softpedia (OvidiuNS) îmi daduse înainte indicatii foarte pretioase de a NU rata canalul. Daca te afli pe autostrada si mergi înainte spre Nafplio sau Tripoli risti sa ratezi canalul.
Dau mai jos indicatiile user-ului OvidiuNS: pe autostrada (înainte de a intra în Atena) ai indicator spre Corint. Am fost anul trecut, nu erau probleme. Mai exista si drumul national 3 (Thiva - Mandra), mai scurt cu 47 km dar fara autostrada (drum mai greu, cu viraje si cu tiruri - l-am parcurs la întoarcere). Ca timp si consum, pe drumul 3 nu castigi semnificativ. Pt. canalul Corint, dupa ce achiti autostrada (dupa aprox. 75km de la intrarea pe autostrada spre Corint sau cca. 50 km de la Mandra), se face în dreapta iesirea spre Loutraki (aproape imediat).
Dupa ce ai iesit spre Loutraki, cam la aprox. 100-200 metri se face o intersectie mare unde, daca faci stânga, intri pe drumul vechi spre Corint, drum care trece peste canal. Ai posibilitatea sa parchezi si înainte si dupa pod, sunt magazine de suveniruri acolo, nu-ti fa probleme, te descurci. Si eu m-am dus ca pieton pe pod si am facut repede 2-3 poze (nu stiam daca e voie sa fotografiezi, doar e obiectiv strategic). Daca doar stai, cred ca poti zabovi oricât pe pod.

Am ajuns si aici, am facut poze o gramada, am avut norocul sa vedem traversarea unui mic vas de turisti, tras de o barcuta prapadita. Canalul este foarte impresionant de la înaltimea ametitoarea a pasarelelor (am coborât sub pod, acolo se afla o alta pasarela). Peretii sunt croiti parca de niste roboti Transformers uriasi, apa verde îti taie rasuflarea si este limpede ca cristalul, nu auzi în jur decat exclamari de uimire si respect pentru cei care au construit canalul.

De aici am luat-o spre autostrada, unde dupa câtiva kilometri drumul o ia în jos spre Tripoli, apoi iese de pe autostrada, spre Nafplio.
In drumul nostru vedeam tot felul de indicatoare care ne faceau pielea gaina (poate am trait noi altfel aceasta excursie, poate altora nu le pasa de istorie si vor numai relaxare): spre Nemea, spre Tirynt, spre Micene, spre Argos, spre Olimpia. Dumnezeule, ce vizite ne asteaptau în zilele urmatoare ! Ne-am dat seama ca ne aflam deja în tinuturile de început ale Iliadei lui Homer.
http://florinbad.blogspot.com/2010/08/pelo...rima-parte.html

Fisiere atasate

•  DSCN1042.jpg (260.69K)
  Number of downloads: 13
•  DSCN0166.jpg (288.02K)
  Number of downloads: 14
•  DSCN0135.jpg (280.54K)
  Number of downloads: 12

[Saharian]

Stimate domnule, jos palaria pentru descrierea dumneavoastra si multitudinea de informatii utile
Impresionant

[florinbad]

Alte cateva precizari (vezi Peloponez 1):
- grupul nostru a fost format din 8 persoane: 6 adulti si 2 copii sub 14 ani
- am fost cu doua masini, un Daewoo Matiz si un Renault Clio Symbol (motorina). Masinile au fost verificate foarte bine înainte de plecare: schimbat ulei, verificat directie, presiune roti, verificat sistemul de franare, verificat roata de rezerva.
- pentru masini am avut cablu de tractare si cabluri de pornire în caz de descarcare a bateriei, compresor pentru umflat rotile si restul de chestii de care se poate lega un politist bulgar: trusa sanitara, stingator, rezerva becuri, cric, triunghi si vesta reflectorizanta (în Bulgaria este obligatorie)
- deoarece sunt temperaturi de peste 38 de grade, cu tot aerul conditionat din masina mâinile pot transpira. De aceea se recomanda îmbracarea volanului în piele naturala sau cumpararea de manusi din piele. Eu mi-am îmbracat volanul (39 lei). Se gasesc si manusi speciale de condus, cu gauri de aerisire sau fara degete, la preturi peste 120 lei (vezi site-ul lui Catalin Botezatu, unde se vând asemenea manusi). Daca optati pentru manusi, aveti grija ca acestea sa fie duble, îmbracamintea interioara absorbind transpiratia. Daca manusile sunt simple (numai piele, fara îmbracaminte interioara), se vor largi în timp.
- obligatoriu sa purtati ochelari de soare în intervalul 9:00 - 17:00. Sau puteti înfolia geamurile laterale si luneta sau cumparati parasolare din acelea care se prind cu ventuza. Soferul trebuie neaparat sa poarte ochelari de soare, categoria 3 si UV400, de culoare gri sau maro (nu estompeaza culorile, mai ales ale semafoarelor). Eu am avut ochelari de culoare maro deschis.
- am avut la noi genti frigorifice din pânza (made în China), cu insertie de aluminiu între cele doua panze, in care am pastrat la îndemâna apa minerala si bauturile racoritoare pe întreg periplul nostru prin Peloponez.
- se recomanda purtarea de îmbracaminte de culoare alba (sau cât mai deschisa la culoare). Se stie ca negrul absoarbe caldura iar albul o respinge

Acum sa continui: am trecut prin Nafplio, un oras superb, pe care-l voi descrie ulterior, apoi, dupa 7-8 km am ajuns la Tolo, destinatia noastra pentru urmatoarele 6 zile si 5 nopti. Am avut ceva dificultati în gasirea hotelului Polydor apoi mi-am adus aminte ca pe hârtia primita de la Booking.com sunt trecute coordonatele hotelului. Peste 5 minute eram la hotel. In ciuda review-urilor defavorabile de pe Booking, hotelul este superb, recent construit, foarte modern, cu o impresie de masivitate. Aproape toate camerele au sea-view si doar cateva 3-4, în care sta o parte din personalul hotelului sa afla cu vederea spre munte. Ne-am cazat la etajul doi iar celelalte doua familii, care au optat pentru apartament, au fost cazate la parter, avand parte de o terasa uriasa, unde puteai juca fotbal lejer. Review-urile defavorabile se refereau la faptul ca un neamt a gasit doua fire de par în baie, iar un italian se plangea ca maica-sa a vazut praf pe scaunele de pe terasa. Pentru asta, hotelul are nota 6,9.

Am intrat în camera, de fapt un mini-apartament, cu camera de primire, unde se afla o canapea extensibila, un frigider si o masuta. Urmau baia, curata, cu doua rânduri de prosoape, doua sapunuri rotunde, hartie igienica. Vis-a-vis de baie era un dulap încastrat în perete, apoi intrai în camera principala, spatioasa si foarte curata, cu aer conditionat, televizor, uscator de par si telefon interior. Din pacate, nu mi-a trecut prin capatâna sa fac fotografii de interior.
Tipa de la receptie a tras draperia si am crezut ca lesin: în fata mea se deschidea întreaga panorama a statiunii, cu marea verde, linistita si cu cele trei insule scaldate de razele soarelui. Marea era plina de iahturi, barci, hidrobiciclete si iole. In departare se vedea vaporul cu turistii care se întorceau din croaziera (o excursie zilnica care cuprinde cele trei insule, opriri pentru baie pe diverse plaje salbatice si o debarcare de doua ore la Nafplio, seara).

Poate ma intrebati cum am ajuns sa aleg Tolo ? Initial, destinatia noastra era Nei Pori (6 nopti), urmata de doua nopti la Atena. Sotia a venit apoi cu ideea ca, daca tot stam la Atena, n-ar fi rau sa dam o fuga si la Nafplio. Apoi, datorita fotografiilor de pe net ne-am indragostit de Nafplio si am început sa cautam cazare in Nafplio, renuntand la Nei Pori. Am descoperit si site-urile arheologice din jurul Nafplion-ului: Micene, Argos, Tirynt, Epidaur, Nemea. La o distanta mai mare se gaseau Olimpia (cu un popas la Vasta) iar in partea de jos Monemvasia (cu opriri la Sparta, Mistra si portul Gythion, port extrem de pitoresc, de unde au fugit Elena si Paris spre Troia).

Se spune despre statiunea Tolo ca este cea mai frumoasa din Grecia, asemanatoare Marmaris-ului sau Oludeniz-ului din Turcia. Va spun ca înainte de a pleca am citit putinele review-uri pe care le-am gasit pe net referitoare la Peloponez (Softpedia, Amfostacolo si Motor-Zone). Apoi, într-un review, un român care cunostea putina greaca a auzit conversatia a doi localnici, în care unul spunea ceva de genul “De ce naiba se duce fii-mea nu stiu unde, în loc sa vina la Tolo, unde se afla cea mai frumoasa statiune din Grecia ?”

Asa ca am lasat balta cautarea cazarii în Nafplio (aici o noapte de cazare nu scade sub 70 de euro) si am început sa caut cazare in Tolo. Nefiind pretentios, dorind nu numai sa stau cu burta la soare la all-inclusive, nevenind aici numai pentru relaxare ci si pentru istoria si faima Peloponezului, am cautat ce-i mai ieftin, nestiind peste ce noroc urma sa dau (ma refer la hotelul Polydor). Datorita pretului redus (60 euro pe noapte) am ales Polydor-ul, in ciuda review-urilor nefavorabile, mergand la risc. Din când în când mai verificam situatia preturilor de la hotel, asa ca am avut noroc deoarece cu o saptamâna înainte de a mai putea anula cazarea, am observat ca pretul a scazut cu 10 euro pe noapte. Am anulat cazarea anterioara si am facut rapid alta cazare la 50 euro pe noapte. Poate vi se pare mult, dar aici nu este Halkidiki sau Paralia Katerini sau Olimpic Beach, unde, probabil, preturile sunt undeva la 30-35 euro pe noapte. Deci, pentru 5 nopti am platit 250 euro, în conditii extraordinare, pentru noi, ca români, cu asteptari nepretentioase.

La sfarsit va voi spune si cât am cheltuit în total, ca sa nu lesinati de pe acum. Sa nu va asteptati la o suma astronomica ci va asigur ca o sa lesinati cu siguranta, va fi o suma pe care orice familie de români si-o poate permite. (Intre timp, am citit pe Hotnews supararea unui tip care daduse 750 de euro pentru un sejur la Costinesti si fusese dezamagit de conditiile gasite acolo.)

Am parcat masinile în fata hotelului, le-am golit de bagaje, apoi ne-am vizitat reciproc camerele (apartamentul prietenilor mei era foarte spatios si foarte frumos, cu bucatarie cu tot tacamul – aragaz, chiuveta, masa bucatarie, frigider) si bucurosi nevoie mare am dat fuga-fuguta la mare (era ora 17:00). Pe o portiune de 400-500 metri lungime plaja din Tolo este foarte scurta, între 5-8 metri latime, formata numai din nisip. In partea mai însorita a statiunii, plaja are o lungime de 200 de metri iar latimea creste la 25-30 metri. Seara, dupa ora 20:00, plaja mai îngusta este ocupata de mesele si scaunele tavernelor. La lumina unei lumânari, puteti lua o cina romantica direct pe nisip, la 1-2 metri de mare, fara riscul de a va uda la picioare, cu insula din fata luminata feeric si cu doamna Luna (daca aveti norocul sa o prindeti, noi am avut acest noroc, inclusiv luna plina) oglindindu-se în apa linistita. Am facut baie, însa dupa ora 18:30 soarele dispare în spatele muntilor. In partea însorita, soarele dispare dupa ora 20:00. In aceasta parte însorita am facut plaja de dupa-amiaza, în ultimele zile petrecute în statiune.

Tolo este o statiune micuta si cocheta. Este formata dintr-o portiune mai veche, clasica, mai pitoreasca si mai animata si din portiunea noua, moderna, cu hoteluri mai mari, însa este mai putin animata. Este un orasel specific Greciei continentale, cu taverne, magazine de tot soiul si doua sau trei supermarket-uri (între ghilimele, deoarece nu sunt supermarket-urile pe care le stim din Romania). Are o strada principala, aflata la 20 de metri de mare si multe stradute în panta, cu inclinare foarte mare (peste 15 grade; se urca numai în treapta întâi de viteza) care vin perpendicular pe aceasta strada principala. Sunt foarte multi greci, germani, englezi si unguri. Am întâlnit si 3 familii de români, doua din Tg.Jiu si una din Bucuresti (cu ei am schimbat impresiile si informatiile referitoare la greva transportatorilor de carburanti). Nu exista distractie de genul discotecilor sau a parcurilor de distractii. Exista însa cluburi destule, Gorillaz fiind cel mai renumit. Gasiti si magazine cu haine, bijuterii sau suveniruri. Paradoxal, nu am vazut magazin de pielarie si blanuri, asa cum am vazut în Paralia Katerini sau Nei Pori.
Pe la mijlocul acestei strazi principale veti vedea un chiosc de ziare unde vinde o românca, care va poate furniza informatii detaliate referitoare la statiune.

Exista doua agentii de turism, cu trei tipuri de croaziere: prima, de 35 euro de persoana, se refera la înconjurarea celor trei insule, cu baie pe plaje diferite si o oprire la Nafplio, prima capitala a Greciei moderne.
A doua croaziera este numai la Nafplio si are preturi diferite, intre 20-25-30 euro, deoarece este organizata în diverse zile iar una chiar noaptea (Nafplio Everyday, Nafplio by Sunday, Nafplio by Night). A treia se organizeaza la Monemvasia, cu conditia sa se adune cat mai multi turisti si este si cea mai scumpa, 100 de euro de persoana.

Mancarea de la taverne este cea clasica, greceasca, predominand pestele, caracatita si calamarul. Gasiti si musaca dar si gyros, între 2 euro si 7 euro. Preturile au ramas neschimbate ca acum 1-2 ani, un fel de mâncare costa între 4-9 euro, depinde de ce alegeti (caracatita si calamarii sunt mâncarurile cele mai scumpe). Tzatiki-ul este la 1,5 euro. Berea (Mythos si Heineken) oscileaza între 1,5 euro si 3 euro. Vinul nu stiu cât costa. Am cumparat vin de la o localnica care vindea vin rosu îmbuteliat, la 2 euro sticla de 1,5 litri. Pe drumurile spre obiectivele istorice gasiti diversi localnici care vând vin, miere, portocale, pepeni rosii sau galbeni si ulei de masline la sticle de 5 litri (15-20 euro).

Acum sa va dau cateva elemente de calcul al sejurului:
- cazarea 250 Tolo si 100 Paralia Katerini = 350 euro
- benzina 250 euro (cu aproximatie)
- taxe obiective turistice 100 euro (cu aproximatie)
- taxe autostrada 25 x 2 = 50 euro (dus-intors)
- taxe tranzit Bulgaria 7x2=14 euro rovigneta
- taxe pod 6x2 euro = 12 euro
Total = 776 euro Nu-i asa ca este o suma imensa ?
Micul dejun l-am servit numai din lada frigorifica si doua zile la Paralia Katerini, Hotelul Akropol.
La noi am avut cash 1050 de euro, plus 400 de euro pe carduri.
Cu toate placerile vietii, începând de la inghetata zilnica si terminând cu Metaxa sau Ouzo, nu am reusit sa depasim mia de euro...
V-ati linistit ?
Daca începeti sa strângeti bani înca din septembrie, câte un pic-pic-pic, anul viitor va va fi foarte usor sa faceti o excursie aici. Chiar daca reusiti sa strângeti o treime din suma totala, tot va fi ceva decât nimic.

Gata, ma doare mana de la atata scris. Mai inchipuiti-va si voi, ce naiba !
http://florinbad.blogspot.com/2010/08/pelo...i-frumoasa.html

Fisiere atasate

•  DSCN0527.jpg (263.52K)
  Number of downloads: 9
•  DSCN0289.jpg (312.59K)
  Number of downloads: 12
•  DSCN0282.jpg (305.84K)
  Number of downloads: 8
•  DSCN0276.jpg (227.72K)
  Number of downloads: 10

[joannahart]

776 pentru 2 persoane ? sau mai multe?

Pune mai multe poze aici pe ropo

[Saharian]

Stimate domnule, jos palaria pentru descrierea dumneavoastra si multitudinea de informatii utile
Impresionant (din nou)

[florinbad]

3 persoane (doi adulti si un copil de 11 ani), camere triple (un pat lat si o canapea - Hotel Polydor, un pat foarte lat - Htel Akropol); benzina pentru aproximativ 4000 km - 250 euro; taxe obiective turistice (doi adulti) aprox. 100 euro; taxe autostrada Grecia: aprox. 50 euro; taxe pod Giurgiu 12 euro; taxe rovigneta Bulgaria 10 euro.
Doua nopti in Paralia Katerini (dus-intors) si cinci nopti in Tolo. Noaptea din Atena a fost gratis (apartamentul foarte incapator al unui prieten grec). Pana la 1000 de euro au fost: cina, Metaxa, Ouzo, vin rosu, inghetate, sucuri naturale, pliante, vederi, suveniruri etc.
Mai multe poze gasiti pe blogul personal (nu am publicitate acolo). Sunt prea multe fotografii de urcat si am spatiul limitat (vor mai urma 6-7 "reportaje" despre Peloponez...)

PS: domnule Saharian, nu mai mai "domniti" atat. Nu sunt o personalitate internationala, supercalifragilistica, un geniu etc. Sunt un om cat se poate de simplu. Aici, pe forum, ne "tutuim" intre noi, pentru a face comunicarea mai facila .

Aceasta postare a fost editata de florinbad: 01 September 2010 - 08:35 AM

[florinbad]

A doua zi, voiosi si curajosi (doar strabatusem peste 1000 de km, ce naiba !) , ne reamintim brusc ca obiectivele arheologice grecesti se închid la ora 15:00.
Intram în panica si nu stim ce sa alegem: site-urile din apropierea Nafplio-ului sau una din cele doua excursii mari, programate pentru urmatoarele zile, Monemvasia sau Olympia. Inainte sa apara aceasta dilema, stabilisem ca trei zile sa fie alcatuite numai din excursii, iar plaja sa o facem pe unde apucam, sau numai seara, la întoarcere, iar doua zile urmau sa fie zile de lenevire totala: baie-plaja-baie-plaja-înghetata-bere-baie-plaja si tot asa…
Dupa framântari seculare, care au durat 10 minute, am luat hotarârea: Olympia. Peste doua zile urma sa facem Monemvasia (cu Paralia Astro – Sparta – Mistra - Gythion).
La ora 8:00 ne îmbarcam în masini si o porneam în directia Nafplio – Tripoli - Megalopoli, urmând sa gasim prima tinta: Vasta. A doua tinta ar fi fost Olympia.

Zis si facut. Am plecat veseli nevoie mare, de aici începând si aventura: întreg drumul pâna la Megalopoli se parcurge numai… prin munti. Grecii nu au construit soselele asa cum facem noi, prin mijlocul vaii, ci pe la mijlocul muntelui. Asa ca, curba la dreapta, curba la stânga, apoi iar la dreapta si imediat la stânga, urca, coboara, urca coboara, pantele cresc la 10%, apoi la 12% si, cea mai grea, de 15%. La început a fost haios, ne-am oprit în vârful muntelui si am facut poze, ne-am amuzat pe seama grecilor care urcau numai cu hârburi (cred ca la ei nu exista ITP, de-i lasa sa umble pe sosele cu tot felul de masini darapanate, de curg tablele pe ele). Apoi iar curbe, stânga-dreapta, iar urcat si coborât si tot asa.
Coborârea a fost o adevarata placere si am facut o groaza de economie la benzina, deoarece de pe la 1300 m pâna jos, la Tripoli, am coborât în frâna de motor. Drumul este foarte bun, n-am întâlnit un hop, o groapa, spre deosebire de România, unde, la întoarcere, am reusit sa iau doua gropi, noapte fiind.

Am uitat sa va spun ca am trecut si prin Argos, un orasel destul de maricel, aflat lânga Nafplio, a carei cetate bizantina se vede cocotata sus de tot, pe vârful unui deal. Cum am vazut-o, ne-a speriat drumul pe care urma sa-l facem pâna acolo (într-o alta zi, bineînteles). Insa dupa ce ne-am întors de la Olympia, calarind muntii, drumul pâna la Argos ni s-a parut a fi joaca de copil. Pâna la urma, în tot periplul nostru n-am ajuns sa vizitam si Argos-ul. Eu eram si un pic nedumerit: citisem despre Argos ca aici se afla o cetate ciclopica, asemanatoare celor de la Tirynt (Tirintha, în limba greaca) si Micene (Mikines,în limba greaca) însa n-am vazut asa ceva. Am crezut ca este vorba de cetatea cocotata în vârful dealului, însa discutând cu un localnic în piata centrala a orasului am înteles de la acesta ca cetatea cocotata ar fi singura cetate din Argos.

In fine, Peloponezul este tot numai verdeata, spre deosebire de restul Greciei unde predomina terenurile aride si irigatiile sunt în legea lor. Dar tot din Peloponez pornesc si majoritatea incendiilor pe care le vedem la televizor. Coborând, am avut parte si de câteva pante arse complet, cu masinile de pompieri desfasurate aiurea pe panta. Predomina plantatiile de maslini si portocali, iar pe vai si pantele mai line sunt foarte multe vii, cu struguri visinii, cu boabe mari (în Grecia predomina vinul rosu).

Datorita curbelor si pantelor, am ajuns destul de sifonati în Tripoli, însa nu aveam de unde sa banuim ca tot drumul pâna la Olympia si drumul de întoarcere prin partea de sus va fi tot prin munti… In Tripoli, un oras foarte mare, GPS-ul ne-a bagat într-o fundatura unde Ioana insista ca ne aflam în centrul orasului. Am ratacit astfel cam 10-15 minute pâna ce am oprit într-o piata micuta, în fata unei cafenele, am scos harta Greciei (se gaseste în librariile noastre, la pretul de 16 lei) am întrebat doi barbati aflati în fata unei cafele miniaturale (cred ca stateau de doua ore în fata acelei cafele minuscule, pe care noi, românii, o sorbim dintr-o data). I-am întrebat mai întâi daca vorbesc limba engleza, apoi le-am arata traseul Nafplio-Tripoli-Megalopoli-Vasta.
“Aha, Vasta !” a exclamat unul din ei. Figurile li s-au luminat dintr-o data, uitându-se totodata nedumeriti la mine, de parca ar fi vrut sa spuna :”Smechere, dar de unde stii tu de Vasta ? Asta-i secretul nostru, al grecilor.” Din doua miscari de brat, înainte si prima la dreapta, ne-au scos din Tripoli, asa ca Ioana a primit o nota proasta din partea noastra.

Pe harta Greciei, drumul spre Vasta este destul de simplu: ajungi la Megalopoli, apoi deviezi cam 15 km spre stânga si dai de mica localitate. Asta s-o credeti voi ! A început din nou travaliul drumului prin munti si dupa doua ore de mers în astfel de conditii au început sa apara primii nervi: nevasta-mea, factorul decizional în familie (eu fiind factorul executant…, factor care are voie sa spun numai “Bine, draga, fie ca tine.” ) a început sa-si verse nervii pe mine, parte din cauza oboselii, parte din cauza caldurii, parte din cauza drumul deosebit de greu (ea având spre partea ei prapastiile, drumul având parapeti doar din loc în loc): ca din cauza mea am ajuns aici, ca grecii pentru orice nimic, orice bisericuta, orice casuta, fac o publicitate extraordinara ca sa atraga turistii. Ca numai pentru Vasta asta a mea am ajuns noi aici, ca ce-o sa gasim acolo, ca s-a saturat de munti, ca ea vrea sa faca plaja si baie etc.etc.etc

Intre timp nu mai aparea Megalopoli la orizont. Noi urcam si tot urcam, aceleasi mii de curbe, aceleasi prapastii care nu se mai terminau. Apoi reusim sa ajungem pe culmea muntelui si dintr-o data, jos în vale apare orasul, în toata splendoarea lui. Coborâm cu aceeasi frâna de motor, acelasi peisaj, milioane de curbe si nervi.
Intram în oras, pustiu la acea ora (era în jur de 11:30), de parca se filma un film SF despre o molima misterioasa abatuta asupra orasului si reusim sa discutam cu singurul localnic gasit la acea ora. Ne spune sa ne întoarcem cam 500 de metri si s-o luam spre Sparti-Kalamata, apoi sa trecem pe sub o pasarela mare si imediat în partea dreapta se va ivi drumul spre Isaris si apoi Vasta.

Am trecut printr-un satuc superb, Andritsena, de-ti venea sa-ti parchezi masina în fata satului si apoi sa-l strabati pe jos, atât era de frumos (vedeti si pe net poze cu acest sat; noi l-am traversat ca o ghiulea si nu am facut poze).
La iesirea din Andritsena se ivi un indicator pe care-l stiam din relatarile de pe site-ul Motor-zone: Spre templul lui Apollo Epicurius – 25 km, un templu mai deosebit prin asezarea si arhitectura lui, templu protejat UNESCO. Este acoperit si de o cupola uriasa – si templul este urias, de asemenea - pentru conservare. De asemenea, puteti gasi fotografii cu el pe net. Nu am vizitat acest templu.

Am mai întrebat câteva persoane cum sa ajungem la Vasta si in final, dupa alte milioane de curbe, am ajuns la o bifurcatie unde am ramas nedumeriti: în dreapta scria Vasta 1 km, în stânga scria Agia Teodora 6 km. Noi cautam Agia Teodora, asa ca am luat-o la stânga. Dupa vreo 5 km am oprit, deoarece vedeam o mânastire cocotata pe la mijlocul muntelui si nervii s-au descarcat pe mine, numai dinspre o singura persoana: nevasta-mea.

Ceilalti au coborât din masina chiuind, veseli nevoie mare, ca drumul a fost superb, ca le place locatia, ca ati vazut prin ce sat misto am trecut etc. etc. etc. Mi-am cerut scuze in fata tuturor ca n-am avut idee ca drumul urma sa fie atât de greu însa ei mi-au dat cu tifla: stai linistit, a fost superb ! Eu stiam ca pe lânga mânastire curge un pârâias, asa ca mânastirea cautata de noi nu putea sa fie cea cocotata pe munte. Am oprit o masina cu numar de Grecia, un Mercedes cu doi batrânei în ea si prin semne i-am aratat doamnei unde vroiam sa ajungem. Nu ne-am înteles prea bine, însa doamna a scos o icoana cu Vasta si abia atunci si-a dat seama ce anume cautam: tinta noastra se afla la … 100 de metri, dupa o curba. Asa ca ne-am urcat iute în masini si peste doua minute poposeam în luminisul din apropiereea mânastirii.

Poate va veti întreba: ce mai e fratioare si Vasta asta ? Ei bine, închipuiti-va o casuta modesta, din piatra, de 6 metri lungime si 3 metri latime, cu întarituri pe cele patru colturi.

Teodora de la Vasta a fost o fata foarte credincioasa, care a trait acum aproape o mie de ani. Datorita deselor atacuri ale banditilor asupra satului dar si datorita împutinarii barbatilor, s-a îmbracat în haine de barbat, sa participe si ea la alungarea navalitorilor. Intr-o astfel de lupta, a fost ranita grav si abia atunci s-a descoperit ca este femeie. Fiind o fata foarte evlavioasa si cu credinta în Dumnezeu, înainte sa moara s-a rugat acestuia astfel: “Fie ca trupul meu sa se transforme în biserica, parul meu sa se transforme în copaci iar sângele meu într-un pârâu.”
In amintirea ei, localnicii au ridicat o mica bisericuta din piatra.
Si ce-i cu asta ? poate ma întrebati. Acum urmeaza minunea: prin acoperisul bisericutei ies la iveala… 17 copaci !
Trei dintre acestia sunt foarte grosi si foarte înalti, de 20-25 metri, si sunt grei de aproape o tona fiecare (au fost cântariti de specialisti) iar restul copacilor au diverse dimensiuni.

Ei si ce-i cu asta ? poate ma întrebati a doua oara. Sa va raspund, ca sa nu va enervati degeaba: daca intrati în bisericuta NU VETI VEDEA RESTUL TRUNCHIURILOR SAU RADACINILE COPACILOR ! Bisericuta este goala, fara urme de trunchiuri sau macar de radacini pe tavan sau de-a lungul peretilor laterali. Presupun ca anumite firicele se scurg prin peretii subtiri si se alimenteaza cu apa din izvor. Habar n-am… In interior se poate vedea o singura radacina, groasa ca mâna, ce traverseaza cam un metru unul din peretii laterali. In rest, nimic ! Au trecut de atunci sute de ani, vijelii, furtuni, ierni, veri, însa radacinile copacilor tot nu se vad.
Acoperisul de câtiva centimetri grosime sustine, nu se stie prin ce minune, cei 17 arbori. Au venit echipe de specialisti din SUA, Germania, Anglia si Grecia, cu aparate sofisticate de penetrare cu raze X a peretilor bisericutei, însa nu au descoperit nimic. Totul a ramas o enigma nedezlegata pâna astazi.

De sub bisericuta iese la iveala un pârâias cu apa potabila, foarte rece (la fel, specialistii s-au întrebat de unde provine aceasta apa rece, pe care nu o poti tine prea mult în mâini, deoarece îti îngheata mâinile !), o adevarata binefacere în arsita de afara.
Am stat aici cam o jumatate de ora, am facut poze si am studiat minunea pe toate partile. Am ocolit-o, însa nu mi-am dat seama cum naiba stau copacii aia acolo, mai ales ca la cea mai mica adiere de vânt (daramite la vânturile care or fi pe acolo toamna sau iarna) acoperisul de 5-6 cm grosime ar trebui sa fie spulberat imediat, datorita presiunii enorme exercitata de cei 3 copaci mai grosi.
Singura care n-a gustat “minunea” a fost, bineînteles, nevasta-mea (eu sunt un Berbec cu capul în nori, iar ea este un Taur cu picioarele bine înfipte în pamânt).
Cam atât despre Vasta (deoarece trebuie sa mai intre si Olympia aici, voi scrie mai detaliat într-un viitor articol, Peloponez – Vasta, o minune autentica).

In fine, dupa pauza de o jumatate de ora de la Vasta, spiritele s-au mai calmat si ne-am îndreptat spre Olympia. Toate bune si frumoase pâna în apropierea site-ului arheologic, unde te poti rataci foarte usor deoarece indicatoarele sunt puse aiurea (GPS-ul nu este folositor aici), basca ca drumul spre site era blocat, la intrarea în localitate. In apropierea site-ului se face o bifurcatie fara indicatoare. Norocul nostru a fost o masina din Grecia (care, de fapt, ne “urmarise” cale de vreo 5 km), al carui sofer, un român casatorit cu o grecoaica, ne-a îndrumat cu rabdare spre site (de fapt, ne-a rugat sa-l urmam, ca sa nu ne ratacim pe acolo si sa pierdem timp pretios – va reamintesc de faptul ca doream sa mai prindem si o baie la Tolo, la întoarcere). Era deja ora 15:30 si caldura sufocanta a început sa-si faca simtita prezenta.
Am luat bilete (6 euro de adult numai site-ul arheologic; cine dorea si muzeul mai achita 4 euro), reamintindu-va ca tinerii sub 18 ani nu platesc bilete la toate obiectivele arheologice din Grecia (inclusiv la Muzeul National si Muzeul Nou din Atena).

Odata intrati în site, aproape ca ne-am ratacit în imensitatea locului… Desi era ora amiezii si caldura era sufocanta, era o aglomeratie de nedescris. Ne-am rasfirat ca furnicile, urmând sa ne regasim pe parcursul traseului, care începea de la zona aprinderii flacarii olimpice, zona stadionului, apoi palatul construit special pentru Nero, care a participat si el la Jocuri, multe temple, în fine sunt o groaza de obiective de vizitat. Partea buna este ca, oriunde te-ai afla în site, sunt placute indicatoare cu întreg site-ul care-ti indica, printr-o bulina rosie, unde te afli. Dupa numai câteva minute, Alexandra, profesoara de istorie, nu s-a mai putut stâpani si a izbucnit în plâns (pe mine m-au busit lacrimile în momentul în care am vazut Sfinxul de la Delphi; o sa va povestesc când voi ajunge cu relatarile acolo): “Bai, nici nu stiu cum sa va multumesc ! Nici în visele mele cele mai optimiste nu credeam ca voi ajunge pâna aici ! Va multumesc din suflet !” (Am uitat sa va spun ca “motorul” acestor calatorii prin tara si aiurea este alcatuit din trei nebuni dornici de halaiduiala: eu, Florione - nasul meu si sotia lui Florione.)

Se facuse deja ora 17:00 (renuntasem la vizitarea muzeului, tocmai din cauza timpului) si am intrat în panica: renuntam la plaja si la baie ? Pâna la Tolo erau cam 3 ore. Am hotarât sa “forjam” masinile si sa scurtam timpul la 2 ore, eventual sa facem baie si noaptea (orice experienta este necesara, nu-i asa ?).

Zis si facut. Românul-grec care ne-a mai ajutat la intrarea în Olympia s-a conversat cu unul din ghizii site-ului, care ne-a indicat o ruta mai rapida, care ducea direct la Tripoli. A urmat un fel de raliu Paris-Dakar, numai prin munti, o goana nebuna dupa câstigare de timp. Am vazut cetati parasite, sate micute parasite pe coama muntilor, dar si doua-trei bijuterii de sate tipic grecesti, cocotate în vârful muntilor, foarte pitoresti.

La Tripoli, în loc s-o luam pe drumul pe care am venit (Argos-Nafplio-Tolo), Ioana ne-a dus din nou pe autostrada, unde, cu putine exceptii, am coborât numai în frâna de motor, cam 10 km (închipuiti-va o autostrada care porneste din Varful Caraiman si se opreste undeva în apropierea Brasovului) si din nou prin faimoasele tunele grecesti.

In Nafplio ni s-a parut curios ca la foarte multe benzinarii se formasera cozi imense, însa ne-am spus ca poate grecii obisnuiesc sa alimenteze pentru toata sâptamâna. Nici prin cap nu ne-a trecut ca de a doua zi începea greva transportatorilor de combustibil (Sotiris, grecul la care am stat o noapte la Atena, ne va anunta si el mai încolo de aceasta greva).
Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de pe drum, asa ca am ajuns la Tolo în jur de ora 21:00, când noi speram sa ajungem pe la 18:30 – 19:00.
In fine, s-a dus naibii baia noastra iar supararile s-au estompat când în pahare a început sa curga Metaxa iar copii s-au dus sa-si cumpere înghetata.
A doua zi ce credeti ca-si dorea fiecare ?
LENEVIRE TOTALA ! Si chiar asa s-a si întâmplat.

http://florinbad.blogspot.com/2010/08/pelo...evarata-si.html

Fisiere atasate

•  DSCN0223.jpg (421.03K)
  Number of downloads: 10
•  DSCN0229.jpg (121.04K)
  Number of downloads: 9
•  DSCN0204.jpg (468.48K)
  Number of downloads: 9
•  DSCN0197.jpg (407.82K)
  Number of downloads: 11
•  DSCN0250.jpg (462.53K)
  Number of downloads: 9

[florinbad]

Am spus ca voi scrie putin, dar pe masura ce scriu, articolul devine din ce în ce mai mare. Mai pierd timp si datorita faptului ca ma documentez înainte, ca sa nu scriu cine stie ce prostii pe aici. Asa ca astazi pun aici numai Tirynt-ul, urmând ca ulterior sa pun si Micene-le, în seara aceleiasi zile halaiduind prin Nafplio-ul atât de asteptat de voi. Deci, sa încep:

Daca credeati ca ne-am hotarat sa lenevim, ei bine v-ati înselat !
“Lenevia totala” a durat a doua zi doar pâna la ora 12:00, cu toata populatia de 8 români balacindu-se în apa calda, cristalina si foarte sarata. Aflând din seara trecuta de greva transportatorilor de combustibil, am dat o fuga în Nafplio sa-mi fac plinul (mai degraba Florione m-a chemat prin statie, spunându-mi ca a gasit benzina) si am avut noroc sa gasesc la un Shell, singurul care avea benzina în tot orasul. Motorina era peste tot, însa benzina începuse sa se împutineze (pe parcursul grevei situatia s-a inversat: a început sa dispara motorina iar armata chemata în sprijin de guvern a început sa alimenteze statiile cu benzina, folosind cisternele proprii).

Ispita a venit imediat: ce-ar fi ca în timpii morti (13:00 – 17:00) sa vizitam site-urile din jurul Nafplio-ului ?
Cineva spunea ca, înainte de a vedea Micene, este bine sa vezi Tirynt-ul, ca sa poti face o comparatie si sa nu fi dezamagit de faptul ca Tirynt-ul este mai “mic” decât Micene. Ok, ne-am pus de acord sa facem Tirynt-ul (e la 2 km de Tolo), Micene (Mikines) si, daca mai este loc, Nemea. Mâine urma sa facem Epidaur-ul (Epidavros), tot într-un timp mort. Daca grevistii s-or potoli, poate vom reusim sa facem si Monemvasia. Adevarul este ca eu aveam benzina dus-întors pentru Monemvasia însa ce m-as fi facut la plecare, spre Atena ? Am vorbit cu receptionera care m-a asigurat ca-mi poate procura benzina (mai greu, dar s-ar fi putut), deoarece Ministerul Turismului a solicitat tuturor proprietarilor de vile si hoteluri sa ajute turistii straini în ceea ce priveste alimentarea cu combustibil în momentul încheierii sejurului.
Pâna la urma, grevistii nu s-au potolit si chiar înainte de a pleca din Tolo, receptionera mi-a spus ca au început sa fie alimentate benzinariile din Atena si cele de pe autostrada si drumurile principale, deci sa stau linistit, ca voi gasi.

Cei care au citit cartile lui Erik Von Daniken, au aflat cu siguranta de “cetatea ciclopilor”, Tirynt, cetatea care l-a impresionat atât de mult pe hotelierul elvetian. In Terra – Planeta Vietii, dar si în cartea Amintiri Despre Viitor, Daniken ridica problema unor monumente care nu se încadreaza în cronologia si istoria clasica, neputând fi realizate nici cu tehnologia de astazi.
Deoarece nu era zi sa nu vedem Tirynt-ul macar o data, în du-te-vino-ul nostru Nafplio-Tolo, abia când am intrat în site si ne-am apropiat de zidurile cetatii am amutit dintr-odata, dându-ne seama ca tiryntenii se aparau împotriva a ceva sau cuiva urias…
Eu am 1.83 înaltime si la vederea blocurilor imense de piatra mi s-a parut ca sunt miiiiiiic, mic de tot. De multe ori mi-era ciuda ca nu sunt mai scund de înaltime si ma lasam în jos, ca sa fotografiez mai “veridic”, altfel aratând fotografiile de la nivelul solului, altfel aratând cele de la înaltimea celor 1.83 m ai mei.

Pe dealul stâncos, cu o lungime de 300 de metri si aflat la 25-30 m deasupra solului, închipuiti-va niste blocuri de piatra cu laturile de 2-3 metri, patrate, dreptunghiulare, triunghiulare sau alte forme neregulate, asezate atât de bine unele într-altele încât nu poti sa bagi lama de cutit între ele. Bine, exagerez un pic, ca sa para mai misterios, însa nu-mi dau seama cum naiba au reusit tyrint-enii sau cine or fi fost ei sa aranjeze aceste blocuri neregulate în asa fel încât zidurile enorme de jur-împrejurul cetatii sa para perfect drepte si perfect dreptungiulare (vedeti pozele). Zidurile pe care le vedem astazi au în jur de 7 metri înaltime, fata de 9-10 metri cât aveau în timpurile când cetatea se afla în plina glorie.
In timp ce Homer descria cetatea ca fiind foarte bine conservata, Pausanias, dezolat de prabusirea zidurilor, scria în secolul 2 d.Hr. ca doi magari n-au reusit sa mute cea mai mica piatra gasita acolo.
Constructia zidurilor îi este atribuita lui Proetus, fratele regelui din Argos, Acrisius. Conform legendei, Proetus, împreuna cu oamenii locului a ocupat si fortificat Tirynt-ul, sub supravegherea atenta a ciclopilor.

Apoi mai afli ca Tirynt-ul era un ditamai orasul, cu case si palat regal si, dintr-un anumit punct de vedere, ca era cel mai vechi “oras” din Grecia. Curios este faptul ca, la începutul epocii clasice grecesti, atât Micene cât si Tirynt-ul decazusera foarte mult, însa în razboaiele contra persilor au putut sa-si permita trimiterea a 400 de luptatori în batalia de la Plataea. In jurul cetatii nu se vede nicio urma de locuire. Locuitorii vietuiau în orasul-cetate-stat, lung de 300 de metri.
Peste câteva sute de ani, în anul 468 î.Chr., Argos-ul oras-cetate-stat lesinat dupa putere, a cucerit atât Micene cât si Tirynt, dominând întreaga regiune si populându-si cetatea cu locuitorii celor doua cetati distruse. Ba mai mult, Argos-ul, în grandomania sa, a reusit, încet-încet, sa mute jocurile de la Nemea catre propriul stadion, Nemea cazând ulterior în uitare. Daca n-ati auzit de Argos, vedeti noul film Clash of the Titans – Cocnirea Titanilor, o parte din actiunea acestui film desfâsurându-se la Argos, unde s-a încercat o reconstituire a cetatii pe computer.

Citindu-l pe Homer, Heinrich Schliemann s-a încapatânat sa creada în veridicitatea celor spuse de poet si n-a avut altceva mai bun de facut decât sa rascoleasca conceptiile istoriei recente si pe autorii ei împietriti în idei conservatoare. Asa ca si-a facut omul niste calcule, a facut niste masuratori, apoi a ochit doua dealuri, s-a pus omul pe sapat si a scos la iveala ce credeti ?
Ia cititi bine: TROIA si MICENE.
Si câte “dealuri” or mai fi ramas de decopertat…

Apoi a facut sapaturi si la Tyrint (fiind cât pe ce sa-l faca praf si pulbere, disperat sa caute o comoara asemanatoare celei de la Micene ), acesta fiind cu 800 de ani mai vechi decât Micene, presupunându-se ca începuturile sale ar fi prin anul 2000 î.Chr., zidurile pe care le puteam vedea astazi, datând de prin 1400 î.Chr. (zona din interiorul palatului fiind locuita pâna în sec. al 8-lea d.Chr.).

Copil fiind, devoram pur si simplu Legendele lui Alexandru Mitru si cartea rusului A.N.Kun, referitoare la mitologia Greciei. Acum vedeam, pe viu, imaginatia pe care mi-o creasem în copilarie, îi vedeam pe eroii greci agitându-se pe zidurile imense, ziduri considerate de greci ca fiind opera ciclopilor (la Micene, totusi, bucatile de piatra erau mai mici ca dimensiuni). Apropo, la cladirea reconstituita de americani de la Atena, la poalele Acropolelui, am vazut un scut spartan imens, cred ca avea 1.5 m si o greutate de cel putin 20 kg… Grecii din vechime ori erau scunzi si musculosi, ori erau înalti de peste 2 m si foarte atletici. Istoricii afirma ca erau scunzi si musculosi.

Oriunde ma duceam în site, vedeam inscriptii cu interdictia turistilor de a coborî anumite scari, de a intra în anumite subterane, inscriptii de tipul “Pentru protejarea turistilor, datorita caderilor de pietre, este interzisa patrunderea în acest tunel – încapere - zona”. Citisem ca Tirynt-ul este strabatut de canale subterane, care duc, pe sub pamânt, pâna la râurile din apropiere; ca sub Tirynt se afla încaperi subterane, tunele “ciclopice” (asa le-au numit istoricii), magazii de grâne, atât de necesare în cazul unui asediu si ma simteam într-un fel frustat de faptul ca nu le puteam vedea. Peste tot domina impresia de masivitate: ziduri masive, scari masive, încaperi masive. Exista si o “Poarta a Leilor”, dar aceasta nu s-a pastrat, asa cum s-a pastrat cea de la Micene.
Palatul regal, ca si cel de la Micene sau cel de Pylos, aveau ca element comun “megaron”-ul, o sala centrala principala, din care se intra într-o curte (am pus o poza cu megaron-ul de la Pylos - reconstituire).

De multe ori mi-era ciuda ca aparatul foto nu reda mai bine realitatea si-mi venea sa iau portiunea pe care o fotografiam si s-o translatez aici, în România, ca sa fiu crezut pe cuvânt si sa nu fiu acuzat ca fabulez. Apoi mi-a dat seama ca prin relatarile mele si a altor persoane care au cutreierat Peloponez-ul, voi deschide pofta de vizitare a altor români care s-au saturat de Halkidiki sau Paralia Katerini sau Olympic Beach (scuze pentru cei care se simt ofensati) si vor sa vada si altceva, intrând “mai adânc” în teritoriu.

Sunt foarte multe de spus despre Tirynt, însa ma lungesc plictisitor de mult. Am cercetat cetatea cam o ora, apoi am plecat în directia Micene, deoarece acolo aveam mult mai mult de vizitat.

http://florinbad.blogspot.com/2010/08/pelo...ciclopilor.html

Fisiere atasate

•  Pylos___reconstituire.JPG (31.89K)
  Number of downloads: 11
•  DSCN0297.jpg (372.43K)
  Number of downloads: 9
•  DSCN0310.jpg (271.14K)
  Number of downloads: 8
•  DSCN0313.jpg (430.56K)
  Number of downloads: 10

[Diela]

combinate în baza numitorului comun

[florinbad]

Intre Tirynt si Micene sunt câtiva kilometri, pe care i-am facut destul de repede. Surpriza a venit datorita faptului ca, tot apropiindu-te de cetate, nu o vezi ! Indicatoare bilingve sunt o groaza, însa cetatea neam de poate fi vazuta. Am oprit într-o parcare unde scria "Micene", lânga alte trei-patru masini. Aici o fi ? ne-am întrebat. Nu, nu era aici; aici se afla Tezaurul lui Atreu, un mormânt urias, cu un mic site arheologic lânga el.
"Pentru Micene, mai mergeti cam 500 de metri, dupa dealul acela", ne-a spus ghida de la "tezaur". Ne-am urcat în masini si dupa 500 de metri a aparut un deal galben, cu ceva ziduri pe el. "Asta e faimosul Micene ?", ne-am întrebat dezolati. A aparut o curba si apoi o parcare imensa, cu vreo 30 de masini si sase-sapte autocare. "Aici o fi !", ne-am spus resemnati. Am luat bilete, 12 euro de persoana, pret ce includea cetatea, muzeul si tezaurul. Repet, copii au gratuitate.

Pe masura ce inaintam în site am înteles de ce nu o puteam vedea: este construita sub forma unei cochilii de melc si pe masura ce te apropii de ea ti se dezvaluie privirii, încetul cu încetul. Daca ridicai ochii, vedeai niste mogâldete, sus de tot, pe vârful dealului. Acolo trebuie sa ajungem ? Mogâldetele erau turistii care împânzisera întreg site-ul (daca mariti prima fotografie, îi veti vedea). Apoi "invizibilitatea" mai era data si de iarba galbena, care se confunda cu zidurile, astfel încât, de la departare, nu-ti dadeai seama de masivitatea orasului-cetate. Probabil, primavara contrastul galben-verde este mai accentuat si se pot vedea mai multe detalii.

Pâna la Poarta Leilor trebuie sa urci o rampa luuuunga, construita probabil din motive strategice, intrarea în cetate fiind pusa astfel încât atacatorii sa fie deja obositi în momentul ajungerii în dreptul portii. Tot asa am ajuns si noi, lesinati, gâfâind din rasputeri, la 42 de grade celsius, în jurul orei 16.00. Poarta arata exact ca în cartile de istorie, însa în aceste carti nu poate fi redata la adevarata ei masivitate. Am facut toti poze, laolalta cu doua grupuri de turisti italieni si germani, amuzându-ne reciproc: românii facând poze italienilor, nemtii facând poze românilor si italienii nemtilor, toate având ca fundal poarta cu cei doi lei. Feministele spun ca leii ar fi fost de fapt leoaice si care, la origine, ar fi avut capetele din bronz. Leoaicele, reprezentând dualitatea (stânga-dreapta, sus-jos, bine-rau etc) strajuiesc o coloana ce reprezinta axa vietii.
Urmeaza a doua rampa, care se presupune ca ducea catre o alta poarta, care astazi nu mai exista. De-a lungul acestei rampe, în partea dreapta, se afla o incinta circulara mare, unde s-au descoperit o groaza de bijuterii.

Ajuns sus, pe culmea dealului, unde se afla acropolis-ul, "orasul de sus", se poate vedea în departare cetatea feudala a Argosului iar mai jos Tiryntul. Din cauza lor, intru în polemica cu un neamt, nedumerit la rându-i ca nu a gasit cetatea ciclopica de la Argos, aratându-mi ghidul dupa care se inspira el în drumetiile sale prin Grecia, alaturi de sotie si cei doi copii. Ii raspund ca nici eu n-am gasit aceasta cetate, desi Argosul, la fel de puternica ca Micenele sau Tiryntul le-a supus pe amândoua, facându-se stapâna absoluta peste întreaga regiune a Argolidei. Presupunerea germanului a fost ca bolovanii de la cetatea ciclopica au fost folositi la construirea cetatii medievale (prin 1200 d.Chr – vedeti poze pe net cu cetatea feudala a Argosului). Habar n-am, n-am reusit sa ajung pâna acolo.

Legenda spune ca Micene a fost fondat de Perseu, nepotul regelui Acrisius, stapânul Argosului si fiul lui Danae, fata lui Acrisius.
In cel de-al doilea mileniu î. Chr, timp de 600 de ani, Micenele a dominat cea mai mare parte a Peloponezului de sud. In perioada când a început constructia orasului-stat, civilizatia Minoica din Creta se afla deja în plina dezvoltare si facea primele schimburi comerciale cu Micene. Ulterior, Micene a facut pe dracu’n patru si a cucerit imperiul cretan, lesinat dupa bogatiile si femeile cretane, faimoase pentru frumusetea lor. Tot atunci, Micenele si-a schimbat stilul picturilor aflate pe vasele de lut.
Palatul regelui avea vestitul megaron, o sala centrala sustinuta de patru coloane, cu o gura de aerisire patrata în acoperis (vezi fotografia de la articolul despre Tirynt). Prin 1350 î.Chr. orasul s-a întarit cu asa-zisele ziduri ciclopice, deoarece la constructia zidurilor exterioare s-au folosit pietre uriase, pe care, conform traditiei, numai ciclopii (oameni de 3-4 metri înaltime si cu un singur ochi) le-ar fi putut ridica. Repet, bolovanii de la Micene mi s-au parut a fi mult mai mici decât cei de la Tirynt.

De aici, de sus, de pe acropole vezi întreaga maretie site-ului, cele 3-4 siruri de ziduri ce-l înconjurau odinioara, cu resturile de case si palate cuprinse în interiorul sau. Undeva în partea dreapta se casca o intrare, unde coborând 99 de trepte dam peste cisterna aflata sub pamânt, cu apa potabila, la 15 metri adâncime. Iesim din cisterna si coborâm pe alte poteci marcate, dând peste alte cladiri, palate, temple si porti. Peste tot ai placute indicatoare, bilingve sau trilingve (greaca-engleza-germana). Apropo, la Delfi prima limba vorbita este… franceza. Engleza se gaseste rar sau deloc !
Pe aceste indicatoare ai o schema generala a site-ului care, printr-o bulina rosie, îti spune în ce loc te afli, explicatiile zonei sau a cladirii în fata careia te afli, în cele trei limbi si un desen-reconstituire, care îti arata cum ar fi aratat cladirea-templul-baia-palatul respectiv.

In afara citadelei se afla mormintele regale, presupuse a fi ale lui Agamemnon, Climtemestrei si Egist , pe care, daca te grabesti sa ajungi la muzeu (înauntru te asteapta aerul conditionat binefacator), ai “sansa” sa le ratezi. La fel era s-o patim si noi ! Am vazut niste poteci, ne-am luat dupa ele si surpriza: ne-am trezit în fata mormântului lui Egist, amantul Climtemnestrei. Mormântul ei se afla alaturi, probabil ca cei doi iubiti sa fie uniti si dupa moarte, dupa ce l-au ucis împreuna pe bietul Agamemnon care se întorsese cu noua lui iubita Cassandra, drept prada de razboi, halaiduind zece ani pe la Troia sau pe unde l-or fi purtat corabiile. Mormintele sunt uriase, probabil s-a depus o munca titanica la ridicarea lor (mai ales a mormântului lui Agamemnon), conform gradului de importanta a locatarilor.
„Plin de încântare, va anunt, maiestate, ca am descoperit mormintele care, conform traditiei, apartin lui Agamemnon, Cassandrei, lui Eurymedon şi însotitorilor“, i-a transmis Heinrich Schliemann regelui George I al Greciei la sfârsitul lui 1876. Situl grecesc de la Micene fusese identificat cu treizeci de ani în urma cu ramasitele cetatii aheilor, populatia care a învins Troia, dupa cum se povesteşte în Iliada lui Homer.

Lânga muzeu se afla Mormântul Leilor, rotund, neacoperit. In muzeu, înghesuiala mare (deh, caldura e de vina). La adapostul aerului conditionat mai ca nu-ti vine sa mai iesi afara. Aici se pot vedea fresce originale, vase de lut cu celebrele desene mitologice, apoi se coboara la subsol unde afla comoara descoperita de Heinrich Schliemann, dar sunt doar copii perfecte ale comorii, originalele aflându-se la Muzeul National din Atena. Vad si masca lui Agamemnon, aflata în filele cartilor de istorie din scoala generala si liceu, precum si câteva sabii. Dau sa fac o poza si sunt certat de o grasana de 100 de kg care abia se urneste de pe scaun: “No flash, no flash !” Asta este, doar masca este fotografiata, restul fotografiilor le voi lua de pe internet, precizând si sursa lor.

Pun aici si lista regilor micenieni, doar asa, pentru informare si sa fac articolul mai lung :
- Perseu - fiul lui Zeus și al Danaei; întemeietorul cetății
- Electryon - fiul lui Perseu și al Andomedei
- Sthenelos - fiul lui Perseu și al Andomedei
- Eurystheus - fiul lui Sthenelos și al Nicippei; ucis de heraclizi
- Atreu - fiul lui Pelops și al Hippodamiei, unchiul lui Eurystheus
- Tieste - fiul lui Pelops și al Hippodamiei
- Agamemnon - fiul lui Atreu și al Aeropei; participant la Războiul troian
- Egist - fiul lui Tieste; l-a asasinat pe Agamemnon
- Oreste - fiul lui Agamemnon; a condus mare parte din Peloponez
- Tisamenus - fiul lui Oreste; ucis de heraclizi

Acum, foarte pe scurt despre razboiul troian: Peleus s-a casatorit cu Thetis (zeita marii) si acestia nu au invitat-o la nunta pe Eris, zeita discordiei. Tipa s-a suparat si a aruncat un mar de aur în sala unde se tinea banchetul, spunând ca marul apartine celei mai frumoase zeite. Hera, Atena si Afrodita s-au certat pentru posesia marului iar Zeus, smecher, ca sa le împace, l-a pus pe Paris, printul Troiei, considerat cel mai frumos barbat din acea vreme, sa hotarasca cui sa dea marul. Paris i-a dat marul Afroditei, deoarece aceasta i-a promis ca i-o da pe cea mai frumoasa femeie din lume, pe Elena, sotia regelui Menelaus al Spartei. Paris s-a dus în Sparta si a rapit-o pe Elena si o parte din averea lui Menelaus. Menelaus s-a facut foc si para si i-a instigat pe toti fostii petitori ai Elenei sa jure ca o vor aduce înapoi. De peste tot au început sa se strânga eroii, inclusiv Ulise (care initial nu a vrut sa participe la razboi) si Ahile, deoarece profetia spunea ca Troia va putea fi cucerita doar daca va lupta si Ahile. La conducerea flotei grecesti a fost pus Agamemnon, regele Micene-ului. Agamemnon a omorât un cerb al zeitei Artemis, aceasta s-a suparat si a calmat marea. Ca sa poata porni, Agamemnon a fost nevoit sa-si sacrifice fiica, Ifigenia. Dupa ce flota s-a pus în miscare, grecii habar n-au avut unde se afla Troia, asa ca au loc niste batalii cu câteva tarisoare nevinovate: Mysia si Teutrania. Regele din Teutrania, Telefus este ranit de Ahile, iar grecii negasind-o pe Elena se întorc acasa. Profetia spunea ca Telefus putea fi vindecat doar de cel care îi provocase rana, adica de Brad Pitt. Ducându-se la Brad si vindecat de acesta, Telefus le promite ca le va arata unde se afla Troia. Odiseu si Menelaus se duc la Peter O’Toole, pardon, la Priam, regele Troiei, cerând-o pe Elena si comoara furata. Priam refuza si uite asa razboiul poate începe. Timp de 9 ani grecii au cucerit teritoriile din jurul Troiei, ca sa-i slabeasca aprovizionarea cu hrana, distrugandu-i astfel si economia. In diversele mini-batalii încep sa moara o groaza de eroi, de ambele parti: Hector, Penthesilea, Patrocle, Brad Pitt, Pelops etc.etc.etc Ulise o roaga pe Atena sa-i dea o idee geniala pentru a pune capat razboiului. A doua zi grecii construiesc calul troian, pe care-l vor oferi drept ofranda Troiei. Flota greaca se retrage un pic mai încolo, Ulise si câtiva eroi se baga în burta calului, troienii chefuiesc întreaga noapte, Ulise iese si deschide portile, armata greaca face prapad, moare si Peter O’Toole, Cassandra este violata iar Diane Kruger, pardon, Elena cea iubareata se întoarce la Sparta. Dupa razboi, Polyxena, fata lui Priam, este sacrificata la mormântul lui Ahile, iar Astyanax, fiul lui Hector, este omorât, ca simbol al sfârsitului razboiului. Enea, un print troian, a reusit sa scape în urma distrugerii Troiei – vezi Eneida lui Vergiliu iar Ulise are chef sa halaiduiasca mai multi ani, pe multe mari, în bratele mai multor femei pâna se va întoarce acasa – vezi Odiseea lui Homer (Armand Assante, productie Hallmark Channel).

Daca Dumnezeu ma ajuta si la anul voi vizita si Troia, voi scrie atunci un articol mai detaliat despre razboiul troian. Pâna atunci, este important sa fiu sanatos si sa adun banii pentru excursie.

Ne strigam prin statie pentru adunare, deoarece unii se afla la mormintele celor doi amanti, altii sunt prin muzeu, altii la Mormântul Leilor, altii la toaleta. Apropo de toalete, fiindca tot n-am spus un cuvintel despre ele, le gasiti în toate site-urile si au un confort de lux, având toate cele necesare în interior.
Iesim din site, ne urcam în masini si ne întorcem cale de 500 de metri pâna la "Tezaurul lui Atreu", un mormânt urias, foarte impresionant si prin înaltime, si prin arhitectura dar si prin blocurile uriase de piatra folosite la construirea lui.

Acum ce sa mai vizitam ? Spre Nemea, se afla colea, la doi pasi. Abia am iesit pe drumul spre Nemea când doua masini de politie ne blocheaza drumul si ne îndruma pe alta cale. O luam pe acolo, mai mergem cam un kilometru si din nou surpriza: de data asta un sir lung de masini si în departare doua camioane-cisterna ale grevistilor blocheaza drumul. Hai ca terminam ziua cum nu se poate mai bine…
Ma îndrept spre primul polistist pe care-l vad si, cu harta în mâna, îi spun ca suntem turisti si ca dorim sa ajungem la Nemea, însa el ma trage deoparte si-mi sopteste ca "negocierile" sunt pe terminate si sa mai asteptam cateva minute, deoarece i-au convins pe cei doi camionagii sa-si retraga mastodontii de pe sosea.
Are dreptate, peste trei-patru minute cele doua caminoane elibereaza drumul si am timp sa-i vad zâmbetul tâmp, de mare viteaz ce este, al unuia din soferi, primul imbold fiind sa-i arat degetul mijlociu, însa ma abtin cu greu. In fine, drumul fiind liber, noi fiind liberi, tule-o spre Nemea ! Drumul este superb, maslinii si portocalii ne înconjoara de peste tot. Ajungem la stadion, coborâm veseli nevoie mare ca grevistii n-au reusit sa ne strice ziua, însa casa de bilete este închisa: program de vizitare 8:00 – 15:00.
Pisici ! Hai înapoi !

Ne propunem ca la plecarea din Tolo spre Atena, sa nu plecam pe la 9:00 ci pe la 7:30, astfel încât sa ajungem la ora 8:00 la stadionul din Nemea si apoi sa vizitam si site-ul (site-ul arheologic si muzeul se afla la 500-600 de metri de stadion).
In fine, dupa ce ne chinuim sa vedem stadionul prin gard, ne întoarcem la Tolo, nu înainte de a cumpara pe drum, de la o localnica, cinci litri de ulei de masline si doi litri de vin rosu. In tot periplul nostru prin Peloponez am vazut deseori (ca si la noi, de altfel) localnici care-si comercializeaza produsele proprii: ulei de masline, vin (alb si rosu), miere, lamâi, portocale, piersici, pepeni.

Seara, dupa cina, anumiti obraji s-au aprins dupa doua-trei pahare de vin rosu, gurghiuliu, atmosfera fiind foarte încinsa, cu dezbateri aprinse în ceea ce priveste cetatile vizitate, cu eroii lor troieni cu tot, eroi care din vorba în vorba au ajuns si pe la Termopile, Histria sau Tomis. Si pe la Callatis ? Habar n-am. Stai putin sa ma gândesc… Ala cu lâna de aur, Iason, a ajuns la Marea Neagra sau la Marea Caspica ? Dar de Brad Pitt cu sabia aia a lui, care numai greceasca nu era, ce spuneti ? Stiti voi, atunci când s-a luptat cu ala pe care-l bate Jet Li în "Fearless", pe tatami...
Sau era în "Visul împaratului" ? Nu, bre, ala e Jackie Chan.
Oricum ar fi, ospatar, mai toarna un rând !

http://florinbad.blogspot.com/2010/08/pelo...z-5-micene.html

Fisiere atasate

•  DSCN0323.jpg (337.29K)
  Number of downloads: 8
•  DSCN0326.jpg (304.5K)
  Number of downloads: 9
•  DSCN0331.jpg (410.82K)
  Number of downloads: 9
•  DSCN0361.jpg (153.89K)
  Number of downloads: 7
•  DSCN0366.jpg (376.09K)
  Number of downloads: 7