Intrebarile de mai sus mi le-am pus cind am vazut comentariul ce il voi reproduce integral in cele ce urmeaza (comentariul este de aici)
Citeaza
Cine se sinucide ajunge în iad, pentru că moare cu acest păcat pe suflet. În viaţa pământească omul mai poate primi iertare dacă face pocăinţă de păcate, dar după moarte nu se mai poate primi iertare. Excepţie fac, poate, cei care au făcut aceasta fiind total inconştienti din cauza unei boli psihice grave, deci cei care sunt total iresponsabili şi din acest motiv poate că ar avea o şansă să fie iertaţi.
Nimeni nu are dreptul moral să se sinucidă pentru nimic în lume, oricât ar suferi. Suferinţa pământească se va sfârşi, dar suferinţa din iad e mult mai rea şi nici nu are sfârşit. Iadul nu este o răzbunare a lui Dumnezeu, ci este manifestarea dreptăţii instituite de El. Dumnezeu nu-i numai iubitor, ci este şi drept, justiţiar. Şi nici nu poate să mintă, iar în Biblie (care este colecţia cărţilor inspirate de El) ne vorbeşte atât de fericirea veşnică, cât şi de suferinţa veşnică.
Las deoparte dreptul la sinucidere, las deoparte elucubratiile cu raiul si iadul, insa ceea ce ma intereseaza e atita tot: cum ramine cu iertarea si iubirea de oameni, atita vreme cit se enunta asemenea nemernicii de genul "dupa moarte nu se mai poate primi iertare"??? Adica in viata se poate cumpara iertare (a se vedea dezlegarile pentru slujba normala de inmormintare date in cazuri de sinucidere a unor nemernici cu bani, dar lipsa lor pentru copii morti nebotezati ai unor oameni normali - nu dau exemple), dar odata ce ai murit... gata, s-a rupt filmul? Sa nu fie toata aceasta tarasenie inca un motiv in plus de a forta credinciosul catre biserica ca si institutie?
Omul e imperfect dar poate ierta, doamne-doamne e atit de perfect incit nu iarta de mult prea multe ori. UNDE E IUBIREA AICI???
Aceasta postare a fost editata de Jugulator: 21 August 2010 - 04:09 PM
Contact
Facebook
Twitter
RSS















