[Phoenix07]

ECHINOX


Capitolul 1

Amintiri

Trei oameni aşteptau sărbătorile de iarnă; ei erau grupaţi într-o cameră mare, probabil sufrageria casei acelea impunătoare, de mărimi considerabile. Impresionanta vilă cu un etaj era împodobită cu ghirlande şi instalaţie de tip tub.La parter era o singură sursă de lumină, iar aceea provenea de la bradul argintiu de doi metri, care era frumos ornat cu globuri roşii şi aurii, ghirlande argintii şi o instalaţie care lumina colţişorul acela al camerei pe ritmul melodiei de Crăciun cântată în surdină. La etaj trona un alt brad de un verde întunecat, împodobit şi el de asemenea, la fel cu cel de la etajul inferior al casei.

O urmă de curent împinse uşor uşa camerei în care se aflau copilul împreună cu părinţii săi. Deodată, de undeva de la parter se auzi o bătaie scurtă în uşa de lemn de brad, se făcu linişte, apoi încă două bătăi asemenea primei. Încet, bărbatul se ridică de pe canapeaua confortabilă şi ieşi din cameră coborând scările pentru a ajunge la parter. Deschise uşa, iar de după ea se iţi un om înalt, ce avea aproximativ 1 metru 75 de centimetri. Avea o constituţie solidă, iar muşchii feţei se încordau la cea mai mică expresie. Ochii cenuşii şi chipul ridat îl făceau un pic mai bătrân decât părea, ceea ce însemna că nu avuse o viaţă tocmai uşoară. Deşi aspectul feţei îl îmbătrânea, era un om chipeş, ce avea părul negru lung până în dreptul umerilor, puţin ondulat. Smocuri de păr negru îşi făceau apariţia pe faţa bărbatului; obişnuia să poarte mustaţă şi un pic de cioc.

- Bună seara Andrew! Zise omul din prag când se deschise uşa.
- Salut Jack, răspunse gazda. Intră te rog.
Cei doi bărbaţi traversară holul şi intrară într-o cameră nici mică, nici mare, numai potrivită. Andrew se duse la un dulap din care luă o sticlă de whisky de culoarea ruginei.
- Vrei şi gheaţă? întrebă sarcastic gazda.
- Nu, nu cred, mi-a ajuns frigul de afară, spuse Jack cu un zâmbet înfiripat în colţul gurii.
Întradevăr afară bătea un vânt rece care îţi intra până în măduva oaselor.
- Ce mai faci prietene?
- Uite, ce să fac, eram în trecere şi m-am gândit să trec să văd ce mai faci.
- Văd că iar eşti pe toate drumurile, ca odinioară, zâmbi Andrew.
- Ca întotdeauna prietene, ca întotdeauna.
- Pe unde ai umblat atâta timp? Nu te-am mai văzut de la naşterea lui Emily...

- După cum bine ştii, statutul meu cu sânge vişiniu nu îmi permite să stau prea mult într-un loc.
- Da, dar iţi poate permite să nu te muţi aşa des.
- Eh, oricum tot trebuia să plec, oamenii ar fi simţit când mă transform.
- Da, aşa e.
- Şi, eşti bine? Pot să observ că nu o duci prea rău, zise Jack uitându-se în jur.
- Profesia de medic pe care o am îmi prieşte de minune. În rest, sunt bine, Elise e sus cu Emily şi slavă Domnului sunt bine amândouă.
- Mă bucur să aud asta. Aş vrea să le văd dacă se poate, căci nu ştiu când o să fiu următoarea dată prin locurile astea.

- Poate o să vii în curând, eşti întotdeauna binevenit la noi, cred că ştii asta. Mă duc acum să le chem.
Andrew se ridică şi plecă pe scara ce ducea spre etajul superior. Se auziră câteva vorbe, apoi o încuviinţare. În clipa urmatoare Andrew intră în camera unde era Jack.
- O să vină în cinci minute.
Jack încuviinţă scurt din cap şi apoi cu o privire visătoare spuse:
- Cred că i-am găsit And.

- Oh, încă îi mai cauţi? De atâta timp asta faci?
- Păi da, însă nu am alte indicii decât urmele pe care le lasă. Sunt aproape asemenea alor mele.
- Şi dacă suntem unici? Dacă erau labe de urs şi te înşeli?
- Rari suntem, unici nu. Am vorbit cu câţiva oameni care le-au remarcat prezenţa, dar nu au avut curajul să-şi exprime clar temerile, şi din cauză că erau prea înfricoşaţi au lăsat să creadă că sunt doar nişte lupi.
- Păi, până acum nu am întâlnit pe niciunul asemenea mie. E drept că nici nu am căutat.
- Ar trebui...dădu să spună Jack dar se opri când auzi zgomot de paşi pe scara ce venea de la etaj.
- Trebuie să fie Elise cu Emily, zise Andrew încet.

Întradevăr, zece secunde mai târziu în prag apărură soarele şi luna. Erau atât de frumoase, de sclipitoare încât ar fi făcut şi zorii să roşească, şi totuşi contrastau atât de mult. Elise era înaltă, zveltă cu parul blond deschis unduindu-se până la mijlocul spatelui; avea nişte ochi de un verde închis ce păreau uneori a fi negri pe fundalul luminos al feţei netede, albe, dure ca de piatră.

În ciuda corpului slăbuţ aerul pe care îl afişa dădea impresia că avea un caracter puternic. Avea mersul unui fluture în zbor, parcă dansa atunci când mergea, era atentă şi lină în mişcări, iar asta te putea surprinde câteodată căci executa unele manevre cu o dexteritate şi rapiditate uimitoare. Spre deosebire de mama ei, Emily era o copilă slăbuţă cu părul negru ca abanosul, drept până la jumătatea braţelor atunci când era dat în faţă, iar atunci când lenevea se întindea până la jumătatea spatelui; în schimb faţa era asemenea mamei ei, albă...dură. Ochii ei erau negrii ca tăciunele şi îţi dădea impresia că te străpung cu sute de ace invizibile. Dacă stăteai mult şi te gândeai la asta chiar simţeai că te înţeapă ceva. La fel ca mama ei, avea mersul acela graţios, plutitor care te făcea să te întrebi dacă nu cumva practica cursuri de balet.
- Bună Jack, cântă Elise cu braţele întinse spre el în semn că vroia o îmbrăţişare.

Două caracteristici erau asemenea la aceste două femei şi întotdeauna te încântau. O caracteristică era aspectul îngeresc...divin, perfect construit în acea paloare albă, palidă, iar o a doua caracteristică era mersul şi vocea plăcută la auz, de parcă dansau când păşeau, de parcă ar fi cântat când vorbeau.
- Salut Elise, zise Jack ridicându-se şi întinzându-şi la rândul lui mâinile ca să o primească în braţele sale pe femeia care venea zâmbind ştrengar spre el.

Se ţinură în braţe câteva momente, semn că revederea este plăcută. În cele din urmă femeia se desprinse delicat din braţele bărbatului şi îl ţinu un pic în faţa ei ca să-l poată cerceta.
- Ce s-a întâmplat cu tine Jack? întrebă Elise cu vocea ei melodioasă acum devenită un pic temătoare.
Acesta deveni pe dată rigid în mâinile ei.
- Ai probleme? De ce nu ne-ai spus, poate te putem ajuta.
Jack stătu puţin şi apoi se uita prin cameră în căutarea unui lucru căruia nu îi ştia numele. Deodată ochii îi deveniră strălucitori şi datorită faptului că era mai înalt, reuşi să se uite peste umărul lui Elise.

- Unde este ma princesse? zise Jack schimbând subiectul încercând să zâmbească, dar muşchii feţei prea expresivi îl trădară indicând că încă era marcat de întrebările soţiei gazdei.
O faţă micuţă, magnifică se arătă de undeva din spatele mamei ei. Faţa albă era încadrată de perdele de păr negru puţin ondulat spre vârfuri, iar ochii negru-tăciune luminau şi exprimau strălucirea aceea specifică îngerilor; Emily merse până în faţa lui Jack, apoi bărbatul o luă în braţe.
- Bună micuţo, zise el cu afecţiune. Ultima oară când te-am văzut erai cât o palmă.
- Am mai crescut un pic, zise fetiţa pe un ton melodios.
- Da, am observat asta, zâmbi Jack ştrengar, asta scoţându-i la iveală faţa chipeşă. Să vedem, zise el scoţând o bucăţică lunguiaţă şi rotundă de lemn, asemenea unei baghete magice.
Andrew îşi dădu ochii peste cap dar nu fără să surâdă în sinea lui.


va urma daca va place

[Ea.]

Mai vreau

[Phoenix07]

- Nidda, zise Jack fluturând bagheta încheind un cerc în jurul său. Ca efect al mişcării sale apărură mici norişori de fum albastru pe care fetiţa încerca să îi prindă în pumnişori.
Se jucară aşa vreo cinci minute, apoi Emily se plictisi şi renunţă.
- Ooo, bine, zise Jack, zâmbi ştrengar şi rosti un alt cuvânt, dar prea încet pentru a fi auzit. Din bagheta lui ţâşniră mai întâi nişte scântei, iar apoi câteva păsări de foc albastru prinseră contur şi începură să zboare în jurul celor patru din cameră.

Elise prinse un porumbel de foc în mână şi îl privi cu afecţiune, apoi i-l înmână lui Emily care încă credea că focul acela arde. Mintea fetiţei era concentrată pe pasărea de foc, îşi amintea de o experienţă trecută când se arse destul de tare şi acum privea reticentă porumbelul.
- Ia-l, zise Elise. Nu-ţi fie teamă, e chiar rece.
Emily întinse mâinile spre Elise, iar aceasta îi puse porumbelul în mâini. Deodată faţa fetiţei se lumină iar un zâmbet fin i se întipări pe faţă. Ţinu porumbelul la nivelul ochilor ca să-l poată vedea mai bine, pasărea se oglindi în ochii ei mari şi negri, iar focul albastru făcu ca ochii micuţei să strălucească ca două safire. Cei trei oameni o priviră îndelung pe Emily cum se juca cu pasărea de foc. La un moment dat ea prinse pasărea şi o strânse mai tare în mâini, iar porumbelul se evaporă într-un norişor de fum ce avea aroma căpşunilor. Jack râse zgomotos.
- Bine micuţo, ce-ai zice de încă o vrajă? Întrebă Jack cu zâmbetul pe buze.
- Da, da, încuviinţă fetiţa bătând din palme entuziasmată.
- De parcă putea fi altfel! exclamă Elise dându-şi ochii peste cap.

- Dar, zise Jack, vreau ca tu să faci ceva pentru mine, spuse el cu privirea aţintită asupra lui Emily.
Fata încuviinţă scurt din cap apoi sări pe genunchii lui Jack, iar acesta îşi aplecă faţa către ea şoptindu-i ceva la ureche.
- Bine, spuse Emily parcă un pic mai puţin entuziasmată decât atunci când promise să facă ce i se spune.
Jack se răsuci imediat şi sări în picioare, vântură aerul cu bagheta sa, iar în cameră păru să se aşterne o ceaţă densă.
- Semloh, zise el, iar în ceaţă începură să apară imagini, la început neclare, dar pe măsură ce ceaţa devenea mai groasă imaginile deveneau mai clare.
- Oh! scoase Andrew neaşteptat.
- Dar...zise Elise, ăştia suntem noi.
- Da, zise Jack, sunt memoriile mele de prima oară când v-aţi întâlnit, şi începu să zâmbească cu subînţeles.

- Oh, ce tineri eram, zise Andrew în timp ce privea în gol, căzut în reveriile timpurilor trecute.
- Da, încuviinţă soţia sa cu gura strânsă de emoţie.
Emily chicoti încet.
- Tineri şi neliniştiţi, râse Jack.
Pentru o clipă simţi că era ars de privirile celor doi soţi, dar în clipa următoare simţi că cineva îl apucă de marginea pantalonilor, iar toate privirile se mutară pe Emily.
- Pot să-ţi arăt şi eu ceva? întrebă Emily cu vocea dulceagă. Îmi dai te rog bagheta ta? şi ea arătă spre mâna dreaptă a lui Jack.
- Păi, zise Jack un pic sceptic uitându-se la Andrew şi Elise, numai eu pot face vrăji sau farmece.
- Da, dar eu vreau să arăt, iar vocea ei melodioasă îl convinse pe Jack, acesta gândindu-se că nu o să se întâmple nimic până la urmă.
Aşadar Jack întinse mâna ce ţinea bagheta către Emily, iar aceasta sări uşor în sus, luând bucata de lemn. Avea o poziţie turcească pe covorul de firmă şi spuse cu voce tare:
- Semloh!

[Ea.]

[Phoenix07]

Nu se întâmplă nimic în următoarele 30 de secunde, iar Jack îşi spuse că era normal să fie aşa, încât ea nu avea nicio putere...însă, era sceptic până se dovedea fie ce a crezut de la început, fie contrariul. Mai aşteptară cam un minut şi când Jack dori să i-a bagheta din mâna fetiţei atunci se întâmplară mai multe lucruri deodată.

O ceaţă groasă, mai groasă decât cea pe care o crease Jack se aşternu în cameră, apoi un geamăt de uimire, probabil din partea lui Jack şi un ţipăt scurt. În ceaţă imaginile se derulau cu repeziciune, dar apoi Emily se concentră pe o singură amintire. Ea îi înfăţişa pe cei trei oameni maturi, cu ani în urmă, erau fericiţi şi păreau că sărbătoresc ceva. Elise îşi duse tremurândă mâna la inimă.

- Asta e chiar după ce te-ai născut, la câteva zile.
- Da, îmi amintesc, încuviinţă Jack scurt.
Ceea ce îi lăsă fără grai fu faptul că îşi auzeau vocile din amintire. Se auzeau pe ei însuşi cum discută între ei. Când amintirea se reluă, îl înfăţişă pe Jack urându-le felicitări celor doi soţi, deveniţi proaspăt părinţi. Ciocniră un pahar de şampanie făcând apoi toasturi în cinstea micuţei, în cinstea lor, în cinstea sănătăţii veşnice.
- Aş vrea să o văd. vorbi Jack cel din amintire.
- Sigur, vrei să mă urmezi? se auzi vocea suavă a lui Elise.
Cei doi se apropiară de pătuţul în care stătea fetiţa, iar Jack o luă în braţe.
- C’est tres jolie!


Fetiţei îi scânteiară ochii negri şi apoi surâse. Ceaţa se risipi şi camera reveni la normal. Lui Jack încă nu-i venea să creadă, iar Andrew şi Elise trăiau un şoc. Încet Emily îi întinse bagheta lui Jack dar acesta o privi intens şi se aplecă apoi să i-a bagheta.
- Vezi? Pot să-ţi arăt şi eu lucruri.
- Da, am observat, spuse Jack uitându-se în jur să vadă dacă era singur acolo sau totul era un vis.
- Dar cum de...începu Elise să spună, dar Jack vorbi mai repede decât ea, anticipându-i întrebarea.
- Emy, o alintă el, mai ţii minte de promisiunea făcută?


- Da, încuviinţă ea.
- Cred că e timpul să o respecţi, iar duritatea din vocea lui păru să se spargă de pereţii camerei.
Fetiţa sări în sus ca o adevărată dansatoare, pluti aşa de lin încât făcea orice balerină care o vedea să fie invidioasă. Aproape că dansă până la uşă după care se întoarse către Jack.
- Noapte bună Jack!
- Noapte bună vrăjitoareo, spuse Jack cu zâmbetul lui ştrengar afişat pe faţă.
La auzul cuvântului vrăjitoare Elise tresări lângă Andrew dar acesta o strânse de mână în semn că nu era nimic rău, malefic în cuvântul acela. Emily zâmbi şi ea la rândul ei dezvelindu-şi dinţişorii albi ca laptele apoi se îndepărtă către camera ei.

[Leonking]

show must go on...

[Phoenix07]

Capitolul 2



Confesiuni



Au stat cam un minut, hipnotizaţi de plecarea ei, apoi începură temerile şi întrebările.
- Jack, ce se întâmplă cu fata mea? E un fel de...monstru? pronunţă cuvântul monstru cu scârbă, dar şi o anumită teamă care se simţea că i se cuibărea în suflet.
Jack schimbă priviri scurte cu Andrew, iar acesta dădu scurt din cap.
- Nu, nu ştiu de unde să încep...se bâlbâi Jack.
Andrew îi mai turnă acestuia o cantitate considerabilă de whisky, iar Jack îl dădu pe gât fără să se uite la el.


- Poate ar trebui să o lăsăm pe data viitoare Elise, zise Andrew un pic reţinut.
- Şi această dată viitoare cam când ar fi? întrebă ea pe un ton sever.
- Poate că Jack ar dori să rămână la noi o perioadă, Jack se foi în scaun, iar Andrew îl văzu şi continuă, doar atât cât este nevoie şi atât cât el va dori.
Elise stătu un pic pe gânduri şi apoi zise pe un ton serios uşor amuzată:
- Dacă pleci fără să-mi spui ce se întâmplă cu fetiţa mea, te voi vâna Jack, ca pe un iepure.
Amândoi bărbaţii izbucniră într-un râs zgomotos, iar când se opriră Jack reuşi să îngâne că nu va face o asemenea greşeală.
Se făcuse târziu, iar Elise se duse să aranjeze camera oaspeţilor pentru Jack. Cei doi rămaseră în cameră amândoi stând în linişte preţ de câteva minute. Andrew dădu să spună ceva, dar paşii lui Elise îl făcură să se oprească, femeia intră în cameră zicând:


- Camera ta e gata.
- Mulţumesc Elise, zise Jack zâmbind uşor.
- Eu mă duc să dorm And, voi mai staţi, nu?
Cei doi bărbaţi încuviinţară scurt din cap.
- Să nu cumva să pleci Jack, îl ameninţă Elise cu degetul.
Apoi ea îl sărută pe Andrew şi plecă spre uşă.
- Nu am această intenţie Elise, zise Jack zâmbind. Noapte bună şi mulţumesc încă o dată.
- Pentru nimic Jack, pentru nimic, zise femeia şi ieşi din cameră.


Aşteptară până când zgomotul paşilor urcară la etaj, apoi o uşă se închise, lăsând în urmă un gol imens amplificat de liniştea care învăluia casa din orice parte. Cei doi se uitară unul la altul pentru câteva secunde, iar apoi Andrew întrebă:
- Ce e de făcut? Ce o să-i spunem lui Elise?
- O să-i spunem adevărul, atât despre Emily, cât şi despre noi, reuşi Jack să spună.
- Nu, în niciun caz! exclamă Andrew.
- Păi de ce? Elise nu ştie ce e? Adică de când v-aţi căsătorit...ştii ce efect avem faţă de oameni prin acest legământ, plus că dragostea voastră a dat naştere unui alt suflet.

[PourMoi]

daca acum mai ai un topic... nu inseamna ca nu mai vrem sa citim ce scri aici.

Mai vreau sa citesc