K0ntr0VerSy, la Jul 17 2010, 10:24 PM, a spus:
Mai patologic este cazul 'victimei', femeia care continua sa traiesca langa 'specia rea', si, cum am mai spus pe forum, cu stupoare constati ca femeia agresata...isi iubeste calaul.
De ce?
You do the math, ca tot suntem la psihologie.
Deci ce spui tu aici este doar varful aisbergului, gravitatea consta in tenebrele de dedesubt.
Jocul agresor - victima, un joc fara de sfarsit
Nu exista agresor pur si victima pura, de aceea voi descrie jocul agresor - victima folosind ghilimele pentru termenii de victima si agresor.
In relaţia agresor - victima, "agresorul" este si el o fosta victima dar in relatia cu "victima" el se simte tot o victima, de aceea agreseaza, tocmai pentru a nu se mai simti o victima (iar scurtele momente de triumf asupra victimei îl fac sa se simta invingator, desi real nu e, pentru ca problemele lui raman aceleasi). "Victima", este in realitate si ea un agresor, doar ca nedispunand de mijloacele agresorului (putere fizica, dominanta psihica, mijloace materiale, locative etc.), de cele mai multe ori pierde in jocurile initiate fie de unul fie de celalalt in asa zisa relatie victima - agresor. Pe scurt, victima reala se stabileste obiectiv functie de gradul de prejudiciu (moral, emotional, material) pe care il sufera unul dintre cei doi participanti la relatia canibalica victima - agresor. O forma subtila de agresiune a "victimei" este de a face si partea de datorie in relatie a "agresorului" ca apoi sa comute si sa-i reproseze ca nu e in stare de nimic, fara sa realizeze ca de fapt pe acesta nici nu-l intereseaza sa-si faca partea lui de datorie, deorece pentru el relatia in sine nu exista, ci e doar o simbioza din anumite interese. "Victima" prin acest repros il desconsidera pe "agresor" facand un lucru necinstit intentionat dar inconstient, si anume, partea lui de datorie, tocmai ca la final sa-i poata reprosa si sa arate ca ea e mai competenta, mai capabila. Satisfactia e de scurta durata, "agresorul" comuta si el cu un pumn in figura "victimei", si astfel, ambii, "victima" si "agresorul" simt ca exista, si ca traiesc, si unul fara celalalt ar fi de neimaginat atunci cand nimeni altcineva nu ar fi dispus sa faca o relatie separata cu fiecare in parte. Astfel, cei doi formeaza o simbioza canibalica, din care "agresorul" cel mai slab, va fi consumat, decompensand fizic si psihic, moment in care e socotit victima reala si beneficiaza de compasiunea tuturor, iar supravietuitorul relatiei canibalice e socotit agresor real si "beneficiaza" si el de oprobiul tuturor. In concluzie, relatia victima -agresor (fie ca e vorba de sot - sotie, parinte - copil) e un joc complex care cuprinde infinite subjocuri. De aceea a raspunde cu agresiune la o agresiune, inseamna a intra automat in jocul agresorului real, devenind tu insuti un agresor. De aici incolo, lucrurile vor decurge prin nesfarsite comutari de roluri, fiecare devenind ba victima ba agresor, insa cel care va ocupa mai mult timp pozitia de victima, este si cel care va fi distrus fizic si psihic. Solutia este totdeauna iesirea din relatie atunci cand celalalt nu poate constientiza ce face si e total dependent de acest joc de valorizare parazita. "Agresorul" se simte prins in capcana ca si "victima", nu-si poate face alta relatie, dar nici pe "victima" nu o lasa sa plece (pentru ca nu ar mai avea prin cine sa se scoate in faţă, nu ar mai avea pe cine vampiriza). "Agresorul" sufera de un acut sentiment al lipsei valorii personale (motiv pentru care incearca sa coboare "victima" la nivelul lui, distrugandu-i stima de sine), iar "victima" "sufera" indeosebi de lipsa mijloacelor (un aspect fizic care nu-l satisface pe "agresor" dar nici pe alti potentiali parteneri, lipsa unei profesii si implicit a unui job, lipsa unei alternative la domiciliul comun cu "agresorul", faptul ca are copii cu "agresorul") iar mai tarziu, "victima" poate ajunge sa sufere de tulburari psihice grave (depresie, sau chiar psihoza). Dintre cei doi parteneri la relatia canibalica, cel care va suferi prejudiciile cele mai mari, este si cel care va recurge la psihoterapie, iar celalalt de cele mai multe ori nu. In viata, jucatorii care nu-si gasesc partener de jocuri de rahat relativ mai slabi ca ei, decompenseaza, si devin victime. Aceste victime pot fi pacienti cronici in ospicii sau cersetori pe marginea drumului. Ei au in comun un singur lucru, sunt secati de energie vitală. Desigur, fiecare are scriptul sau tragic, dar in spate a fost un lung istoric de parazitare. Si culmea, in cazul cersetorilor, parazitarea nu se sfarseste pana la moarte, "Cadavrele vii" ale lui Gogol sunt folosite de multe ori pentru a obtine un profit material, deci sunt parazitati in continuare material, dupa ce au fost parazitati emotional.
În relaţia părinte - copil, părintele agresor se dă victimă la bătrâneţe, iar copilul devenit adult îl părăseşte ori îl întreţine din interes (pentru a moşteni casa părintească). Şi posibil că va fi un agresor pentru părinte, deşi a rămas tot o victimă a programării parentale, "te-am făcut ca să ai grijă de mine". Ultimul joc al agresorului este să se dea victimă. De aceea se spune la sat că e mai bine să ai o fată decât un băiat, pentru că fata (căreia îi revine rolul de victimă) are grijă de părinţi. Băiatul, care învaţă rolul de agresor, sfârşeşte mai degrabă mort de ciroză alcoolică, sau în penitenciar, sau cel mai probabil va fi un ratat social încapabil să-şi întreţină părinţii agresori. Ca să continuie agresiunea, de exemplu un parinte agresor, fie si paralizat, poate sa respinga pampersul pentru adulti, pe motiv ca il zgârie şi îl jenează. Astfel alege să îşi facă nevoile în pat spre disperarea celor care îl ingrijesc pentru a moşteni casa parinteasca, casa care asa cum spunea Ion Dolanescu, "nu se vinde", pentru ca ea constituie de la o generatie la alta un obiect de santaj contra serviciilor de azil.
Unii agresori, se lasa victimizati o vreme, doar ca sa aibe motiv temeinic pentru a agresa mai feroce la urma. Si daca nu-i victimizeaza nimeni, isi provoaca singuri situatii de prejudiciu material ori moral/emotional (isi interzic bucuriile), dupa care paseaza responsabilitatea altora, "vezi, din vina ta sunt eu nefericit". In final, intr-o familie patologica, inconstientul fiecarui membru incearca sa-i anihileze pe ceilalti membri din familie. Intre membrii unei asemenea familii se pot forma simbioze monstruoase, au loc intermodelari, fiecare poate ajunge sa agreseze cu strategiile celuilalt, sa foloseasca vorbele celuilalt impotriva unui al treilea membru din familie. Pe scurt, pot ajunge sa-si piarda identitatea, sa nu mai stie fiecare cine e, si sa se minta pe sine folosind minciunile manipulative ale partenerului, ale parintilor, bunicilor. Mediul devine deosebit de nociv cand ajung 2-3 generatii sub acelasi acoperis, avand intre ei contracte mincinoase bunici-parinti-copii (relatii mincinoase, din interes, fara dragoste). Astfel pe baze mincinoase, cu mult egocentrism si rautate, ia nastere ceea ce se cheama o familie schizofrenică. Copiii mai sensibili dintr-o asemenea familie, pot dezvolta schizofrenie de cauza psihologica. Pentru ca ei sunt singurii care nu cunosc toate intrigile, jocurile si pentru ca au nevoie sa creada ca sunt doriti si iubiti, putin probabil ca se vor apara de agresiunea psihologica venita din partea celorlalti. Astfel, pot sa-si piarda identitatea, sa dezvolte un sine fals, compliant pe nevoile egocentrice ale celorlalti membri ai familiei.
Aceasta postare a fost editata de Oneiros: 17 July 2010 - 09:36 PM
Contact
Facebook
Twitter
RSS
