[RazvanC2010]

Buna tuturor. Ma numesc Razvan C. si locuiesc in Bucuresti.
Ma confrunt de aproximativ un an, cu din cat am inteles din informatii de pe internet, cu anxietate foarte severa ce a capatat forme de depersonalizare/derealizare.
Ca o descriere mai exacta, totul a inceput in urma cu aproximativ un an din urma unui atac de panica. Acel atac de panica, a fost cauzat de intrebari abstracte legate de existentialism, din cate imi mai amintesc. Simptomele atacului de panica, mai exact cel mai predominant si tototada cel mai infricosator, a fost cel al unei senzatii de irealitate respectiv de senzatia unui vis. Mai exact, am avut senzatia ca totul este ireal, fara sens, bizar, abstract si pur si simplu total strain fata de mine. Desii constientizarea realitatii ramanea intacta, cu alte cuvinte, sa dau un exemplu oarecum la indemana, mediul inconjurator nu era strain in sensul unei senzatii amnezice, doar "emotioinal", ca perceptie ma refer. Sper ca ati inteles ideea.
In fine, atacul a fost declansat si am crezut ca ceva foarte grav urma sa se intample. Ma gandeam la cele mai grave scenarii.
Initial, eram cat pe ce sa sun la 112, deoarece teama pur si simplu era din ce in ce mai intensa. Dar dat fiind teama mea pentru medici, am ezitat. Acum ca a fost o greseala, sau un lucru bun nici acum nu im idau seama.
Dar sa revenim. Am crezut initial ca este doar legata de stress si oboseala, dat fiind ca eram putin obosit in acea zi. Am facut o mica plimbare pe strada, in ciuda orei tarzii ( in jurul orei 2 ) in speranta ca ma voi mai linistii putin si voi lua putin "aer curat". A avut efect, pot spune, iar cand am ajuns acasa, mult mai linistit si cu mintea mai "clara" decat ca atunci cand am plecat, am fost mult mai intrigat din cauza acelui sentiment. Incepand cu urmatoarea zii, a urmat sa fac cercetari pe internet prin "tastarea" simptomelor pe care le-am avut atunci. Am gasit articole legate de anxietate, atacuri de panica. La acea vreme, astfel de "boli" imi erau total necunoscute.
M-am linistit afland ca sunt doar "temeri" dar totusi nu eram 100% convins deoarece nu un medic mi-a dat acest diagnostic.
A urmat o perioada de 2 sau 3 saptamani in care, desii nu imi mai amintesc foarte bine, eram destul de linistit fara stari de anxietate sau atacuri de panica. Toate "bune si frumoase" pana intr-o alta noapte, cand pur si simplu m-am trezit din somn cu cel mai grav atac de panica pe care l-am avut. M-am trezit din somn cu o senzatie de irealitate si de aceasta data m-am decis ca este cazul, indiferent de retineri, sa chem ambulanta. Desii stare de irealitate, am avut si simptome tipice atacului de panica, respectiv senzatia opririi respiratiei, senzatia de infarct, etc.Dupa sosirea ambulantei, am explicat medicului dupa ambulanta sentimentul de "irealitate". A spus ca este necesara internarea, dar cum teama mea de nu a afla ca este vorba de ceva grav m-a cuprins, am refuzat. Bine, medicul avea ceva banuieli cum ca ar fi un atac de panica, deoarece l-a sfarsit inainte sa plece mi-au recomandat sa merg la un medic psiholog. M-am linistit din nou deoarece cercetarile mele pe internet au coincis cu sfatul medicului cum ca ar fi un atac de panica. Totusi, a spus ca este posibil sa fie totodata o cadere mai grava de calciu.
Dupa acea noapte, a doua zi am urmat sfatul medicului si am luat suplimente de calciu. Au avut efect. In fine, nu prea au mai urmat atacuri de panica, doar cateva "ici-colo" dar nu foarte grave din care m-am linistit foarte repede.
Doar unul a fost mai sever, prin septembrie a anului trecut cand din nou am avut un atac de panica relativ asemanator cu cel cand am fost nevoit sa chem ambulanta. De aceasta data, am luat aceiasi masura, insa am decis ca estes timpul sa merg la spital si sa vad exact despre ce este vorba.
Odata ajuns la spital, medicii au decis ca este necesar sa fiu internat peste noapte. In dimineata urmatoare au urmat analize foarte "detaliate", gen: EKG, encefalograma, analize de sange, radiografie pulmonara, etc., din care au rezultat ca totul este ok. Lafel, medicii de la spital mi-au recomandat sa merg la un medic psiholog. M-am linistit total de aceasta data, desii nu scapasem de anxietate, atacurile de panica s-au redus aproape in totalitate si am urmat sfatul medicului si am mers la un psiholog.
Ca sa nu mai lungesc prea mult , am urmat cateva sedinte la psiholog pe aceasta tema. Medicul mi-a confirmat ca ar putea fi vorba de anxietate/atacuri de panica, dar pentru ca totul sa fie 100% corect a spus ca este necesar sa merg la un psihiatru.
Desii stiam despre ce e vorba ( oarecum ) am ezitat sa merg la psiholog, pentru ca "totusi daca este ceva grav?". In fine intr-un final am finalizat si sedintele la psiholog dar oarecum cam brusc, deoarece inca nu scapasem de anxietate.
Nu au mai urmat atacuri de panica, doar stari de irealitate, teama foarte severa legate de boli (lucruri foarte grave).
Oricum, dupa cum si am mentionat mai sus, este vorba din ce am citit pe internet de depersonalizare/derealizare. Anxietatea a capatat forme foarte severe, desii fara atacuri de panica, a urmat o "rutina" de sentimente, cand pozitive cand negative.

Acestea sunt simptomele mele, mai exact
- Stare de irealitate ( nu mereu, seara mai ales si cel mai des din cauza intrebarilor abstracte ori de sanatate si chiar de existentialism )
- Teama foarte intensa
- Vedere incetosata ( uneori, mai ales pe timpul zilei cand soarele este stralucitor, am aceasta stare.)
- Sensibilitate la lumina ( in special cele intense si "mate" cum ar fi cea de neon )
- Uneori imi zbate ochiul ( nustiu daca are legatura cu anxietatea, dar am aflat ca ar putea avea si stiu ca nu e bine sa spun acest lucru )
- Ma simt foarte diferit ( foarte diferit in sensul ca nu mai sunt "eu" cum eram odata, in sensul ca vechile sentimente sunt undeva ascunse sub o stare ciudata, de teama, de "anxietate''), practic ma simt ca un nou "eu" dar in sensul rau al cuvantului!
- Vise bizare ( uneori am vise foarte bizare si ma trezesc brusc unde uneori am senzatia pentru cateva minute de vis )
- Ma simt uneori ca dupa un zid, unde vechile sentimente sunt ascunse undeva, vechiul "eu"

In concluzie, am ajuns intr-un punct disperat. Este atat de grava situatia incat am apelat la ajutorul vostru. Am mai discutat pe cateva forumuri si cu cativa prieteni, dar tot simt nevoia unor sfaturi cat mai exacte
V-as ruga mult de tot, daca se poate sa ma sfatuiti ce sa fac si daca puteti sa imi spuneti mai exact daca simptomele mele coincid intradevar cu anxietate, depersonalizare, etc.
Repet, am ajuns intr-un punct foarte grav unde toate aceste trairi pur si simplu au capatat controlul.
Mentionez ca nu beau, nu fumez, nici macar cafea iar in familia mea nimeni nu a suferit sau sufera de anxietate sau alte probleme de aceasta natura.
Multumesc mult de tot si sper sa ma ajutati cumva cu niste sfaturi

[Nemo!]

Buna! Vreau sa punctez cateva lucruri.
1. "- Ma simt uneori ca dupa un zid, unde vechile sentimente sunt ascunse undeva, vechiul "eu"
Psihologul a mers pe aceasta pista? A reusit sa identifice care anume sunt vechile sentimente, cum e structurat vechiul eu, ori noul eu? Sau nu ati explorat-o impreuna din anumite motive? Mie mi se pare important.
Niste probleme de translatie de la o varsta la alta pot fi sursa ascunsa a fricii de moarte, care e cea mai mare intre toate fricile, zic eu. Senzatia suparatoare ca orice ai face iti ratezi viata, ca nu esti pe drumul bun, desi din afara se poate crede ca ai realizari. Dar care e vechiul eu, care e drumul cel bun cu adevarat pentru tine? Ai putea descoperi aceasta fiind onest in fata foii de hartie sau ai nevoie de a relua sedintele cu psihologul, focalizandu-te pe aceasta?

2. Cum a fost copilaria ta, cum au fost relatiile cu parintii? Nu ne zici nimic de asta.

3. Esti o fire emotiva, mai sensibila, care simte mai intens lucrurile, care ia mai in serios viata decat ceilalti?

4. Ce asteptari ai de la viata, si daca simti ca esti departe de a le implini.

5. Traiesti in prezent, sau in trecut si in viitor?

6. Ai emotii reprimate, din cauza educatiei parentale (sa fii copilul bun, ascultator, care se comporta bine in societate,etc)? Te controlezi in reactii ca sa dai raspunsul asteptat de ceilalti?

7. Cum stai cu viata sexuala, cu viata emotionala legata de relatiile cu sexul opus?

Sigur mai sunt multe piste, dar pe aceastea cred ca e bine sa le aprofundezi pentru inceput...
Succes la autoanaliza!

[flori de camp]

RazvanC2010, la Jul 9 2010, 05:02 AM, a spus:

Am mai discutat pe cateva forumuri si cu cativa prieteni, dar tot simt nevoia unor sfaturi cat mai exacte

Nimeni nu iti poate da raspunsuri exacte. Nici psihologul, nici psihanalistul, nimeni. Doar tu. Raspunsul e la tine. Dar analizandu-te cum a spus si Kosmotro, poti gasi raspunsul. Posibil sa ai nevoie de cineva care se pricepe sau un specialist, ca sa-ti poti face o analiza proprie. Dar nu e obligatoriu. Si preotul poate fi un bun psiholog. Acum depinde la ce preot nimeresti.

[Pippo]

Rezolvarea pana la urma, poate tot in probleme de existentialism se gaseste.

Nu ai spus de ce parte inclini, materialism sau divinitate. Te rogi? Accepti prezenta unui eventual Dumnezeu sau negi posibilitatea asta?

Apoi, frica pe care o traiesti, este ca o frica de moarte, de inexistenta?

[LongDistanceRunner]

Si eu trec prin ce treci tu.

Doua fraze dintr-o carte de-a lui Adler m-au ajutat sa inteleg ce mi se intampla mie dar si altora"

"Angoasa umana nu poate fi suprimata decat prin restabilirea legaturii dintre individ si societate.Va putea sa isi traisca viata fara a fi torturat de teama doar acela care are constiinta apartenentei la societate"

Unui om care a avut doar relatii superficiale cu semenii sai , care a fost respins , ii lipseste sentimentul de siguranta , de apartenta , si de aici tot calvarul asta

[catherinedeneuve]

Nu exista medic psiholog, exista medic psihiatru.
Oricum ar trebui sa te duci la psihiatru.
La neurolog ai fost?

[Ea.]

Cand ai o problema si citesti carti de specialitate nu ai rezolvat nimic . Pentru ca un om cu probleme va trata ce i se intampla asa cum i se pare lui ca ar fi . Frica trece atunci cand este constientizata .

Psihologia se interpreteaza in unele cazuri hai ca o am pe aia , aa mai scris psihologul cutare din cartea cutare , gata asta am . Mai lasati cartile si focusati-va pe voi , nu pe carti .

Daca vrei ajutor de specialitate apeleaza la un psiholog

Daca vrei sa te ajuti singur fii mai concret , lasa atatea formalitati . Ti-e teama pentru ca .... Te gandesti ce situatii similare ai avut ...Adica concret nu prin termeni de prin carti .

[Al Micu']

Rhini, la Jul 9 2010, 04:30 PM, a spus:

Mai lasati cartile si focusati-va pe voi , nu pe carti .

Daca vrei ajutor de specialitate apeleaza la un psiholog

Si cartile de cine sunt scrise? Nu tot de psihologi?

[Pippo]

amicul_tau, la Jul 9 2010, 03:33 PM, a spus:

Si cartile de cine sunt scrise? Nu tot de psihologi?

Ideea este ca intelegerea exacta nu o poate transmite nimeni, ci doar repere. Fiecare in parte trebuie sa inteleaga singur cat mai exact motivele. In ceea ce priveste mintea, nu este acelasi lucru cu apendicita. Nici un doctor nu poate opera mintea, ci poate doar indruma pacientul sa o opereze singur.

[Ea.]

amicul_tau, la Jul 9 2010, 04:33 PM, a spus:

Si cartile de cine sunt scrise? Nu tot de psihologi?

Una e sa fii indrumat ( terapie ) alta e sa selectezi tu din multitudinea de termeni . Cartile au termeni . La cabinet nu sta nimeni cu cartea in fata . Se vorbeste liber .