[Marinel]

ITS -Ion Taie şi Spânzură (Ion Traian Ştefănescu)
Sălajul a avut până în 1982 sau 1983 o serie de prim-secretari discreţi. Citeam prin Năzuinţa despre ei, ba chiar cineva mi-a arătat un bloc cu patru etaje în care ar locui Letiţia Ionaş (erau multe bancuri cu Io n-aş crede în acea vreme), dar nu cunosc pe nimeni care să o fi văzut. Înaintea ei a fost Laurean Tulai (binecunoscuta expresie tulai, Doamne era mai veche, dar se aplica foarte bine).
Apoi au început să circule poveşti despre un prim secretar mai tânăr, care băga spaima în preşedinţii de C.A.P-uri şi în primari prin vizitele sale fulger prin judeţ. Era o adevărată teroare pentru şefi, care i-au spus Ion Taie şi Spânzură (un fel de Ion vodă cel Cumplit).
Se spune, de exemplu, sub formă de anecdotă, probabil că nu este adevărat, sau e posibil să se fi întâmplat cu alte persoane, ca în filmele hollywoodiene, că mergând la vremea semănatului prin judeţ, şi văzând doi bărbaţi care stăteau deoparte, i-a întrebat: "Voi de ce nu semănaţi?", iar răspunsul a venit prompt - "Pentru că nu suntem fraţi."
Ceva mai probabile sunt alte două întâmplări - le dau vreo 60% credibilitate, pentru că acesta era stilul lui şi se leagă şşi cu alte surse.
O dată s-a îmbrăcat în muncitor, a făcut rost de o repartiţie la Armătura şi s-a prezentat la locul de muncă, la un maistru. Conştiincios a vrut să se apuce de lucru, dar maistrul l-a temperat, mai stai puţin, ia o pălincă să meargă treaba, să ne cunoaştem, să mai stăm de vorbă, adică, pe scurt, un chiul plăcut şi relaxant. Fireşte că şi ceilalţi muncitori din secţie erau pe lângă ei, nu ştiu dacă era şi vreu dorel care să facă treaba. După câteva ore, când ITS s-a lămurit, i-a arătat maistrului legitimaţia, apoi s-a dus la directorii celei mai mari fabrici din Zalău, a fost un scandal monstru, cu demiteri.
În altă zi, era sambătă pe la prânz s-a îmbrăcat în ţăran şi şi-a bandajat stângaci mâna, apoi s-a prezentat la spital la medicul Dumky. Nu ştiu dacă se scrie chiar aşa, dar acest medic era spaima colegilor mei, se spune că era cam sadic, îi plăcea să-i sperie pe copii şi să răsucească degetele mai membrele rănite pentru a scoate gemete. Mai mulţi băieţi colegi de-ai mei au trecut prin mâna lui şi nu au amintiri plăcute despre el...Ei bine, ITS s-a aşezat la rând cuminte, a văzut cum unii sunt invitaţi peste rând, şi alte practici obişnuite la cabinetele medicale. Când i-a venit rândul, Dumky l-a respins, spunându-i să vină săptămâna viitoare. ITS ştia însă, fireşte, cum merg lucrurile, i-a scos o hârtie de 50 de lei, medicul i-a spus că poate, să vadă ceva mai târziu, apoi "rănitul" i-a mai scos o hârtie de 50, şi fără să se gândească la ocaua lui Cuza, Dumky a luat-o şi l-a invitat în cabinet. A început să desfăşoare pansamentul, iar sub el, pe braţ era legitimaţia. Continuarea nu o mai ştiu, ştiu doar că Dumky a murit în urmă cu vreo zece ani.
O altă poveste este, foarte probabil, adevărată. Cică, la scurt timp după ce a preluat postul, a vrut să vadă stadionul echipei Armătura, pe atunci, ca aproape mereu în B. L-au condus responsabilii cu sportul judeţean pe stadionul cu pricina, care avea nişte tribune pentru vreo 5000 de spectatori, cu un gazon bun pentru păşune. ITS s-a uitat în jur şi a întrebat "Bine, bine, dar stadionul principal unde este?" Când s-a lămurit că acela era singurul stadion din oraş, a dat ordin să înceapă construcţia unui stadion modern. În scurt timp, într-un loc foarte frumos, la marginea pădurii Brădet a şi început respectiva construcţie. Din păcate ITS a plecat repede, iar lucrările au rămas mult după revoluţie în acelaşi stadiu. Nu ştiu ce mai este acum acolo, sper ca vreun investitor să fi construit o bază sportivă.
Acum povestiri "la prima mână" despre ITS.
Prin 1986-1987, după ce a fost mutat, călătoream cu trenul de la Bucureşti la Zalău. Noaptea era lungă şi oamenii depănau tot felul de poveşti. Am auzit multe poveşti cu substrat politic, poate erau şi provocatori, dar niciodată, nimeni cu am auzit să fi fost luat apoi la întrebări. Oamenii erau în acea perioadă deja destul de curajoşi chiar pentru a critica anumite aspecte ale vieţii economice sau sociale, chiar între necunoscuţi. Trenul era plin, ca întotdeauna, iar în compartiment erau printre alţii şi doi tineri de vreo 30 de ani cu un copil de vreo 3-4 ani. Din vorbă în vorbă bărbatul a început să povestească că într-o sâmbătă seara, pe când copilul avea câteva luni, soţia lui a rămas fără lapte. A plecat la farmacie să cumpere lapte praf, dar farmacista nici nu a vrut să audă: "Nu ai reţetă, vino luni, nu dăm lapte praf fără reţetă". Omul a început să explice că până luni copilul fără pic de lapte nu va rezista, dar farmacista era tare pe poziţie, nu dăm fără reţetă. A plecat disperat, aproape plângând. În drumul lui a trecut pe lângă poarta vilei în care stătea ITS, şi şi-a luat inima în dinţi, şi a intrat. Imediat l-a luat în primire un tip cu "ochi albaştri". Bărbatul nu s-a lăsat, a început să strige că vrea să intre, şi prim secretarul, care stătea pe terasă cu câţiva apropiaţi a apărut. Călătorul povestea că a căzut în genunchi, spunându-i situaţia şi rugându-l să-l ajute. Ştefănescu a chemat altă persoană "cu ochi albaştri" şi i-a cerut să meargă cu tânărul la farmacie şi să îl ajute să facă rost de laptele praf necesar.
Voi reveni şi cu alte întâmplări din acea vreme.

[Marinel]

Ne apropiem de evenimente trăite de mine, în vremea lui Ion Traian Ştefănescu.
Eram în clasa a XI-a la Liceul de Matematică Fizică din Zalău şi stăteam la internat. Sâmbăta cei mai mulţi plecam (cu bilet de voie) acasă. Un coleg de internat, cu un an mai mic, dintr-un sat de pe Someş, aparţinător comunii Băbeni, mergea cu trenul, apoi pe jos câţiva kilometri până acasă. Uneori mai făcea autostopul, deşi maşinile erau rare. La un moment dat, din spate se apropie, într-un nor de praf o maşină, iar el, mai mult din reflex, face semn cu mâna. Maşina se opreşte, şi băiatul citeşte uimit numărul - 1 SJ 101. ITS îi deschide uşa şi îl invită înauntru. Începe apoi să vorbească cu el, ca şi cum ar fi fost vechi prieteni, ce mai faci, unde înveţi, unde stai... Ca în toate reşedinţele de judeţ începuse construcţia unui "supermagazin" în centru, vis-a-vis de liceul nostru şi treaba mergea foarte repede. Ei bine, prim-secretarul i-a oferit şi o invitaţie la deschiderea festivă care avea să înceapă peste vreo zece zile, după ce a ajuns la destinaţie. Am văzut şi eu invitaţia, pentru că aveam anumite dubii, şi era cât se poate de reală.
Câteva săptămâni mai târziu, spre seară, după ce venisem de la cantină şi aveam puţin timp liber în cameră, auzim o voce nouă, de bărbat în camera vecină. Ca să fiu mai clar, internatul fusese proiectat iniţial pentru camere mari, cu 20-25 paturi şi două uşi. Datoriră scăderii numărului de elevi la internat, am făcut nişte modificări aprobate tacit de pedagoge: dulapurile de pa margine le-a mutat pe mijloc şi astfel aveam acum două camere mai mici, cu câte 8 paturi. Dulapurile erau însă mici, aşa că se auzea totul din camera vecină, iar dacă te urcai pe un scaun puteai vedea ce se petrece acolo. Mai apoi au fost construiţi nişte pereţi de PAL. În camera vecină, prima de pe palier, era cazat şi un elev venit de la Liceul Militar din Alba Iulia. Şedea pe masă şi vorbea cu colegii, când au intrat doi bărbaţi, unul cu o geacă de piele, altul în costum. Cel cu geacă se vedea că e şeful, dar colegul meu a bănuit că ar fi vreun inspector oarecare, de aceea nu s-a mai ridicat. De fapt era ITS. A început să-l întrebe despre viaţa din internat. Colegul meu, care era un tip fără complexe, a început să-i spună că ar fi nevoie de un telefon la parter, pentru a ţine legătura cu cei de acasă. ITS se întoarce spre însoţitorul lui şi îi spune: ai auzit? Până mâine să fie montat un telefon - şi într-adevăr, deşi nu credeam că e posibil, seara următoare aveam telefon şi chiar funcţiona. Apoi, că există suspiciuni cu privire la porţiile de mâncare (şi din ziua următoare s-a văzut în farfurie cam care trebuiau să fie porţiile), că ar fi frumos să se organizeze întreceri între căminul nostru şi cele vecine, ale altor licee din oraş - şi a fost peste câteva zile o adevărată sărbătoare, una dintre cele mai frumoase concursuri de scenete, cântece şi dansuri. Mi-am aruncat şi eu privirea, a fost de fapt singura dată când l-am văzut pe ITS. Când a ieşit, s-a întors puţin şi i-a spus colegului meu: Ştii, nu e politicos să stai pe masă, atunci când ai oaspeţi în cameră. Apoi a intrat val-vârtej un tip grăsuţ, asudat şi speriat - era Inspectorul General (Apoi mi-a fost coleg la un liceu timp de doi ani) - ce a vrut Tovarăşul? Colegul meu i-a povestit, apoi tipul l-a întrebat: ştiţi cine era? Cei din cameră au spus că nu, bănuiesc că era un inspector, iar inspectorul general a spus - Tovarăşul prim secretar, apoi a plecat rapid.

[The Unknown]

... Letiţia Ionaş ... erau multe bancuri cu Io n-aş fi credezut ca-n Sălajul acela erau atitiea pocaiti sectanti care toate au venit in State si multi din ei in Arizona!!! Cum de tu ai ramas acolo??? sa te lafai in aur .....

[hans]

Am mai auzit una despre ITS parca. Cica, asa cum le era obiceiul comunistilor, cifrele din agricultura trebuiau sa fie uriase, pentru a putea fi apoi "prelucrate" de catre cei care aveau acest job. Prin "prelucrate" intelegand inmultirea cu 10 sau 100, dupa caz.
Trebuia recoltat porumbul, si cifrele cu Ha recoltate trebuiau sa fie in grafic. Dar se facea ca in acel an, datorita conditiilor ceva mai nefavorabile, porumbul nu era tocmai copt. In discutia despre intarzierea si neancadrarea in grafic, dintre inginerul de la un IAS si ITS, motivatia primului a fost ca: "E moale, tovarase. Intra unghia in bob...". La care ITS-ul i-a taiat-o scurt:"Taie unghia, tovarase!".

[Marinel]

The Unknown, la Jun 10 2010, 04:32 AM, a spus:

Io n-aş fi credezut ca-n Sălajul acela erau atitiea pocaiti sectanti care toate au venit in State si multi din ei in Arizona!!!

Poate aş fi mers în Columbia să fac prospecţiuni, dacă aveam un mic capital, dar cei care aveau bani suficienţi puşi deoparte erau mai ales securiştii.
Apropo de securişti. Nu am fost mare dizident, într-o zi, dacă voi avea timp, poate îmi voi cere şi eu dosarul, cred că sunt acolo lucruri amuzante...
Sigur că părinţii mei mai vorbeau în şoaptă chiar prin anii 70-80 şi râdeau cu fereală, privind în jur, la bancurile cu Ceauşescu, despre care se spune că, cel puţin o parte, au fost şi ele lansate de securitate.
Primul meu contact cu un ofiţer de securitate a fost neplăcut, dar la modul copilăresc. Eram în clasa a X-a, la internat, cum am mai spus, şi într-o seară, pedagoga a intrat în cameră pe neaşteptate şi a anunţat control la dulapuri. Era prima şi ultima oară când s-a întâmplat asta, şi nu ştiam cum să procedăm. Împreună cu pedagoga a intrat un domn îmbrăcat la patru ace, noi eram în pijamale, parcă eram din alt film. Mie mi-era jenă, pentru că toată partea de jos a dulapului era plină de cărţi luate de pe la anticariat, de acasă, de la bibliotecă. Respectivul se părea că ştie ce caută, deşi eu nu m-am lămurit până la final. Când a venit rândul meu, a trebuit să pun toate cărţile pe pat (a fost şi singura ocazie în care am făcut puţină ordine). Apoi mi-a luat şahul magnetic, de care nu mă despărţeam şi l-a deschis. Pierdusem un pion negru, dar îl înlocuisem cu o capsă detonată, găsită nu ştiu pe unde. Ei, m-a luat la o serie de întrebări, de unde am capsa, dacă ştiu la ce foloseşte: -Sigur, mută câte o pătrăţică în faţă, capturează pe diagonală, şi se transformă pe ultima linie. S-a supărat puţin pe mine şi mi-a confiscat capsa, mi s-a "pus şi mie puţin capsa" şi m-am supărat la rândul meu, dar mi-a trecut, mai ales pentru că era de două ori cât mine.
În facultate suflarea securităţii prin anii 1987-1989 nu se prea simţea. Ascultam "Europa Liberă", "Vocea Americii", dar şi radio Moscova, Tirana sau China, ca să mă mai amuz. Cel mai mult îmi plăcea de albanezi, care nu aveau taine, dădeau şi în sovietici şi în americani, fără discriminare. Chiar am înregistrat, sigur, cu bruiajul de rigoare, câteva documente importante de pe "Europa Liberă" - "Scrisoarea Frontului Salvării Naţionale", o scrisoare a Doinei Cornea, fragmente din raportul lui Dumitru Mazilu, "Mamutul şi literatura" a lui Dinescu. Acum se aud foarte greu, sunt pe benzi magnetice est-germane, parţial demagnetizate.
Informatorii erau cunoscuţi, dar nu ne prea feream nici de ei.
Nu am auzit de la nimeni până acum despre următoarea practică a informatorilor, care se aplica la noi - chestionarele. Probabil că aveau de dat şi ei nişte rapoarte mai sus şi faceau sondaje de opinie. Cred că această metodă era aplicată şi în alte facultăţi, sper ca cei care au trecut prin aşa ceva să spună. Îmi aduc aminte puţine întrebări, sigur că erau şi întrebări inofensive şi unele mai directe. Ştiu că am fost întrebat despre personalitatea istorică preferată şi am răspuns Avram Iancu, că am fost întrebat, pe la ultimele întrebări ce părere am despre politica internă şi cea externă, de Elena, de şeful cel mare şi am răspuns chiar fără teamă, am spus şi că ea se amestecă prea mult în politică şi că mai bine ar fi fără ea, că ar fi necesară o deschidere similară celei practicate de Gorbaciov, şi altele asemea. Habar n-am dacă am fost aproape sau nu de o întâlnire cu nişte ochişori albaştri, ştiu doar că toţi colegii veneau la mine pentru a discuta politică fără nicio teamă.

[Adierea]

Niste ochisori albastri trebue pentru spitalele romanesti duc lipsa si nu numai
In Tulcea a fost o perioada scurta un prim poreclit Vlad Tepesi care mereu era inbracat in salopete ,cumparator amarat ,statea la cozile cele mai marii un fel de spaima hotilor si a sefilor .A fost o perioada cand se gasea in magazine tot ce era de negasit si cozile se scurtase cam 90% din lungimea lor .

[Giurgiu Crisan]

Adierea, la Jul 11 2010, 11:52 PM, a spus:

Niste ochisori albastri trebue pentru spitalele romanesti duc lipsa si nu numai
In Tulcea a fost o perioada scurta un prim poreclit Vlad Tepesi care mereu era inbracat in salopete ,cumparator amarat ,statea la cozile cele mai marii un fel de spaima hotilor si a sefilor .A fost o perioada cand se gasea in magazine tot ce era de negasit si cozile se scurtase cam 90% din lungimea lor .

Eu zic că ai dreptate. Citesc prin ziare că directorii unor spitale fură de sting. Pe timpul lui nea Nicu îi băga la pîrnaie. Au fost băgaţi unii( ştiu eu caz) că au luat 0 sută şpagă ca să dea 3 zile de concediu medical. Tipul a luat 3 ani din care a făcut 1 an că s-a dat decret. A ieşit în ianuarie 1988.
Eu i-am înjurat mereu pe aceia cu ochi albaştri deşi mie nu mi-au făcut nimic. Neam de neamul meu nu a avut de-a face cu ei. Acum m-am mai domolit că văd că de cînd nu mai păzesc ei străinii ne fură de ne rup. Cu ce mai fură şi ai noştri.....am ajuns la sapă de lemn.
"Spaima hoţilor şi a şefilor" nu mai există şi e clar de tot că nu e bine.

[ben_gal_1]

Giurgiu Crisan, la Jul 12 2010, 09:53 AM, a spus:

Eu zic că ai dreptate. Citesc prin ziare că directorii unor spitale fură de sting. Pe timpul lui nea Nicu îi băga la pîrnaie. Au fost băgaţi unii( ştiu eu caz) că au luat 0 sută şpagă ca să dea 3 zile de concediu medical. Tipul a luat 3 ani din care a făcut 1 an că s-a dat decret. A ieşit în ianuarie 1988.
Eu i-am înjurat mereu pe aceia cu ochi albaştri deşi mie nu mi-au făcut nimic. Neam de neamul meu nu a avut de-a face cu ei. Acum m-am mai domolit că văd că de cînd nu mai păzesc ei străinii ne fură de ne rup. Cu ce mai fură şi ai noştri.....am ajuns la sapă de lemn.
"Spaima hoţilor şi a şefilor" nu mai există şi e clar de tot că nu e bine.

ochisorii albaştri fura
strainii fura
directorii fura
ministri fura

posibilitati:

* ei fura, insa astazi au disparut
* Toti fura, insa nu prea e clar ce mai este de furat.
* evreii sunt de vina. Tot asa si masonii, ca sa nu ma vrbim de americani care nu au venit cind mai era ceva de furat.

Nu este bine, domnilor, doamnelor, iubiti restul!. Cu sapă de lemn agricultura sufera. Trebe tractoare

[Ravl]

ben_gal, la Jul 24 2010, 08:52 AM, a spus:

* evreii sunt de vina. Tot asa si masonii, ca sa nu ma vrbim de americani care nu au venit cind mai era ceva de furat.

Bengalezule, fie ca'ti place sau nu, ani aia de comunism ii datoram si evreilor.
Multumim !

[Pippo]

ben_gal, la Jul 24 2010, 07:52 AM, a spus:

Cu sapă de lemn agricultura sufera. Trebe tractoare

Agicultura sufera datorita importurilor inutile si fortarea falimentului prin legi criminale care devalorizeaza fortat produsul romanesc facandu-l dependent de statul asa zis roman, format din mafioti majoritar evrei sau romani vanduti sub influenta grupurilor internationale ale marsavei elite internationale monopoliste financiare evreiesti.

Sa-l completez pe Ravl,

Nu, Multumim, La Revedere!