Contact
Facebook
Twitter
RSS
Unii oameni supravieţuiesc furând energia psihică a altora. Acest fenomen este larg răspândit în mediul rural, în fabrici şi uzine la nivelul personalului de joasă calificare, în Orient, Africa, lumea slavă şi mai puţin în occident şi mediul urban. Îşi are originea în stima de sine scăzută, trauma de abandon, agresiuni suferite în copilărie sau poate fi pur şi simplu învăţat la vârstă adultă prin contaminare (parazitare).
Fanita English a creat cuvîntul „parazitare” pentru a descrie tipul de tranzacţii pe care le utilizează oamenii ca mijloc de a smulge stroke-uri pentru sentimentele lor parazite4.
Cel care este parazitat îi invită pe alţii să intre în schimburi în care îşi exprimă un sentiment parazit, în scopul de a obţine stroke-uri. Tranzacţiile se desfăşoară atâta vreme cât ceilalţi acceptă.
După Fanita English, parazitarea se efectuează în două moduri, ambele antrenând tranzacţii paralele între Părinte şi Copil. În Tipul I, cel care este parazitat, ocupă iniţial poziţia de Copil. Poziţia sa de viaţă este: „Eu nu sunt OK, tu eşti OK (ha, ha).” În Tipul II, vine din Părinte, cu poziţia de viaţă: „Eu sunt OK (ha, ha), tu nu eşti OK.”
În Tipul I, cel care este parazitat are un aer trist şi patetic. Fanita English denumeşte acest tip de parazitare: „Neajutoratul” şi îl clasifică Tipul I a. Iată un exemplu:
Cel care este parazitat (C-P): „Sunt din nou deprimat azi.”
Partenerul (P-C): „Îmi pare rău, dragă.”
Cel care este parazitat: „Iar am avut probleme cu şeful.”
Partenerul: „Ţţţ, ţţţ, asta e rău!”
Există o alternativă, în care Copilul celui care este parazitat, poate veni dintr-o poziţie plângăcioasă, nemulţumită. Este Tipul I b, „Neastâmpăratul”. Partenerul reacţionează prin stroke-uri care emană din Părintele Normativ negativ în loc de Părintele Grijuliu:
Cel care este parazitat: „Şi nici tu nu îmi eşti de prea mare ajutor.”
Partenerul: „Hm! Nu poţi să te descurci de unul singur?”
Cel care este parazitat: „Ce vrei să fac? El e şeful, nu?”
Partenerul: „Bine, de ce nu te plângi la sindicat?”
Şi Tipul II are două modalităţi de operare. În Tipul II a, „Serviabilul”, cel care este parazitat adoptă poziţia de Părinte Grijuliu negativ, cu scopul de a obţine stroke-uri de recunoştinţă de la Copilul celuilalt:
Cel care este parazitat (P-C): „Sigur ai mâncat destul?”
Partenerul (C-P): „Oh, da, mulţumesc!”
Cel care este parazitat: „Ce-ar fi să termini şi bucata asta de plăcintă?”
Partenerul: „Sincer, a fost grozav, dar nu mai pot.”
În Tipul II b, „Autoritarul” iniţiază tranzacţiile din Părintele Normativ negativ, căutând stroke-uri sub formă de scuze de la Copilul celuilalt:
Cel care este parazitat: „Ai întârziat din nou!”
Partenerul: „Îmi pare rău!”
Cel care este parazitat: „Ce vrea să însemne „îmi pare rău”? Este a patra oară săptămâna aceasta...”
Chiar dacă Fanita English nu o spune, noi sugerăm că oamenii pot parazita şi din Părinte către Părinte, pe teme ca: „Nu e aşa că e groaznic” şi din Copil către Copil, printr-o escaladare în schimbul de sentimente.
Parazitarea este un fel de structurare a timpului, în care schimburile implică sentimente parazite. Tranzacţiile paralele nu se opresc până când partenerul nu se retrage sau nu încrucişează tranzacţia. Cel parazitat este de obicei cel care încrucişează tranzacţia, deoarece dacă sunt experimentaţi, devin foarte buni în a repera momentul în care celălalt este pe punctul de a se retrage. Şi decât să-şi vadă sursa de stroke-uri retrăgându-se, preferă să ia iniţiativa. Acest lucru duce deseori la transformarea parazitării în joc. (Ian Stewart - Analiza Tranzactionala astazi, o noua abordare, pg.141).
Definiţia timpurie a lui Berne pentru jocurile psihologice fără comutare, „Un joc este o serie de tranzacţii ulterioare, care cuprinde o stratagemă şi care conduce la un beneficiu, în general ascuns, dar bine definit” a fost descrisă deja în AT modernă printr-un alt concept: parazitarea.
Daca apare comutarea de roluri in triunghiul dramatic, parazitarea devine joc psihologic. Exemplu:
In parazitarea de tipul II a, „Serviabilul”, cel care este parazitat adoptă poziţia de Părinte Grijuliu negativ, cu scopul de a obţine stroke-uri de recunoştinţă de la Copilul celuilalt însă în final poate cumuta în persecutor (Părinte normator/critic negativ):
Cel care este parazitat (P-C): „Sigur ai mâncat destul?”
Partenerul (C-P): „Oh, da, mulţumesc!”
Cel care este parazitat: „Ce-ar fi să termini şi bucata asta de plăcintă?”
Partenerul: „Sincer, a fost grozav, dar nu mai pot.”
Cel care este parazitat (P-C): "Totdeauna ai fost rău de mâncare"
Partenerul (C-P): „Eu mananc cat sa ma satur pe mine, sau cat sa te multumesc pe tine?
Ultima tranzactie este o incrucisare a comunicarii, inchiderea jocului.
Penultima tranzacţie este comutarea, şi posibilul scop inconştient pentru care agresorul a iniţiat parazitarea. În acest caz, pentru că agresorul nu a obţinut recunoştiinţa celuilalt, încearcă să-l coboare pentru a se înălţa pe sine. Se observă că înainte de comutare, victima mănâncă nu pentru a se sătura pe sine, ci pentru a-l mulţumi pe agresor. Cum nu reuşeşte să mănânce suficient încât agresorul să se simtă satisfăcut, onorat, el comută în scopul de a obţine stroke-uri şi mai puternice persecutând. Acest exemplu de parazitare se poate observa la majoritatea ţăranilor români. Nu e de mirare ca a fost descris pentru prima data de Fanita English, nascută la Galati. Copiii parazitati de parinti, dezvoltă un sine fals, compliant pe dorintele parazite (secrete) ale parintilor. Sinele original se poate manisfesta in rabufniri de violenta, asupra jucariilor, animalelor, oamenilor. Ori adolescentul se poate refugia in lumi ireale, imaginare, facilitate de tehnică (tv, jocuri pc), sau de droguri, psihoza. Cantitatea de sentimente parazite pe care poate ajunge sa le traiasca un copil parazitat de bunici, parinti, poate fi atat de mare, incat viata devine imposibila. Asa apar cazurile de fuga de la domiciliu, de suicid.
O modalitate de a distruge spiritul de initiativa al cuiva se cheama furtul intentiei sau rapirea deciziei. E vorba de un sablon relativ des intalnit. De exemplu...ai un scaun in fata. Si vrei sa te asezi. Sau o canapea, nu conteaza. Si atunci eu/ mama ta/ persoana "rea" /agresoare etc te invita sa te asezi. Si tu te asezi. Dar pentru public, tu te asezi ca ti-a zis ea, nu ca asa ai decis tu. In clipa cand vrei sa faci ceva, cealalta persoana iti spune ce sa faci, si anume exact ce tu te pregatai sa faci. In mintea ta are loc un blocaj / confuzie.
Pentru ca te lipseste de responsabilitatea deciziei. Nu mai decizi tu ci celalalt. Ti-a furat decizia. Atunci poti sa te opresti si sa spui: „fac x pt ca asa am decis eu, nu pt ca imi zici tu” sau "tocmai asta faceam, nu e nevoie sa imi spui asta".
Dar daca faci asta cu cineva in stilul "picatura chineazeasca", cedeaza psihic si se lasa in voia sortii (neantizare). E o forma extrema de parazitare si una din modalitatile prin care parintele grijuliu negativ face ca copilul victima sa nu mai plece de acasa (“It`s beautiful, I`m gonna stay...!”). Aceasta forma de parazitare extrema a fost descrisa de Jacques Salome. S-ar putea crede ca cel care paraziteaza astfel, o face pentru ca e in supraadaptare. Ei bine, la inceput s-ar putea sa fie din supraadatare. Dar pana la urma el descopera ca e o sursa buna de stroke-uri, asa ca o transforma in o parazitare, sau untr-un joc de tipul „Salvatorului necerut”. Refuzati sa va lasati parazitat asftel, pentru a vedea daca apare comutarea in persecutor, cand „serviabilul” va reprosa satisfactut, „Si eu care voiam să-ţi fie bine...!”
Aceasta e de fapt mult trâmbiţata ospitalitate romaneasca, de care fac bascalie peste ocean cei care au plecat fara a se mai uita inapoi.
Un alt fel de Triunghi Dramatic
Paternul jocului agresional ia nastere sub influenta figurilor parentale (tatal agresor, mama victima sau invers, etc.). Copilul decide inconstient daca va adopta in viata preponderent pozitia de inferioritate (victima), sau de superioritate (agresor ori salvator necerut) însă unii vor incerca mereu o pozitie de superioritate pe diferite căi. De regula este preluat modelul parintelui de acelasi sex (dar exista si exceptii). Un copil care invata paternul victima-agresor, cu greu va fi un salvator cinstit, ci mai degraba unul necerut, sau conditionat ("te-am salvat dar...acum astept rasplata"), de aceea ar putea fi numit in triunghiul dramei Manipulator (in loc de Salvator). Atunci cand o victima isi percepe inconstient situatia de inferioritate la un nivel insuportabil, va incerca cu insistenţă să joace rolul de salvator necerut ori sa ofere ajutor in situatii imaginare ori poate sa presupună mereu ca ai nevoie de ajutor cand real nu ai (am vazut situatii cand oamenii s-au coborat sub orice limita a demnităţii umane, pentru ca nu-i asa, e vorba de supravietuire, ori fara stimulare emotionala, nimeni nu poate trai la nesfarsit, si cand dragostea nu mai vine de nicaieri, si nu stim cum sa o obtinem, am face orice sa capatam recunoasterea că existăm). Unii îi numesc "sufocanţi", alţii "posesivi". Sufocanţii şi posesivii (care sunt aceiaşi cu cei care manifesta gelozie patologică sau invidia pe persoane) îşi pierd relaţiile. Trauma lor primara este frica de abandon si tocmai acest lucru incearca sa-l obtina, abandonul si retrairea traumei, confirmarea ca "nimeni nu-i iubeşte". Mecanismul patologic de compensare, ar putea fi (sau chiar e) parazitarea emoţională. O victima in stare de disperare, poate alege să joace intens Salvatorul Necerut cu orice persoana pe care o percepe ca fiind o victima (de aceea atitudinea corecta vis-a-vis de aceste persoane este de a ţine garda sus). Acest simptom face parte din fenomenul numit parazitare si se poate observa la majoritatea bătrânilor de la ţară după o viaţă mincinoasă, în slujba propriului ego, fără dragoste în relaţia de cuplu (şi implicit fără dragoste reală faţă de copiii lor) în care au rulat cele 3 roluri: victimă, agresor şi salvator necinstit. În limbaj popular, se spune că îţi bagă pe gât ajutorul de care literalmente nu ai nevoie. Poziţia de salvator necinstit este una de superioritate in triunghiul dramei al lui Karpman, şi de fapt reprezintă un rol de agresor mascat. Dacă refuzi ajutorul necerut, de cele mai multe ori rişti să vezi agresorul real (cade masca). Prin jucarea rolului de Salvator Necerut ori necinstit (vezi, te-am salvat, acum e timpul sa ma rasplatesti), un individ caută să câştige în mod forţat recunoaşterea celor din jur (şi chiar afecţiune, dragoste). Rolul de salvator necerut este un joc patologic în infinite forme. In capcana salvatorilor necinstiti intră oamenii naivi şi goi afectiv, care au nevoie de dragoste. După ce Salvatorul necerut si-a convins victima de loialitatea sa, este creat terenul propice pentru agresiune (Salvatorul devine Agresor, şi poate agresa cu lovituri sub centură, greu de parat, pentru că victima naivă, deja îşi iubeşte agresorul, crezând ca jocurile sale manipulative sunt expresia dragostei autentice). Ca să împiedice aceste jocuri de parazitare, unii au construit ziduri în propria casă, pentru a se separa de ceilalţi membri ai familiei (atunci când mijloacele materiale nu au permis o separare reală). Ruperea dependenţei faţă de cel care parazitează, reducerea dialogului la un minim necesar sau chiar ignorarea, sunt mijloacele de a tăia jocurile manipulative (soluţia este independeţa materială şi locativa, deci separarea). Dacă refuzaţi să participaţi la jocurile agresorului, acesta va trăi un sentiment de abandon (trauma sa primară), s-ar putea să vă lase în pace, ori să treacă la jocuri mai dure (jocuri de putere, de interzicere a existenţei). Dacă veţi participa la jocurile de parazitare, veţi intra într-o beţie a simţurilor şi sunt şanse mari să ajungeţi chiar dvs. un manipulator, agresor sau victimă. Odată ce manipulatorul câştigă încrederea victimei, îi transmite prin model, propriul patern, propriile interdictii (interdictie la dragoste, la bucurie, neîncrederea în oameni, etc. mai exact repertoriul învăţat anterior în familia de origine). Aşa apar copiii paranoici, care nu mai au încredere în oameni.
Triunghiul dramei in jocul agresional (in loc de Salvator, exista doar Manipulator)
In Analiza Tranzacţională, Salvatorul Necerut este denumit Părinte Grijuliu Negativ, care prin temerile, ingrijorarile, diminutivele, exagerarile lui, induce in subconstientul copilului interdicţia de a creşte, de a gândi, de a face ceva ("totul e atat de periculos, incat mai bine nu face nimic, lasa ca fac eu totul"). In spatele acestui tip da parinte, sta de obicei o mama cu patern de victima, care nu-si iubeste sotul si nu e iubita de sot (cei care ruleaza paternuri victima-agresor nu pot, nu simt, nu stiu sa ofere acceptare, intelegere, libertate de alegere, venire in intampinare, pe scurt iubire). Acest tip de parinte, de cele mai multe ori cauta despagubire prin copil (de regula o rezolvare a propriilor traume, de abandon "nu ma parasi, ai grija de mine la batranete", traume sociale - sa ajunga copilul ce nu a putut fi parintele "doresc sa ajungi om mare", insa comenzile care sunt date de PGN sunt disjuncte, si pot duce la schizofrenizarea copilului; programarea disjuncta inseamna a trata copilul ca si cum ar ramane vesnic la varsta de 8 ani, dar a-i pretinde rezultate adulte).
Compulsia de a juca Salvatorul Necerut, vine parte din copilarie (copilul ignorat sau care nu a primit recunoastere si apreciere decide "ma vedeţi, exist, sunt şi eu bun la ceva si daca nu vreti sa ma vedeti, va oblig, oferindu-va ajutor necerut"), si parte prin invatare, model parental, program, "iata cum se obtine atentie si recunoastere daca vrei neaparat". De aceea consider ca acesti "copii bătrâni" nu trebuie văzuţi ca adulti, pentru că vârsta lor emoţională posibil sa fie undeva între 3-5 ani. Ai vedea ca şi când ar fi adulţi, nu produce decât frustrare. Unii sunt atât de goi afectiv, încât nu mai pot fi mulţumiţi ori consolaţi (mai ales cei dependenţi de jocuri, care comută în "ha, ha, te-am păcălit să mă iubeşti" ori agreseaza in diverse forme dupa ce le e satisfacuta nevoia de atentie). A nu permite cuiva sa joace Salvatorul Necerut (care e o parazitare), este echivalent cu a-i interzice dreptul la existentă. De aceea intr-o familie unde nimeni nu da permisiune de existenta celuilalt, parazitarea atinge culmi inimaginabile. Membrii unei asemenea familii se pot separa prin ziduri interioare, ori pot ajunge la sinucidere. De regula, se refugiaza in alcool ori droguri pentru a nu mai simti durerea sufleteasca (uneori cauza e o trauma de abandon, care inseamna moarte, non existenta pentru copil, alteori nu e vorba de vreo trauma, ci de vampirism emotional, rularea unui program orb, la nesfarsit, cu consecinte care pot fi grave pentru cei parazitati). Daca sunteti victima parazitarii, incercati sa constientizati ce vi se face si sa va construiti un scut (nu rezonati emotional cu ceea ce spune cel care paraziteaza), reduceti dialogul la minimum necesar si parasiti camera ori de cate ori puteti. Uneori, in situatia cand vampirul emoţional mai are o urma de onestitate in el, un mesaj de speranta, de incurajare, o mangaiere, e bine venit (in orice caz, nu incercati sa provocati, atitudinea neutra este de preferat). Insa aveti grija pentru ca e un joc (nevoile emotionale pot fi sincere, insa modalitatea de a le satisface plus "bonusurile" oferite sunt necinstite), care include o pacaleala, dupa ce vampirul a obtinut simpatia si compasiunea voastra, va dori mai mult, de exemplu sa deveniti clona sa (transfer de personalitate). Aici trebuie sa va opriti. Jocul poate fi reluat la nesfarsit, pentru ca acesti oameni nu sunt constienti de traumele lor. Asa ca ramane la alegerea fiecaruia ce decide sa faca functie de cat de toxic e jucatorul (ce mesaj incearca sa transmita de fapt). De reţinut ca prin parazitare nu dau drept de existenta celuilalt, ci caut sa obtin recunoastere in mod necinstit, incerc sa obtin fortat persmisiunea de a exista (pentru ca real nu am primit-o de la patintii mei). Cel care ruleaza o asemenea trauma, nu stie ca isi poate acorda singur permisiunea de a exista prin urmare o cere mereu si mereu, tot mai insistent, de la ceilalti. A intra in jocurile care fac parte din fenomenul parazitarii, inseamna pe termen lung contaminare, intoxicare si preluarea intregii sau a unei parti din patologia vampirului emotional. De aceea un copil cu structura slaba (cu discernamant scazut bine/rau) preia cam toate mesajele ascunse servite de parinti prin mecanismul parazitarii emotionale. Exemple de contaminare prin parazitare: sa crezi ca viata exista numai in rahat, sa speri ca va muri si capra vecinului. In familiile unde nu exista dragoste, ci doar parazitare, e un eveniment cand trece cineva pe drum, cand se schimba vremea, cand se anunta un iminent sfarsit al lumii. Se intampla ceva in viata acestor oameni, bine, rau, nu mai conteaza, dar e un eveniment, pentru ca in familie nu mai exista părtăşie/intimitate, ci doar parazitare (toti cauta dragoste pentru ei inisi, nimeni nu cauta sa mai si ofere, si patologia consta in faptul ca cel care incearca sa ofere, este luat in batjocura sau exploatat, de aceea cei mai multi spun ca singura solutie este separarea). Cand parazitarea nu mai ofera suficiente satisfactii, urmeaza agresiunea directa (fie crima, fie sinucidere fie evadare in psihoza). Evolutia spre agresivitate directa poate fi anticipata daca vampirului emotional îi plac jocurile de putere, de interzicere a existentei (a bucuriei, dragostei). Daca vampirul se rezuma doar la parazitare prin ajutor necerut, este posibila calmarea situatiei cu putina dragoste si atentie si "ochii deschisi" pentru a nu prelua si bonusurile (defecte caracteriale, cum ar fi "hai sa ne bucuram de raul altora, ca sa nu mai simtim noi raul nostru"). Eu nu m-aş bucura cu un vampir emoţional în mod sincer, aş simula, şi aş limita parazitarea. Medii sociale unde se paraziteaza intens sunt zonele rurale, si mediile muncitoresti (fabrici si uzine). Mai vad parazitarea si ca pe un mod de despagubire pentru un sentiment acut de inferioritate sociala (sa-l cobor pe celalalt mai jos, ca sa ma simt eu mai sus). Cand cineva joaca Salvatorul Necerut, il pune fortat pe celalalt in postura de victima neajutorata (ceea ce e o desconsiderare). De aceea cei care sunt parazitati in diverse moduri, ajung sa traiasca tot felul de sentimente de inadecvare (au sentimentul ca li s-a furat ceva, si pe buna dreptate). Părerea mea, e că vampirii emoţionali sunt de fapt morţi-vii, reiau la infinit aceleaşi jocuri, se învârt în cerc, sunt ca un disc zgâriat. Unii plusează spre jocuri tot mai dure (semnal de alarmă), alţii pot fi pe moment stopaţi prin psihologie inversă (Provocative Therapy), iar cei mai inconstienti nu mai pot fi opriti decat cu internare psihiatrică şi tratament de specialitate. Desigur, cand efectul tratamentului dispare, se reia procesul patologic. Am constatat ca unele persoane odata scoase din mediul bolnav, isi revin, altele nu. Cei care nu-si revin, vor fi purtatorii, vectorii patologiei. Victimele lor vor fi persoanele vulnerabile emotional (care au nevoie de afectiune) si cu un discernamant scazut bine/rău. Cand ambii parinti sunt patologici, sansele unui copil depind de structura sa, de modelele sociale pe care le va prelua in adolescenta. Decompensarea la copiii si adolescentii contaminati, vine si datorita respingerii sociale (sunt respinsi datorita patologiei lor). Lipsa tranzactiilor interumane cinstite, atat in familie cat si in afara ei, cauzeaza decompensarea psihiatrica infantila. Mai exact spus, oamenii care urăsc oamenii, vor avea copii care vor urî oamenii (prin impregnarea modelului parental) si care astfel nu vor putea socializa, si inconstienti de ceea ce li se intampla si de minciuna traita in familie, acesti copii pot ceda psihic (pot ajunge delicventi, cosumatori de droguri). Acestia sunt copiii oglinda, pentru ca ei sunt de fapt expresia inconstientului parintilor lor (daca esti parinte, vezi mai intai ce faci/simti/spui tu, ca sa intelegi ce face copilul tau, pentru ca unii copii vor face exact ce simte parintele dar nu face; un parinte cu pulsiuni criminale, e foarte probabil sa aiba un copil violent sau chiar criminal).
Fenomenul parazitarii, a trai viata prin ceilalţii, este vast şi in forme infinite. Este o forma de agresiune. De la ţăranii sâcâitori care întreabă lucruri personale şi chiar intime (care te primesc ca pe nepotul lor ca pe urmă să te bârfească pe nelipsita bancă din faţa casei), care îţi indeasă mâncarea pe gât cu forţa (cată vor si cand vor ei, iar daca refuzi, cad in disperare confirmandu-si scenariul "nimeni nu ma iubeste" al victimei), până la hackerii care intră în computerul altora, activându-le webcamul pentru a-i filma in situaţii intime, toate acestea fac parte din fenomenul parazitarii, al vampirului emoţional. Cine parazitează? Oamenii care au interdicţii severe la bucurie, dragoste, care nu stiu să-şi creeze singuri condiţii mulţumitoare de viaţă, care au relatii mincinoase cu partenerul de viata, contracte necinstite cu copiii lor, si prin urmare nu primesc confirmari reale (confirmarea cea mai intensa a faptului ca existam o primim prin dragoste, ori pe fundament mincinos, nu poate exista dragoste; nu e dragoste unde exista un interes sau o conditionare; problema se poate corecta prin "un nou inceput" si un nou contract al relatiei, uneori chiar un contract notarial, pentru ca un parinte care isi iubeste copiii, nu-i santajeaza sa spunem cu casa parinteasca contra servicii de azil fara nici o garantie scrisă; santajul lasa loc la abuzuri, inclusiv psihologice; un contract ferm nu lasa loc la abuz, ceea ce evident nu e deloc pe placul unei persoane patologice). Un copil parazitat de părinţi (care l-au făcut pentru a-şi trai viaţa prin el), va ajunge gol afectiv, secat (si trebuie sa reinvete sa se umple singur). Cel care parazitează, caută modalităţi de a se bucura emoţional/spiritual prin ceilalţi sau prin ceea ce fac alţii, fără a oferi însă nimic emoţional/spiritual în schimb - nu sunt constienti de nevoile sufletesti ale celorlalti (de exemplu, părinţii care îşi înrobesc copiii - pe principiul "te-am făcut ca să ai grijă de mine" - dar sunt inconştienţi de sufletul copiilor lor pentru că "aici există numai un copil, eu"); în genere cei care au fost trataţi ca nişte obiecte, nu ştiu să ofere bucurii ale sufletului ci se preocupă exclusiv de nevoile trupului, ajungand uneori la compulsii, cum sunt pervesiunile sexuale, viaţa în promiscuitate sau drogurile (se spune ca drogul este o nevoie spirituala, el ajuta sa nu simti lipsa dragostei si incapacitatea de a putea oferi dragoste). Parazitarea nu numai ca nu rezolvă carenţa de afecţiune, ci o agravează. Cei care sunt parazitaţi, şi cred că ceea ce primesc e dragoste, vor dezvolta tulburări psihice mai mult sau mai putin grave. Cel care paraziteaza (agresorul psihic), se va mentine pe linia de plutire, atat timp cat simte ca victima e receptiva emotional. Agresorul se poate menţine multă vreme în nevroză (minciună) cât timp are pe cine băga în psihoză (cât timp există victime care să creadă ca jocurile manipulative sunt dragoste). Cand nu mai există victime in jur, agresorul poate decompensa ori se poate "impietri" - acei bătrâni "senili" pe banca din faţa porţii care privesc tâmp (nu sunt senili, ci goliti afectiv dupa o viata intreaga de rulat jocuri psihopatologice; modul lor de a trai se rezuma la privitul in gol, insa real ei nu mai simt nimic emotional, aceasta e "impietrirea"; ştiinţific se numeste senilitate, dar cand nu exista cauze organice pot exista cauze psihologice, si anume modul necinstit de a gestiona emotiile, de a incerca sa obtii recunoastere, sentimente. Acest lucru se petrece nu doar la nivel interuman ci si in relatia individului cu el insusi si cu divinitatea din mintea sa; deci, pacea si linistea poate veni pana la urma la acesti oameni, dupa ce au ucis sufletul lor si al altora; impietrirea nu vine la victimele agresate necontenit, ci doar la unii agresori care au reusit să-şi facă norma în ce priveşte agresarea altora; aşa că într-o familie, agresorul superior ierarhic doarme cel mai bine, iar victima plasată ierarhic pe cea mai joasă treaptă, doarme cel mai prost, sau deloc. Se spune ca unii dorm pe sufletele altora, ca agresorii dorm pe sufletul victimei, iar victima nu mai poate dormi; se spune ca orice depresiv duce in spate sufletul a cel putin unei persoane, daca nu doua sau patru, părinţi şi bunici). In concluzie, parazitarea este o modalitate necinstita (de aceea se numeste parazitare) de a obţine de la ceilalţi recunoaşterea că existăm. Ea duce la schilodirea sufletelor copiilor victime care sunt parazitati de parinti, copii care ulterior, incapabili de a creste emotional tocmai datorita parazitarii, ii vor parazita material pe parinti toata viata. Acest lant incearca psihoterapeutii sa-l rupa. Rezultatele parazitarii pot fi vazute in satele româneşti ca de altfel peste tot in Est (femei isterice, bărbaţi alcoolici, copii depresivi ori extrem de agresivi). Oamenii care nu se iubesc pe ei insisi si pe ceilalti (pentru ca nu au fost iubiti, nu au deschis ochii sa invete sa iubeasca, nu au avut de la cine invata, pentru ca asta se invata in familie), mai pot fi recunoscuti si prin aceea ca nu traiesc in prezent, ci ori in trecut ori in viitor ("ce ar fi fost daca..."). Asa ca unii dintre ei au un targ in mintea lor cu D-zeu de genul "Doamne, cat as fi putut iubi, daca eram casatorit cu x , dar asa cu y nu am putut iubi" si spera la un raspuns din partea divinitatii de tipul "Da, in cazul asta, nu te mai judec pentru ceea ce ai facut cu y, ci pentru ceea ce ai fi putut sa faci cu x".
Aceasta postare a fost editata de Oneiros: 29 March 2010 - 10:36 PM
luuuuuuuuuuuunga expunerea!
nervos. 
Mai taie-o...
