Contact
Facebook
Twitter
RSS
Programarea parentala a copiilor prin reflexul lui Pavlov
Folosind mecanismul reflexului conditionat, descris de Pavlov, părinţii îşi pot dresa copiii făcând din ei nişte sisifi, veseli, tristi sau confuzi.
1. Sisifii cei veseli. Familia A locuieşte la oraş, are doi băieţi şi doreşte ca aceştia să devină medici. “Pentru că vă iubim şi vă dorim binele, considerăm că meseria de medici o să vă facă fericiţi. Aţi dori să încercaţi să deveniţi medici?” Băieţii în vârstă de 12-13 ani “decid” da. Este o decizie aparentă, ei fiind minori, sunt iresponsabili pentru decizia lor. Real, este o impunere prin manipulare ("pentru că te iubim, îţi dăm libertate de alegere la o vârstă când tu nu ai discernământ"). Acceptul băieţilor fiind dat, incep demersurile părinţilor, meditatori particulari, admiterea la cel mai bun liceu, cu cei mai buni profesori, pentru a fi asigurata intrarea la facultatea de medicina. Eşecurile nu sunt sancţionate prin bătaie sau reproşuri. Copiii nu sunt supravegheaţi, urmăriţi. Orice succes (o nota mare la tezele materiilor vizate, un examen la treapta de liceu) este sarbatorit si recompensat cu o excursie, un obiect dorit de adolescent. Probabil că cei doi adolescenti sunt drogati cu bucurii (si aici nu e vorba doar de mancare sau haine, ci de bucurii ale sufletului). Ei primesc conditionat ocazia de a se bucura de ceea ce isi doresc daca obtin rezultate bune la invatatura în directia sugerata de parinti. Daca nu obtin aceste rezultate, nu primesc bucuriile dorite. Aceasta echivaleaza cu permisiunea la bucurie conditionat de dorintele parintilor. Cei doi adolescenti nu sunt constienti de faptul ca sunt dresati a se bucura conditionat de aducerea la indeplinire a dorintelor dresorului. Unul sau ambii dintre cei doi adolescenti pot lua decizia de a deveni un Sisif vesel. Sa urce piatra pe un pisc, acolo sa se bucure o perioada, dupa care sa devina trist si sa dea drumul la bolovan pentru a-l urca pe alt pisc, mai inalt, unde are permisiunea parentala de a se bucura doar pentru ca acel pisc e mai inalt decat primul, si tot asa, pana la epuizare si infarct. De cele mai multe ori, urcarea pe pisc este răsplătită prin intermediul acelor plicuri de bani primite de medici. Munca de Sisif este o compulsie care duce la frustrare si insatisfactie, iar sumele incasate trebuie sa fie din ce in ce mai mari pentru a compensa toleranta la drog (fostii copii isi reproduc ca adulti drogarea cu bucurii invatata de la parinti, fiind singurul mod de a trai pe care il cunosc). Sisifii cei veseli pot fi orice, de la medici la judecatori, de la politicieni la oameni de afaceri. Ei pot fi recunoscuti prin faptul ca nu au limite la furat, inselat, curuptie, iar bucuriile lor devin prea repede plictisitoare. Totusi, pentru ca au permisiunea de a se bucura conditionat, îi numesc "sisifi veseli". Asadar acesti sisifi au permisiunea de a exista si de a se bucura daca isi multumesc parintii. Si ca in Portretul lui Dorian Gray (Oscar Wilde), acesti copii satisfac fanteziile imorale ale parintilor lor, “du-te si fi hoţ, şi din ce furi, să-mi dai şi mie”.
Rezumat: sisifii veseli apar prin ignorarea esecurilor si prin recompensarea conditionata a succeselor pe drumul trasat de parintii. Aparent au libertate de alegere, dar oferită la o vârstă când copilul nu are discernământ. Driver-ul lor este „fă eforturi ca să te poţi bucura in timp ce ne despăgubeşti moral pe noi”.
2. Sisifii cei trişti. Familia B locuieşte la ţară. Are 3 copii. Doi baieti si o fata. Neastamparati si dornici în a-şi afirma identitatea. Dorinţa părinţilor este să fie ajutaţi la muncă în gospodărie şi dacă e posibil, copiii să devină buni la toate. Părinţii muncesc şi ei. Orice opoziţie este pedepsită cu nuiaua. Loviturile erau atât de intense încât pielea copiilor plesnea. Primeau de la părinţi tuburi cu alifie Jecolan pentru a-şi unge rănile. Succesele erau trecute cu vederea, esecurile sau opoziţia aspru pedepsite. Sufletul copiilor (dorintele) era ignorat, in schimb trupul era bine ingrijit, cu haine, mâncare, caldura, baie. Astfel, ei sunt conditionati să muncească mereu cu speranţa că se vor putea bucura după moartea părinţilor. Cei doi băieţi au devenit nişte Sisifi trişti. Trişti pentru că ori de de câte ori reuşesc să urce bolovanul pe un pisc, nu se pot bucura, pentru că nu au persmisiunea parentală la bucurie. Şi atunci trişti, dau drumul la bolovan pentru a-l urca pe alt pisc, mai inalt, in speranta că cu cât piscul e mai înalt, aprecierea părinţilor va veni în sfârşit, şi odată cu ea şi permisiunea la bucurie. Cei doi băieţi, astăzi sunt alcoolici şi au soţii ca şi părinţii lor, care le indică noi piscuri. Fata a devenit un agresor. Soţul acesteia a traversat perioade de depresie, cu insomnie. Nu cunosc in prezent situatia lui. Aceşti sisifi trişti funcţionează după driver-ul extins “fă eforturi până când... dar te vei bucura după ce...”. Îi numesc sisifii trişti pentru că ei nu au permisiunea de a se bucura decât după moartea părinţilor. Până atunci, au permisiunea de a exista dacă muncesc pe brânci în gospodăria părinţilor, pentru "a fi şi la ei ca la alţii" (invidia). Părintele agresor, nu permite victimei bucuria, pentru că o victimă care se bucură se simte liberă, poate chiar să dorească să plece. Ori aceşti părinţi merg pe principiul "te-am făcut ca să ai grijă de mine, adică să rămâi". Modul in care Părintele Grijuliu Negativ îşi programează copiii să devină victime fara increderea in sine de a mai parasi casa parinteasca, este descris de analiza tranzacţională. Starile negative ale eului, Parinte Grijuliu Negativ, Parinte Normator Negativ, Copil Adaptat Negativ, predomină în mediile cu oameni simpli, ţărani, muncitori, in ţările estice şi asiatice. Femeia de obicei e victima, iar barbatul este persecutorul, indaratnicul, potrivnicul, micul dictator al familiei, care are putere de viata si de moarte asupra familiei, pentru care sotia si copiii sunt posesii, obiecte, nu fiinte cu liber arbitru. Bărbatul oriental (denumit gherţoi la noi) îşi vede fiul (denumit cocalar), ca pe o prelungire a propriului penis. Iar pe fii`sa (piţipoanca) o vede ca pe o printesa pe care se abtine sa o reguleze el insusi pentru a nu-i strica valoarea de piata, valoare pe care asteapta sa-i fie adusa la picioare ca un proxenet mascat ce e. Desigur, si copiii sunt niste posesii pentru mama lor, pentru ca orice victima este un agresor pentru cei inferiori ei ca rang. Toti traiesc in simbioza mijlocita de acele stari negative ale eului. Insa, in mediul rural, spre deosebire de gherţoii urbani, mojicii îşi tratează copiii ca pe simple obiecte. Desconsiderarile, parazitarile, jocurile, sunt modul de comunicare parinte-copil. De unde şi patologia alcoolismului atat de extinsa. In Ucraina, Rusia, media de viata la barbati este de 58 ani, datorita cirozei alcoolice. Iar alcoolul este elixirul care face ca sa nu simti lipsa dragostei si sa poti accepta in loc ipocrizia, cel putin o vreme.
3. Sisif cel confuz. Familia C are un singur băiat. I se spune ca e cel mai frumos şi mai deştept dintre toţi copiii. Mai târziu societatea îi confirma contrariul, primul motiv ca să fie confuz. Lui părinţii îi spun aşa: noi nu te batem, cum fac cei din familia B, pentru că te iubim, dar dorim să devii medic ca băieţii din familia A, tot pentru că te iubim. Şi pentru că te iubim atât de mult, îţi creiem toate condiţiile să înveţi, adăpost, căldură, haine, mâncare, cărţi.” În clasa a 8-a tatăl spune băiatului: "tu acolo (medicina) trebuie să mergi, că acolo dacă nu curge, pică" (care înseamnă "du-te şi fi hoţ, şi din ce furi să-mi dai şi mie, la bătrâneţe"). Mama spune baiatului "Tu trebuie sa fi deasupra tuturor. Doar medicii sunt elite ale societatii, restul sunt gunoaie. Şi dacă nu o să înveţi să ajungi medic, vei căuta prin gunoaie o bucată de pâine". Acesta e al doilea motiv de confuzie. Real situaţia era cam asa, “ţi-am creat condiţii să mă mulţumeşti pe mine, aşa că fă eforturi”. Acasă la sat, băiatului in clasa a IX-a i se spune, “ori inveti, ori mori, să inveţi cu ură pe cărţi”. In apartamentul cumparat la oras de parinti, mama venita in vizita îi spune baiatului care locuia singur “de ce nu râzi, de ce nu ieşi la o discoteca cu fetele?” In lagarele naziste, evreii talentati la muzica, erau pusi sa cânte in orchestra inainte de a fi arsi la crematoriu, “zâmbeşte pentru călăul tău, ca să fie el fericit”. Acesta a fost al treilea motiv de confuzie pentru baiat care a devenit Sisif cel confuz. Părinţii au dorit ca Sisif cel confuz sa devina medic psihiatru. Dar el a intrat pe poarta spitalului de pshiatrie ca pacient. “La tine e facut să înebuneşti” spune terapeutul lui Sisif cel confuz. Confuzia generalizată duce la nebunie. Antiteza ar fi ca Sisif cel confuz sa inceapă sa gandească.
Toate cele trei situaţii reprezintă strategii de manipulare în care copiilor le este greu să ghicească intenţiile ascunse ale părinţilor (a doua realizare de sine prin copii, despăgubire morală, exploatare prin muncă forţată). În toate cele 3 cazuri, părinţii agresori asigură supravieţuirea fizică a victimei dar ignora dorintele ei. Doar în primul caz, al familiei A, sufletul (dorintele) copiilor exista pentru parinti, insa conditionat. Parintii care nu au descoperit nici o modalitate de a obtine un beneficiu prin copiii lor, i-au ucis ori i-au aruncat la canal. Asa ca in cazurile descrise de mine, copiii nu au ajuns la canal, ci la consum de substante (droguri), la coruptie, sau la spitalul de psihiatrie. Desigur, exista si parinti care isi iubesc copiii.
In vremea socialismului, progresul social era dat nu prin selectie naturala si concurenta, ci mai ales prin manevre parentale (doar sistemul era unul paternalist). Fiul care a ajuns inginer ca asa a vrut tata, nu a reusit sa modifice Dacia 1300 timp de 30 de ani. Oficial, sistemul s-a schimbat, insa mentalitatea paternalista persista. De aceea românii au aşa de puţini oameni de valoare. Pentru ca mulţi încă încearcă să fie altceva decât ar putea fi, doar pentru a-şi mulţumi părinţii şi pentru a da bine la gura lumii.
Cele şase procese ale scriptului sunt descrise după şase mituri greceşti.
Scriptul Aproape sau Scriptul lui Sisif
(Ian Stewart - Analiza Tranzactionala astazi, o noua abordare, pg. 101)
Sisif a declanşat şi el mânia zeilor. El a fost condamnat pentru eternitate să urce o stâncă, pe vârful unei coline şi de fiecare dată când era pe punctul de a ajunge în vârf, dădea drumul la strânsoare şi stânca cădea din nou la baza pantei.
Sisiful modern, cu un script Aproape spune: „Aproape am ajuns, de data asta.” Fred împrumută o carte de la prietenul său. Când i-o înapoiază spune: „Mulţumesc pentru carte, am citit-o toată, cu excepţia ultimului capitol.” Când Fred îşi spală maşina, o face complet, mai puţin câteva pete de noroi pe care le uită. Această schema trăită pe termen lung arată cum Fred este aproape de momentul avansării. Dar când se apropie de scaunul directorial, nu îl obţine. De fiecare dată când este selecţionat, sabotează într-o manieră sau alta interviul. Berne a numit acest script „Încă o dată”. Alţi autori după Berne au arătat că toate schemele se joacă încă o dată şi încă o dată, aşa că a fost adoptat titlul „Aproape”. Taibi Kahler a sugerat că există două tipuri de script Aproape. Tipul 1 este cel descris până acum. În tipul 2 – persoana ajunge pe vârful colinei, dar în loc de a imobiliza stânca şi de a se aşeza, cu un suspin de eliberare, realizează cu tristeţe că a ajuns în vârf. Fără a face pauză, se uită în jur, în căutarea unei coline mai înalte şi iat-o plecată. Şi tot aşa.
Persoanele cu acest tip de script de obicei reuşesc bine pe plan material. Janet, de exemplu, şi-a luat toate examenele şi a reuşit să obţină o bursă pentru Universitate. Îşi obţine diploma cu lauri şi deja decide să-şi pregătească doctoratul. Obţinându-l, se grăbeşte să-şi găsească un post de asistent la Universitate. Colegii o invidiază, dar ea nu are sentimentul că „a ajuns”. Când devine asistent, spune prietenilor că este interesată de postul de profesor; ceea ce înseamnă, bineînţeles, din ce în ce mai mult efort şi pare că nu are timp ca să iasă în oraş.
Există două structuri diferite ale frazei care relevă un script Aproape. Persoanele încep cu o frază, apoi se deplasează asupra alteia, pe care o termină: „Conferinţa pe care o susţin astăzi este despre – ah, de fapt am o pagină de remarci pe care vreau să vi le comunic.” Sau persoanele enunţă o serie de fraze pozitive încheiate de una negativă: „Copacii sunt atât de frumoşi toamna şi soarele e magnific. Remarcaţi, aerul e rece.”
Aceasta postare a fost editata de Oneiros: 29 March 2010 - 09:52 PM
Deci avem reflexe intelectuale mai subtile... 
