[Mihai LEONTE]

VREAU SĂ FIU VÂNTUL ZEFIR

Vreau să fiu vântul vesel Zefir,
Să fiu apa cu care te îmbăiezi,
Tu să-mi fii aerul care-l respir,
Cu tandreţe să mă îmbrăţişezi.

Să mă pierd cu tine în neant,
Să ne continuăm mersul alert,
Să atingem punctul cel înalt,
Unde totul devine inert!

Peste câmpii înverzite vom dansa,
În ritmul aceluiaşi etern bolero,
Dragostea noastră va triumfa,
Mergem împreună, n-avem încotro!

Frunzele nu vor muri în toamnă,
În iarnă fulgii iar vor străluci,
Oare ce-mi trebuie, doamnă,
Pentru veşnicie a te iubi?

[Mihai LEONTE]

AŞA-ZISE ROZE

Trandafirii, aşa-zise roze,
Totuşi sunt iubite flori,
Prinşi în piept sau poze,
Priviţi sfios, produc fiori.

Trandafirii albi, imaculaţi,
Simbolul clar al purităţii,
Cu ochii sunt îmbrăţişaţi,
Cu semnele realităţii.

Câmpuri largi de trandafiri,
Să fie viaţa noastră,
În zona unei line fericiri,
Cuprinsă-n zarea albastră.

[Mihai LEONTE]

AUR

Cântecul perforatorului,
Confundat cu tobele,
Din uvertura,
Unei simfonii.

Noi vedem în aur,
Metalul cel curat,
Dar orice meşter faur,
Îţi va spune simplu
Că nu-i adevărat!

Ai în deget un inel,
Plin de nestemate,
Mereu să-ţi aminteşti,
Că prin el a trecut,
Şi viaţă, şi moarte.

[Mihai LEONTE]

AVIZ PENTRU CRITICI

Mă uit la tine din înalt,
Poetule, abia ieşit din faşă,
Şi îţi strecor, insinuant,
Şfichiuri din a criticii cravaşă.

Caut în fel şi chip modalităţi,
Prin care să-ţi găsesc greşeli,
În epitete îţi arăt banalităţi,
Prin care vrei să ne înşeli!

Îţi demonstrez că n-ai talent,
Să ştie asta întreaga lume,
Că la şcoală ai fost corigent,
Desigur, la materii cu renume.

Astfel încerc să scot în faţă,
Iscusit, defect după defect,
De aceea îţi spun; mai învaţă,
Căci nu ai drept să fii poet!

[Mihai LEONTE]

BIRTUL ŞI MINERUL

Stau în birt cu deţu-n faţă,
Ce miroase a trăscău,
Sunt cam plictisit de viaţă,
Vin aici şi iarăşi beu.

În urechi mai port refrenul,
Auzit în birturi sau în baruri,
Pe care-l cânta minerul,
Cuprinzând dureri, amaruri.

Birtul ăsta catacombă,
Nu ştiu cum să-i zic?
Îl catalogăm ca bombă,
Dar asta nu e nimic!

Mulţi suntem aici la birt,
Cu suflete neîmpăcate,
Cerem doar paharul mic,
Însă bem pe săturate.

Încântat de vin pelin,
De lichior sau tescovină,
Revenim din nou la chin,
În abatajul de la mină.

[Mihai LEONTE]

CÂND VOI PLECA

Când sigur voi pleca din lume,
Va fi vreun nume ce va plânge?
Despre mine oare ce va spune?
Cui oare inima voi frânge?

E greu de spus ce se va întâmpla,
Vor fi multe suflete indiferente,
Desigur, e normal să fie aşa,
Contează doar clipele prezente.

După mine vor rămâne doar cuvinte,
Împrăştiate-n cele patru zări,
Nu va mai fi inima fierbinte,
Nici capul plin de iluzii şi visări.

Doamne, după ce voi muri,
Voi fi mai celebru ca acum?
Oare la ce îmi va folosi,
Sufletu-mi va fi doar fum?

Nu te întrista, Omule Bun,
Cineva va citi ce ai scris,
Eu la ureche am să-i spun,
Pomeneşte-l, a fost, s-a stins!

[Mihai LEONTE]

CÂT DOR?

Cât dor poţi acumula în tine?
Câtă dragoste poţi oferi?
Nu poţi şti sub zările senine,
Tot ce gândeşti tu zi de zi!

Aşterne pe hârtie ce gândeşti,
Nu ţine în seiful inimii ascuns,
Spune lumii întregi când iubeşti,
Dar asta nu va de ajuns!

[Mihai LEONTE]

CER SENIN

Am adunat tolbe de nori,
Să-ţi fie cerul mai senin.
Dintr-un cer întunecat,
A devenit unul înstelat.

Am să alung toţi norii,
Pe unde zboară cocorii,
Să ai cerul tot senin,
Un suflet de iubire plin.

Cer albastru, cer senin,
În faţa ta am să mă-nchin.
Căci ăsta e al meu destin,
De la Creatorul cel Divin.

Oare cum te pot cânta,
Să se audă şi în viitor?
Nu voi uita privirea ta,
Cu ochi blând şi iubitor.

[Mihai LEONTE]

CHIAR CREZI?

Omule, de ce tu crezi,
C-am să văd doar caii verzi?
Îmi pun totuşi întrebarea,
Care-ţi este supărarea?

Ştiu, nimic nu îţi convine,
Că trăieşti aceste zile,
Sincer nu am ce să-ţi fac,
Chiar de m-aş preface, tac!

[Mihai LEONTE]

CLIPĂ EUFORICĂ!

Dragostea? Un tren accelerat,
Aducând fluierături stridente,
Nu orice suflet este cel strigat,
Nu orice inimă are bătăi perfecte.

Dacă acest tren opreşte în gara ta,
Fii atent în ce vagon vrei să te urci,
Căci mai târziu poate vei regreta,
Auzind alte fluierături prelungi.

Cu trenul dragostei lumea o traversezi,
Spre o minunată, frumoasă călătorie,
Dar se mai întâmplă să şi deraiezi,
Regretând clipa aceea de euforie.