[Mashime]

Atentie: Nimic din ce am scris nu este real. Toate personajele sunt fictive. Orice asemanare cu realitatea este pura coincidenta.


Revista pacatului




Capitolul I

Intr-o zi de primavara, detectivul John Norton citea revista “Bye bye!” sau “Noul Ciao!”, unde un articol ii atrase atentia.



Karina mama, faci nebunii?



Soc! Celebra, respectabila, adorata Karina Popescu, marea cantareata s-a hotarat ca prea nu era bagata in seama. Sau poate ma insel? Ceea ce conteaza e ca imaginile surprinse de paparazzi sunt mai mult decat compromitatoare. Deci, avem una bucata interpreta faimoasa intr-o discoteca din zona Dorobanti. Nimic special pana aici. Dar barbatul cu care era in tandreturi… Nebunatico! Il lasi pe bietul Nicolas acasa, depanandu-si batranetile, in timp ce tu te distrezi cu un fante parfumat? Chiar aici s-a ajuns? Parca nu mai suntem in doua mii noua, ca asa ceva sa fie explicabil. Sau… esti vreo nostalgica cumva? Nu vrei sa accepti ca suntem cu douazeci de ani in viitor, si ca ne-am maturizat? Biata de tine... Oare de ce la doua zile dupa intamplarea cu minunatul crai te vedem cu o fetisoara disperata? Sau Nicolas nu mai e prostul tau miliardar? Pacat…


Semneaza Je cu dragoste. A,si nu il asmuti pe fraierul ala american pe mine, Norton parca il chema.

Nu isi putea crede ochilor. Pana si pe Karina, buna sa prietena, acea Je o facuse vinovata de un “pacat”. Din fericire, priceput fiind in meseria sa, reusi sa descopere cateva piste si era gata sa ii declare razboi misterioasei jurnaliste. Din ceea ce aflase, femeia nu era nici foarte inteligenta si nici foarte stabila emotional. Cu siguranta avea sa reuseasca fara prea mult efort. Cand noaptea se lasa, barbatul isi lua niste haine elegante si se indrepta spre localul numit “Hotel Pomelo”, unde stia ca o va gasi si pe cea pe care ajunsese sa o urasca din tot sufletul .


*

Interiorul localului era plin de fum, iar o lumina rosie strapungea intunericul profound. Mesele erau pline si muzica data la volum maxim rasuna in “hotel”. Toti de acolo erau insotiti, sau, mai bine zis, aproape toti. Undeva in spate se putea observa o tanara femeie care statea pe ganduri si care nu parea sa aiba companie.
Deodata, bliturile incepura sa apara. Paparazzii isi incepusera activitatea. Detectivul era dezgustat de privelistea din discoteca, desi credea in continuare cu indarjire ca toate fotografiile cu prietenii sai, cei care il invatasera limba romana, cultura romana erau falsuri ieftine, facute pe calculator.
Se indrepta spre masa cu o singura persoana si, cu indrazneala, se aseza in fata tinerei. Ei nu parea sa ii trezeasca un mare interes. Astfel, John ramase uluit cand femeia ii spuse:
- Un detectiv respectabil nu prea are ce cauta pe aici. Sau cumva sunteti la vanatoare?
- Ati ghicit, raspunse barbatul. Nu v-am vazut in reviste de prost gust pana acum.
- In niciun caz! rase ea. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa fiu o persoana publica. Sau sa mai lucrez pentru publicatii ce prezinta personae publice in diverse ipostaze. As prefera sa ajut pe cineva ca dumneavoastra.
- Este ceva in neregula cu dumneamea? intreba americanul, care inca avea probleme in vorbire.
Tanara isi dadu capul pe spate si incepu sa rada din nou. Detectivul nu putut sa nu remarce dintii albi ca si coala de hartie nescrisa si mai ales “sanatatea” rasului. Nu putea sa ii dea mai mult de douazecci si unu, douazeci si doi de ani necunoscutei.
- In douazeci si cinci de ani de cand sunt pe acest Pamant n-am mai auzit o asemenea gafa! Lasand gluma la o parte… Sunt sigura ca v-as putea ajuta.
Lui John nu i se parea ca femeia era prea inteligenta ori prea informata despre cazul “Je”. Cu toate acestea, detectivul era constient ca orice pista ii era de folos si ca situatia era una in disperata. Cel putin, pentru el era.
- Niciodata nu este bine sa fii sigura de ceva. Daca n-as fi avut nevoie urgenta de ajutor v-as fi luat in gluma.
- Nici nu ma asteptam la altceva. Pentru inceput, vreau sa va spun ca Je nu este o singura persoana. Sunt mai multe femei imprastiate prin tara care spioneaza celebritatile si scriu articole despre ele. Dar capul operatiunii este bine ascuns si nu stiu adevarata lui identitate. Toate cele care lucreaza pentru Sef sunt istete, daca intelegeti ce vreau sa spun. Dar, ca in orice organizatie, exista o veriga slaba. Daca veti reusi sa o aduceti de partea dumneavoastra intreg misterul este rezolvat si cel care conduce operatiunea va iesi la iveala. Sunt sigura ca va intrebati de unde stiu asemenea lucruri. Adevarul este ca… Ati citit in vreun articol de Otilia Kalashnikova?
Americanul dadu afirmativ din cap. De fapt, in majoritatea articolelor numele Otiliei era prezent.
- Ei bine, am siguranta ca ati observat ca de la un timp acest nume a disparut, si asta deoarece eu sunt Kalashnikova. Spre rusinea mea, am lucrat pentru Sef si eram chiar foarte loiala. Dar, in cele din urma, mi s-a facut scarba de textile acide, “pamflete” si de imaginile odioase. Am fugit si Seful m-a invinuit pentru toate articolele. Astfel, am ajuns in pericol si pe urmele mele sunt o gramada de VIP-uri. Va voi da adresa “verigii slabe”, dar nu mai spuneti la nimeni ca m-ati intalnit sau ca v-am oferit ceva. M-am bagat in gunoi, nu vreau sa mai trag si pe altcineva dupa mine.
Otilia parea sincera. Aceasta scoase un biletel din poseta pe care era scris citet: “Susie: Strada Vietii, numarul 120, bloc 30, scara 2, etaj 3, Constanta". Detictivul il lua numaidecat si il vari intr-un buzunar al sacoului sau. Deodata, tanara se ridica de la masa si dadu sa plece.
- Lasati-ma va rog sa va insotesc! zise John. Mi-ati oferit niste informatii de o importanta majora si este periculos sa umblati singura noaptea. Sunt multi golani…
- Nu cred ca ati fost atent, dar nu vreau sa fiti vazut cu mine. Pentru siguranta dumneavoastra, bineinteles.


Nu stiu ce parere aveti de acest fan fiction care se vrea incadrat in genurile mister si drama.

Aceasta postare a fost editata de Mashime: 07 March 2010 - 05:10 PM

[Diela]

e creaţia ta? a ta care eşti în clasa a V-a?

dacă da, meriţi felicitări!

[Mashime]

@Diela: Da, aceasta este o creatie proprie.



Giselle



Otilia isi lua haina de pe spatarul scaunului si o imbraca. Isi puse geanta pe umar si parasi “hotelul”. Statia de autobuz era destul de aproape, astfel incat se indrepta spre ea. John, fiind incapatanat, la putin timp dupa ce femeia iesi din local, se hotari sa o urmareasca. Nu isi dorea sa se bage “in gunoi”, dar tanara era, dupa cum si-a dat seama, importanta in “proiectul” sau. Cand reusi sa ajunga in statie, autobuzul era gata sa plece. Alerga si, cu ultimele puteri, reusi sa intre. Nu putea sa sufere mijloacele de transport in comun: batranii cu multe bagaje, copiii ce stateau in bratele mamelor lor, parca prea inocenti pentru lumea cruda in care se aflau, barbatii solizi cu privire infricosatoare, toti acestia il faceau pe american sa simta un urias dezgust si, in acelasi timp, o uriasa compasiune.
O putea zari pe Otilia, dar statea in asa fel incat ea sa nu il observe. In curand, ajunsesera in statia Taranului, iar usile se deschisera. Tanara femeie se pregatea sa coboare, cand o mana puternica ii cuprinse mijlocul. Aceasta se smucea, dar persoana care o tinea nu avea de gand sa ii dea drumul prea curand. La un moment dat geanta ii era la indemana. Izbuti sa scoata din aceasta un cutit si il infipse in coapsa barbatului care o tinea. Acesta scoase un urlet de durere, o impinse pe Otilia si se prabusi pe podeaua murdara. Ea cazu de asemenea, se lovi cu capul de unul din scaune si se pravali inconstienta la pamant. Toti pasagerii ii privira ingroziti. Norton scoase telefonul mobil din buzunarul de la sacou si chema o ambulanta. Dupa aceea, forma un alt numar. Persoanei cu care vorbea ii spuse: “ Avem probleme. Am capatat niste informatii, dar sursa e in pericol. Ai grija.”


*


Kalashnikova deschise ochii. Camera in care se afla era de un alb imaculat, iar de afara se auzeau o multime de strigate.
“ Haide, trebuie sa iti facem injectia!” tipa o asistenta catre un copil.
“ Nu vreau! Ma ustura! Esti o ploasta!” raspunse prichindelul.
Femeia zambi amar. “ De asta nu-mi plac spitalele. Cladirile suferintei!” isi zise ea. Simtea o durere puternica de cap si isi aminti de ce se intamplase in autobuz. Deodata, in salon intrara o doctorita si o alta femeie. Imaginea acelei femei o uimi pe Otilia. Ochii mici si negri, plini de cearcane, nasul lung si fruntea lata, lipsa in totalitate a machiajului erau lucruri total nefiresti pentru o persoana tanara. Singurul lucru care era frumos la acea persoana era parul nisipiu si ondulat care ii acoperea umerii. Medicul zise:
- Doamna Kalash…Kalashnikova, [i]sora dumneavoastra vitrega a venit sa va viziteze. Va las a discutati, mai adauga doctorita si iesi in graba din camera. Pacienta o intreba pe necunoscuta:
- Cine…?

Femeia duse un deget spre buzele ei, semn ca trebuia sa taca. Aceasta mai sopti:
- Sunt ajutorul lui Norton. Se pare ca ceea ce ati spus este adevarat. Mi s-a dat misiunea sa va protejez. Nu cred ca sunteti constienta, dar aveti o importanta majora.
- Asta stiam si eu, raspunse Otilia pe acelasi ton. N-as fi crezut ca domnul detectiv mai are si o asistenta, mai zise si zambi ironic.
- Oamenii se gandesc numai la prostii… ofta ajutorul americanului. Lasand asta la o parte, eu sunt Giselle. Este doar un pseudonim, numele meu real nu trebuie stiut. M-am dat drept sora dumneavoastra vitrega si veti fi externata. Veti fi dusa intr-un loc foarte sigur . Iar, daca ma insel, sunt totusi inarmata .
- De ce ai venit dumneata in locul lui John?
- Nu cred ca ar fi fost in stare. Acum este in drum spre Constanta. Am incercat sa il opresc, dar, daca se pripeste, n-are decat. Ar trebui ds incepeti sa va impachetati.
- As dori sa va mai intreb ceva. Chiar credeti ca medicii si asistentii sunt atat de curiosi de ceea ce vorbim noi acum?

- Niciodata nu putem fi prea siguri. Si, deci… Nu va faceti bagajele? Vi s-au adus hainele si cateva lucruri.
- Chiar trebuie sa vin cu dumneata? Cred ca si casa mea e destul de sigura.
- Nu pot decat sa indeplinesc ordinele sefului meu. Grabiti-va!
In scurt timp, toate bagajele Otiliei erau pregatite. In fata spitalului, o Dacie statea parcata. In aceasta se urcara cele doua femei. Cea ranita primi ordin sa stea cu capul “la cutie” si pe bancheta din spate, in timp ce Giselle se aseza la volan.
Felul sau de a conduce era foarte “interesant”. Parea ca nu tine cont de semnele de circulatie si viteza cu care conducea era ametitoare. Intr-un final, un bloc nou, vopsit, li se arata celor doua. Acestea urcara pana la ultimul etaj si intrara intr-un apartament. Acesta era plin de carti, si ele nu se aflau doar in biblioteca. Stateau pe jos, pe scaune sau pe fotolii. Era o adevarata dezordine. Otilia isi lasa bagajele si incerca sa “se acomodeze”, chiar daca locul unde statea nu era comod.
- Acum cred ca putem discuta mai multe, spuse Giselle. In rpimul si-n primul rand, as putea sa stiu de ce Seful a fost atat de manios pe dumneavoastra de v-a invinuit de absolute otate articolele “pacatoase”? Mai ales pentru ca ati fost foarte loiala, din cate am auzit…
- Seful este un om foarte precaut. Oricat de loial ai fi, el n-are nicio clipa incredere in tine. Este mereu pregatit, de parca ai vrea mereu sa-l injunghii.
- Parca spuneati ca nu se arata. Nimeni n-ar putea fi pe urmele sale daca este atat de prudent. N-ati avea de ce sa-l injunghiati. Este clar ca primiti un salariu gras. Si cum de stie veriga slaba misterul, cand spuneati ca nimeni nu l-a vazut?
- El a fost prieten cu unele dintre VIP-uri. Acestea l-ar mai putea recunoaste, deoarece ne-a spus ca nu prea isi schimba infatisarea. Susie este cea mai apropiata de el, mai ales pentru ca este cea mai naiva. Ea primeste cele mai multe sfaturi si este ca un fel de papusa. Ea este singura care l-a vazut vreodata, ca sa fie si mai infricosata.
- Aici va contraziceti. Ziceati ca nimeni nu l-a zarit vreodata.
- Susie este un fel de nimeni in organizatie. Doar Seful crede ca are potential. Ceilalti nu se bazeaza pe ea niciodata.
Giselle trebuia sa recunoasca faptul ca Otilia avea mintea ascutita si reusea sa iasa din orice incurcatura incerca s-o bage. Poate era mai inteligenta decat ea… Nu, asta nu se putea! Otilia fugi deodata. Asistenta lui John o urmari, desigur. Cea pe care trebuia sa o protejeze se uita la o poza de pe biroul din sufragerie. Aceasta ii infatisa pe ea si pe detectiv impreuna si razand.
- Se vede ca va intelegeti foarte bine, comenta Kalashnikova.
- Nu cred ca mai putem vorbi daca va ganditi la prostii, raspunse Giselle.


Aceasta este continuarea primului capitol. Sper ca v-a placut.

Aceasta postare a fost editata de Mashime: 08 March 2010 - 09:02 PM

[Amarena]

Astea-s compuneri pe care vi le da voua de facut in clasa a V-a?