Constiinta cri(s)tica este o gîndire reflexiva/meditativa, nu o constiinta puerila care se pune în genunchi si accepta cu supunere toate nedreptatile sociale ca o fatalitate.
Copilul se ridica din patru labe in doua picioare, cine sunt cei ce l-au învatat sa se aseze din nou în genunchi ?
Demnitatea omului este o meditatie de inaltare, cit mai sus ca Ii-sus. De ce trebuie el sa se aplece si sa poarte în spatele sau înaltele demnitati fara demnitate a celor ce spun una si fac alta ?
Deci meditatia de comuniune cu o constiinta cri(s)tica, ar trebui sa fie o scoala unde fiecare învata mecanismele logice a langajului, semnificatia cuvintelor etc., pentru a reusi sa se exprime de o maniera transparenta. Omul devine constient cu o constiinta cri(s)tica nu cu tacerea pestelui. El este templul Verbului si Fiinta de expresie.
Cu constiinta cri(s)tica
Contact
Facebook
Twitter
RSS
















