[Freya242]

Pentru cei interesati de mitologia scandinava sper ca acest topic sa fie ocazia unor discutii constructive si cu mult bun simt atasat.

Aceasta postare a fost editata de Freya242: 26 February 2010 - 10:32 PM

[Malkia]

Da, si pe mine ma intereseaza mitologia scandinava. Mi-au placut mult legendele... si zeii care beau din cupe hidromel...

[S.-s.bis]

Freya242, la Feb 26 2010, 11:26 PM, a spus:

Pentru cei interesati de mitologia scandinava sper ca acest topic sa fie ocazia unor discutii constructive si cu mult bun simt atasat.

Pai nu-i sigur ca merg una cu alta: vezi Egil islandezul sau Erik cel Rosu, cum omorau pe x si y la nervi... Discutii despre vikingi, ar trebui sa fie salbatice, nu? Dam cu toporul si cine ramane viu are dreptate, pentru numele lui Wotan!
Lasand gluma, nu stiu daca putem face multa filozofie despre asta.
Poate statea mai bine la religie, sau la paranormal.
In primul rand, nu stim cu adevarat multe despre religia asta a lor: mai tot ce avem despre ea e scris de cronicari crestini pe la 1200 sau mai tarziu. Chiar presupunand ca aia au fost 100% precisi si la obiect, si cinstiti cu materialul, nu-i sigur ca cei care l-au povestit nu fusesera demult influentati de alte surse cum ar fi crestinismul.
Legenda lui Baldr de pilda care moare si invie are elemente cristice clare.
Mai e si caracterul recent al instalarii scandinavilor in zona ce le poarta numele: germanicii au ajuns acolo de-abia prin sec.1era crestina. Veneau din zona dintre M.Neagra si Caspica. Se uita des asta. Posibil sa fi fost deja de atunci influentati de tendintele monoteiste din zona mai sudica, chiar de iudaism si ulterior crestinism.
De aceea e cam ambitios obiectivul de a face filozofia religiei lor: nu-s sigur c-a avut vreuna, si si mai putin ca o vom afla.
Leo Frobenius antropologul spunea ca exista doua tipuri de paganism, cel de genul "comuniune de viata si moarte cu natura" si "eu sunt, viata fie dupa chipul meu" adica genul eroic ce se bate cu soarta, "triumful vointei" cum ar zice Goebbels. Ce se poate spune e ca religia nordica era mai degraba genul de paganism de tip doi. Dar nu exclusiv: pana la urma ce sunt toata fauna de spiridusi & co, decat elemente subtile ale echilibrului cosmico-natural de care trebuie tinut cont, si cu care trebuie stiute protocoalele & shit daca nu vrei sa dai de belea? Pana la uram nu-i asa mare diferenta intre tipul 1 si tipul 2, decat ca o nuanta de atitudine: individul 1, genul hinduistului, e total fatalist si respecta ritualurile cu devotiune si sentimentul ca orice se intampla asa e soarta. Individul 2 face ritualurile ca o tranzactie, fara mult cutremur si devotiune, eventual cu frica de-o ai in fata cuiva mai tare, si asteapta sa primeasca pe cat a dat, ca daca nu ii cam injura in gand pe escrocii aia de zei - sau ma rog, isi cauta (si) altii.
Spiritul asta pragmatic dar aplicat la o mitologie deosebit de complexa si plina de energie si imaginatie imi place si mie mult. Dar nu o vad foarte diferita ca tip de mentalitate de orice alt paganism european: si grecii, si romanii si celtii si slavii erau cam pe acelasi calapod in atitudinea lor fata de zei. Poate tracii erau mai altfel dar nu de ei vorbim.

[Freya242]

Va multumesc amandurora pentru replici si in mod special lui S. Splendida „replica”. Ma bucura foarte mult sa gasesc persoane cu un discurs atat de delicios aici.Tusen takk,cum ar spune norvegienii!!(adica,mii de multumiri).Am incercat sa gasesc un loc mai potrivit pentru acest topic si nu am gasit nimic mai bun decat sectiunea „filosofie”. Poate m-ai inteles gresit avand in vedere ca ai tot vorbit despre „religia” lor.Eu aveam in gand cuvantul „mitologie”.Si exista multa „philos-sophia” inchistata in structurile salbatice ale vikingilor. Totusi,cred ca aici as vrea sa vad idei legate de structuri arhetipale... am sa revin cu idei despre Odin si samanism, crearea lumii (dezmembrarea lui Ymir vb Dionisos Zagreus),grecii si cultele de mistere vs celti,foarte interesanta eschatologie scanadinava si multe altele. Am sa iti dau cateva exemple in fuga in cele ce urmeaza:
Odată cu dezmembrarea uriasului primordial Ymir în lume creşte copacul axial Yggdrasil,un imens frasin cosmic. Frasinul este unul dintre cei doi copaci de foc ai mitologiei europene,celalalt fiind stejarul,care produce vâscul tăiat ceremonios de către druizi.
Un alt frasin apare în mitul vârstelor al lui Hesiod din „Munci si zile”,unde a treia seminţie,a luptătorilor stihiali din vârsta de aramă,care se omoară unul pe celalalt,este făurită tot din lemn de frasin. In partea de nord a Europei,la germani,celţi şi scandinavi,stejarul şi frasinul intră într-un complex iniţiatic de transsubstanţiere,analogia fiind dată de vâscul druizilor,văzut ca sufletul etern „alb”,vegetal al stejarului,ascuns de frunzişul opulent al acestuia atât timp cat stejarul este verde;odată ce „moare” însă,atunci când i se scutura frunzele,în pragul iernii,sufletul etern iese la iveala,concepţie care duce la un dualism existent deja în dubletul soma-sema din orfism.
In cazul Nordului,la mijloc se află focul,combustia ignică,pe care le vom găsi şi la Tacit(Germ-Snia)sau Caesar(De Bello Gallico):trecând prin foc,fiind consumat de el,corpul dezmembrat al nordicului da la iveala sufletul etern,atemporal,alb,pe care trupul doar îl „găzduieşte”,ecuaţia apoteozei thanatice fiind vizibilă în doua dezvoltări particulare:în observaţia –făcută în privinţa dacilor(v.Mircea Eliade-De la Zamolxis la Genghis-Han,ed.rom.1980),că nordicii nu se tem de moarte,aruncându-se exuberant în rugurile de sacrificiu,şi în cultura funerară a dolmenelor din nord-vestul Europei,unde oasele defunctului sunt consacrate-învelite fiind intr-un linţoliu alb-abia după ce stau 7 ani sub pământ,timp în care învelişul de carne dispare cu totul. Aceleiaşi concepţii iniţiatice îi aparţine şi relaţia dintre zeii celţi Balor şi Lugh,primul fiind divinitate psihopompă,neagră,subpământeană,care trece prin foc,autodistrugându-se,pentru a-i da naştere lui Lugh.
Toate aceste detalii de ordin iniţiatic,cu deschidere existenţială evidenta,fiindcă implică transsubstanţierea vieţii prin intermediul morţii,explică două dimensiuni fundamentale ale cosmogoniei scandinave:dezmembrarea lentă,iminentă a ordinii articulate a cosmosului axial sprijinit de către Yggdrasil şi situarea universului într-o relaţie perspectivică eschatologică.
Spre deosebire de celelalte cosmogonii,cea din Edda pregăteşte Creaţia pentru moarte,care este adevărata ei finalitate. ( si de aici un vechi interes de al meu in moartea ca determinare in cosmogonia scandinava).
Cosmogonia scandinava are structura unei eschatologii metafizice cu substrat iniţiatic:moartea,cangrena răului ce urca vertiginos în univers,purtând totul spre un final negativ apoteotic in care va pieri si marele zeu care guvernează lumea,Oden. Altfel formulată ecuaţia:viata,cu toate bucuriile şi suferinţele pe care le încercam în ea,nu reprezintă decât amânarea unui sfârşit spre care converg toate cele existente. Aşa se face că destinul zeilor Aseni e determinat de moarte;de-a lungul Eddei,ei au parte de o seama de întâmplări memorabile,care le dezmembrează trupul şi îi apropie ineluctabil de Ragnarok:Oden îşi pierde un ochi în lumea de dincolo-îl dă,de fapt gaj,înţeleptului Mimir,Tyr lasă un braţ în gura lupului Fenrir,frumosul Balder,fiul lui Odin şi al Friggăi,coboară tragic în lumea de dincolo,fiind lovit de o creangă de vâsc,aruncată de zeul asen orb Hodr.
In centrul metafizic al complexului se află însă fascinantul Loki,zeu ignic şi metamorfic. Foarte interesant aici faptul ca el e tolerat;cultivat chiar,Oden şi Thor agreează plimbările alături de el,suportând adesea vicisitudinile neaşteptate din cauza acestei însoţiri,ca şi cum ar avea închistat un fel de mecanism lent de autodistrugere,zeii Walhallei cresc germenele Ragnarokului în propria lor cetate…ce paradox!
Si în această impresionată cosmogonie,zeii apar din Nimic,să urnească timpul şi să facă ordine în haosul primordial,act mitic al începutului care se compune din trei operaţiuni divine:teogonia,cosmogonia si antropogonia.
Activitate divină de selecţie şi clasificare,în care elementele sunt decantate şi aşezate într-o ordine ideală,unde timpul se dislocă din inerţia netimpului,fiind pus in mişcare printr-un impuls cinetic,urmând apoi actul antropogonic,văzut ca scop principal al lumii pana la urma,unde omul e „confecţionat” artizanal de către cei trei zei.
Structuri arhetipale
Mitologia scandinava prezintă structuri arhetipale din prisma următoarelor concepte mitice:zeii creatori sau demiurgii reprezintă entitatea responsabila pentru creaţia întregii lumi materiale şi spirituale. Zeul creator este şi cel care a dat viaţă primilor oameni,existenţa Lui reflectând necesitatea omului de a-şi explica originea universului printr-un proces fabulos.
Actul creaţiei este sacru,pur,original,unic şi irevocabil,reprezintă o biruinţă a ordinii asupra haosului primordial. El este uneori zeul suprem,cum este şi cazul lui Oden,Atum din mitologia egipteana sau Marduk din cea mesopotamiană. Cu toate acestea ,religiile gnostice dispreţuiesc zeul creator precum şi materia creată de acesta şi îl consideră un demon sau o divinitate inferioară care a încercat să imite prin creaţie Paradisul.
Înainte de săvârşirea actului creator şi de stabilirea ordinii în univers,lumea era stăpânită de întuneric şi dezordine,de haosul primordial. Acest fenomen abstract defineşte un spaţiu gol,infinit şi indefinit. In multe mitologii lumea a fost creată din haos,adică din nimic,ceea ce amplifica puterea zeului demiurg.
In acest caz geneza lumii se desăvârşeşte prin sacrificarea monstrului Ymir. Sacrificiul este obligatoriu în acest caz,fără el neputându-se clădi ceva semnificativ şi durabil.
Imi cer scuze pentru eventualele greseli de ortografie,e tarziu si trebuie sa ma trezesc devreme sa merg la munca
Astept cu mult interes replicile voastre!!!!
Klem,Erin

Aceasta postare a fost editata de Freya242: 01 March 2010 - 01:20 AM

[S.-s.bis]

Freya242, la Mar 1 2010, 02:19 AM, a spus:

1)[...](dezmembrarea lui Ymir vb Dionisos Zagreus),grecii si cultele de mistere vs celti,foarte interesanta eschatologie scandinava si multe altele. Am sa iti dau cateva exemple in fuga in cele ce urmeaza:
2)Odată cu dezmembrarea uriasului primordial Ymir în lume creşte copacul axial Yggdrasil,un imens frasin cosmic. Frasinul este unul dintre cei doi copaci de foc ai mitologiei europene,celalalt fiind stejarul,care produce vâscul tăiat ceremonios de către druizi.
Un alt frasin apare în mitul vârstelor al lui Hesiod din „Munci si zile”,unde a treia seminţie,a luptătorilor stihiali din vârsta de aramă,care se omoară unul pe celalalt,este făurită tot din lemn de frasin. In partea de nord a Europei,la germani,celţi şi scandinavi,stejarul şi frasinul intră într-un complex iniţiatic de transsubstanţiere,analogia fiind dată de vâscul druizilor [...]
3)In cazul Nordului,la mijloc se află focul,combustia ignică,pe care le vom găsi şi la Tacit(Germ-Snia)sau Caesar(De Bello Gallico):trecând prin foc,fiind consumat de el,[...] şi relaţia dintre zeii celţi Balor şi Lugh,primul fiind divinitate psihopompă,neagră,subpământeană,care trece prin foc,autodistrugându-se,pentru a-i da naştere lui Lugh.
4)Toate aceste detalii de ordin iniţiatic,cu deschidere existenţială evidenta,fiindcă implică transsubstanţierea vieţii prin intermediul morţii,explică două dimensiuni fundamentale ale cosmogoniei scandinave:dezmembrarea lentă,iminentă a ordinii articulate a cosmosului axial sprijinit de către Yggdrasil şi situarea universului într-o relaţie perspectivică eschatologică.
Spre deosebire de celelalte cosmogonii,cea din Edda pregăteşte Creaţia pentru moarte,care este adevărata ei finalitate. ( si de aici un vechi interes de al meu in moartea ca determinare in cosmogonia scandinava).
Cosmogonia scandinava are structura unei eschatologii metafizice cu substrat iniţiatic:moartea,cangrena răului ce urca vertiginos în univers,purtând totul spre un final negativ apoteotic in care va pieri si marele zeu care guvernează lumea,Oden. Altfel formulată ecuaţia:viata,cu toate bucuriile şi suferinţele pe care le încercam în ea,nu reprezintă decât amânarea unui sfârşit spre care converg toate cele existente. Aşa se face că destinul zeilor Aseni e determinat de moarte;de-a lungul Eddei,ei au parte de o seama de întâmplări memorabile,care le dezmembrează trupul şi îi apropie ineluctabil de Ragnarok:Oden îşi pierde un ochi în lumea de dincolo-îl dă,de fapt gaj,înţeleptului Mimir,Tyr lasă un braţ în gura lupului Fenrir,frumosul Balder,fiul lui Odin şi al Friggăi,coboară tragic în lumea de dincolo,fiind lovit de o creangă de vâsc,aruncată de zeul asen orb Hodr.
In centrul metafizic al complexului se află însă fascinantul Loki,zeu ignic şi metamorfic. Foarte interesant aici faptul ca el e tolerat;cultivat chiar,Oden şi Thor agreează plimbările alături de el,suportând adesea vicisitudinile neaşteptate din cauza acestei însoţiri,ca şi cum ar avea închistat un fel de mecanism lent de autodistrugere,zeii Walhallei cresc germenele Ragnarokului în propria lor cetate…ce paradox!
5) Si în această impresionată cosmogonie,zeii apar din Nimic,să urnească timpul şi să facă ordine în haosul primordial,act mitic al începutului care se compune din trei operaţiuni divine:teogonia,cosmogonia si antropogonia.
[...]
Structuri arhetipale
Mitologia scandinava prezintă structuri arhetipale din prisma următoarelor concepte mitice:zeii creatori sau demiurgii reprezintă entitatea responsabila pentru creaţia întregii lumi materiale şi spirituale. Zeul creator este şi cel care a dat viaţă primilor oameni,existenţa Lui reflectând necesitatea omului de a-şi explica originea universului printr-un proces fabulos.
Actul creaţiei este sacru,pur,original,unic şi irevocabil,reprezintă o biruinţă a ordinii asupra haosului primordial. El este uneori zeul suprem,cum este şi cazul lui Oden,Atum din mitologia egipteana sau Marduk din cea mesopotamiană. Cu toate acestea ,religiile gnostice dispreţuiesc zeul creator precum şi materia creată de acesta şi îl consideră un demon sau o divinitate inferioară care a încercat să imite prin creaţie Paradisul.
Înainte de săvârşirea actului creator şi de stabilirea ordinii în univers,lumea era stăpânită de întuneric şi dezordine,de haosul primordial. Acest fenomen abstract defineşte un spaţiu gol,infinit şi indefinit. In multe mitologii lumea a fost creată din haos,adică din nimic,ceea ce amplifica puterea zeului demiurg.
In acest caz geneza lumii se desăvârşeşte prin sacrificarea monstrului Ymir. Sacrificiul este obligatoriu în acest caz,fără el neputându-se clădi ceva semnificativ şi durabil.

1) Nu cred ca dezmembrarea lui Ymir e de apropiat de a lui Dionysos: prima e legata de cosmogonie, a doua de moartea si renasterea zeului initiatic, o metaofra a devenirii sufletului. Ymir precum Tiamat a babilonienilor e doar materie prima, si creator mai degraba pasiv a viitorilor sai ucigasi.
2) Referitor la Arborele Lumii, eu cred ca e totuna cu Axa Lumii si consider ca e ceva foarte interesant. Am comandat o carte care trebuie sa-mi vina despre vechile mituri si interpretarea lor din perspectiva electromagnetismului universului. Trebuie sa-ti marturisesc ca eu sunt adeptul unor teorii heterodoxe despre Univers, in speta teoria Universului Electric. Conform ei, Universul nu e o mare de praf condensata in stele si care sub presiunea propriei gravitatii da nastere temperaturii si electricitatii, ci e o retea de filamente electrice ce dau nastere materiei. In primele momente ale unui sistem solar si pana relativ tarziu - suficient ca sa fie vazute de stramosi - planetele au intre ele filamente vizibile - acestea fiind pentru pamanteni Axa Lumii, Omul Ceresc, Dragonul Ceresc, iar planetele straluceau, erau mult mai aproape si-si schimbau axele si schimbau intre ele descarcari electrice fenomenale - ele fiind zeii si luptele lor cu fulgere. Inclusiv continentele si muntii si canioanele sunt rezultatul unor astfel de furtuni de fulgere. E o intreaga cercetare in domeniu. Si care explica geografia sacra si miturile in general. Dupa ce citesc si asta voi fi mai in masura sa vorbesc pe tema Axei. Destul ca teoria e ceea ce-mi calmeaza vechi nelamuriri, eu stiam de tot felul de legende conform carora Axa era ceva viu, datator de viata, de multe ori tinea Soarele in loc, era responsabila de telepatia oamenilor primordiali etc.
3) Focul cred ca e important la nordici datorita caracterului mai razboinic si mai urano-solar al credintelor lor, importantei mai scazute a ciclurilor vegetatiei din punctul lor religios de vedere, importantei fierarului in viata lor belicoasa etc. Si-n calitate de adept UE, cred ca mai e si apropierea lor de Nord, loc de intensa activitate electromagnetica si bogata in manifestari energetice intense.
4) Si mitologia Hindusa tinde spre consumarea tuturor lucrurilor in Era lui Kali, ca etapa necesara spre intrarea intr-un nou ciclu. Kali e si ea un rau necesar si uneori o parte a binelui, ea fiind energia care misca principiul distrugerii creatoare si al reciclarii, adica sotul ei Shiva. E reprezentata ca dansand pe el uneori. Avatarul ei Durga e zeita razboiului. Tot ea e ghiontul pe care ti-l da soarta ca sa te puna in miscare sa nu mai stai in sterila apatie. Conceptul asta de negativitate care nu e chiar asa negativa, parte a entropiei care e de fapt ceea ce misca Ciclul, e dupa cum vezi prezenta si in hinduism. Ceva asemanator se poate afirma despre zeii precolumbieni si ciclurile lor. Ceea ce distinge mitologia nordica si precolumbiana de cea hindusa e ca cea din urma e mai putin romantzata cu viata si activitatile zeilor, ei actionand mai mult prin avatarurile lor umane. Cred ca tocmai religiile mai naturiste, mai putin incriptate in teologii elaborate, pastreaza zeii ca eroi principali.
5) Ura monoteismelor si gnosticismelor fata de zeii care ordoneaza haosul in maniera artizanal-sacrificiala descrisa in mitologii e pana la urma logica, in sensul ca daca iti legi devotiunea de Principiul Prim al intregii Manifestari, e firesc sa vrei ca acest Principiu sa fie generatorul tuturor respectivelor manifestari si deci sa umple intregul spatiu, sa stapaneasca toata devenirea si toate manifestarile, sa nu aiba nevoie sa sacrifice nici un monstru originar ca sa cladeasca ceva. Un atare Principiu creeaza chiar din nimic absolut, nu mai e nevoie ca haosul sa primeasca o forma anume inainte ca aceasta sa fie dezmembrata. Plus, nu stim de ce din impreunarea de frig si cald au aparut Ymir si Audumhla, si nici de ce au iesit zeii din ei. Desigur, daca zeii sunt principii, forte, putem interpreta ca respectivele forte au iesit din primele inchegari mai haotice ale universului. Si grecii zic la fel. Dar, e un gradualism evolutiv - adeptii Principiului Prim vor ca Acesta sa fie perfect si toate cele ce decurg din El sa fie limitate. Deci niste principii care se formeaza si ordoneaza in timp sunt Anatema in ochii lor. Pana la urma e Creatia prin evolutie versus cea prin emanatie, intr-un fel si mai pe scurt.

[Freya242]

1. Ma refeream la Dionysos Zagreus,zeul orficilor.Nume de provenienta tracica(dupa unele ipoteze).Orficii credeau ca Dionysos este fiul lui Zeus metamorfozat in sarpe si al Persefonei.Mitul spune ca Zeus a decis ca fiul lui sa "guverneze" lumea,decizie revocata fara drept de veto de catre Hera,ce a aranjat ca titanii sa il omoare si manance.Lucru ce se si intampla de altfel,cu exceptie inimii lui Dionysos,ce nu a fost mancata de catre Titanii pentru ca Zeus ii omoara(folosind traznetul) si ii transforma in cenusa.Inima lui a fost data de catre Zeus lui Semele,ce a dat nastere unui nou Dionysos.Din cenusa Titanilor a fost creata rasa umana asa ca de aici dualitatea bine/rau-soma/sema din natura noastra.La acest aspect ma refeream eu cand comparam dezintegrarea uriasului Ymir de catre Odin si fratii sai.Atat elemente negative( carnea lui Ymir) cat si "heliologice" formeaza Midgardul cu tot ce implica el.
2.Desigur ca Arborele lumii este un Axis Mundi.Nu stiu multe despre teoria Universului Electric. Am citit acum ceva vreme o carte a lui Swedenborg.Descrierile tale mi-au adus aminte de el.Cartea se numeste "Raiul si Iadul" si el e un fel de urmas a Divinei Comedii a lui Dante.Vorbeste despre viata de apoi ca incadrarea sufletului la anumite niveluri de energie in functie de cat de "deschis" energetic a fost individul de-a lungul vietii.En fin..
3.Focul. Da exista o relationare intensa cu focul in mitologia scandinava, Incepand de la Muspellheim si crearea primelor creaturi(impreunarea focului cu gheata),la Loki(zeitatea ignica),Horagalles,zeitate Sami samd.
Ce parere ai de Plotin si teoria lui emanationista?
Si daca ai ceva ganduri despre Ragnarokul nordicilor astept cu mare interes!!
NE "cetim" curand!

Aceasta postare a fost editata de Freya242: 04 March 2010 - 08:22 PM

[S.-s.bis]

1) Stiu legenda lui Zagreus, dar nu stiu daca Ymir era privit ca ceva bun sau rau. Cred ca era neutru, materie prima. Dionysos, Zeus, Hera, Titanii, astia-s concepte psihologice si spirituale divinizate si desigur ca au implicatii filozofice majore prin tot ce fac. Desigur ca formarea oamenilor in atare proces da intregul aspect initiatic al problemei, data fiind actiunea asa de intricata a zeilor adica a conceptelor psiho-spirituale, pe cand dezmembrarea lui Ymir nu mi se pare ceva initiatic, e punerea unei baze generale a tuturor lucrurilor.
Cu celelalte, ma gandesc...

[Freya242]

De dragul diversitatii discutiei astept ca mai multi pasionati de mitologia scandinava sa se implice cu pareri sau orice altceva relevant topicului.
Erin

[florianb]

Freya242, la Mar 5 2010, 10:18 PM, a spus:

De dragul diversitatii discutiei astept ca mai multi pasionati de mitologia scandinava sa se implice cu pareri sau orice altceva relevant topicului.
Erin

Nu prea sint pasionat de mitologia scandinava, dar poate ne spui ceva despre originea popoarelor scandinave (fara finlandezi) si daca au vreo legatura cu popoarele germanice (teutonice).

[sorin5]

Apreciez mult la Odhinn sacrificiul făcut pentru aducerea runelor,dar şi alegerea celor mai buni ,,apropiaţi''