Contact
Facebook
Twitter
RSS
Va propun sa facem o incursiune in lumea acestor cranii de cristal si sa spunem tot ce stim despre ele imbogatindu-ne astfel cunostintele.
Aceste cranii se presupune ca au intre 5.000 si 35.000 de ani vechime. In timpul primelor expeditii, populatia locala le-a spus arheologilor ca aceste cranii poseda puteri magice si proprietati de vindecare. Insa oamenii nu stiau de unde au aparut aceste cranii sau care era motivul existentei lor. Unii sunt de parere ca sunt ramasitele civilizatiei disparute a Atlantisului. Altii cred ca sunt doar niste falsuri. Iar un alt grup, de mediumuri, sunt inclinati sa creada ca aceste cranii au capacitatea de a ne permite sa privim in trecut, prezent si viitor. Istorici si antropologi au decis sa incerce sa afle mai multe despre aceste cranii ciudate. Foarte curand, au aflat despre o legenda amerindiana care povesteste despre cele 13 cranii de cristal ale Zeitei Mortii si ar fi fost tinute departe unul de celelalalt sub supravegherea stricta a unor preoti păgāni si a unor luptatori desemnaţi special. Cautarile pentru a gasi mai multe cranii au inceput, iar unele dintre ele au fost gasite in muzee si in colectii private nu numai in Statele Unite, ci si in Mexic, Brazilia, Franta, Mongolia si chiar Tibet. Au fost gasite mai mult de 13 cranii, īnsa nu toate erau perfecte aşa cum este craniul Mitchell-Hedges. Cel mai probabil, erau doar incercari de a crea ceva similar craniilor originale despre care se credea ca erau daruri ale zeilor pentru oameni. Insasi constructia si arta cu care au fost facute craniile depasesc logica normala. Povestea spune ca acest craniu a fost descoperit de o expeditie condusa de faimosul arheolog Albert Mitchell-Hedgesīn America Centrala, īn 1927. Inainte de aceasta, arhelogul a hotarāt sa dezgroape o asezare veche de origine Maya, situata intr-o jungla tropicala excesiv de umeda din zonaYucatan, in 1924. Au fost arse 33 de hectare de padure care acopereau vechile constructii pentru a usura munca arheologilor. Cand fumul s-a imprastiat, expeditia a vazut uimitoarele ruine ale unei piramide de piatra, zidurile orasului, si un amfiteatru imens. Aceasta asezare se numeste Lubantuun, adică Locul Pietrelor Cazatoare. Dupa 3 ani, Mitchell-Hedges a organizat o alta expeditie, si a luat-o pe fiica sa Annacu el. In ziua in care implinea 17 ani, in luna aprilie a anului 1927, Anna a descoperit un artefact ciudat sub ramasitele unui altar. Era un craniu uman in marime naturala confectionat din cristal si slefuit perfect. Mandibula craniului a fost gasita la cativa metri de locul unde fusese gasit craniul trei luni mai tarziu. Detaliile de cristal ale craniului puteau fi miscate ajutate de incheieturi fine, usor de miscat. Cei care au atins craniul au experimentat senzatii neobisnuite. Se pare insa ca toata povestea descoperirii craniului este o minciuna. Se presupune ca Mitchell-Hedges a cumparat craniul de la o licitatie a casei Sothebys din Londra in 1943. Aceasta informatie a fost verificata cu documente aflate acum la Muzeul Britanic, care licitase impotriva lui Mitchell-Hedges pentru artefactul de cristal. Originea craniului este insa se pare in America Centrala. Craniul a ramas in posesia octogenarei Anna Mitchell-Hedges. Ea a locuit in Canada si a expus craniul privirilor curioase in numeroasele turnee in jurul lumii. Anna si-a pastrat in toti acesti ani povestea conform careia ea este cea care a descoperit craniul, desi exista dubii serioase privind faptul ca ea a fost macar prezenta in expeditia din Lubaatun. Acum craniul a ramas mostenire sotului sau. Dupa descoperire, Anna a fost prima care a avut expriente ciudate. Fata a pus craniul langa patul ei inainte de culcare, apoi a povestit ca a visat despre viata amerindienilor care au trait cu mii de ani in urma. A dat detalii complete despre vis. La inceput, Anna nu a atribuit visurile ciudate craniului de cristal. Insa ele o bantuiau de cate ori avea craniul langa pat. Noi visuri ofereau mai multe detalii despre viata amerindienilor, detalii necunoscute oamenilor de stiinta. Cand craniul era indepartat din dormitor, Anna nu avea vise ciudate. Dar reincepeau imediat ce craniul era reintrodus in camera. Fata auzea amerindienii vorbind, le observa viata de zi cu zi si lua parte la ritualuri de sacrificare. Dupa moartea tatalui sau la inceputul anilor ‘60, Anna a decis sa dea ciudatul craniu oamenilor de stiinta pentru a fi examinat. Ea era de parere ca era prea maiestrit executat ca sa fi fost facut de civilizatii amerindiene de dinaintea descoperirii Americii de catre Columb. Primul care a examinat ciudatul craniu a fost criticul de arta Frank Dorland. Dupa o investigatie amanuntita, el a descoperit ca acest craniu are un sistem extrem de complicat de lentile, prisme si canale care creaza efecte optice neobisnuite. Criticul a fost uimit sa observe ca nu exista semne de prelucrare pe suprafata perfect lustruita a craniului. Nu au putut fi gasite nici macar cu un microscop. Frank Dorland a apelat la Hewlett-Packard, faimoasa companie care, la momentul respectiv, era specializată in oscilatoare de cristale, pentru a avea o parere specializata asupra cristalului craniului. Rezultatele au fost socante. Examinarea desfasurata de compania Hewlett-Packard in 1964, intr-un laborator special, a dezvaluit ca acest craniu a fost facut cu mult inainte ca primele civilizatii sa fi aparut in partea Americii in care a fost descoperit. In plus, cristal de acea calitate superioara nu putea fi gasit in acea regiune. Descoperirea cea mai uimitoare a fost faptul ca anticul craniu ce cāntărea 5.13 kg, cu lungimea de 203.4 mm si latimea de 125.4 mm a fost facut dintr-o singura bucata de cristal. Aceasta descoperire īnsă contrazice legile fizicii.
