[lupini]

Pieter Bruegel cel Bătrân


Pieter Bruegel cel Bătrân ( 1525, Kempen - 18 septembrie 1569, Bruxelles ), numit şi Bruegel al Ţăranilor, este cel mai de seamă pictor flamand al secolului al XVI-lea.
Pieter Bruegel cel Bătrân s-a născut cândva între anii 1525 şi 1530 în regiunea Kempen, în apropierea graniţei de astăzi dintre Olanda şi Belgia. A plecat de tânăr la Antwerpen, pe atunci cel mai important port din această parte a Europei. Îşi face ucenicia la Pieter Coecke van Aalst, pictorul curţii lui Carol Quintul. Tânărul Bruegel acumulează totodată solide cunoştinţe umaniste, îi citeşte pe autorii antici, dar şi pe Erasmus din Rotterdam şi pe François Rabelais. În anul 1551 este acceptat ca maestru în "Breasla Sfântului Luca". Lucrează împreună cu pictorii Hieronymus Cock şi Peeter Balten şi participă la activitatea celebrei „Camera retoricienilor” din Antwerpen, un fel de club al scriitorilor care avea relaţii cu breasla locală a pictorilor.
În anul 1552 Bruegel porneşte într-o călătorie în Italia, care avea să dureze doi ani. Vizitează Roma şi Napoli, realizând un mare număr de desene, care vor stârni admiraţia prietenilor artistului. Întors la Antwerpen, îşi mută preocupările în cu totul altă direcţie: începe să studieze obiceiurile locale, frecventează cârciumile flamande şi ia parte la petreceri populare. Lumea ţăranilor, cel mai puţin atinsă de convenţiile impuse de comportament şi etichetă, devine pentru Bruegel sursa principală de inspiraţie. Adesea, îmbrăcat în straie ţărăneşti, dându-se drept o rudă sau sătean, ia parte la petrecerile lumii satului, unde observă atent şi face nenumărate schiţe.
Pictorul moare la Bruxelles pe 18 septembrie 1569. Deoarece Inchiziţia teroriza întreaga Flandră, artistul, aflat pe patul de moarte, arde câteva dintre cele mai compromiţătoare pânze, pentru a-şi proteja familia. Va fi înmormântat în naosul din dreapta al bisericii Notre-Dame de la Chapelle din Bruxelles.



Sursa: Wikipedia.




↓ Pieter Bruegel cel Bătrân, Autoportret





Golful Napoli, 1556 ↓





Lupta dintre Carnival şi Lent, 1559 ↓





Proverbul flamand, 1559 ↓





Jocurile copiilor, 1560 ↓

http://1.bp.blogspot...A/s400/Children



Peisajul căderii lui Icarus, 1555 ↓





Căderea îngerilor rebeli, 1562 ↓





Triumful morţii, 1562 ↓





Două maimuţe înlănţuite, 1562 ↓





Turnul Babel, 1563 ↓





Adoraţia regilor, 1564 ↓





Procesiunea calvarului, 1564 ↓





Vânători pe zăpadă (Ianuarie), 1565 ↓





Ziua posomorâtă (Februarie), 1565 ↓





Recolta fânului (Iulie), 1565 ↓





Recolta de vară (August), 1565 ↓





Întoarcerea turmei (Noiembrie), 1565 ↓





Peisaj de iarnă cu patinatori, 1565 ↓





Numărătoarea de la Bethleem, 1566 ↓





Predica Sfântului Ioan Botezătorul, 1566 ↓





Uciderea pruncilor, 1567 ↓





Pe tărâmul Cockaigne, 1567 ↓





Adoraţia magilor în peisaj hibernal, 1567 ↓





Nuntă ţărănească, 1567 ↓





Dans ţărănesc, 1567 ↓





Cuplu de ţărani, atacat de hoţi, 1567 ↓





Ţăranul şi păsărarul, 1568 ↓





Parabola orbului, 1568 ↓





Mizantropul, 1568 ↓





Schilozii, 1568 ↓





Ispita Sfântului Anton ↓

[lupini]

John Trumbull


John Trumbull (1756 - 1843) a fost un pictor american, din timpul Războiului de Independenţă, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, renumit pentru picturile sale cu caracter istoric. Cea mai cunoscută piesă a lui este Declaraţia de Independenţă, care se află din anul 1826, în Incinta Rotundă a clădirii Capitoliului din Washington.
Trumbull s-a născut în Liban, statul Connecticut, fiind fiul lui Jonathan Trumbull, guvernator al statului între anii 1769 şi 1784. În 1771, John, se înscrie la Universitatea Harvard, pe care a absolvit-o în 1773.
A participat ca soldat activ la Războiul de Independenţă, unde şi-a pierdut un ochi, ceea ce mai târziu avea să-i afecteze stilul de a picta.
Tematica războiului de independenţă, în operele lui, i-a fost inspirate după anul 1780, când a plecat în Londra, pentru a studia cu Benjamin West.
Spre sfârşitul vieţii, a fost numit preşedinte al Academiei Americane de Arte Frumoase.
A murit la New York, în vârstă de 88 de ani.



Sursa: Wikipedia.




Moartea generalului Warren,
în bătălia de la Bunkers Hill, 1786 ↓





Alexander Hamilton, 1806
Primul secretar al Trezoreriei Statelor Unite ↓





Moartea lui Montgomery,
în atacul asupra fortăreţei Quebec, 1787 ↓





↓ Sarah Elizabeth Rogers Hopkins, 1805





↓ Portretul doamnei Isaac Bronson, 1805





Declaraţia de Independenţă, 1795 ↓





George Washington, 1780 ↓





Garnizoana din Gibraltar, 1789 ↓





Portretul lui John M. Trumbull,
nepotul artistului, 1802 ↓





Portretul colonelului Joseph Bull, ↓





Patrick Tracy, 1786 ↓





John Adams, 1800
Părinte Fondator al Statelor Unite ↓





Capitularea generalului Burgoyne, la Saratoga, 1817 ↓





Capitularea lordului Cornwallis, 1787 ↓





Generalul George Washington, renunţând la investitură, 1818 ↓

[K0ntr0VerSy]

Kinky .jpeg-urile.

Lupini, de unde ai tu atata timp?
Ca mai ai putin si il eclipsezi pe Harald.
Ceea ce pare irealizabil. Am incercat si eu.

Sau pe...cum il cheama...pustiul ala care punea citate wiki una-doua.

En fin: kinky picturile.

[lupini]

Mulţumesc !

[lupini]

Jacques-Louis David



Jacques-Louis David (1748 - 1825) a fost unul dintre cei mai influenţi pictori francezi ai stilului Neoclasic. Născut la Paris, a fost fiul lui Louis-Maurice David, un negustor destul de înstărit şi al lui Marie-Genevieve Buron, care se trăgea dintr-o familie de constructori şi arhitecţi. Jacques-Louis este crescut de familia mamei sale de la vârsta de noua ani, după moartea prematură a tatălui său, care şi-a pierdut viaţa într-un duel pe data de 2 decembrie 1757.
Unchii micuţului, François Buron şi Jacques-François Desmaisons, îl trimit pe băiat mai întâi la colegiul din Beauvais, apoi într-una din cele mai renumite şcoli medii din Paris –colegiul Quatre-Nations. Este subjugat de desen iar la 17 ani vrea să devină pictor şi membru al Academiei.
În anul 1775, David pleacă în Italia, unde la început se simte intimidat, dar se apucă imediat de lucru, supunându-se cu stricteţe regulamentului şcolii.
În 1780 revine la Paris iar la expoziţia Salonului din anul 1781, prezintă Belizarie cerşind şi este primit cu aplauze. Succesul de care se bucură îi atrage clienţi şi ucenici. Atelierul lui David va deveni un centru al avangardei în pictură. În anul 1781, pleacă în Flandra pentru a studia pictura locului.
După ce va fi încoronat împărat, Napoleon îi va încredinţa funcţia de artist oficial al regimului. În anul 1803, îl decorează cu "Legiunea de Onoare", în decembrie 1804, îl numeşte primul pictor al curţii imperiale.
După înfrângerea de la Waterloo din 1815 pleacă din ţară. Reuşeşte să emigreze în Belgia şi chiar şi atunci când Franţa este gata să-l primească, refuză să se mai întoarcă. Ultimii 10 ani îi petrece la Bruxelles. Într-o seara din februarie 1824, pe când ieşea de la teatru, dă peste el o trăsură. Nu îşi va mai reveni niciodată pe deplin. Moare pe 29 decembrie 1825.


Sursa: Wikipedia.




Jacques-Louis David - Autoportret, 1794 ↓





Antiochus şi Stratonice, 1774 ↓





Înmormântarea lui Patrocle, 1778 ↓





Portretul doctorului Alphonse Leroy, 1783 ↓





Andromaca plângându-l pe Hector, 1783 ↓





Jurământul lui Horaţiu, ↓





Moartea lui Socrate, 1787 ↓





Iubirea dintre Paris şi Elena, 1788 ↓





Portretul lui Antoine-Laurent Lavoisier
şi a Mariei-Anne Lavoisier, 1788
Descoperitorii hidrogenului şi a oxigenului. ↓






Întoarcerea lui Lector, 1789 ↓





Jurământul Curţii, 1791 ↓





Moartea lui Marat, 1793 ↓






Portretul Emiliei Sériziat împreună cu fiul ei, 1795 ↓





Portretul lui Pierre Sériziat, 1795 ↓





Intervenţia sabinelor, 1799 ↓






Portretul lui Madame de Verninac,
↓ sora pictorului Eugène Delacroix, 1799





Napoleon Bonaparte,
în trecătoarea Saint Bernard, 1800 ↓





Portretul doamnei Récamier, 1800 ↓





↓ Portretul Suzannei Le Pelletier de Saint-Fargeau, 1804





Papa Pius al VII-lea, 1805 ↓





Încoronarea lui Napoleon şi a împărătesei Iosefina,
în Notre Damme, 1808 ↓





Safo şi Faon, 1809 ↓





Napoleon în biroul său, 1812 ↓





Leonidas la Termopile, 1814 ↓





Portretul Charlottei
şi a Zénaidei Bonaparte, 1821 ↓





Portretul Charlizei-Louis Trudaine ↓

[lupini]

Henri Matisse



Henri Matisse (1869 - 1954) a fost un pictor francez, promotor al impresionismului şi neoimpresionismului, unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi totodată unul dintre principalii iniţiatori ai artei moderne. A fost de asemenea un reprezentatnt al fauvismului, un curent formalist în pictura franceză de la începutul secolului al XX-lea, care reprezenta lumea concretă în culori violente, folosind tonuri pure și renunţând la perspectivă.
Henri Matisse s-a născut la 31 Decembrie 1869 în Le Cateau-Cambrésis, o localitate din nordul Franţei. Fiu al unui negustor de grâne, se pregăteşte mai întâi pentru profesiunea de avocat, dar în perioada de lungă convalescenţă după o intervenţie chirurgicală survenită în anul 1890, se apucă de desenat, descoperind astfel lumea artei. Pleacă la Paris şi se înscrie la Academia Julian. Adevăratele lui experienţe artistice vor fi însă legate de École des Beaux-Arts, unde urmează cursurile pictorului simbolist Gustave Moreau, în atelierul căruia începe să meargă cu regularitate începând din 1895. Leagă numeroase prietenii, printre care Albert Marquet şi Theodor Pallady.
Toate picturile lui, se caracterizează printr-o explozie de culori puternic contrastante.
Matisse îşi petrece o mare parte din timp la Nisa, unde se dedică aproape în totalitate lucrului, dând naştere unui univers artistic inedit. Nu-i place noua avangardă, nu-l interesează suprarealiştii care dau tonul în pictură începând cu anii douăzeci. În anul 1939, se reîntoarce la Paris, în noul său atelier. Războiul îl marchează. Nu mai lucrează pe mari suprafeţe şi experienţa acumulată o foloseşte în lucrări cu format de şevalet. O asfel de lucrare este "Bluza românească", în acorduri de alb şi roşu, inspirată de prietenia lui cu Theodor Pallady. Numai în zona liberă din sudul Franţei are posibilitatea să continuie nestânjenit să picteze. Pleacă, aşadar, la Nisa.
În 1941, bolnav de cancer, este operat într-o clinică din Lyon. La 3 Noiembrie 1954 suferă un atac de inimă şi moare înconjurat de prieteni, la Nisa.




Sursa: Wikipedia.




Henri Matisse
Autoportret în tricou cu dungi, 1906 ↓





Lux, calm şi voluptate, 1904 ↓





La moulade, 1905 ↓





Fereastra, 1905 ↓





Linia verde, 1905 ↓





Femeie stând în faţa ferestrei, 1905 ↓





Femeie cu pălărie, 1905 ↓






Interior cu o fată, 1906 ↓





Le bonheur de vivre, 1906 ↓





Marea la Collioure, 1906 ↓






Vedere din Collioure, 1906 ↓





Buchet, 1907 ↓





Muzica (Schiţă), 1907 ↓






Malul, 1907 ↓





Madame Matisse: Madras rouge, 1907 ↓





Natură moartă în albastru, 1907 ↓





Armonie în roşu, 1908 ↓





Greta Moll, 1908 ↓





Joc cu bile, 1908 ↓






Satyr şi Nymph, 1909 ↓





Femeia algeriană, 1909 ↓





Dansul, 1910 ↓





Peştii roşii şi o sculptură, 1911 ↓





Peşti roşii, 1911 ↓






Studioul roşu, 1911 ↓





Flori şi un platou de ceramică, 1911 ↓





Peisaj marocan, 1913 ↓






Interior în Aubergines, 1912 ↓





Fereastra albastră, 1912 ↓





Natură moartă cu portocale, 1913 ↓





Marocanii, 1916 ↓





Lecţia de muzică, 1917 ↓





Les persiennes, 1919 ↓






Fereastră deschisă, 1921 ↓





Interior cu fonograf, 1924 ↓





Masa roz, 1925 ↓





Muzică, 1939 ↓





Ie românească, 1940 ↓





Marea în Polinezia, 1946 ↓





Interior.
Natură moartă cu masă albastră, 1947 ↓





Icarus, 1947 ↓





Interior roşu mare, 1948 ↓






Draperia egipteană, 1948 ↓





Zulma, 1950 ↓





Supărarea regelui, 1952 ↓

[lupini]

Jean-Baptiste-Siméon Chardin



Jean-Baptiste Simeon Chardin, (1669 - 1779) născut în anul 1699 se trăgea dintr-o familie de meseriaşi. Tatăl său, tâmplar de mobilă fină, se specializase în fabricarea biliardului. Şi-a petrecut copilăria printre meseriaşii Parisului. Într-un astfel de mediu, Chardin, s-a regăsit pe el însăşi, şi şi-a descoperit propria-i artă. Ajuns pictor, îşi lucra tablourile deosebit de îngrijit, calculat. În afara unor scurte vizite la Fontainebleau şi Roum, Chardin n-a părăsit niciodată Parisul, locuind în «fobourg-ul» său liniştit şi izolat. În anul 1718, Chardin intra în atelierul unui pictor - nu foarte talentat - de tablouri istorice, Pierre-Jacques Carres.
În 1728, la Expoziţia Anuală a Tinerilor din Paris, Chardin expune cîteva tablouri. Primeşte numeroase elogii, în special pentru ,,Pisica de Mare” şi ,,Bufetul”. Timp de 20 de ani, a deţinut postul de vistiernic, sşi circa 14 ani, a fost organizatorul expoziţiilor Academiei. După o logodnă de 8 ani, Chardin se căsătoreste cu Margarete Saintard. În anul 1736, se naşte primul său fiu, Jean-Pierre, care îi va călca tatălui pe urme, devenind pictor. După 2 ani, se naşte o fiică.
Chardin, deşi devine membru al Academiei, continuă să fie puţin cunoscut. Pentru a-şi putea întreţine familia, nu se poate limita numai la a picta naturi moarte, este nevoit să accepte orice fel de teme şi lucrări decorative. Aproape fără să folosească desenul, avea obiceiul să picteze în întregime după natură, observându-şi neîncetat contururile şi culorile. În viaţa de toate zilele, era politicos, practic, plin de amor propriu. De statură mijlocie, musculos, puternic, ştia să se stăpînească cu maiestrie.
Culorile sale preferate sunt cenuşiul, argintiul, brunul cald, albastrul metalic, roşu rozaliu, albul, negrul. Dozând aceste culori în sute de nuanţe, el creează pielea catifelată a piersicii, strălucirea de cupru a craţitelor, transparenţa paharului, luciul porţelanului, prospeţimea umedă a strugurelui.


Sursa: ArtSpace.ro.




Jean-Baptiste-Siméon Chardin
Autoportret, 1771 ↓





Coşul cu căpşuni, 1761 ↓





Jocul de biliard, 1725 ↓





Doamnă servind ceaiul, 1735 ↓





Portretul lui Charles Godefroy, 1735 ↓





Sticlă, cupă de argint şi fructe, 1728 ↓





Bufetul, 1728 ↓





Urna din cupru, pentru apă, 1734 ↓





Iepurele vânat, 1730 ↓





Cazanul de cupru şi trei ouă, 1734 ↓





Raţă cu gât negru şi o portocală, 1730 ↓





Baloane de săpun, 1735 ↓





Spălătoreasa, 1733 ↓





Masă de post, 1731 ↓





Casa cărţilor de joc, 1731 ↓





Bucătăreasa, 1738 ↓





Garoafe, 1763 ↓





Cupa de argint ↓





Pipă şi urcior ↓





Femeie la pianină, 1751 ↓





Fată cu rachetă de tenis, 1737 ↓





Tânăra învăţătoare, 1740 ↓





Tânărul legător de cărţi, 1737 ↓





Copii la masă, 1740 ↓





↓ Portretul lui Auguste Gabriel Godefroy, 1738





Mama grijulie, 1740 ↓





Sora atentă, 1738 ↓





Întoarcerea de la piaţă, 1739 ↓





Casa cărţilor de joc, 1735 ↓





Pahar cu apă şi trei usturoi, 1760 ↓





Coş cu piersici, 1768 ↓





Brioşă, 1763 ↓





Natură moartă cu peşte ↓





Atributele muzicii, 1765 ↓

[lupini]

Eugène Boudin-Louis

Eugène Boudin-Louis, pictor francez, s-a născut în Honfleur, fiul unui angajat din port. În 1835, s-a stabilit la Le Havre, unde a fost ucenic într-o imprimerie. În 1838, el a început să lucreze într-un magazin de artă bunuri unde se ocupa şi cu desenul, în timpul său liber. Pictori ca Millet, Couture, Troyon şi alţi artişti care au vizitat orasul au expus în acel magazin. Ei au dat tânărului Boudin informaţii foarte valoroase pentru viitoarea lui carieră. Curând el a renunţat la magazin, dedicându-se picturii. În 1847-48, călătoreşte la Paris, iar apoi vizitează nordul Franţei. În 1850, a expus două tablouri în Le Havre, după care primaria oraşului i-a acordat o bursă trei ani pentru a studia la Paris (1851-1853).
Boudin a expus la Salonul de Arta din 1859. După întoarcerea sa la Le Havre, a petrecut multe veri la ferma din Saint Simeon, în apropiere de Honfleur. A călătorit foarte mult în Normandia şi Bretania, a vizitat Olanda, Belgia şi Venetia. Oriunde mergea, el picta scene de plajă şi de întinderi de apă, dar şi efectele remarcabile ale atmosferei. În 1850, Boudin l-a întâlnit pe Claude Monet, ceea ce a contribuit mult la dezvoltarea încrederii de sine a artistului. În 1860 a lucrat foarte mult alături de Edouard Manet în Boulogne şi Deauville.
Picturile sale care au ca subiect natura, marea, atmosfera, l-au făcut unul dintre precursorii Impresionismului.

Sursa: abcgallery.com.

Portul din Camaret, 1872 ↓



În largul portului Dordrecht, 1882 ↓



Trouville, 1864 ↓



Maree la Trouville ↓



Plaja din Trouville, 1863 ↓



Eleganta pe plaja, 1865 ↓



Marea la Portrieux ↓



Podul peste râul Touques la Deauville, 1894 ↓



Corabie mare, 1879 ↓



Mic canal venetian, 1879 ↓



Cer plumburiu ↓



Vânt din nord, la Antibes, 1893 ↓



Canal lânga Bruxelles, 1871 ↓



Portul din Antibes, 1893 ↓



Lânga Antibes, 1893 ↓



Sotiile pescarilor, 1872 ↓
http://www.oceansbri...w/big/Fishermen

[lupini]

Jan Vermeer



Jan Vermeer (botezat 31 Octombrie, 1632, Delft, - 15 Decembrie 1675, Delft) a fost un pictor olandez, unul din cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai stilului baroc.
Întrega sa operă, considerată autentică, cuprinde 37 de tablouri. Cele mai multe reprezintă scene de fiecare zi sau alegorii.
Se cunosc puţine amănunte din viaţa sa sau despre înfăţişărea sa, Vermeer nu a pictat nici un autoportret. Fără a se şti exact data naşerii, este fapt documentat că a fost botezat pe 31 octombrie 1632 în Nieuwe Kerk ("Biserica Nouă") din Delft. După ce frecventează cursurile academiei conduse de pictorul catolic Rietwijk şi atelierul lui Leonaert Bramer, Vermeer este primit pe 29 decembrie 1653 în breasla pictorilor Sint-Lukasgilde. O influenţă asupra stilului lui Vermeer a exercitat-o cu siguranţă şi Pieter de Hoch, el însuşi autor al unor fine tablouri cu scene din viaţa zilnică.
Vermeer picta puţin - în medie două tablouri pe an - rezultă însă că era bine plătit, pentru a putea face faţă necesităţilor familiei sale, care în 1675 (anul morţii pictorului) număra 11 copii. Ţine mult la independenţa sa, fapt care-i conferă o deplină libertate artistică, dar - cu timpul - şi inevitabile greutăţi materiale. Cei mai cunoscuţi clienţi ai lui erau brutarul Hendrick van Buyten şi tipograful Jacob Dissius, acesta din urmă fiind în posesia a 19 tablouri. Vermeer lucra şi ca expert în verificarea autenticităţii unor tablouri, devenind consilierul colecţionarilor de artă.
În ultimii ani ai vieţii, situaţia lui financiară se înrăutăţeşe, fiind obligat să facă multe împrumuturi şi să vândă din tablourile sale cu un preţ sub valoarea lor reală. O lovitură cruntă pentru artist este războiul, invazia armatelor regelui Franţei, Ludovic al XIV-lea, atrăgând după sine declinul economiei olandeze.
În anul 1675, Vermeer se îmbolnăveşte brusc şi moare în decurs de câteva zile. Pe 15 decembrie 1675 este înmormântat în cripta familiei din Oude Kerk ("Biserica Veche") din Delft.


Sursa: Wikipedia.




Domnişoară la pianină, 1675 ↓





Domnişoară la pianină, 1675 ↓





Chitarista, 1672 ↓





Cristos în casa Mariei şi a Martei, 1655 ↓





Diana şi prietenele ei, 1656 ↓





Casa plăcerilor, 1656 ↓





Fată dormind lângă masă, 1657 ↓





Alegoria credinţei, 1657 ↓





Domnişoară scriind o scrisoare
alături de servitoarea ei, 1670 ↓





Scrisoarea de dragoste, 1670 ↓





Astronomul, 1668 ↓





Geograful, 1669 ↓





↓ Domnişoară alături de servitoarea ei, 1668





Fată citind o scrisoare,
lângă o fereastră deschisă, 1657 ↓





Stradă în Delft, 1658 ↓





Un soldat şi o fată zâmbind, 1658 ↓





Gustul vinului, 1660 ↓





Lăptăreasa, 1660 ↓





Fată intreruptă din melodia ei, 1661 ↓





Arta picturii, 1673 ↓





Fată cu pălărie roşie, 1667 ↓





Fată cu flaut, 1667 ↓





Fată cu cercei de perle, 1665 ↓





Vedere din Delft, 1661 ↓





Lecţia de muzică, 1665 ↓





Femeie în albastru, citind o scrisoare, 1664 ↓





Femeie cântărind perle, 1664 ↓





Femeie cu şirag de perle, 1664 ↓




Femeie cu recipient de apă, 1665 ↓





Concertul, 1666 ↓





Domnişoară scriind o scrisoare, 1670 ↓

[lupini]

Franz Winterhalter


Franz Winterhalter (1805 - 1873) a fost un pictor şi litograf german, cunoscut pentru portretele regale ale secolului 19.
S-a născut într-un mic sat din Munţii Pădurea Neagră, numit Menzenschwand. A fost al şaselea copil al lui Fidel Winterhalter (1773-1863), un fermier producător de răşină, şi a Eva Meyer (1765-1838).
După terminarea şcolii Mănăstirii Benedictine din St. Blasien, a plecat, la vârsta de 13 ani, la Freiburg, în atelierul de litografie, a lui Karl Ludwig Schüler. În 1825, a primit o bursă de la Marele Duce de Baden, Ludwig I, şi a început studiul la Academia de Arte frumoase din München, cu profesorul Peter von Cornelius.

Sursa: Wikipedia.




Regina Victoria, 1842 ↓





Regina Victoria, 1843 ↓





Familia Reginei Victoria, 1846 ↓





Albert Edward, Prinţ al Ţării Galilor, 1846 ↓





Ziua de naştere a prinţului Arthur, 1851 ↓

http://4.bp.blogspot...Prince%20Arthur



Împărăteasa Eugenia a Franţei, 1852 ↓





Împăratul Napoleon al III-lea, 1852 ↓





Împărăteasa Eugenia a Franţei, 1854 ↓





Împărăteasa Eugenia a Franţei
înconjurată de domnişoarele de onoare, 1855 ↓





↓ Portretul Împărătesei Maria Alexandrovna, 1857





Împărăteasa Victoria, 1859 ↓





Prinţul Albert, 1859 ↓





↓ Portretul doamnei Rimsky-Korsakova, 1864





Împăratul Franz Josef ↓





Împărăteasa Elisabeta (Sisi) ↓