Contact
Facebook
Twitter
RSS
Sorin Iordache
Duminică, 02 August 2009
Evenimentul Zilei - Reportaj
SUCCES. Daniel Gherasim trăieşte de opt ani printre sud-coreeni, despre care spune, mai în glumă, mai în serios, că au inventat comunismul perfect.
Un român de 46 de ani, angajat pe una dintre cele mai înalte funcţii la prestigioasa firmă
de transporturi navale Seaspan Ship Management Ltd din Canada, controlează şi îndrumă activitatea
a mii de coreeni constructori de vase. Din 2001 şi până în prezent, Daniel Gherasim „a năşit” zeci de nave, unele cu deplasamente de sute de mii de tone tdw.
Din poziţia de site-office manager, el răspunde de buna desfăşurare a trei birouride supraveghere a construcţiilor de nave (site-office-uri) amplasate în şantierele Hyundai (oraşul Ulsan), Samsung (Geoje) şi Samho (Mokpo). Lucrează 12-14 ore pe zi, chiar şi şapte zile din şapte. Dar timpul enorm afectat muncii sale nu l-a oprit în a-i observa pe coreeni despre care acum povesteşte cu plăcere, dar şi cu obiectivitate.
Ţara fără tirbuşoane
Sosit în Coreea de Sud în mai 2001, după 15 ani de navigare ca ofiţer mecanic pe nave ale unor companii româneşti şi străine şi şef de agenţii navale, Daniel Gherasim spune că nu s-a adaptat nici până în prezent stilului de viaţă al localnicilor.
„Primul şoc a fost inimaginabil de frustrant. Într-o ţară în care progresul tehnologic este de necontestat, să nu găseşti un tirbuşon pentru simplul motiv că localnicii nu consumă vin, să nu existe o spumieră pentru că supele nu fac parte din gastronomia locală, să nu găseşti produse lactate, deoarece nu există şeptel şi nici păşuni într-o ţară al cărei relief este constituit 70% din munţi stâncoşi, în care roşiile sunt roz şi pâinea este dulce, este probabil de neconceput! Criticam şi negam tot ce era deplasat faţă de cultura noastră”, îşi aminteşte Daniel. Dar, cu trecerea anilor, a devenit mai tolerant şi mai înţelegător, aşa cum şi societatea de acolo a evoluat sub ochii lui.
„Şcoala prosteşte!”, varianta asiatică
Daniel Gherasim a remarcat că localnicii pun mare accent pe educaţie. „Învaţă de mici cu disperare. Copiii au chiar şi cursuri târzii, în miez de noapte - da, chiar şi până la ora 24.00! Şcoala de bază de fapt ţine până la orele 12.00-14.00, dar apoi au un şir de tot felul de cursuri (academii), până târziu. Pentru că, prin tradiţie, numai cei care absolvă anumite şcoli obţin posturile cele mai bune si bine plătite! Dacă ai cea mai bună şcoală, ai şi cea mai potrivită fată, cea mai fericită familie, cel mai bun apartament, cea mai mare recunoaştere socială”, descrie el modul în care valoarea şcolii este recunoscută în Coreea.
„Mulţi tineri, care nu pot accede la studii mai înalte, îşi văd visurile destrămate şi se sinucid pentru că nu pot îndura gândul unei vieţi de nivel mediu. Dar, învăţând atât de mult, nu mai au timp liber şi nu se mai pot odihni. Îi vezi pe stradă, dormind pe ei!”.
Angajaţii ideali: muncesc toată viaţa
Efectele supraînvăţării se văd, dar munca e muncă. „După mulţi ani de astfel de chin, băieţii fac serviciul militar obligatoriu vreo 2-3 ani (depinde de armă), apoi călătoresc sau studiază în străinătate un an-doi ca să-şi dezvolte orizontul. După care revin şi obţin o slujbă. Dar când ar trebui să înceapă munca, ei îşi consideră ţelul atins şi... se relaxează! Adică nu mai muncesc pentru că sunt epuizaţi. Şi atunci cum de se dezvoltă economia? Prin sistem! Sistemul este centralizat şi, după opinia mea, acesta este modelul mascat de «comunism perfect».
Acest sistem angrenează fiecare individ şi familie în tr-un cerc: îi dă rapid
bani, dar îi ia înapoi la fel de repede - poate chiar mai repede decât îi dă... Şi individul nu are altă şansă decât să muncească încontinuu, bine şi eficient, toată viaţa”, a consta tat Daniel Gherasim.
CARIERĂ
De la motorist la site-office manager
Daniel Gherasim a absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, în specialitatea Electromecanica navală. A început ca motorist la Navrom Constanţa, apoi a devenit ajutor de ofiţer mecanic. Revoluţia l-a prins ca ofiţer mecanic maritim III, lucrând apoi 13 ani pentru companii de navi gaţie străine, ca şef de agenţie în Lon dra şi Haifa. Din 2004, este la Seas pan Ship Management Ltd. din Toronto, Ca nada, fiind întâi şef de agenţie (head-office) în Vancouver, apoi şef de echipă, ad junct de site manager, pentru ca în prezent să ocupe funcţia de site-office manager, cel mai înalt post dintr-o repre zentanţă străină a firmei respective. Este masterand la specializarea Concepte Avansate de Tehnologie Marină de la „Mircea cel Bătrân” şi cursant la Managementul Operaţiilor Navale, la Lloyds Academy, Marea Britanie.
EXPERIENŢĂ. Daniel Gherasim, un român care încearcă să-i înţeleagă pe coreeni
PARADOX: TINERII SUNT MAI EDUCAŢI CA BĂTRÂNII
Muncesc mult, iubesc puţin
Ca salariaţi, el a remarcat că, la job, coreenii dispun de o uşurinţă dezarmantă atunci când îşi propun să ducă la bun sfârşit o activitate, oricât de dificilă ar fi. Şi pe care o finalizează în timp-record, cu o eficienţă şi cu o precizie demne de toată ad miraţia. Co reea este pe locul III în lume, în privinţa diferenţelor salariale dintre sexe. Femeile sunt foarte puţin plătite - aproximativ 1.500$ SUA, în echivalent.
Bărbaţii din clasa medie pot ajunge însă şi la 5.000-10.000$ pe lună. Toţi muncesc multe ore pe zi şi au vacanţe de doar câteva zile pe an. „Nu cred că sunt persoane sărace în Coreea, dar pot spune că sunt persoane care muncesc greu pentru existenţa lor, mai ales în mediul rural. Însă marea majoritate o duc bine. De asemenea, sunt foarte mulţi bogati. Ca o consecinţă, nu veţi vedea feţe posomorâte în Coreea”.
Dragostea, o necunoscută
Mamele, în general, sunt cele care au grijă de copii. „Dar, tradiţional, le lipseşte afecţiunea. Ideea de dragoste maternă aproape că nu există, ci cea de datorie, mai mult. Când copiii pleacă la studii în străinătate, mamele îi urmează, stând acolo cu ei ani în şir, tot din datorie! Deseori îi «alintă» cu palme după ceafă sau îi lasă fără vreun control, în voia sorţii. Cele cu copii mici în general nu lucrează decât după ce aceştia au crescut. Bărbaţii şi fe meile nemăritate sunt cei care muncesc, în Coreea. Femeile măritate, cu copii la şcoală, ies împreună de dimineaţă la cumpărături, la cafea sau la restaurant. După şcoală, mănâncă în oraş cu copiii, după care îi duc la «academii». Aceste femei nu gătesc decât seara, când estimează că li s-ar întoarce bărbatul de la muncă”, descrie Daniel spiritul matern coreean.
Alcoolul, pretext de socializare
Dar soţul nu se întoarce direct acasă. În 99% din cazuri, ia masa în oraş cu prietenii sau cu colegii, consumă alcool abundent şi nu rezistă deloc, îl varsă pe unde apucă şi colindă pe străzi, din local în local.
„Îi vezi mai ales în baruri tip «karaoke » şi «room saloon-uri», unde «se întreţin» cu femei de companie, unele chiar românce. Aburii alcoolului îi fac prietenoşi, chiar prea prietenoşi, şi consideră că s-au distrat cu adevărat excelent când au fost super băuţi, chiar până la pierderea cunoştinţei!”. Siteoffice managerul român mai spune că şi femeile con sumă alcool în exces şi se com portă la fel de dezonorant ca bărbaţii.
Cultura, vândută eficient
Coreea i-a oferit lui Daniel Gherasim o mare cantitate de valori artistice, dar ritmul muncii şi avansarea în funcţie i-au răpit, încetul cu încetul, mai tot timpul liber. Dar tot a putut remarca modul deosebit de eficient în care localnicii îşi valorifică atracţiile turistice. Mai mult, concertele celor mai mari artişti de pe glob se succed, în capitala Coreei, cu o frenezie mult mai mare decât în Europa.
„Nu am văzut în România atât de multe expoziţii de artă clasică sau modernă ori concerte, aşa cum am văzut în Seul. Din acest punct de vedere, nu pot decât să îi admir pe coreeni. Bravo lor!”, spune admirativ românul. El consideră că tinerii au început să schimbe în bine societatea coreeană.
Evoluţie rapidă
În prezent, locul karaoke-urilor a început să fie luat de cluburi care mai de care mai cool, sunt din ce în ce mai deschişi către progresul individului. Evoluţia coreenilor se desfăşoară cu o viteză uluitoare, chiar sub ochii lui Daniel.
„Timpul petrecut inutil în restaurante este acum alocat sporturilor şi culturii. Terenurile de golf au apărut precum ciupercile după ploaie, în ciuda preţurilor piperate pe care le implică un astfel de sport”, spune site-office managerul. Totuşi, deşi a ajuns să cunoască atât de bine Coreea, el nu o vede ca pe un loc în care să se stabilească definitiv. „Coreea este doar un loc de muncă, pentru mine. Dacă va trebui să fiu în altă parte, voi pleca. Numai fericirea mea - sau a persoanei care mă va face fericit - mi-ar putea dicta un loc în care să mă stabilesc”, consideră Daniel Gherasim.
DISTRACŢIE. După o zi în care muncesc pe rupte, bărbaţii şi femeile din Coreea se refugiază în baruri, iar unii beau până uită de ei
MITURI
Câinii, o delicatesă discretă
Daniel Gherasim evită să se refere la preferinţele coreenilor în ce priveşte carnea de câine. Din cauza diferenţelor majore dintre cultura noastră şi a lor.
„Dar pot spune că am văzut câini transportaţi în cuşti spe ciale, precum noi transportăm, să zicem, porcii. Şi ştiu din mesaje de pe internet de modalităţile de preparare cumplite aplicate. Şi ştiu şi de existenţa restaurantelor cu specific. Şi am înţeles din statistici că sunt peste 5 milioane de câini consumaţi pe an în Coreea. Nu am văzut însă pe nimeni, în cei opt ani aici, comportându-se vreodată atroce sau consumând aşa ceva”, mărturiseşte el.
O altă mâncare tradiţională este varză murată – de fapt un hibrid între varză şi salată, numită Kimchi. „Condimentele specifice îi dau un caracter iute şi puturos acestei verze. Coreenii o consumă la fiecare masă, cu foarte multă plăcere şi fără niciun fel de reţinere, până la nivelul în care pielea lor asimilează şi emană mirosul acesta neplăcut.
Cei care vin în contact cu străinii şi cărora li se spune că ceea ce fac nu este tocmai plăcut simţurilor normale, reduc consumul şi au grijă să elimine pe cât de mult posibil urmările acestui consum. Surprinzător, kimchi-ul nu este ieftin
. O sută de grame costă echivalentul a aproape 5 dolari SUA”, adaugă Daniel.
http://www.evz.ro
, ma rog , care vor sa invete sa pronunte ( si sa scrie ) 
