Contact
Facebook
Twitter
RSS
In urma cu un an mi s-a pus diagnosticul de tulburare de anxietate cu atacuri de panica si depresie medie. Am inceput un tratament cu Cipralex si am inceput sedintele de psihoterapie (psihoterapie dinamica). Acum ma simt mai bine, am reluat serviciul si pot spune ca nu mai exista episoade majore de panica, insa depresia s-a pastrat si, la fel, starile de anxietate. In urma introspectiilor din ultima vreme, am realizat faptul ca sunt extrem de dependenta de sotul meu. Mai precis, atunci cand el este suparat, sunt si eu trista, depresiva, imi atribui vina pentru ceea ce simte el. Daca nu ii place ceva din ceea ce fac, am maaaaare grija sa nu mai fac acelasi lucru pentru a nu-l supara. Mai mult, atunci cand pleaca in deplasari, nu pot dormi singura si starile de anxietate sunt mult mai intense. Am citit mult despre ceea ce mi se intampla si am ajuns sa aflu mai multe despre codependenta. Ma regasesc cu totul in acest fenomen. Vroiam sa va intreb daca ati incercat aceleasi situatii si sentimente fata de partener si daca da, cum ati devenit independenti emotionali fata de acesta?
Multumesc mult
Unde sunt eu? Cred ca ani de zile m-am gandit la altii, am intrebat in dreapta si in stanga daca nu cumva s-au suparat pe mine cei care imi erau aproape...Si am uitat de mine, de pasiunile mele. O vreme am consumat alcool, avand impresia ca ma ajuta, dar nu faceam decat sa ocolesc problemele pe care le aveam cu propria persoana. La inceputul tratamentului am reluat o activitate care imi face placere, pictatul. In rest, mi-ar placea sa ma relaxez in concedii, astfel incat sa pot avea ca si pasiune si calatoriile. Si mi-ar placea sa pot merge singura in magazine ca sa pot sa-mi cumpar ceea ce imi doresc si, in acelasi timp, sa simt ca merit lucrurile respective. Insa, de cele mai multe ori nu imi vine sa dau banii pe lucruri care sa-mi folosesca numai mie....in afara de banii de medicamente si psihoterapie 
