ilinca2009 0 Raportează post Postat Iunie 11, 2009 Bine v-am gasit, In urma cu un an mi s-a pus diagnosticul de tulburare de anxietate cu atacuri de panica si depresie medie. Am inceput un tratament cu Cipralex si am inceput sedintele de psihoterapie (psihoterapie dinamica). Acum ma simt mai bine, am reluat serviciul si pot spune ca nu mai exista episoade majore de panica, insa depresia s-a pastrat si, la fel, starile de anxietate. In urma introspectiilor din ultima vreme, am realizat faptul ca sunt extrem de dependenta de sotul meu. Mai precis, atunci cand el este suparat, sunt si eu trista, depresiva, imi atribui vina pentru ceea ce simte el. Daca nu ii place ceva din ceea ce fac, am maaaaare grija sa nu mai fac acelasi lucru pentru a nu-l supara. Mai mult, atunci cand pleaca in deplasari, nu pot dormi singura si starile de anxietate sunt mult mai intense. Am citit mult despre ceea ce mi se intampla si am ajuns sa aflu mai multe despre codependenta. Ma regasesc cu totul in acest fenomen. Vroiam sa va intreb daca ati incercat aceleasi situatii si sentimente fata de partener si daca da, cum ati devenit independenti emotionali fata de acesta? Multumesc mult Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Roxana@ Elena 66 Raportează post Postat Iunie 11, 2009 Mai degraba duci o mare lipsa de neincredere in fortele tale proprii . Eu pot sa iti zic ca am fost dependenta si inca cateodata mai am eu momente de genul acesta de catre parintii mei. A fost foarte greu sa depasesc asta,a trebuit ca atunci cand dadeam de momente foarte grele pentru mine sa le infrunt sa imi castig increderrea in mine.Stiam ca daca nu fac asta mereu voi fugii si voi lasa pe altii sa se descurce in locul meu si automat mi se adancea si starea de depresie ma refugeam in medicamente.Eu eram hotarata sa scap de ele si sa imi revin.Acum pot zice ca ma simt binisor,poate si pentru ca am reusit sa imi castig un pic de incredere in mine.Am trecut peste obstacole si asta ma ajutata sa zambesc si sa vad ca si eu pot. Cam asta ai si tu nevoie sa recastigi increderea in tine Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
ilinca2009 0 Raportează post Postat Iunie 11, 2009 Multumesc mult pentru raspuns. Intr-adevar, inainte de a simti in acest fel fata de sotul meu, simteam ceva similar fata de parintii mei. Imi era frica sa nu-i dezamagesc, sa nu-i supar, etc. Pe de alta parte, in relatia cu alte persoane, nu pot spune ca sufar de neincredere in fortele proprii. Am o cariera de succes, sunt apreciata dpdv profesional si altii apeleaza la ajutorul meu. Insa ai mare dreptate. Este nevoie de multa, multa vointa. Mai mult trebuie sa fiu sigura ca chiar daca sunt singura, nu mi se va intampla niic si ma voi putea relaxa....Si cand ma gandesc la vremurile in care abia asteptam sa raman singura si sa ma bucur de timpul in care ma pot ocupa numai de mine... Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Stu' 13013 Raportează post Postat Iunie 11, 2009 Ilinca.. sotul, sot casa, casa job-ul, job.. Dar pasiunile tale care sunt? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
ilinca2009 0 Raportează post Postat Iunie 11, 2009 Pai cam asta e intrebarea cheie :unsure: Unde sunt eu? Cred ca ani de zile m-am gandit la altii, am intrebat in dreapta si in stanga daca nu cumva s-au suparat pe mine cei care imi erau aproape...Si am uitat de mine, de pasiunile mele. O vreme am consumat alcool, avand impresia ca ma ajuta, dar nu faceam decat sa ocolesc problemele pe care le aveam cu propria persoana. La inceputul tratamentului am reluat o activitate care imi face placere, pictatul. In rest, mi-ar placea sa ma relaxez in concedii, astfel incat sa pot avea ca si pasiune si calatoriile. Si mi-ar placea sa pot merge singura in magazine ca sa pot sa-mi cumpar ceea ce imi doresc si, in acelasi timp, sa simt ca merit lucrurile respective. Insa, de cele mai multe ori nu imi vine sa dau banii pe lucruri care sa-mi folosesca numai mie....in afara de banii de medicamente si psihoterapie :scare: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Stu' 13013 Raportează post Postat Iunie 11, 2009 prietene apropiate..ai?.. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
ilinca2009 0 Raportează post Postat Iunie 11, 2009 Sunt in Bucuresti din 2006, am lasat totul in urma, inclusiv prieteni, job, parinti, samd. N-am regretat niciodata. Aici ma inteleg bine cu toata lumea si am 3-4 persoane cu care pot discuta orice. Insa si lor le dau tot si ma port asemanator...Daca vad o umra de tristete pe fata lor, am impresia ca este din cauza mea...Si apelez la ajutorul lor cand simt ca se apropie o stare de panica. As vrea sa trec singura peste situatiile acestea. Si sa nu ma mai plang atat. Cred ca este un mod prin care am inceput sa atrag atentia asupra mea...nu prin lucruri bune ci prin problemele mele de sanatate. In plus, n-am mai reusit sa plang de vreo 6 luni. Am nodul in gat si nu curge nicio lacrima. Ciudat, nu? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Roxana@ Elena 66 Raportează post Postat Iunie 11, 2009 Multumesc mult pentru raspuns. Intr-adevar, inainte de a simti in acest fel fata de sotul meu, simteam ceva similar fata de parintii mei. Imi era frica sa nu-i dezamagesc, sa nu-i supar, etc. Pe de alta parte, in relatia cu alte persoane, nu pot spune ca sufar de neincredere in fortele proprii. Am o cariera de succes, sunt apreciata dpdv profesional si altii apeleaza la ajutorul meu. Insa ai mare dreptate. Este nevoie de multa, multa vointa. Mai mult trebuie sa fiu sigura ca chiar daca sunt singura, nu mi se va intampla niic si ma voi putea relaxa....Si cand ma gandesc la vremurile in care abia asteptam sa raman singura si sa ma bucur de timpul in care ma pot ocupa numai de mine... EEEE lasa munca....acolo esti buna...dar aici e vb de faptul ca pe plan sentimental te simti neajutorata........ acolo e buba la tine.Din cate am citit eu tu ai luat antidepresive...mai iei in continuare? Ce efect au avut asupra ta? Apoi ai spus ca ai facut psihoterapie,mai faci? si daca da ai vb cu terapeutul tau despre asta? Cum vezi situatia ta pe ansamblu? Si ce asteptari ai de la tine? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Stu' 13013 Raportează post Postat Iunie 11, 2009 (editat) nici nu o sa poti plange o vreme. esti foarte suparata. foarte intaratata. pe TINE. Te simti de-a dreptul calcata in picioare si injosita. de TINE. E cazul sa inveti iar sa te respecti. E cazul ca atunci cand altii in cer ajutor, o vreme sa iti zici in sinea ta 'Mai bine am grija de mine acum si sa pot fi de folos in timp cand e ceva mai grav, decat sa imi toc nervii incet de pe acum si sa nu se mai poata baza nimeni pe mine' Cred ca te-ai incarcat cu prea multa energie negativa a celor din jur. Ai nevoie de o evadare. Fa o nebunie. Inscrie-te la un curs de karate, parasutism..calarie. Cand sotul tau e suparat, iesi afara din casa. Ajuta-l doar cand va veni EL la tine sa il ajuti si sa ii dai o vorba buna. Pana atunci, e baiat mare, nu tre sa ii stai tu in fund. Cat despre prieteni, la fel ..nu sari tu sa ajuti sau sa 'indrepti' ..asteapta sa ti se ceara VERBAL..nu inchipuit. Editat Iunie 11, 2009 de stupid_me Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
ilinca2009 0 Raportează post Postat Iunie 11, 2009 multumesc mult pentru sfaturi. Ai transmis exact ceea ce trebuia sa aud. In ultimii ani am trecut de la o extrema la alta. de la o rebela care era in stare sa sara in fantana, la cineva care se sperie de propria-i umbra :unsure: Urmaresc cu placere LA Ink si Miami Ink si cred ca m-ar bucura un tatuaj care sa semnifice faptul ca am renuntat la partea mea suparata si anxioasa. In rest, de ceva timp am reluat practicarea tenisului. In ceea ce-l priveste pe sotul meu, in ultimele saptamani il las sa stea cu supararea lui, incerc sa ma detasez, insa e ff greu. Dar cred ca este si o chestie de obisnuinta. Mersi inca o data :scare: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
