[Onk Dublin]

Pentru a reusi sa transpun tot ceea ce a insemnat pentru mine soundul formatiei romanesti C.A.S.H, voi incerca un joc de imaginatie. Am sa zbor inapoi in trecut, si ma voi opri la acea seara magica, in care am deschis portita spre o lume a “celor mari”, in care privirea mea se rostogolea inspre maturitate, si in care atmosfera schimbarii era imbibata cu muzica de inceput al celor de la C.A.S.H.

Era seara...aveam doar 14 ani, insa norocul a dat peste mine, si aveam sa petrec seara alaturi de gasca de rockeri, sa fiu si eu revoltata, antisociala, remarcata pentru tricoul cu scheleti, si miscata de muzica heavy metal.
Deloc caraghioasa, am pasit cu “baietii” in sala de rockoteca, si, dupa vreo doua trei inghitituri timide de bere, si dezmeticiri legate de cum se “da din cap”, am pornit spre munte.
Seara de iarna, munte, stele aproape infinite, o masinuta, entuziasm adolescentin, si pe fundal...piesa Invisible de la C.A.S.H. Unul dintre baieti tocmai isi incerca skillurile pe sosea (isi luase carnetul), si ne-a dus la munte. Drumul a fost mai mult decat metaforic...muzica aceea, care exploda din casetofonul Sony invechit, sunetele acelea care ma eliberau inspre o noua, distincta, adevarata, privire asupra “omului mare” ce urma sa devin.
Ajunsi la munte, am scrijelit cativa pasi pe zapada dura, ametiti, si am privit cerul. Muzica celor de la CASH se auzea in continuare, imbatandu-ne asemeni celui mai teapan alcool. Era ca si cum muzica auzita din masina ne-a reglat kilometrajul, si ne-a soptit sa cautam peisajul care i se aseamana cel mai bine. Asta era, il gasisem!

Peste ani am redescoperit muzica celor de la C.A.S.H, care inca patrunde “Deeper than soul”. Nu stiu cati dintre voi ati ascultat aceasta formatie, insa stiu sigur ca vreau sa simtiti si voi ce are de spus, si mai ales, felul in care expune trairile.

Articolul intreg pe Muzica Nu Ucide

Sunt acolo si cateva piese care sigur au sa faca deliciul celor care inca savureaza hard-rock-ul.