Esti satul de rutina, hartii, formalitati?
#1
Scris 06 April 2009 - 12:41 PM
Ai senzatia ca sentimentele nu mai conteaza si ca tot ce ai de facut azi este sa urmezi gloata, pentru ca hoitul tau sa-si duca la capat existenta jalnica, manat fiind de o fericire iluzorie? Atunci scrie aici ceva.
#2
Scris 06 April 2009 - 01:01 PM
AliceInWonderland, la Apr 6 2009, 12:41 PM, a spus:
Ai senzatia ca sentimentele nu mai conteaza si ca tot ce ai de facut azi este sa urmezi gloata, pentru ca hoitul tau sa-si duca la capat existenta jalnica, manat fiind de o fericire iluzorie?
Fi Altfel!
Fi tu schimbarea pe care o doresti in lumea asta!
#3
Scris 06 April 2009 - 03:19 PM
AliceInWonderland, la Apr 6 2009, 12:41 PM, a spus:
Ai senzatia ca sentimentele nu mai conteaza si ca tot ce ai de facut azi este sa urmezi gloata, pentru ca hoitul tau sa-si duca la capat existenta jalnica, manat fiind de o fericire iluzorie? Atunci scrie aici ceva.
adica in fiecare zi sa scriu:
urmez turma
urmez turma
urmez turma
urmez turma
urmez turma
urmez turma
urmez turma
urmez turma
intrebare e...pana cand
#4
Scris 13 April 2009 - 06:54 AM
nu ma adaptez . asa ca nu urmez pe nimeni si nimic
nu ma adaptez . asa ca nu urmez pe nimeni si nimic
nu ma adaptez . asa ca nu urmez pe nimeni si nimic
#5
Scris 13 April 2009 - 03:31 PM
ba da, incerci sa te adaptezi aproape in fiecare zi. daca nu-ti dai seama, asta e altceva ! gāndeşte-te, de exemplu, la felul cum vorbeşti(nu foloseşti acelaşi limbaj cu toată lumea), cum te comporţi, cum te īmbraci...
#6
Scris 13 April 2009 - 06:12 PM
hoitul ???
on : nu's...turma sa faca bine si sa ma urmeze pe mine, daca are chef
on : nu's...turma sa faca bine si sa ma urmeze pe mine, daca are chef
#8
Scris 14 April 2009 - 01:13 AM
Da. Nu sunt fericita. Traiesc opusul a ceea ce mi-am dorit, si incerc sa fiu fericita asa. Culmea e ca imi si reuseste uneori.
Viata mea nu e aici. Nu e asa. Ar fi doua variante posibile, fiecare irealizabila:
1. Pe drum, continuu. Cu o masina, o rulota, aparatul foto, telescopul, carti pe care le cumpar si le vand la anticariat dupa ce le citesc (pentru ca nimeni nu are biblioteca in rulota...). Eventual un contract cu National Geographic, pentru ceva bani. Ahh, si multa muzica buna. As incepe cu ceva Country. Se potriveste cel mai bine nomadei singuratice din mine.
2. Un ranch intr-un loc izolat din creierul muntilor. Doar eu si ceva cai/caini, intinderile nesfarsite, carti, telescop si un radio cu muzica. Country. Adevarat, intrucat nu m-as plimba prea mult, probabil ca ar fi recomandat sa am alaturi si dragostea vietii mele si nimic sa nu ne tulbure pacea. Dar oare nu m-as plictisi la un moment dat? Aici nu sunt sigura, imi place linistea, dar doar cea sufleteasca. Mai curand prima varianta.
In orice caz, traiesc intr-o inchisoare in care imi irosesc viata respectand conventiile sociale. Mi-am iubit prea mult parintii ca sa-i dezamagesc. E vina mea ca am fost prea sentimentala. Doar spiritul e liber, poate rataci oriunde fara limite de timp si spatiu. Trupul se supune... In ochii mei sunt raurile repezi, marile adanci si deserturile nesfarsite. Pe care nu sunt sigura ca le vede cineva...
Asta e unul dintre motivele pentru care mi-am dorit atat de mult sa am o dragoste perfecta. Macar ceva sa fie extrordinar. Sa fie asa cum mi-am dorit, sa imi pot pune toata imaginatia, tot dorul de departari si de neobisnuit in practica. Sa-mi pot pune tot sufletul in cineva. Singura conditie ar fi fost ca el sa vada tot ceea ce sunt, tot ce e inauntrul si in afara mea, tot ce am de oferit. Langa un om care nu ma intelege m-as irosi. Poate ca si el s-ar irosi, daca nu as putea sa-l inteleg. Am fi doi straini. Cate milioane de "straini in doi" exista pe lume. Oameni care si-au omorat propria umbra pentru a o urma pe a celuilalt. De ce aceste sacrificii inutile cand am putea sa ne gasim pe cineva pe masura?
El s-a apropiat cel mai mult. Dar ma dezamageste. Poate cea mai mare drama e ca ne indragostim de oameni orbi, care nu vad momentul prezent. Si cand ei ajung sa il vada, deja se numeste "trecut", iar noi suntem batrani si orbi si nu putem aduce sentimentele inapoi... Nu e corect asa. Dar de asta exista cowboy-ii singuratici... Ca mine.
Viata mea nu e aici. Nu e asa. Ar fi doua variante posibile, fiecare irealizabila:
1. Pe drum, continuu. Cu o masina, o rulota, aparatul foto, telescopul, carti pe care le cumpar si le vand la anticariat dupa ce le citesc (pentru ca nimeni nu are biblioteca in rulota...). Eventual un contract cu National Geographic, pentru ceva bani. Ahh, si multa muzica buna. As incepe cu ceva Country. Se potriveste cel mai bine nomadei singuratice din mine.
2. Un ranch intr-un loc izolat din creierul muntilor. Doar eu si ceva cai/caini, intinderile nesfarsite, carti, telescop si un radio cu muzica. Country. Adevarat, intrucat nu m-as plimba prea mult, probabil ca ar fi recomandat sa am alaturi si dragostea vietii mele si nimic sa nu ne tulbure pacea. Dar oare nu m-as plictisi la un moment dat? Aici nu sunt sigura, imi place linistea, dar doar cea sufleteasca. Mai curand prima varianta.
In orice caz, traiesc intr-o inchisoare in care imi irosesc viata respectand conventiile sociale. Mi-am iubit prea mult parintii ca sa-i dezamagesc. E vina mea ca am fost prea sentimentala. Doar spiritul e liber, poate rataci oriunde fara limite de timp si spatiu. Trupul se supune... In ochii mei sunt raurile repezi, marile adanci si deserturile nesfarsite. Pe care nu sunt sigura ca le vede cineva...
Asta e unul dintre motivele pentru care mi-am dorit atat de mult sa am o dragoste perfecta. Macar ceva sa fie extrordinar. Sa fie asa cum mi-am dorit, sa imi pot pune toata imaginatia, tot dorul de departari si de neobisnuit in practica. Sa-mi pot pune tot sufletul in cineva. Singura conditie ar fi fost ca el sa vada tot ceea ce sunt, tot ce e inauntrul si in afara mea, tot ce am de oferit. Langa un om care nu ma intelege m-as irosi. Poate ca si el s-ar irosi, daca nu as putea sa-l inteleg. Am fi doi straini. Cate milioane de "straini in doi" exista pe lume. Oameni care si-au omorat propria umbra pentru a o urma pe a celuilalt. De ce aceste sacrificii inutile cand am putea sa ne gasim pe cineva pe masura?
El s-a apropiat cel mai mult. Dar ma dezamageste. Poate cea mai mare drama e ca ne indragostim de oameni orbi, care nu vad momentul prezent. Si cand ei ajung sa il vada, deja se numeste "trecut", iar noi suntem batrani si orbi si nu putem aduce sentimentele inapoi... Nu e corect asa. Dar de asta exista cowboy-ii singuratici... Ca mine.
Impartaseste acest subiect:
Subiecte similare
| Topic | Deschis de | Replici | Vizualizari | |
|---|---|---|---|---|
|
De ce "e bine" sa minti? | spider | 64 | 16.545 |
|
Nu ne mai suportam intre noi
de ce am ajuns asa ? |
Taquito | 3 | 702 |
|
Cum va imaginati batranetea? | lllucci | 197 | 13.394 |
|
|
Taquito | 69 | 2.564 |
|
|
spider | 100 | 40.919 |
Contact
Facebook
Twitter
RSS















