Sari la conținut
Forum Roportal
Pippo

Esoterismul religiilor si filozofia vietii

Evaluează acest topic

Postări Recomandate

Trecerea de la planul exoteric la cel esoteric, in marile religii ale lumii, se face prin revelatie divina. Askesis-ul este o conditie necesara a atingerii telos-ului care, pe de o parte, in sfera laica este intalnirea cu sine iar, pe de alta parte, in sfera religioasa este raportarea omului la divin si comuniunea cu acesta. Ceea ce pretuiesc cel mai mult la oamenii aflati in procesul acesta este dovada controlarii starii spirituale printr-o disciplina a calmului si a tacerii ca urmare a practicilor precum abstinenta. A fi coerent cu tine insuti si cu cei din jur, adica a-i trata pe ceilalti ca pe tine insuti sunt virtuti care intregesc spiritul adevarat al omului.

 

Nu mai putin important de mentionat este faptul ca cei care reusesc sa isi aplice, in mod terapeutic, starea de asceza sunt cei care reusesc sa se concilieze mai intai cu sine ca mai apoi sa se concilieze si cu ideea de Dumnezeu. Depinde de fiecare cum isi depaseste - daca se afla in posibilitatea - nelinistile metafizice. Cert este, din punctul meu de vedere, ca impacarea cu sine este cea mai dificila etapa a acestui parcurs.

  • Upvote 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Despre Cabala. O prezentare bine structurata.

 

Cabala Revelata - Seria Intreaga - cu subtitrare in romana

http://www.kabbalah.info/ro/clipuri-video/cabala-revelata-seria-intreaga

 

Cabala Revelata - 01 - O privire de Ansamblu

Cabala Revelata - 02 - Perceperea Realitatii

Cabala Revelata - 03 - Calea Durerii si Calea Torah si Mitzvot

Cabala Revelata - 04 - Forta Dezvoltarii si Intelesul Suferintei

Cabala Revelata - 05 - Introducere in Cele Patru Faze ale Luminii Directe

Cabala Revelata - 06 - Ecranul

Cabala Revelata - 07 - Echivalenta de Forma

Cabala Revelata - 08 - Nu Exista Altcineva inafara de El - partea 1

Cabala Revelata - 09 - Nu Exista Altcineva inafara de El - partea 2

Cabala Revelata - 10 - Liberul Arbitru - partea 1

Cabala Revelata - 11 - Liberul Arbitru - partea 2

Cabala Revelata - 12 - Diferenta intre Cabala si Religie

Cabala Revelata - 13 - Definind Scopul

Cabala Revelata - 14 - Revelatie si Ascundere

Cabala Revelata - 15 - Neanimat, Vegetativ, Animat, Uman

 

PS Pentru a vedea FullScreen, faceti click pe "Dailymotion" si se deschide filmuletul intr-o alta fereastra. De acolo merge optiunea "FullScreen".

  • Upvote 2

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Maaai Pippo, te-am crezut om serios !!!

Nu mai crede fara sa cercetezi :)

 

------------------------------------

 

Peter Ouspensky - Psihologia Evolutiei Posibile a Omului

http://www.scribd.com/doc/67989928/Evolutia-Posibila-a-Omului

 

Voi încerca să explic cum poate fi studiată conştienţa.

Luaţi un ceas şi priviţi minutarul, încercând să fiţi conştienţi

de voi înşivă, şi concentrându-vă asupra gândului "Eu sunt

Peter Ouspensky", "Eu sunt acum, aici". încercaţi să nu vă

gândiţi la nimic altceva, pur şi simplu urmăriţi mişcările

minutarului şi fiţi conştienţi de voi înşivă, de numele vostru,

de existenţa voastră şi de locul în care vă aflaţi. îndepărtaţi

toate celelalte gânduri.

Dacă sunteţi perseverent, veţi putea să realizaţi acest

lucru timp de două minute. Aceasta este limita conştienţei

voastre. Şi dacă, puţin după aceea veţi încerca să repetaţi

experimentul, veţi constata că este mai greu decât prima dată.

Acest experiment ne arată că un om, în starea sa

normală, poate să fie conştient de un subiect (el însuşi), cu

mare efort, timp de două minute sau chiar mai puţin.

Deducţia cea mai importantă pe care poate să o facă

cineva după ce a efectuat în mod corect acest experiment este

că omul nu este conştient de sine însuşi. Iluzia faptului de a

li conştient de sine însuşi este creată de procesele de

memorie şi gândire.

Editat de Pippo
  • Upvote 3

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Stii ce nu am inteles eu Pippo?

 

De ce Biserica demonizeaza permanent practica yoga?

 

In definitv, yoga e o practica de relaxare, cu efecte benefice asupra sanatatii fizice si psihice, intareste puterea de concentrare si mentalul.

 

De ce atata propaganda anti-yoga?

Pentru ca forma modernista in care se practica este adesea eronata si periculoasa. Yoga nu poate sub nici o forma sa fie tratata ca exercitii fizice. Fiecare exercitiu ar trebui sa fie doar un complement pentru o anumita realizare spirituala. Dar nu este tratata astfel.

 

Cred ca asta este principalul motiv: degenerarea practicii.

 

Adica, cu Yoga o sa observi anumite efecte chiar imediate, dar nu cred ca o sa ajungi prea departe urmand una dintre scolile existente pe piata occidentala. Si probabil nici multe din cele de pe piata orientala.

 

Pentru ca este o invatatura incompleta si de multe ori gresit aplicata (ambele datorita invatatorilor care de fapt nu sunt prea iluminati - si orb pe orb duce in prapastie).

 

Pentru a avansa practic in ceva, e greu sa te invete cineva care intelege cat de cat doar teoretic lucrul respectiv. Cineva te poate invata corect practic doar ceea ce el deja cunoste practic.

 

Totodata, chiar la nivel teoretic, invatatura yoghina care circula in jur este incompleta, ambigua, superficiala, comparativ cu invataturile teoretice crestine care ajung mult mai in profunzimea problemei de anume ce este si cum se face corect indreptarea spirituala.

 

 

Adica Yoga cat timp nu este inteleasa si practicata corect, creaza mai mult rau si confuzie.

 

--------------------------

 

Si cred ca mai exista un motiv putin mai subtil.

 

-------------------------------------

 

O carte din care (desi subiectiva si deci atentie ca trebuiesc extrase observatiile obiective) se inteleg unele apecte:

 

Mari initiati ai Indiei si Parintele Paisie

http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/marii-initiati-indiei-parintele-paisie/mari-initiati-indiei-parintele-paisie-80883.html

 

Mie cartea asta mi-a fost recomandata sub forma de sincronicitate sa o citesc. Bineinteles ca recomandarea era personala, se referea la lucruri pe care aveam eu nevoie sa le inteleg. Dar poate ar putea sa-ti fie si tie utila.

 

--------------------------------

Din Yoga si din orice, extrage doar ceea ce functioneaza practic si ce intelegi clar ("cerceteaza tot si pastreaza doar ceea ce este bun"). Restul, ce este confuz, ce nu da rezultate practice, lasa deoparte sau daca consideri ca in realitate nu este confuz si doar nu intelegi tu, patrunde esenta si intelege-o teoretic si practic. Ca este inutil sa stai pe loc langa o problema pe care nu o intelegi. Daca nu intelegi problema datorita complexitatii, trebuie mers cu pasi mai mici, intelegand teoretic si practic probleme intermediare mai mici. Si in final se lumineaza si problemele cele mari.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

M-am informat mai mult de pe yogaesoteric. Am gasit multe informatii utile, dar unele lucruri mi se par dubioase.

Prea multe poze cu femei "dezbracate" de inhibitii. :)

Nu zic, o fi ceva si cu alchimia asta erotica de tip Tantra in plan subtil, ezoteric.

Dar pot fi si riscuri sa cazi intr-o desfranare fara numar, fara numar. Nu stiu!

 

Legat de asta. Intamplator sau nu gasesc in Biblie la Profetul Osea ceva care ma lasa perplex.

Dumnezeu porunceste desfranarea?

 

Osea 1:2-3 si Osea 3:1-2

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=60&cap=1

http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=60&cap=3

 

In multe pasaje din Biblie sunt modele arhetipale. Relatia lui Dumnezeu cu Israel e una Sot-Sotie. Porunca din Osea a fost data pentru desfraul spiritual al fiilor lui Israel, care au mers dupa Baal.

 

Dar totusi, sa ii porunceasca Dumnezeu acestui Prooroc si Sfant desfraul?

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

×