penticostali si baptisti

MESAJUL ŞI CREDINŢA BAPTISTĂ
aprobat de Convenţia Baptistă de Sud şi revizuit în Iunie 2000.
Cu aprobarea Convenţiei Baptiste de Sud, tradusă în limba română pentru Asociaţia Baptistă Română din SUA şi Canada, în anul 2000 Anul Domnului.

I. Scriptura
Sfânta Scriptură a fost scrisă de oameni sub inspiraţie divină şi este revelaţia lui Dumnezeu către om. Este o visterie desăvârşită de învăţătură divină. Autorul ei este Dumnezeu, scopul scrierii ei este salvarea oamenilor, iar conţinutul ei este adevărul absolut, neatins de nici un fel de eroare. Ca atare este în totalitate adevărată şi vrednică de crezut. Ea ne descopere principiile după care ne judecă Dumnezeu; şi ca atare este şi va rămâne până la sfârşitul lumii, adevăratul centru de unitate a Creştinilor, şi un standard suprem de verificare al întregului comportament uman, al tuturor crezurilor şi opiniilor religioase. Toată Scriptura îl prezintă pe Christos, care este punctul central al revelaţiei divine.
Ex. 24:4; Deut. 4:1-2; 17:19; Ios. 8:34; Ps. 19:7-10; 119:11, 89, 105, 140; Isa. 34:16; 40:8; Ier. 15:16; 36; Mat. 5:17-18; 22:29; Luca 21:33; 24:44-46; Ioan 5:39; 16:13-15; 17:17; Fapte 2:16 etc.; 17:11; Rom. 15:4; 16:25-26; 2 Tim. 3:15-17; Evr. 1:1-2; 4:12; 1 Petru 1:25; 2 Petru 1:19-21

II. Dumnezeu
Există un singur şi numai un singur Dumnezeu viu şi adevărat. El este o fiinţă personală, inteligentă, de natură spirituală, Creatorul, Răscumpărătorul, Susţinătorul şi Conducătorul Universului. Dumnezeu este infinit în sfinţenie şi desăvârşit în toate atributele Sale. Dumnezeu este atotputernic şi atotcunoscător; şi în perfecţiunea Sa cunoaşterea Lui se răsfrânge peste toate lucrurile din trecut, prezent şi viitor incluzând deciziile finale asupra creaturilor Sale libere. Lui îi datorăm cea mai mare dragoste, adorare şi supunere. Dumnezeul etern ni se revelează ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu atribute personale distincte dar fără deosebire în natură, esenţă sau fiinţă.

A. Dumnezeu Tatăl.
Dumnezeu Tatăl domneşte cu providenţa Sa protectoare peste tot Universul, peste toate creaturile Sale şi peste şuvoiul curgerii istoriei umane, făcând-o să împlinească scopurile harului Său. El este atotputernic, atocunoscător, atotiubitor şi atotînţelept. Dumnezeu este un Tată adevărat pentru aceia care au devenit copii ai Lui prin credinţa în Isus Christos. Atitudinea Lui părintească este îndreptată spre toţi oamenii.
Gen. 1:1; 2:7; Ex. 3:14; 6:2-3; 15:11 etc.; 20:1 etc.; Lev. 22:2; Deut. 6:4; 32:6; 1 Cron. 29:10; Ps. 19:1-3; Isa. 43:3, 15; 64:8; Ier. 10:10; 17:13; Mat. 6:9 etc.; 7:11; 23:9; 28:19; Marcu 1:9-11; Ioan 4:24; 5:26; 14:6-13; 17:1-8; Fapte 1:7; Rom. 8:14-15; 1 Cor 8:6; Gal. 4:6; Efes. 4:6; Col. 1:15; 1 Tim. 1:17; Evr. 11:6; 12:9; 1 Petru 1:17; 1 Ioan 5:7

B. Dumnezeu Fiul
Christos este eternul Fiu al lui Dumnezeu. Isus Christos s-a întrupat prin Duhul Sfânt şi prin naşterea din fecioara Maria. Isus a revelat şi a împlinit în mod desăvârşit voia lui Dumnezeu, luând asupra Lui însuşi limitările şi prerogativele naturii umane, identificându-se complect cu omenirea, dar rămânând El însuşi fără păcat. El S-a supus legii divine şi a cinstit-o, iar prin moartea Sa pe cruce a făcut posibilă răscumpărarea omului din păcat. A înviat din morţi în trup glorificat şi s-a arătat ucenicilor drept acelaşi care a fost cu ei şi înainte de răstignirea Sa. S-a înălţat la cer şi este acum înălţat la dreapta lui Dumnezeu, unde stă ca Mijlocitor, părtaş al naturii dumnezeieşti şi al naturii umane şi ca Acela în persoana căruia se realizează împăcarea dintre Dumnezeu şi om. Se va întoarce în putere şi glorie să judece lumea şi să ducă la îndeplinire misiunea Sa răscumpărătoare. Locuieşte acum în toţi credincioşii ca Domnul lor cel viu şi întotdeauna prezent.
Gen. 18:1 etc.; Ps. 2:7 etc.; 110:1 etc.; Isa. 7:14; 53; Mat. 1:18-23; 3:17; 8:29; 11:27; 14:33; 16:16, 27; 17:5; 27; 28:1-6, 19; Marcu 1:1; 3:11; Luca 1:35; 4:41; 22:70; 24:46; Ioan 1:1-18, 29; 10:30,38; 11:25-27; 12:44-50; 14:7-11; 16:15-16, 28; 17:1-5, 21-22; 20:1-20, 28; Fapte 1:9; 2:22- 24; 7:55-56; 9:4-5, 20; Rom. 1:3-4; 3:23-26; 5:6-21; 8:1-3, 34; 10:4; 1 Cor 1:30; 2:2; 8:6; 15:1-8, 24-28; 2 Cor 5:19- 21; Gal. 4:4-5; Efes. 1:20; 3:11; 4:7-10; Filip. 2:5-11; Col. 1:13-22; 2:9; 1 Tes. 4:14-18; 1 Tim. 2:5-6; 3:16; Tit 2:13-14; Evr. 1:1-3; 4:14-15; 7:14-28; 9:12-15, 24-28; 12:2; l3:8; 1 Petru 2:21-25; 3:22; 1 Ioan 1:7-9; 3:2; 4:14-15; 5:9; 2 Ioan 7-9; Apoc. 1:13-16; 5:9-14; 12:10-11; 13:8; 19:16

C. Dumnezeu Duhul Sfânt
Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu, în totalitate divin. El a inspirat sfinţii din vechime să scrie Scriptura. Prin iluminare, El îi ajută pe oameni să priceapă adevărul. El Îl proslăveşte pe Christos. El dovedeşte lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. El îi cheamă pe oameni la Salvatorul lor, şi realizează înnoirea lor prin naşterea din nou. În momentul naşterii din nou, El botează fiecare credincios în Trupul lui Christos. El cultivă caracterul creştinului, îi mângâie pe cei credincioşi şi le dă daruri spirituale pentru slujirea lui Dumnezeu prin Biserica Lui. El îl pecetluieşte pe cel credincios pentru ziua răscumpărării finale. Prezenţa lui în viaţa creştinului ne dă certitudinea că Dumnezeu îl va duce pe cel credincios la statura plinătăţii lui Christos. El învaţă şi împuterniceşte credinciosul şi biserica în lucrarea de închinare, evanghelizare şi slujire.
Gen. 1:2; Jud. 14:6; Iov 26:13; Ps. 51:11; 139:7 etc.; Isa. 61:1-3; Joel 2:28-32; Mat. 1:18; 3:16; 4:1; 12:28-32; 28:19; Marcu 1:10, 12; Luca 1:35; 4:1, 18-19; 11:13; 12:12; 24:49; Ioan 4:24; 14:16-17, 26; 15:26; 16:7-14; Fapte 1:8; 2:1-4, 38; 4:3l; 5:3; 6:3; 7:55; 8:17, 39; 10:44; 13:2; 15:28; 16:6; 19:1-6; Rom. 8:9-11, 14-16, 26-27; 1 Cor 2:10- 14; 3:16; 12:3-11; Gal. 4:6; Efes. 1:13-14; 4:30; 5:18; 1 Tes. 5:19; 1 Tim. 3:16; 4:1; 2 Tim. 1:14; 3:16; Evr. 9:8, 14; 2 Petru 1:21; 1 Ioan 4:13; 5:6-7; Apoc. 1:10; 22:17

III. Omul
Omul a fost creat printr-un act special de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa. El a creat parte bărbătescă şi parte femeiască ca şi coroană a creaţiunii Lui. La început omul a fost făcut şi înzestrat de Creatorul Său cu libertatea de a alege. Prin alegerea lui liberă omul a păcătuit împotriva lui Dumnezeu şi a adus păcatul în rasa umană. Fiind ispitit de Satana omul a călcat porunca lui Dumnezeu şi a căzut din starea lui de inocenţă iniţială, ceea ce a face ca urmaşii lui să moştenească o natură şi un mediu înconjurător înclinate spre păcat şi din momentul când sunt capabili de acţiuni morale devin călcători ai poruncilor divine şi sunt sub osândă. Numai harul lui Dumnezeu îl poate readuce pe om în sfânta părtăşie cu El şi-l poate ajuta să-şi îndeplinească scopul pentru care l-a creat Dumnezeu. Sanctitatea personalităţii umane este evidentă din faptul că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Sa, şi din faptul că Christos a murit pentru om; ca atare fiecare om fără deosebire de rasă are în sine demnitate şi merită respect şi dragoste creştină.
Gen. 1:26-30; 2:5, 7, 18-22; 3; 9:6; Ps. 1; 8:3-6; 32:1-5; 51:5; Isa. 6:5; Ier. 17:5; Mat. 16:26; Fapte 17:26- 31; Rom. 1:19-32; 3:10-18, 23; 5:6, 12, 19; 6:6; 7:14-25; 8:14-18, 29; 1 Cor 1:21-31; 15:19, 21-22; Efes. 2:1-22; Col. 1:21-22; 3:9-11

Mântuirea
Mântuirea implică răscumpărarea deplină a omului şi este oferită fără plată tuturor acelora care-L acceptă pe Isus Christos ca Domn şi Mântuitor, pe Cel care a obţinut prin sângele Lui răscumpărarea celui credincios. În sensul ei deplin mântuirea include naşterea din nou, sfinţirea şi glorificarea. Nu este altă cale de mântuire decât prin credinţa personală în Isus Christos ca Domn.
Regenerarea, sau naşterea din nou, este o lucrare a harului lui Dumnezeu prin care credincioşii devin creaturi noi în Isus Christos. Ea este o schimbare a inimii produsă de Duhul Sfânt prin convingerea de păcat, la care cel păcătos răspunde prin pocăinţă faţă de Dumnezeu şi prin credinţă în Domnul Isus Christos. Pocăinţa şi credinţa sunt nedespărţite ca experienţe ale harului. Pocăinţa este întoarcerea sinceră de la păcat spre Dumnezeu. Credinţa este primirea lui Isus Christos şi predarea întregii personalităţi Lui, ca Domn şi Mântuitor.
Justificarea este harul achitării depline a credinciosului, bazată pe imputarea neprihănirii lui Christos asupra tuturor păcătoşilor care se pocăiesc şi cred în Christos. Justificarea îl plasează pe cel credincios într-o relaţie de pace şi de bunăvoinţă din partea lui Dumnezeu.
Sfinţirea este experienţa prin care, începând cu momentul naşterii din nou, credinciosul este pus de-oparte pentru scopurile lui Dumnezeu şi creşte spre maturitate morală şi spirituală prin prezenţa şi puterea Duhului Sfânt care locuieşte în el. Creşterea în har trebuie să continue pe toată durata vieţii celui născut din nou.
Glorificarea este punctul culminant al mântuirii, starea finală binecuvântată şi permanentă a celui răscumpărat.
Gen. 3:15; Ex. 3:14-17; 6:2-8; Mat. 1:21; 4:17; 16:21-26; 27:22 to 28:6; Luca 1:68-69; 2:28-32; Ioan 1:11-14, 29; 3:3-21, 36; 5:24; 10:9, 28-29; 15:1-16; 17:17; Fapte 2:21; 4:12; 15:11; 16:30-31; 17:30-31; 20:32; Rom. 1:16-18; 2:4; 3:23-25; 4:3 etc.; 5:8-10; 6:1-23; 8:1-18, 29-39; 10:9-10, 13; 13:11-14; 1 Cor 1:18, 30; 6:19-20; 15:10; 2 Cor 5:17- 20; Gal. 2:20; 3:13; 5:22-25; 6:15; Efes. 1:7; 2:8-22; 4:11-16; Filip. 2:12-13; Col. 1:9-22; 3:1 etc.; 1 Tes. 5:23-24; 2 Tim. 1:12; Tit 2:11-14; Evr. 2:1-3; 5:8-9; 9:24-28; 11:1 - 12:8, 14; Iacov 2:14-26; 1 Petru 1:2-23; 1 Ioan 1:6 to 2:11; Apoc. 3:20; 21:1 to 22:5.

Păstrarea sfinţilor în har
Alegerea este scopul măreţ al lui Dumnezeu, în conformitate cu care El înnoieşte, îndreptăţeşte, sfinţeşte şi duce păcătoşii în glorie. Este în plină concordanţă cu voinţa liberă a omului şi cuprinde tot ceea ce este necesar pentru viaţă. Este prezentarea glorioasă a bunătăţii suverane a lui Dumnezeu şi este înţelepciune infinită, sfântă şi neschimbată. Exclude mândria şi promovează smerenia.
Toţi adevăraţii credincioşi rabdă până la sfârşit. Cei pe care Dumnezeu i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său. E posibil ca şi credincioşii să cadă în păcat datorită neglijenţei şi ispitelor, întristând Duhul Sfânt, şubrezind harul şi mângâierea lor, aducând ruşine cauzei lui Christos şi disciplină asupra lor însăşi, dar ei pot fi ridicaţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă spre mântuire.
Gen. 12:1-3; Ex. 19:5-8; 1 Sam. 8:4-7, 19-22; Isa. 5:1-7; Ier. 31:31 etc.; Mat. 16:18-19; 21:28-45; 24:22, 31; 25:34; Luca 1:68-79; 2:29-32; 19:41-44; 24:44-48; Ioan 1:12-14; 3:16; 5:24; 6:44-45, 65; 10:27-29; 15:16; 17:6, 12, 17-18; Fapte 20:32; Rom. 5:9-10; 8:28-39; 10:12-15; 11:5-7. 26-36; 1 Cor 1:1-2; 15:24-28; Efes. 1:4-23; 2:1-10; 3:1-11; Col. 1:12-14; 2 Tes. 2:13-14; 2 Tim. 1:12; 2:10, 19; Evr. 11:39 - 12:2; 1 Petru 1:2-5, 13; 2:4-10; 1 Ioan 1:7-9; 2:19; 3:2

VI. Biserica
O biserică nou-testamentală a Domnului Isus Christos este un grup local, autonom de credincioşi botezaţi care sunt asociaţi prin legământ în credinţa şi părtăşia Evangheliei, care practică cele două simboluri ale lui Christos (cina şi botezul), care sunt dedicaţi învăţăturii Sale, care folosesc darurile, drepturile şi privilegiile investite în ei de Cuvântul Său şi care caută să răspândească Evanghelia până la marginile pământului. Fiecare biserică locală acţionează în proces democratic sub conducerea lui Isus Christos. Intr-o astfel de adunare fiecare membru este responsabil şi gata să dea socoteală lui Christos ca Domn. Poziţii oficiale recomandate de Scriptură sunt păstorii şi diaconii. Atât bărbaţii cât şi femeile au daruri în slujirea bisericii, dar slujba de păstor este limitată la bărbaţi conform Scripturii.
Noul Testament vorbeşte deasemenea despre Biserică ca şi trup al lui Christos care-i include pe toţi răscumpăraţii din toate timpurile, credincioşii din toate triburile, limbile, popoarele şi naţiunile.
Mat. 16:15-19; 18:15-20; Fapte 2:41-42, 47; 5:11-14; 6:3-6; 13:1-3; 14:23, 27; 15:1-30; 16:5; 20:28; Rom. 1:7; 1 Cor 1:2; 3:16; 5:4-5; 7:17; 9:13-14; 12; Efes. 1:22-23; 2:19-22; 3:8-11, 21; 5:22-32; Filip. 1:1; Col. 1:18; 1 Tim. 3:1-15; 4:14; 1 Petru 5:1-4; Apoc. 2-3; 21:2-3

VII. Botezul şi Cina Domnului
Botezul creştin este cufundarea celui credincios în apă în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. El este un act al ascultării, simbolizând credinţa într-un Mântuitor crucificat, îngropat şi înviat, moartea credinciosului faţă de păcat, îngroparea firii vechi şi învierea la o viaţă nouă în Isus Christos. Botezul este o mărturie despre credinţa în învierea finală a celor morţi. Fiind o practică bisericească, botezul este o condiţie obligatorie pentru a intra în dreptul de membru al bisericii şi pentru participarea la Cina Domnului.
Cina Domnului este un act simbolic de ascultare prin care membrii bisericii, prin împărtăşirea cu pâinea şi rodul viţei, comemorează moartea Răscumpărătorului lor şi anticipează cea de a doua Lui venire.
Mat. 3:13-17; 26:26-30; 28:19-20; Marcu 1:9-11; 14:22-26; Luca 3:21-22; 22:19-20; Ioan 3:23; Fapte 2:41-42; 8:35-39; 16:30-33; Fapte 20:7; Rom. 6:3-5; 1 Cor 10:16, 21; 11:23-29; Col. 2:12

Ziua Domnului
Prima zi din săptămână este Ziua Domnului. Ea este o instituire creştină care trebuie respectată în mod regulat. Ea comemorează învierea lui Christos dintre cei morţi şi trebuie pusă deoparte pentru devoţiune spirituală şi închinare, atât în public, cât şi în particular. Ziua Domnului trebuie sărbătorită conştient sub călăuzirea lui Isus Christos.
Ex. 20:8-11; Mat. 12:1-12; 28:1 etc.; Marcu 2:27-28; 16:1-7; Luca 24:1-3, 33-36; Ioan 4:21-24; 20:1, 19-28; Fapte 20:7; 1 Cor 16:1-2; Col. 2:16; 3:16; Apoc. 1:10

IX. Împărăţia lui Dumnezeu
Împărăţia lui Dumnezeu include două aspecte: în general, suveranitatea Lui peste tot Universul, şi, în particular, suveranitatea Lui peste toţi cei care, de bună voie, Îl recunosc pe El ca şi Împărat al lor. În sens restrâns, Împărăţia este teritoriul spiritual al mântuirii, în care oamenii intră prin încredere şi devotament copilăresc faţă de Isus Christos. Creştinii trebuie să se roage şi să lucreze pentru ca să vină Împărăţia şi să se facă voia lui Dumnezeu pe tot pământul. În forma ei plenară, Împărăţia va fi instaurată la sfârşitul veacului, la revenirea lui Isus Christos.
Gen. 1:1; Isa. 9:6-7; Ier. 23:5-6; Mat. 3:2; 4:8-10, 23; 12:25-28; 13:1-52; 25:31-46; 26:29; Marcu 1:14-15; 9:1; Luca 4:43; 8:1; 9:2; 12:31-32; 17:20-21; 23:42; Ioan 3:3; 18:36; Fapte 1:6-7; 17:22-31; Rom. 5:17; 8:19; 1 Cor 15:24-28; Col. 1:13; Evr. 11:10, 16; 12:28; 1 Petru 2:4-10; 4:13; Apoc. 1:6, 9; 5:10; 11:15; 21-22

X. Vremurile din urmă
Dumnezeu la timpul hotărât de El, şi pe căile hotărâte de El, va aduce în curând sfârşitul lumii. Domnul Isus va veni pe nori, şi orice ochi Îl va vedea şi cei ce L-au străpuns. Morţii vor învia; şi Christos va judeca toţi oamenii după dreptate. Cei păcătoşi vor fi aruncaţi în Iad, locul de pedeapsă veşnică. Neprihăniţii înviaţi în trupuri de slavă vor fi răsplătiţi şi vor locui pe vecie în Cer cu Domnul.
Isa. 2:4; 11:9; Mat. 16:27; 18:8-9; 19:28; 24:27, 30, 36, 44; 25:31-46; 26:64; Marcu 8:38; 9:43-48; Luca 12:40, 48; 16:19-26; 17:22-37; 21:27-28; Ioan 14:1-3; Fapte 1:11; 17:31; Rom. 14:10; 1 Cor 4:5; 15:24-28, 35-58; 2 Cor 5:10; Filip. 3:20-21; Col. 1:5; 3:4; 1 Tes. 4:14-18; 5:1 etc.; 2 Tes. 1:7 etc.; 2; 1 Tim. 6:14; 2 Tim. 4:1, 8; Tit 2:13; Evr. 9:27-28; Iacov 5:8; 2 Petru 3:7 etc.; 1 Ioan 2:28; 3:2; Iuda 14; Apoc. 1:18; 3:11; 20:1 - 22:13

XI. Evanghelism şi Misiune
Este datoria şi privilegiul fiecărui urmaş al lui Christos şi a fiecărei biserici a lui Isus Christos de a merge să facă ucenici din toate neamurile. Renaşterea spirituală prin Duhul Sfânt înseamnă şi dobândirea dragostei pentru alţii. Efortul misionar colectiv este deci rezultatul manifestării naşterii din nou şi este poruncit în repetate rânduri în învăţăturile lui Christos. Domnul Isus Christos a poruncit predicarea Evangheliei la toate naţiunile. Este de datoria fiecărui copil al lui Dumnezeu să stăruiască continuu în câştigarea celor pierduţi pentru Christos, atât prin vorbe şi fapte, cât şi prin orice alte metode în armonie cu Evanghelia lui Christos.
Gen. 12:1-3; Ex. 19:5-6; Isa. 6:1-8; Mat. 9:37-38; 10:5-15; 13:18-30, 37-43; 16:19; 22:9-10; 24:14; 28:18-20; Luca 10:1-18; 24:46-53; Ioan 14:11-12; 15:7-8, 16; 17:15; 20:21; Fapte 1:8; 2; 8:26-40; 10:42-48; 13:2-3; Rom. 10:13-15; Efes. 3:1-11; 1 Tes. 1:8; 2 Tim. 4:5; Evr. 2:1-3; 11:39 to 12:2; 1 Petru 2:4-10; Apoc. 22:17

XII. Şcolarizarea
Creştinismul este credinţa iluminării şi inteligenţei. În Isus Christos sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi cunoaşterii. Ca atare învăţarea este partea moştenirii noastre creştine. Naşterea din nou deschide toate facultăţile minţii şi creează o foame după cunoaştere. Ca urmare, scopul şcolarizării în Împărăţia lui Christos este asociat cu activităţile misionare şi de caritate şi este finanţat prin suportul liber consimţit al bisericilor. Un sistem şcolar creştin adecvat este necesar în împlinirea programului de maturizare spirituală pentru poporul lui Christos.
În educaţia creştină ar trebui să existe un echilibru sănătos între libertatea academică şi responsabilitatea academică. În orice relaţie ordonată a vieţii umane libertatea este totdeauna limitată, niciodată absolută. Libertatea unui profesor care activează în şcolile, colegiile şi seminariile creştine este limitată de supunerea faţă de suveranitatea lui Isus Christos, de caracterul autoritar al Scripturii şi de scopul distinct pentru care există şcolile creştine.
Deut. 4:1, 5, 9, 14; 6:1-10; 31:12-13; Neem. 8:1-8; Iov 28:28; Ps. 19:7 etc.; 119:11; Prov. 3:13 etc.; 4:1-10; 8:1-7, 11; 15:14; Ecl. 7:19; Mat. 5:2; 7:24 etc.; 28:19-20; Luca 2:40; 1 Cor 1:18-31; Efes. 4:11-16; Filip. 4:8; Col. 2:3, 8-9; 1 Tim. 1:3-7; 2 Tim. 2:15; 3:14-17; Evr. 5:12 to 6:3; Iacov 1:5; 3:17

Dărnicia
Dumnezeu este sursa tuturor binecuvântărilor temporare şi spirituale; tot ce avem şi tot ce suntem îi datorăm Lui. In administrarea posesiunilor lor, creştinii au o îndatorire de ordin spiritual, o chemare sfântă prevăzută în Evanghelie şi o preocupare dictată de natura slujirii lor în lume. Ei sunt deci sub obligaţia de a-L servi pe Dumnezeu cu timpul lor, cu talentele lor şi cu tot ce au din punct de vedere material. Creştinii trebuie să recunoască faptul că toate acestea le sunt încredinţate pentru a fi folosite spre gloria lui Dumnezeu şi spre ajutorarea altora. În conformitate cu Scriptura, creştinii trebuie să dăruiască din ceea ce au, cu bucurie, în mod regulat, sistematic, proporţional cu venitul lor şi de bună voie pentru înaintarea cauzei Răscumpărătorului pe pământ.
Gen. 14:20; Lev. 27:30-32; Deut. 8:18; Mal. 3:8-12; Mat. 6:1-4, 19-21; 19:21; 23:23; 25:14-29; Luca 12:16-21,42; 16:1- 13; Fapte 2:44-47; 5:1-11; 17:24-25; 20:35; Rom. 6:6-22; 12:1-2; 1 Cor 4:1-2; 6:19-20; 12; 16:1-4; 2 Cor 8-9; 12:15; Filip. 4:10-19; 1 Petru 1:18-19

Cooperarea
În măsura în care realitatea o cere, poporul lui Christos trebuie să se organizeze în asociaţii şi convenţii pentru cooperare la cel mai înalt nivel în atingerea scopului măreţ al Împărăţiei lui Dumnezeu. Astfel de organizaţii nu au însă nici o autoritate unele asupra altora sau asupra bisericilor locale. Ele au un caracter voluntar şi cu scop consultativ şi sunt destinate să stimuleze, să combine şi să direcţioneze în cel mai efectiv mod energiile poporului creştin. Membrii bisericilor nou testamentale trebuie să coopereze unii cu alţii pentru înaintarea lucrărilor misionare, de educaţie şi de binefacere care duc la extinderea Împărăţiei lui Christos. În sens nou testamental, unitatea creştină este definită drept o armonizare spirituală şi o cooperare voluntară a diferitelor grupe din poporul creştin care urmăresc împlinirea unor scopuri comune. Cooperarea este de dorit şi justificată chiar şi între diferite denominaţii creştine, atunci când scopul urmărit este el însuşi justificat şi când această cooperare nu implică o încălcare a conştiinţei sau un compromis al loialităţii faţă de Christos şi faţă de Cuvântul Său aşa cum este el revelat în Noul Testament.
Ex. 17:12; 18:17 etc.; Jud. 7:21; Ezra 1:3-4; 2:68-69; 5:14-15; Neem. 4; 8:1-5; Mat. 10:5-15; 20:1-16; 22:1-10; 28:19-20; Marcu 2:3; Luca 10:1 etc. Fapte 1:13-14; 2:1 etc.; 4:31-37; 13:2-3; 15:1-35; 1 Cor 1:10-17; 3:5-15; 12; 2 Cor 8-9; Gal. 1:6-10; Efes. 4:1-16; Filip. 1:15-18

Creştinul şi Ordinea Socială
Toţi creştinii sunt obligaţi să caute să instaureze autoritatea supremă a voii lui Christos atât în viaţa personală, cât şi în viaţa socială. Mijloacele şi metodele folosite pentru îmbunătăţirea societăţii şi pentru instaurarea bunelor moravuri între oameni pot fi de un ajutor real şi permanent numai când sunt înrădăcinate în renaşterea individului prin harul acordat de Dumnezeu în Isus Christos. În Duhul lui Christos, creştinul trebuie să se opună rasismului, să confrunte orice formă de lăcomie, egoism, viciu şi imoralitate incluzând adulterul, homosexualitatea şi pornografia. El trebuie să lucreze ca să aibă ce să dea orfanilor, nevoiaşilor, năpăstuiţilor, bătrânilor, săracilor şi celor bolnavi. Noi ar trebuie să ne spunem cuvântul în favoarea copiilor nenăscuţi şi să acţionăm pentru sanctitaea vieţii umane de la concepţie până la naştere naturală. Fiecare creştin trebuie să caute să aducă economia, guvernul şi societatea ca un tot unitar sub balanţa principiilor dreptăţii, adevărului şi dragostei frăţeşti. Pentru promovarea acestor scopuri, creştinii trebuie să fie gata să colaboreze cu toţi oamenii de bine, suportând orice cauză bună, fiind întotdeauna gata să acţioneze în spiritul dragostei, dar fără a compromite loialitatea pentru Christos şi pentru adevărul Său.
Ex. 20:3-17; Lev. 6:2-5; Deut. 10:12; 27:17; Ps. 101:5; Mic. 6:8; Zah. 8:16; Mat. 5:13-16, 43-48; 22:36-40; 25:35; Marcu 1:29-34; 2:3 etc.; 10:21; Luca 4:18-21; 10:27-37; 20:25; Ioan 15:12; 17:15; Rom. 12-14; 1 Cor 5:9-10; 6:1-7; 7:20- 24; 10:23 to 11:1; Gal. 3:26-28; Efes. 6:5-9; Col. 3:12-17; 1 Tes. 3:12; Filimon; Iacov 1:27; 2:8

Pacea şi Războiul
Este de datoria creştinilor să caute pacea cu toţi oamenii pe principiile dreptăţii. În conformitate cu spiritul şi învăţătura lui Christos, ei trebuie să facă tot ce atârnă de ei ca sa să pună capăt războiului.
Adevăratul remediu pentru duhul războinic este Evanghelia Domnului nostru. Cea mai imperioasă nevoie a lumii este aceea de a accepta învăţătura Lui în toate problemele dintre oameni şi naţiuni, şi aceea de a aplica practic Legea Lui bazată pe iubire. Poporul creştin de pe tot pământul trebuie să se roage pentru instaurarea împărăţiei Regelui păcii.
Isa. 2:4; Mat. 5:9, 38-48; 6:33; 26:52; Luca 22:36, 38; Rom. 12:18-19; 13:1-7; 14:19; Evr. 12:14; Iacov 4:1-2

Libertatea religioasă
Dumnezeu singur este Stăpânul conştiinţei, iar El o vrea eliberată de robia oricăror învăţături şi porunci omeneşti care sunt împotriva Cuvântului Său şi nu-L reprezintă. Biserica şi Statul trebuie să fie separate. Statul datorează fiecărei biserici protecţie şi garantarea deplinei libertăţi de a persevera în împlinirea scopurilor ei spirituale. În garantarea libertăţii religioase, Statul nu trebuie să favorizeze diferenţiat nici un fel de grup eclesiastic sau denominaţional. Pentru că stăpânirile civile sunt rânduite de Dumnezeu, este de datoria creştinilor să le fie supuse în toate lucrurile care nu sunt contrare cu voinţa Lui revelată. Biserica n-are voie să recurgă la ajutor din partea Statului pentru împlinirea lucrării ei. Evanghelia lui Christos prevede că împlinirea scopurilor ei să fie făcută exclusiv prin resurse aflate în perimetrul strict al Bisericii. Statul nu are dreptul să penalizeze pe cineva pentru opiniile sale religioase, orice formă ar lua acestea. Statul nu are dreptul să impună taxe pentru suportul oricărei forme de religie. Idealul creştin este “O biserică liberă într-un stat liber”, iar aceasta implică dreptul tuturor oamenilor de a avea acces liber şi nestânjenit la Dumnezeu, precum şi dreptul de a formula şi de a propaga opinii în sfera religioasă fără nici un amestec din partea puterii civile.
Gen. 1:27; 2:7; Mat. 6:6-7, 24; 16:26; 22:21; Ioan 8:36; Fapte 4:19-20; Rom. 6:1-2; 13:1-7; Gal. 5:1, 13; Filip. 3:20; 1 Tim. 2:1-2; Iacov 4:12; 1 Petru 2:12-17; 3:11-17; 4:12-19

XVIII. Familia
Dumnezeu a orânduit familia ca şi instituţia de temelie a societăţii. Ea este compusă din persoane înrudite unele cu altele prin căsătorie, sânge sau adopţiune. Căsătoria este legământul stabilit între un bărbat şi o femeie care se leagă să rămână împreună pe toată durata vieţii. Căsătoria este un dar unic prin care Dumnezeu realizează câteva scopuri: ilustrează unirea dintre Christos şi Biserica Sa, pune la dispoziţia bărbatului căsătorit şi a femeii căsătorite un cadru pentru relaţiile de intimitate în care aceştia îşi împlinesc trăirile sexuale în conformitate cu standardele biblice şi perpetuează rasa umană.
Bărbatul şi nevasta au o valoare egală înaintea lui Dumnezeu, fiind creaţi amândoi după chipul şi asemănarea Lui. Relaţiile de căsătorie ilustrează felul în care se poartă Dumnezeu cu poporul Său. Bărbatul trebuie să-şi iubească nevasta după cum şi Christos şi-a iubit Biserica. Dumnezeu i-a dat bărbatului responsabilitatea să hrănească, să păzească şi să conducă familia lui. Nevasta trebuie să se supună de bună voie autorităţii bărbatului care o slujeşte din dragoste, după cum şi Biserica este supusă de bună voie lui Christos, Capul ei. Creată ca şi bărbatul după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nevasta este egală cu el înaintea lui Dumnezeu şi a primit din partea lui Dumnezeu resposabilitatea de a-şi respecta bărbatul, de a-l sluji ca un ajutor potrivit în administrarea casei şi în formarea noii generaţii.
Copiii, din momentul concepţiei, sunt o binecuvântare şi o moştenire de la Domnul. Părinţii trebuie să arate copiilor prin viaţa lor modelul lui Dumnezeu pentru viaţa de căsnicie. Părinţii trebuie să-i înveţe pe copiii lor valori morale şi spirituale şi să-i determine, prin exemplul personal consistent şi prin disciplina dragostei să facă decizii bazate pe adevărul biblic. Copiii trebuie să-şi cinstească părinţii şi să le fie supuşi.
Gen. 1:26-28; 2:18-25; 3:1-20; Ex. 20:12; Deut. 6:4-9; Ios. 24:15; 1 Sam. 1:26-28; Ps. 78:1-8; 127; 128; 139:13-16; Prov. 1:8; 5:15-20; 6:20-22; 12:4; 13:24; 14:1; 17:6; 18:22; 22:6,15; 23:13-14; 24:3; 29:15,17; 31:10-31; Ecl. 4:9-12; 9:9; Mal. 2:14-16; Mat. 5:31-32; 18:2-5; 19:3-9; Marcu 10:6-12; Rom. 1:18-32; 1 Cor 7:1-16; Efes. 5:21-33; 6:1-4; Col. 3:18-21; 1 Tim. 5:14; 2 Tim 1:3-5; Tit 2:3-5; Evr. 13:4; 1 Pet. 3:1-7.

Topic	Deschis de	Replici	Vizualizari
Profetul ILIE,Zodiacul si Piramida lui Enoh. "ci in zilele in care ingerul al 7-lea va suna cu trimbita lui se.	ioanion45	12	4.672
Atentionare DIVINA?	ady_maris	24	7.902
Biblia si OZN-urile De ce nu? :)	e-X-plorer	20	10.570
TOLERANTA "unde a disparut toleranta " ?	Ravl	33	11.942
Primi crestini si crestinismul de azi... .... este vre-o legatura?	Sikaryan	174	16.573

penticostali si baptisti Evaluare topic:

#1 nicku3se

Fisiere atasate

#2 misu183

#3 nicku3se

#4 cioanas

#5 AMM

#6 MariaB

#7 cioanas

#8 MariaB

#9 dan-marius

#10 cioanas

Reclama

Impartaseste acest subiect:

Subiecte similare

Sterge post