[ben_gal_1]

Mai bine să lăsăm amintirile să doarmă
Şi-a inmuiat condeiul....
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -


de la corespondentul nostru din Bengal

O vizită pe plaiurile copilăriei - Iaşi.
Mare îmi parea Copoul în copilăria mea, dar cînd am fost acolo ultima dată parcă se micşorase.
Şi mai e acum acolo şi Gradina Botanică prin care trebuie să-ţi lungeşti paşii ca să vezi vreo floare, dar Sera e o plăcere de mare raritate.
Ce mi-a placut mie cel mai mult a fost secţia de cactuşi.
Aici, în satul în care trăiesc eu acum, nici nu mă uit la ei de cînd am cazut peste unul şi am tot scos spini din umăr vreme de vreo lună, dar acolo parca vedeam un fel de sol venit înainta mea.
Mi-a placut şi în secţia plantelor tropicale, dar umiditatea necesară acestor plante mi-a dat probleme cu ochii şi respiram cu greu. Frumoase erau plantele şi le tot fotografiam, dar cînd am ieşit afară m-am intins pe iarba frumos mirositoare ca să-mi umplu plămînii cu invioratorul aer al Copoului celui vestit.
"Teiul" ... Era cum îl ştiam. N-am vazut vreo schimbare de cînd am plecat şi doar trecură peste patruzeci de ani buni.
Tare îmi place teiul asta. E pentru mine dovada vie că vîrsta nu ramoleşte numaidecît o cherestea bine îngrijită.
Bustul lui Eminescu...
Eu îl citesc cu drag şi am şi scris cîteva poezele în stilul lui, dar să-l vad, nu-mi place căci naţionalismul lui se confunda cu xenofobism.
Părerea mea.
Circumstanta mult atenuantă provine din faptul că a scris inainte de război şi cred cu mare tărie ca ar fi fost impotriva uciderii minorităţilor.
Săracul geniu. Un astfel de om simte durerea sărmanilor prin toţi porii şi mult nu poate trăi.
N-a fost unul înainte de el şi nici după el, căci el e acela care a dovedit cît de bogata şi plină de resurse este limba romana.
Poate Alecsandri , dar Arghezii a scris cel mai, cel mai:

" Păşiţi încet cu grijă tăcută, fraţii mei,

Să nu-i strivim făptura, nici florile de tei.

Cel mai chemat din toţi şi cel mai teafăr.

Şi-a inmuiat condeiul, de-a dreptul în Luceafăr.”

( Tudor Arghezi )


Cel mai teafăr la minte, căci fragil fizic era.
Sunt multe zvonuri legate de boala care l-a ucis, dar pentru mine este clar ca ceeace i-a adus sfîrşitul a fost dragostea de oameni şi sensibilitatea sa.

Caut banca "mea". Uite-o, este.
Acolo mă aducea mama cu un coş plin de bunătăţuri căci "poate că aici ai să mănînci ceva. Uite ce frumos e şi ce aer curat".
Şi uite o altă bancă. Aveam cu puţin peste 14 ani şi ajunsesem acolo cu bicicleta tocmai de prin regiunea Palatului unde şi locuiam. Mare mîndrie făceam pe chestia că pot urca Dealul Copului fără să mă opresc. Ajungeam acolo cu puls de 160 bătăi pe minut, dar nu aveam nici pe dracu' şi acum repetasem schema, numai că am avut mai apoi nevoie de vreo juma de oră ca să mă liniştesc.
Deh, vîrsta şi lipsa de antrenament, dar un lucru îmi era clar: pe Dealul Copoului nimic rău nu mi se poate întîmpla.
Pe asta a doua bancă citisem eu pe Tarzan. Avusesem cartea asta în biblioteca mea cu vreo doua săptămîni mai înainte, dar dorisem s-o citesc tocmai în Copou.
Şi stăteam io acolo pe banca aceea şi nu vedeam şi nici nu auzeam nimic în jurul meu, cînd deodata auzi un glas:
"Ce citeşti băiete?"
Era o "bătrînică" de vreo 24, 25 de ani, cea mai frumoasă fiinţă de gen "opus" pe care o văzusem vreodată şi mai şi mirosea a parfum de liliac.
Tăcui eu gituit de emotie. Uitată cartea, uitat Tarzanul acela şi căutai să mă calmez.
"Văd io bine că nu esti vorbareţ cu gura, dar ochii tăi parca ar vrea să mă mănînce"
Tăcere. Ce aş fi putut spune acum că ochii m-au tradat.
Privi în pămînt fără să văd nimic căci apropierea acestui trup de femeie îmi luase graiul.
"Da. Stau pe banca aiasta de vreo zece minute şi mata cu cetitul. N-a vede, n-aude. Tocmai mă întrebam dacă respiri. Poate că eşti o statuie. Îl astept pe prietenul meu, dar cred că e cu alta".
"Nu cred că ar putea fi cu alta. Nu. Poate a murit", spun eu prosteşte recăpătîndu-mi în sfîrşit suflarea.
Se uită fata la mine şi-mi spune:
"Aşa un compliment nu am mai auzit şi nici cetit. Maaare Don Juan ai să mai fii".
"Eu?", întrebai cu mare mirare. "Păi eu nici n-am habar ce..." şi mă opresc ruşinat foarte.
"Nu te cred", spuse "bătrînica" şi iar tăcere.
Simţi că nu ştiu cum distanţa dintre noi scade şi mă trezi lipit de corpul ei care parcă era rupt dintr-o gradina de flori măiastre.

O lună am fost al ei, doar una şi într-o buna zi mi-a spus că se mărită cu un măcelar din strada ei, dar că pe mine nu mă va uita.

Am văzut-o în ultima mea călătorie în Iaşi. Prietenul meu de acolo ştia de romanul meu şi mai avea şi noul ei nume de familie.
Am sunat-o şi a ştiut după voce că-s eu.
"Da, la aceeaşi bancă, dar vino să mă iei dacă ai maşină", spuse.
Aveam. Mă aştepta pe o bancă din faţa casei în care locuia, un bloc mizer şi trist.
Dădu să mă imbrăţiseze, dar ce văzu pe faţa mea pot doar bănui, căci renunţă.
Am pornit maşina şi ajungînd la Copou am căutat banca "noastră".
"Soţul meu a murit acum douazeci de ani în accident de maşină. El fusese vinovatul căci era băut criţă. Da. Nu ne-a mers împreuna şi el căpătase obiceiul să bea. Aveam copii mici şi nu am divorţat, dar dormeam separat. Am tot aşteptat să crească copiii pentru a ne despărţi, dar tocmai cînd credeam că mi-am găsit perechea, sotul a murit în acel accident stupid şi nu am avut putere să-mi refac viaţa. Copiii au plecat fiecare în drumul lui şi sunt singură".
"Uneori e mai bine să lăsăm amintirile să doarmă acolo unde sunt ele şi să nu ne jucăm cu focul", gîndi.
Parfumul acela de flori de liliac mai era, dar atît o mai lega de ceeace fusese în ochii mei cu 40 de ani în urmă.
"Să plecăm acum", îmi spuse. "Am diabet şi nu mi-am luat seringa. Mă poţi conduce înapoi cu maşina, căci nu mă simt în putere?".

Deh...
N-am mai plecat la Iaşi de atunci.

[Lachesis.]

trist...doar cei care traiesc asta pot intelege cu adevarat
oricat de frumos si oricat de atasat ai fi de un oras...nu mai conteaza nimic

[--------------]

misto misto
mi-a placut

[abcde_f]

daca dorm amintirile ...nu ne mai aducem aminte de noi...

[Lachesis.]

nimfa, la Feb 27 2009, 06:33 PM, a spus:

daca dorm amintirile ...nu ne mai aducem aminte de noi...

astfel de amintiri nu dorm niciodata!

[ben_gal_1]

Cucoşul vestise o nouă zi.

Cinci dimineaţa. Satul începe să se trezească…
Cucoşul vestise o nouă zi.
Încă una. Slavă şi laudă Cerului…
Bătrînul e treaz de mult timp. Deh, amintirile...
E singur bătrînul. Singur în timpul zilei, singur în patul ăl mare de stejar, noaptea.
Bătrîna lui plecase în lumea celor drepţi cu vreo juma’ de an înainte.
Se întinde bătrînul cît e de lung şi-şi aude bătrînele ciolane trosnind.
Şaptezeci de ani pe muchie are. Spatele-i cam gîrbov, dar mersu-i sprinten şi plin de vitalitate. Iese bătrînul în prispă şi-şi toarnă pe cap o găleată cu apă rece de la fîntînă.
Mai apoi se aşează pe fotelul lui şi tace. Cu cine ar putea vorbi?
Trec megieşii şi-i dau bineţe.
Bătrînul e bine cunoscut în satul lui de cînd isprava cu clopotul bisericii celei noi. "Noi" vorba vine, căci povestea se întîmplase cu vreo patruzeci de ani în urmă.
Sub îndrumarea preotului Ilie, sătenii duraseră o frumuseţe de biserică cu un turn mai înalt ca acela din oraşul din apropiere. Cînd să urce clopotul acolo sus, chemase preotul în ajutor meseriaşi din acel oraş. Venise şi un inginer cu un fel de ochean de măsurători.
"Nu merge, părinte", spuse.
"Ce nu merge, fiule?", întrebase preotul.
"După calculele mele, părinte, clopotul acesta, care cîntăreşte, cred, pe puţin trei mii de kilograme, nu va putea fi susţinut de turnul bisericii. De altfel nici de a-l urca sus nu văz cum. Scripetele va trage jos turnul, clopotul se va prăbuşi şi se va sparge în bucăţi."
Astea spuse, inginerul plecă în drumul lui, lăsîndu-l pe preot singur şi amărît foarte.
"Sfinţia Ta", spuse ajutorul preotului.
"La capătul satului trăieşte Mihăiţă cu nevasta lui. Am văzut cum singur şi-a durat o casă mare şi frumoasă fără nici un ajutor. Cum o fi cărat el singur buştenii ăia de stejar n-am ştiinţă, dar cred că e bine să vorbim cu el."
Veni Mihăiţă, se uită de jos în sus, de sus în jos, se gîndi vreo patru zile şi spuse:
"Cred că va fi bine, dar vreu ca ajutor pe fierarul satului şi pe dulgherul de la ţintirim."
"Şi cîtă simbrie vrai?", întrebă părintele cu glas temător.
"Pentru mine nimic, sfinte, dar cu ceilalţi doi să vogheşti dumneata singur şi să cădeţi la învoială. Cred că avem nevoie de cel puţin opt săptămîni."
"Bine Mihăiţă, aşa va fi şi dacă vei reuşi, m-oi ruga cît mai am de trăit pentru tine, căci mare nevoie avem de biserica aiasta."
"Mai este ceva, Sfinţia Ta. În fiecare zi să ai grijă de mîncare şi vinişor bun pentru noi."
"No, la mintea cucoşului că aşa voi face", spuse Popa bucuros nevoie mare.
"Părinte", mai spuse Mihăiţă. "Aşa ceva neam de neamul meu n-a făcut. Roagă-te mult Domnului să reuşim. Dacă în zece săptămîni nu gătăm treaba, apoi să ştii că trebuie să cauţi altul, dar pînă atunci nimeni să nu se apropie de biserică."
Se puseră cei trei la lucru ....
Va urma

Aceasta postare a fost editata de Dani Quinn: 02 March 2009 - 07:24 PM

[ben_gal_1]

Cucoşul vestise o nouă zi.

Urmare 1
.

Se puseră cei trei la lucru şi mai întîi adăugară patru grinzi groase de stejar în cele patru colţuri ale bisericii şi alte patru din podeaua bisericii şi pînă în podeaua clopotniţei. Mai apoi începură ei să meşterească la nişte palănci mari cum văzuse Mihăiţă la oraş. În răstimp gospodinele satului împletiră o funie lungă foarte şi groasă cît braţul fierarului.
Cei trei voinici fără voie mai făcură şi o schelă cu trei trepte, a patra fiind duşumeaua clopotniţei.
După patru săptămîni Mihăiţă îl învită pe preot şi-i spuse:
"Amu părinte, om încerca. Domnul fie cu noi. Rog adună pe săteni ca să tragem cu toţii de funia aiasta."
Începu clopotul să urce spre prima treaptă, dar la vreo doi metrii înălţime funia se rupe şi clopotul căzu cu un geamăt surd.
Urcă Mihăiţă în clopotniţă, desprinse funia de pe ultima palancă şi-i spuse preotului:
"Cred că vom trebui să întărim funia asta şi cu niscaiva odgoane de fier."
După o săptămînă, a doua încercare. Iar veniră toţi sătenii şi începură să tragă de funie.
De data aiasta clopotul urcă lin spre ultima treaptă, cu popasuri de odihnă pentru săteni la fiece treaptă. Un metru, doar unul mai lipseşte, dar sătenii obosiţi se opresc. Clopotul se leagănă în funie şi un dangăt vestitor de rele se aude.
"Cade, cade, să fugim", se aude un strigăt.
Mihăiţă, care urmărise treaba de ceva mai departe, se repede cu un salt de sălbătăciune ce aleargă să scape de fiară sălbatică şi încolăceşte funia în jurul unui pilon gros şi bine înfipt în pămînt şi în jurul altuia şi al altuia…
Pasămite Mihăiţă pregătise şi un plan de retragere. Nu că ar fi auzit el expresia asta de undeva, dar o făcuse şi asta e. Clopotul în căderea lui sfărămase ultima treaptă, dar acum se oprise şi dangătul lui era limpede şi plăcut urechii.
Se întorc sătenii şi privirile lor sunt sfielnice şi vinovate, dar pline de respect pentru Mihăiţă. Dar Mihăiţă nu vede asta. El zace cu faţa pe jumătate îngropată în glia calda şi primitoare şi răsuflă din greu.
Gătesc sătenii treaba şi-l iau pe Mihăiţă, care între timp leşinase, la spitalul din oraşul apropiat.
"I s-a rupt o vînă în gît", spune doctorul. "Leac nu e decît mila Domnului."
Şi Domnul s-a bucurat atît de isprava făcută că în alte două săptămîni Mihăiţă era pe picioare. Se cam clatină Mihăiţă în mai toate direcţiile, dar doctorul spunea că se va face bine. Şi aşa chiar a şi fost, dar Mihăiţă va avea capul puţin înclinat spre dreapta toată vieţişoara lui, lucru care nu l-a împiedicat să mai facă şi alte ispravi minunate.
=
Va urma..

Citeaza

6. Nu folositi texte cu fonturi colorate excesiv sau cu dimensiuni mari. Dimensiunile excesive vor fi reduse fara aviz si fara explicatii. Culoarea standard a acestui forum este aceasta. Va recomandam sa o folositi, altfel vom fi nevoiti sa va editam mesajele.

Te rog să scrii folosind culoarea standard a forumului. Mulţumesc!

Aceasta postare a fost editata de Dani Quinn: 02 March 2009 - 07:30 PM
Motiv editare: Editat culoare

[Amarena]

iar??

[ben_gal_1]

Amarena, la Mar 2 2009, 09:12 AM, a spus:

iar??

Daca ai inteles deja poti trece la alt thread.

[Amarena]

ziceam.. iar "va urma"? Ne dati cu taraita.. la asta ma refeream.