Aproape 600 de companii private şi de stat au notificat autorităţile că vor renunţa la o parte dintre angajaţi, cifra totală a viitorilor şomeri fiind estimată la 54.000, în primele trei luni ale anului.
Cele mai multe persoane disponibilizate, ca urmare a crizei financiare prin care trece România, sunt aşteptate să fie în Bucureşti, peste 7.000, dintre care doar puţin peste 2.000 locuiesc efectiv aici, restul fiind de la filialele din ţară ale companiilor cu sediul în Capitală. Alte aproape 4.000 de persoane ar putea fi disponibilizate în judeţul Cluj, până la sfârşitul lunii martie, potrivit datelor statistice ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. În continuare, în topul judeţelor unde s-au anunţat concedieri masive de personal se numără Galaţi, cu aproape 3.700 de posibili şomeri în perioada menţionată, Timiş, aproape 3.000, Braşov, Argeş, Hunedoara şi Prahova, fiecare cu peste 2.000 de astfel de cazuri anunţate.
Sursa: www.cotidianul.ro
cotidianul.jpg (20.45K)
Number of downloads: 10
Contact
Facebook
Twitter
RSS

















