[no-mind no-thought]

De cate ori aud/citesc pe cate unul care se plange ca valorile familiei nu mai sunt respectate in ziua de azi, mi se pare ca rosteste aceasta expresie ca pe un automatism...expresie de lemn.

Haideti sa analizam valorile casatoriei si familiei.

Casatoria: majoritatea polulatiei o mare dovada de iubire ("m-a iubit atat de mult incat s-a casatorit cu mine") si o evolutie normala (si inevitabila, as adauga eu) a unei relatii. De ce exista "pecetluirea unei relatii"?

Parerea mea este ca majoritatea oamenilor, adica turma, este nevrozata rau cu imaginea idilica a familei formata din mama tata si copilul/copiii, care dupa parerea mea este o iluzie, adica imaginea asta in care cred oamenii mari mi se pare mai degraba la fel de fantezista ca povestile pentru copii Alba ca Zapada sau Alice in Tara Minunilor.

Un exemplu dintr-un topic pe un alt forum despre cum o femeie (care este si mama sau, ma rog, "mamica") proiecteaza imaginea idilica a familiei din mintea ei asupra unor... rate:

>>tin minte ca in primul an cind am venit in Irlanda am vazut la stiri cum politia a oprit circulatia dintr-o zona foarte busy din centru ca sa escorteze o familie de ratuste (mama si puii) sa treaca strada,de la un canal la altul...) doamne feri,mi-am zis in mintea mea,politia asta n-are alta treaba,n-au hoti de prins<<

Referitor la "familia" de ratuste formata din "mama" si pui, am comentat pe forumul respectiv:
>> "Mama" divortata probabil, fiindca nenorocitul de ratzoi a fugit cu amanta, nu?<<

Raspunsul a fost:
>>oh nu,se poate asa ceva? ratzoiu' a fost calcat de o masina...<<

Asadar, iata cum vede femeia eventual si "mamica" lucrurile referitoare la barbatul aflat in posesia ei prin contractul de casatorie: intre ipoteza ca tu sa ma inseli si cea de a te calca masina, o prefer pe a doua!

Iata deci, care este "iubirea" care sta la baza legamintelor facute in fata popii si a ofiterului de stare civila!

Fiind o iluzie ideea de familie, femeile si barbatii care cred in ea, vor pune in carca celor cuprinsi in "contract" obligatii, "datorii": un partener care vrea sa paraseasca contractul, care "tradeaza" familia adica, este supus oprobiului public si judecatilor din partea turmei; copiii au datoria de a-si iubi parintii, fratii au datoria de a se iubi intre ei, vizite de protocol, obligatia de a tine legatura cu "familia" dupa ce copilul devine adult. Datorii peste datorii.

Ce cred eu: casatoria a fost inventata (da, inventata, ea nefiind naturala) ca o masura de a-i constrange pe oameni sa se ocupe de copiii pe care ii fac, intr-o vreme cand oamenii nu prea puteau alege sa nu aiba copii.Cum cineva trebuia sa isi asume responsabilitatea pentru acestia, acesti cineva sunt cei care i-au facut. Contractul de casatorie si ideea de a familie au fost in acest fel un instrument de constrangere spre responsabilizare fata de copii, care a ajutat la mentinerea unei ordini sociale, de aceea se si numeste "celula de baza a societatii".

Voi ce credeti? Simtiti nevoia sa va pecetluiti relatia?

Aceasta postare a fost editata de temporar: 24 January 2009 - 12:38 PM

[lupini]

Nu oricine se poate căsători, pentru că, pentru că iubirea nu e la îndemâna oricui. Că vedem noi zilnic "perechi de îndrăgostiţi", asta e o mască. Am stat de multe ori şi am analizat de ce se spune că "iubirea se termină odată cu căsnicia" ?
Ce este iubirea, ce este căsnicia ? Iubirea e o dăruire de sine, puterea de a ne sacrifica pentru cel pe care îl iubim. Căsnicia e ..un act prin care doi oameni se angajează să trăiasca împreună, adică, un contract. Însă, de ce mai multe ori, contractul ori se rupe, ori, calitatea relaţiilor dintre cei doi mambri, se strică. Dacă se întâmplă aşa, e un semn că acea "iubire" care fusese afişată la început, de fapt, nu era iubire ! Calităţile pe care trebuie să le întrunească o căsătorie sunt : bunul simţ, dragostea, armonia gândurilor, frumuseţea, igiena şi economia casnică. Dacă toate astea sunt prezente, şansele de a fi fericiţi, cresc exponenţial. Altfel, căsnicia devine un chin, la care ne-am înhămat doar de dragul lumii.

Eu am o concepţie despre bărbatul care se căsătoreşte : el trebuie să aibă o stare materială bună. Asta e realitatea, nu am ce să-i fac. Iubirea trece prin stomac, mai ales în famie, după ce apar copiii ! Dacă bărbatul nu are o stare materială bună înainte de a se căsători, atunci, va fi nevoie să caute o stare bună, în timp ce e căsătorit. Însă, asta va face să îşi neglijeze familia, şi, va fi urât de soţie. Iar dacă nu va căuta o stare materială bună, din nou va fi urât de soţie pentru că nu o duc bine. Din ambele cazuri reiese că unul din soţi trebuie să aibă o stare bună în momentul în care se căsătoresc.
E o vorbă care spune : Înainte de a te însura, priveşte-ţi bine chipul, apoi cercetează-ţi buzunarele.



Aceştia sunt cei doi piloni ai căsniciei : iubirea adevărată, şi starea materială. Una fără altă, aduce suferinţă soţilor. Nimeni nu e obligat să se căsătorească. Pentru ce să ne chinuim vieţile, nu doar ale noastre, dar şi ale partenerilor ? Acest privilegiu e doar al celor care întrunesc cele două condiţii scrise de mine mai sus.

Aceasta postare a fost editata de lupini: 24 January 2009 - 01:10 PM

[no-mind no-thought]

lupini, nu m-am referit la cum sa facem casnicia sa mearga mai bine, care sunt conditiile unei casatorii reusite (ce-nseamna "reusit"?)etc cand am deschis postarea. Eu pun sub semnul intrebarii insasi ideea de casatorie. Care in realiaate este un instrument de constrangere adesea implicand si false datorii (cand singura datorie reala si rationala a contractului de casatorie este aceea fata de copilul rezultat), iar oamenii in nevroza lor masochista, au ajuns chiar sa le placa, sa o priveasca ca pe o dovada suprema de nu stiu ce.

Si nu, iubirea nu e sinonima cu sacrificiul de sine. Sacrificiile...se fac in mod rational, analizand obiectiv situatia, circumstantele, posibilitatile si numai in mod voluntar... Daca pui semnul egal, adica daca spui ca iubirea inseamna sacrificiu de sine...ai incurcat-o!

Aceasta postare a fost editata de temporar: 24 January 2009 - 01:24 PM

[lupini]

temporar, la Jan 24 2009, 01:23 PM, a spus:

Si nu, iubirea nu e sinonima cu sacrificiul de sine. Sacrificiile...se fac in mod rational, analizand obiectiv situatia, circumstantele, posibilitatile si numai in mod voluntar...

Ştiu, pentru cei mai mulţi, iubirea nu e sacrificiu. Chiar de asta multe căsnicii eşuează, pentru că mulţi nu sunt dispuşi să se sacrifice pentru familie.

temporar, la Jan 24 2009, 01:23 PM, a spus:

Eu pun sub semnul intrebarii insasi ideea de casatorie. Care in realiaate este un instrument de constrangere

Temporar, căsnicia ar fi o metodă de constrângere doar dacă ar exista o lege care să oblige pe om să se căsătorească, dar, câtă vreme e alegerea celor doi parteneri, nu e vorba de aşa ceva. Căsnicia e o alegere.

[ahab]

lupini, la Jan 24 2009, 01:08 PM, a spus:

...
Ce este iubirea, ce este căsnicia ? Iubirea e o dăruire de sine, puterea de a ne sacrifica pentru cel pe care îl iubim. Căsnicia e ..un act prin care doi oameni se angajează să trăiasca împreună, adică, un contract. Însă, de ce mai multe ori, contractul ori se rupe, ori, calitatea relaţiilor dintre cei doi mambri, se strică. Dacă se întâmplă aşa, e un semn că acea "iubire" care fusese afişată la început, de fapt, nu era iubire ! Calităţile pe care trebuie să le întrunească o căsătorie sunt : bunul simţ, dragostea, armonia gândurilor, frumuseţea, igiena şi economia casnică. Dacă toate astea sunt prezente, şansele de a fi fericiţi, cresc exponenţial. Altfel, căsnicia devine un chin, la care ne-am înhămat doar de dragul lumii.

Eu am o concepţie despre bărbatul care se căsătoreşte : el trebuie să aibă o stare materială bună. Asta e realitatea, nu am ce să-i fac. Iubirea trece prin stomac, mai ales în famie, după ce apar copiii ! Dacă bărbatul nu are o stare materială bună înainte de a se căsători, atunci, va fi nevoie să caute o stare bună, în timp ce e căsătorit. Însă, asta va face să îşi neglijeze familia, şi, va fi urât de soţie. Iar dacă nu va căuta o stare materială bună, din nou va fi urât de soţie pentru că nu o duc bine. Din ambele cazuri reiese că unul din soţi trebuie să aibă o stare bună în momentul în care se căsătoresc.
E o vorbă care spune : Înainte de a te însura, priveşte-ţi bine chipul, apoi cercetează-ţi buzunarele.



Aceştia sunt cei doi piloni ai căsniciei : iubirea adevărată, şi starea materială. Una fără altă, aduce suferinţă soţilor. Nimeni nu e obligat să se căsătorească. Pentru ce să ne chinuim vieţile, nu doar ale noastre, dar şi ale partenerilor ? Acest privilegiu e doar al celor care întrunesc cele două condiţii scrise de mine mai sus.

Faptul ca impui o astfel de rationalizare a casatoriei nu spune decit ca probabil te-ai ars cu vreo relatie care s-a numit "caznicie".
Iar importanta care o acorzi starii materiale spune ceva despre cauzele esecului.

Casatoria este o notiune prea larga in care incap mai multe lucruri sub acelasi nume. La fel ca si notiunile de "bun simt, armonie, dragoste, igiena,etc" Cuvinte mult prea usor spuse, mult prea generale, cu care putem fi toti de acord in prima instanta si dupa care ne putem bate o vesnicie asupra a ce inseamna de fapt.
O relatie fericita care poate fi descrisa de cuvintul casatorie este acea relatie in care partenerii consimt la renuntarea la unele "avantaje" ale singuratatii, pentru a beneficia de ce iti aduce traiul in comun care depaseste egoismul individual si in care apare o a treia persoana numita relatia, ce este mai presus decit fiecare luat in parte.
Relatia este aceea care are grija de binele fiecaruia in parte, de copii, de siguranta materiala, etc.
Nu se mai pune problema cine aduce si cine cheltuie banii. Se spune daca relatia are bani sau nu. Daca fiecaruia ii este bine sau nu sub umbrela relatiei. Si asa mai departe.
Iar dragoste nu inseamna doar suficienta reciproca in satisfacerea sexual-emotionala, adica un fel de egalitate contractuala intre gesturile, cadourile, atingerile si fluidele corporale schimbate..
Bineinteles poti gindi in 100 de alte moduri si sa ii spui tot casatorie dar nu vom vorbi de acelasi lucru.
Casatorie este si conventia intre o femeie si un homosexual de a face acte la primarie si biserica, necesare in cariera de ex. si cu obligatia de a procrea un copil pe care homosexualul sa il considere al lui si pentru care sa plateasca ceva in schimb.
E un caz in mass media acum..
Si aia e casatorie, nu?

[lupini]

ahab, la Jan 24 2009, 02:34 PM, a spus:

Faptul ca impui o astfel de rationalizare a casatoriei nu spune decit ca probabil te-ai ars cu vreo relatie care s-a numit "caznicie".
Iar importanta care o acorzi starii materiale spune ceva despre cauzele esecului.

Nu, nu am fost căsătorit niciodată. Concluziile expuse de mine, în ceea ce priveşte starea materială, le am de multă vreme, şi vin din observarea oamenilor din jurul meu.

[Cleric Preston]

lupini, la Jan 24 2009, 02:35 PM, a spus:

Nu, nu am fost căsătorit niciodată

nici nu vei fi

[lupini]

Cleric Preston, la Jan 24 2009, 03:23 PM, a spus:

nici nu vei fi

De unde ştii ?

[no-mind no-thought]

ahab, la Jan 24 2009, 12:34 PM, a spus:

[...]pentru a beneficia de ce iti aduce traiul in comun care depaseste egoismul individual si in care apare o a treia persoana numita relatia, ce este mai presus decit fiecare luat in parte.
Relatia este aceea care are grija de binele fiecaruia in parte, de copii, de siguranta materiala, etc.
Nu se mai pune problema cine aduce si cine cheltuie banii.

Relatia nu este o persoana. Sau cum mai personifica unii in special prin slagarele romanesti: "noi si dragostea noastra".

Nu iti inteleg nici partea cu "egoismul individual" si nici pe cea cu "relatia e mai presus decat fiecare luat in parte".

Si ba da, se pune problema cine aduce si cine chaltuieste banii, uite eu de exemplu imi dau seama acum nu am pus niciodata banii la comun cu vreun prieten, si nu am facut-o intentionat, ci in mod firesc, negandindu-ma la asta.

Pentru mine personal "sacrificiile pentru familie", banii la comun, casa proprietate comuna etc suntun mod de viata inacceptabil.

[lupini]

temporar, la Jan 24 2009, 03:28 PM, a spus:

Pentru mine personal "sacrificiile pentru familie", banii la comun, casa proprietate comuna etc suntun mod de viata inacceptabil.

Tu eşti tu, altul e altul. Nu putem fi toţi la fel. Tu nu eşti dispus să te sacrifici pentru familie, nici să pui bani în comun, nici să împarţi proprietatea cu altcineva. Alţii sunt dispuşi. Ce să zic eu : fiecare om are propria personalitate.