[Adrian_Daniel_Tm]

Alunecand pe-o panta incet si lin
Ca un fulg de nea usor si fin
Si amintirea vie a iernilor trecute
Masura timpului ce fuge iute
Se scurg stropi de freicire
Se impletesc dorinte mute
**************************
Vise multe se aduna
Si in drepturi vor sa-si intre
Bat la poarta, dau navala
Te cutremura si-ti cer
Sa mai fi macar o clipa
Pruncul fericit de ieri
***************************
Tu cu simturile ascutite
Fi la panda si le prinde
Si de trec pe langa tine
Si nu bagi nici chiar de seama
Frumusetea ce te cheama
Tineretea ce te-ndeamna
Sa schimbi haina invechita
Sa uiti gustul ratiuni
O de sansa ti se arata
Gustul inocentei de te-nbata
Pentru o clipa-nvapaiata
Vezi palate de clestar
Si craiese cu cosite aurite
Vezi batlanii stand in lunca
Tu uitand chiar si de tine
In vartejul lor te arunca

[joannahart]

M-au cuprins dorinte mute si am experimentat stropi de fericire citindu-ti poezia.
Nu am inteles insa ce cauta panda in poezia ta si de ce "pe ulita copilariei" DAR.............poti sa incerci sa compui ceva in...............5 minute?
Ca asta in 30 e indecisa intre rima alba si rima lipsa...................
In vartejul cui? Al batlanilor sau al craieselor?

Aceasta postare a fost editata de joannahart: 08 February 2009 - 10:22 AM

[gargbird]

Adrian_Daniel_Tm, la Jan 7 2009, 08:44 PM, a spus:

Alunecand pe-o panta incet si lin
Ca un fulg de nea usor si fin
Si amintirea vie a iernilor trecute
Masura timpului ce fuge iute
Se scurg stropi de freicire
Se impletesc dorinte mute
**************************
Vise multe se aduna
Si in drepturi vor sa-si intre
Bat la poarta, dau navala
Te cutremura si-ti cer
Sa mai fi macar o clipa
Pruncul fericit de ieri
***************************
Tu cu simturile ascutite
Fi la panda si le prinde
Si de trec pe langa tine
Si nu bagi nici chiar de seama
Frumusetea ce te cheama
Tineretea ce te-ndeamna
Sa schimbi haina invechita
Sa uiti gustul ratiuni
O de sansa ti se arata
Gustul inocentei de te-nbata
Pentru o clipa-nvapaiata
Vezi palate de clestar
Si craiese cu cosite aurite
Vezi batlanii stand in lunca
Tu uitand chiar si de tine
In vartejul lor te arunca

Mihai... tu esti?

Joannahart, nu ai inteles. Omul zicea de vartejul viselor, nu al craieselor si nici al batlanilor. Uite, voi pune versurile cum trebuie, ca sa-ti dai seama:

Vise multe se aduna
Vezi batlanii stand in lunca
Fi la panda si le prinde
Pentru o clipa-nvapaiata

Pruncul fericit de ieri
Ca un fulg de nea usor si fin
In vartejul lor te arunca
Sa schimbi haina invechita

Ai inteles? De fapt poezia este o fina sarada. Batlanii simbolizeaza gratia si fericirea, cu ciocul lor cu care scormonesc dupa mormoloci. Ai vazut vreodata un batlan inghitind un mormoloc? Sa stii ca expresia fetei lui este expresia fericirii! Neobisnuit de originala apostrofarea : "fi la panda si le prinde". Este un repros adus tuturor copiilor care nu au vazut batlani in lunca. Sau macar lunca. Pierderea batlanilor copilariei il face pe "pruncul fericit de ieri" sa te arunce in vartejul lor, al viselor, pentru a-i prinde un batlan, sau macar un mormoloc.
Pentru o poezie in 30 de minute, e chiar reusita.

[joannahart]

Aha, inteleg acum............asadar era o alegorie intre realitate si vis............. Ma rog, totusi nu vad legatura dintre craiese si batlani. O fi si asta o metafora.................Oricum, cat de curand o ma duc sa vad un batlan inghitind un mormoloc..........banuiesc ca e culmea romantismului...........Ce sa fac, .........unde am crescut eu nu erau batlani.
Totusi..........eu cred ca Mihai ar trebui sa refaca poezia............tot nu am o imagine clara

Aceasta postare a fost editata de joannahart: 08 February 2009 - 01:37 PM

[gargbird]

joannahart, la Feb 8 2009, 01:36 PM, a spus:

Aha, inteleg acum............asadar era o alegorie intre realitate si vis............. Ma rog, totusi nu vad legatura dintre craiese si batlani. O fi si asta o metafora.................Oricum, cat de curand o ma duc sa vad un batlan inghitind un mormoloc..........banuiesc ca e culmea romantismului...........Ce sa fac, .........unde am crescut eu nu erau batlani.
Totusi..........eu cred ca Mihai ar trebui sa refaca poezia............tot nu am o imagine clara

Pe ulitza copilariei

(varianta superioara)

In lunca plina de craiese
Pasteau batlani cu lunge ciocuri
Calcand arar, negre mirese
Prin flori de mac, ca mii de focuri.

Si scormoneau prin tina bruna
Sa prinda mormoloci, sau vise
Sa le arunce inspre luna,
Sa spulbere iubiri nescrise.

Saracii mormoloci incearca
Din calea ciocului sa fuga
Intrand in vise ca-ntr-o barca
Inalta-n Ceruri muta ruga.

Degeaba insa, ca batlanul
Cu ciocu-i ager il reteaza
Cu tot cu vis, si trece anul
Pana alt mormoloc...eclozeaza

Asa trebuia scrisa.

[joannahart]

Ba nu. Asa

In lunca plina de batlani
Mirese albe se distreaza
Eviscerat , un mormoloc
Si plin de sange………eclozeaza

Batlanii albi, batlanii negrii
Se strang in jurul lui, si bat
Din aripi ……trist…….un fel de tact
E plina lumea de mizerii

Imi pare rau daca seamana poezia asta cu o copie Bacovista, nu e…………
Doc ……e buna poezia ta dar totusi……….imaginea mormolocilor care incearca sa fuga, mi se pare trasa de……….coada.

[Mihai LEONTE]

SPIRITUL COPILĂRIEI

Oricât vom încerca să spunem că numai suntem copii, nu vom putea să ne despărţim de ceea ce am trăit în copilărie. Foarte mulţi psihologi au constatat în studiile lor că perioada copilăriei ne rămâne încrustată în sufletul şi inima noastră pentru totdeauna. Nu aş putea să spun astăzi că am avut o copilărie frumoasă sau fericită. În adâncul inimii mele totul a fost foarte frumos.
Chiar daca azi văd lucrurile cu totul altfel, aş putea spune că a fost greu, că am fost frustrat de anumite lucruri, totuşi am rămas în suflet cu imaginile cele mai frumoase ale timpului de atunci. Nu am avut mamă de la o vârstă imemorială, dar asta nu m-a împiedicat să fiu copil. Mediul în care am crescut nu mi-a lăsat timpul necesar pentru a crede că nu sunt fericit cu ce am, sau că alţii au mai mult ca mine. M-am mulţumit cu puţin, ca şi alţii cu mult. Pentru acest motiv totul pentru mine avea o frumuseţe deosebita. Mergând cu vitele la păşune îmi găseam satisfacţii în a privi câmpul ca pe un univers infinit, în care descopeream că totul este plin de viaţă. Iarba şi florile, aveau pentru mine un impact deosebit, ţinându-mi tovărăşie ca şi o haină ce este mereu cu tine. Miile de gângănii ce formau o altă lume plină de mister, mă făceau să văd în mişcările lor permanente că ele au un rol deosebit în spaţiul înconjurător.
Mă fascinau muşuroaiele cu furnici în continuă mişcare, ce nu îşi întrerupeau munca niciodată. Albinele şi bondarii, ce zburau prin florile câmpului, într-un permanent du-te vino, formau nişte escadrile permanente de avioane imaginare, care se luptau pentru aerodromurile lor de flori, dirijate de turnuri de control fără dispeceri autorizaţi. Însoţit îndeaproape de veşnic flămânzii mei boi, care oricât mâncau ziua, seara ajungeau acasă tot flămânzi, iar tatăl meu mă punea să le mai dau ceva lucernă amestecată cu paie de mâncare şi pentru noaptea. În câmpul deschis aveam libertatea să gândesc ce vreau. Călătoream cu norii împreună spre acele mirifice meleaguri ale poveştilor cu zâne frumoase, cu împăraţi drepţi şi buni, cu acei viteji ce nu puteau fi bătuţi în lupta nici de cei mai fioroşi zmei. Soarele era şi el un prieten bun ce mă însoţea, fiindu-mi aliat dar şi duşman. Când se ascundea în nori îmi părea rău, iar când strălucea arzător mă ascundea de razele lui sub diferite tufe de fel de fel de copăcei, sau chiar prin lanul de păpuşoi, devenit în plinul verii, o adevărată pădure misterioasă.
Nimic nu avea vreo importanţă deosebită. Totul decurgea normal din punctul de vedere al copilului ce aştepta să vină seara, să ajungă acasă, să mănânce şi să se culce legănat de vise, în care săreai din somn, căci îţi lua jitarul vitele, pentru că intraseră în cine ştie ce lanuri străine de ale tale. Viaţa îşi ducea cursul ei normal. Necazurile de azi erau bucuriile de mâine, astfel că niciodată nu aveai timp să te cuprindă plictiseala sau alte griji. Grijile le aveau părinţii, căci pe ei îi auzeam că au anumite lucruri de făcut mâine, şi nu altădată.

[misidy]

SIIIII...APROPO DE ULITZA COPILARIEI

Toamna cea întunecată,
A sosit peste câmpii.
Peste dealuri, peste sate,
A venit cu bucurii.

Toamna, e de roade plină.
S-au copt fructele-n grădină:
Mere rumene, frumoase,
Pere galbene, zemoase,
Struguri aurii în vii,
Prune mari şi brumării
În cămară le vom pune
Căci la iarnă vor fi bune.