[inmemoriam]

Am fost invitat, nu demult, în Grecia, la Atena, la un eveniment fericit a unor vechi şi dragi prieteni.

Acolo l-am cunoscut, într-o biserică veche din secolul XI, unde slujea pe Înalt Prea Sfinţitul Gennadios, fost mitropolit al grecilor ortodocşi, din America Centrală şi de Sud. Nu demult s-a pensionat, şi a revenit acasă, în locurile atât de iubite lui şi care-i sunt pline de amintiri.

Intr-un moment prielnic l-am rugat să-mi răspundă la câteva întrebări pentru ziarul nostru.

Redăm acest mic dialog :



Pr. V.V. : Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit, vă rog să-mi răspundeţi la câteva întrebări pentru publicaţia noastră « In Memoriam ».

Î.P.S.G : Cu mare plăcere şi cu toată dragostea.

Pr. V.V. : Cum vă simţiţi acasă ?

Î.P.S.G : Unde e mai bine decât lângă ai tăi acasă ? Dar să ştiţi că o parte din sufletul şi inima mea a rămas lângă cei pe care i-am păstorit şi care sunt departe fizic de mine, dar aproape sufleteşte.

Eu mă rog întâi pentru cei de acolo şi apoi pentru cei de aici.

Pr. V.V. : Cum v-aţi împăcat cu fraţii catolici de acolo, ştiut fiind că sunt majoritari, ortodocşii fiind destul de puţini.

Î.P.S.G : Întotdeauna am fost cu ei într-o adevărată înţelegere frăţească, noi am încercat să cultivăm un spirit al păcii. Să nu uităm că Biserica la început a fost una, şi doar mândria şi neascultarea au făcut ca aceasta să se împartă şi să fie ceea ce este astăzi. In faţa terorismului şi a invaziei necreştinilor, nu văd altă soluţie, decât ca cele două biserici surori să se unească şi să facă faţă provocărilor timpului ce va să vină.

Pr. V.V. : Şi cum vedeţi asta ?

Î.P.S.G : Prin sinceritate. Şi încă ceva, prin dragoste, dar care să fie din inimă şi nu din buze rostită. Degeaba spui cuiva că îl iubeşti, când tu din inimă ai alt sentiment. Când faci milostenie celui aflat în nevoi, dovedeşti cu adevărat că în inima ta este iubire. Când spui că faci o faptă bună şi nu o faci, cuvintele nu au nici o valoare. Aşa şi cu unirea. Trebuie să uităm ceea ce a dus la acel blestemat an 1054 şi la consecinţele lui şi să medităm cu responsabilitate la apropierea şi unirea noastră aşa cum însăşi Hristos ne-o cere. Eu mă rog pentru asta şi chiar dacă eu nu voi mai vedea asta, cred cu tărie că vom fi iarăşi una aşa cum am fost la început.

Pr. V.V. : Vă mulţumesc Înalt Prea Sfinţite părinte Mitropolit.

Î.P.S.G : Cu plăcere şi să dea Dumnezeu pace în lume, poporului grec şi poporului român. Hristos Mântuitorul să ne aibă în paza Sa.

a consemnat

Pr. Viorel Ioan Vârlan