spovedire facut se salveaza si parinti si sufletele copiilor.
"Părinteie Arsenie spunea femeilor să nu mai facă avorturi, să se nască copiii curaţi, ca să iasă preoţi buni. Căci vor ieşi preoţii „ca ciupercile după ploaie”, dar, când s-or strânge, atunci va fi gata. Spunea Părintele că ţigăncile nasc copiii, nu le este frică de sărăcie şi spunea că va veni timpul când o să ne stăpânească ţiganii. Copiii care mor botezaţi ajung în rai şi cântă: „Fericit sunt eu, fericiţi cei ce m-au avut pe mine”, iar cei avortaţi spun într-una: „Blestemat sunt, blestemaţi sunt cei ce m-au avut pe mine”, că merg în iad împreună cu părinţii lor.
"
http://www.sfaturior...e.ro/_avort.htm
La avort intra si pastilele contraceptionale si steriletul.
"In biserica de zid, nu în biserica spirituală, să nu intelegem gresit. Bise rica este de zid, de lemn, de materie si biserica sufletelor. Aici înăuntru se fac. Vă arăt. Vă dovedesc. Femeia se poate afla în fata altarului si în momen tul acela se face în ea un avort. Poate că preotul este cu mâinile în sus pentru sfintirea Darurilor, si în burtile femeilor se săvârsesc avorturi. Ne-o spun medicii. Medicii ne spun că după zămislire copilul, timp de sapte zile, merge din trompă în uter. In alte sapte zile, încearcă să se lipească de uter si se face placenta sau casa copilului. Si în alte sapte zile, total 21, are loc prima zvâcnire a inimii, dar până atunci a fost viu, cu sistem nervos. Medicii ne-o spun. Stiinta ne-o spune.
Dar tot ei ne spun că un om poate vietui nelipit de uter 14 zile, 7+7, după aceea moare. De aceea trebuie să se lipească de uterul mamei, de sânul matern, ca să înceapă să se hrănească din mamă.
http://www.sfaturior...e.ro/_avort.htm
Ei, bine! Steriletul împiedică lipirea copilului de uter si copilul moare si se produce avortul.
http://www.sfaturior...e.ro/_avort.htm
Anticonceptionalele fac acelasi lucru prin toxicitatea care se creează.
"
http://parintelearsenie.bloggerul.ro/despr...e-oamenilor-iii
Despre copiii lepădaţi
Astăzi Irod s-a multiplicat; aproape că nu mai există familie în care Irod nu-şi ucide copiii. Doar puţini copii fugari mai scapă în Viaţă. Unde eşti Maica Domnului să scapi pe maica omului de pofta ucigaşă a lui Irod?
Altă durere pe care o aveţi voi, mamelor, taţilor, sunt copiii lepădaţi. Acesta este un păcat strigător la cer. Este ucidere la mijloc, şi nu este cu nimic mai uşoară.
Ascultaţi toţi cu luare aminte: sângele lor cere răzbunare. De asemenea, nu vei avea mulţumire sufletească nici cu ceilalţi, ci numai plâns şi jale. Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă, ori ţi-i ia Dumnezeu şi pe ceilalţi copii, ori vor cere însuşi capul mamei.
Ştiţi bine că aceasta se întâmplă la multe mame ucigaşe atunci pe loc. Iar aceasta aşa se tocmeşte că atâta supărare vei avea în casă, că îţi pierzi cumpătul şi uiţi de marea milă a lui Dumnezeu, ce o are cu toţi păcătoşii, şi se apropie diavolul de tine şi îţi bagă în cap gândul să-ţi iei lumea în cap şi să-ţi faci capătul. Acesta este glasul împotriva tuturor celor care fac aşa. Mare ispitire păţesc mamele care fac aşa, care au ucis copii. Iar dacă vrei să scapi tu şi ceilalţi copii, pe care i-ai făcut, trebuie să pui în loc tot atâţia copii, ai altor femei sărace şi să-i botezi, iar dacă nu ia-i şi botezaţi gata şi să îngrijeşti de dânşii ca de copiii tăi, cu îmbrăcăminte, cu încălţăminte, făină, bani de şcoală, până ce sunt în stare să-şi câştige pâinea, şi ce scoţi din copiii tăi, aceea să iasă şi din aceia. Iar toate necazurile pe care le vei avea în vremea aceasta, fie pentru ei, fie de la ei, să le rabzi pe toate, nădăjduind în mila lui Dumnezeu, că îţi va ierta păcatul, căci prin răbdare ispăşeşti păcatul. Iar milostenia cu osteneală biruie înaintea judecăţii.
Acesta este un cuvânt de mângâiere pentru voi, dar faceţi întocmai căci faţă de Dumnezeu nu te poţi plăti cu minciuni. Şi-ţi va spune diavolul că ai dat destul, numai aşa, ca să te bage dator, ca să-i fii şi lui datornic, şi să nu-ţi plăteşti faţă de Dumnezeu datoria. Şi să înveţi pe cele tinere să nu facă şi ele aşa cum ai făcut tu, pentru că tu ştii cu câtă înfrigurare pătimeşti în sufletul tău.
Vrei copii puţini, nu lăsa pe bărbatul tău să se atingă de tine. Însă, ca să puteţi face lucrul acesta, trebuie să vă înfrânaţi cu postul, iar eu zic cu foamea. Căci trupului acestuia de pe noi nu-i pasă, dacă ne bagă în focul iadului. De aceea, ar trebui ca nici nouă să nu ne pese de poftele lui, ci să le mai ucidem cu postul.
Te sfătuieşte bărbatul ca să ucizi copiii? Sfatul este ucigaş, nu-1 asculta, ci mai bine rabdă să fii alungată de la casa lui, şi Dumnezeu va vedea osteneala ta, şi nu te va părăsi, ci te va milui, de vei fi vrednică.
În toate acestea de până aici se încurcă oamenii care nu postesc, căci aceştia sunt izbiţi de toate relele care de la stomac încep, iar eu vă spun că şi de la brâu în jos.
Prin urmare să vă pocăiţi şi să nu mai păcătuiţi. Să alergaţi la spovedanie curată şi la Sfânta Împărtăşanie, căci altfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră şi asupra avutului vostru. Nu uitaţi, însă, că postul este poarta, iar patrafirul preotului este uşa. Iar, cu acestea vine ocrotirea vie a lui Dumnezeu, fără de care nu putem face nimic.
,,Mărturisi-voi, asupra mea, Domnului fărădelegea mea, şi îndată Tu ai ridicat pedeapsa păcatului meu” (Psalmu131, 6). Asupra noastră atârnă pedeapsa păcatului şi urmează să-1 ispăşim şi să-1 scoatem din obicei. „De aceea, toată sluga să se roage la vreme, chiar potop de ar veni să nu-1 poată potopi”. Vedeţi cum trebuie să vă fie aşezământul minţii, inimii şi trupului vostru curăţite? Căci Dumnezeu nu păzeşte trupul spurcat, inima şi mintea cu vicleşug, iar dacă ne îndreptăm, zilele se înseninează şi ne vom bucura.
Dacă veţi fi şi împlinitori, nu numai ascultători, se vor urni necazurile din loc şi nici eu nu am bătut toaca la urechile surzilor. Mai sunt încă multe de dezbătut, cu ajutorul lui Dumnezeu, dar nu se pot toate dintr-o dată, ci pe rând, şi cu cât le veţi auzi mai des cu atât le veţi ţine minte mai bine.
{Plata păcatelor părinţilor, izbeşte şi-n urmaşi}
Iată ce-i cu relele: ele vin pe capul oamenilor - şi uneori chiar pe cap - de pe urma păcatelor, ca plată, ca ispăşire şi ca hotar al păcatelor. Dar durerea cea mai mare, pedeapsa cea mai grea, e că plata păcatelor izbeşte şi-n urmaşi, până la al treilea şi al patrulea neam. Iată ce scrie la „A doua Lege” - Deuteronomul (cap. 5, 9-10): „Pedepsesc păcatele părinţilor în copii, până la al treilea şi până la al patrulea neam, al celor ce Mă urăsc pe Mine. Şi fac milă până la al miilea neam celor ce mă iubesc pe Mine, şi păzesc poruncile Mele”.
Cele mai grele boli sunt bolile de nervi. Mor nervii şi te trezeşti slăbănog, tremurând sau nebun la casa de nebuni. Nu e o boală de moarte şi, odată instalată, n-are leac. Şi cine distruge nervii? Iată ce ne spun şi doctorii: beţia, desfrânarea cu bolile ei, mânia şi supărările peste măsură. Deci feriţi-vă de acestea, că ele omoară milioane de firişoare (celule) nervoase care nu se mai refac în veac. Toate ţesuturile se refac, afară de celula nervoasă.
Un tată pătimaş de acestea n-are urmaşi sănătoşi, ba şi-n nepoţii şi strănepoţii săi se moşteneşte ceva găunos, care la o întâmplare oarecare răbufneşte afară. E destul să se îmbete un tată o dată, ca să aibă, din beţia aceea, un urmaş cu boala copiilor - epileptic. E destul să-şi sperie soţia o dată, în vremea sarcinii, ca dintr-aceasta să se aleagă un copil nenorocit pe toată viaţa.
Aşa se răzbună păcatele părinţilor în bieţii copii, care nu au nici o vină şi nici un viitor. Spun acestea şi mai am de gând să mai spun, fiindcă prin regiunea aceasta -odini-oară capitala Daciei - acum se bea cel mai mult rachiu, de aceea aici sunt cei mai mulţi copii bolnavi de nervi - deşi oamenii pătimesc şi de alt rău mai mare: nu vor să aibă copii; (…).
Nouă, preoţilor, Iisus nu ne-a dat şi darul tămăduirii minunate, cum îl avea El şi cum îl dă la puţini dintre Sfinţi, din vreme în vreme; ne-a dat însă un dar mai mare: al iertării păcatelor! Nu 1-a dat îngerilor, dar 1-a dat oamenilor.
Darul iertării păcatelor e mai mare decât darul minunilor, întrucât priveşte sufletul, pe când minunile privesc de obicei trupul. O iertare a sufletului, o curăţire a lui, uneori e o adevărată înviere din morţi, şi-i mai de preţ aceasta decât a tămădui un picior.
Fără darul minunilor între oameni ne putem mântui, dar fără darul preoţilor, al iertării păcatelor, nimeni nu se mântuieşte. Ce n-a dezlegat preotul pe pământ, aşa rămâne: nedezlegat nici în Cer (Matei 18, 18). Şi preotul nu te poate dezlega dacă tu nu vii să-ţi mărturiseşti asupra ta păcatele tale. De asemenea, preotul nu te poate dezlega - ca oarecum cu sila - dacă nu-ţi dai însuţi toată silinţa de a te dezlega de toate năravurile tale rele.
Iertarea păcatelor însemnează şi încetarea de a le mai face. Iertarea păcatelor nu înseamnă să le spovedeşti mereu şi să le iei iarăşi de la capăt şi iar să le spovedeşti şi iar să le iei de la capăt. Creştinismul mai e şi chestiune de refacere a voinţei. Preotului îi trebuie bunăvoinţa voastră ca să o facă voinţă, să o facă tărie de caracter, să o facă simţire de obraz.
Oamenii umblă după făcătorii de minuni, fie ei şi vrăjitori. Dar vă spun că minunea cea mai mare e învierea vieţii tale pe temelia ei, Iisus Hristos; e încreştinarea vieţii tale. Asta-i minunea cea mai mare -„înnoirea vieţii tale” - care ne stă cu adevărat la îndemână şi ni s-a dat nouă, preoţilor, poruncă: „Înviaţi pe cei morţi!” După învierea ta tânjeşte Iisus. Ce însemnează aceasta, n-ar putea să ţi-o spună nimeni mai bine decât înşişi cei ce au înviat din moarte sigură, ca dintr-un vis…
Oare de unde începe slăbănogirea (paralizia)?
De la socoteala trufaşă a minţii. I se pare ei că e mai bine să nu se conducă după Dumnezeu, ci după capul ei, după păcat. Şi aşa dă omul drept în plata păcatului, ca şi cum ar da cu oiştea-n gard.
Tot minte slabă dovedesc şi aceia care nu vor să vină la ştergerea păcatelor, şi n-au de ce aştepta tămăduirea bolilor. Ajută şi doctorii, dar trebuie să-ţi curăţeşti întâi sufletul.
Dacă oamenii şi-ar potrivi purtările după poruncile lui Dumnezeu, şi nu după momeala păcatelor, ar preveni, ar ocoli toate pacostele necazurilor, dar aşa, drept în ele îşi sparg capul. Şi apoi umblă plângând… Lasă-te, frate, condus de un sfat dumnezeiesc, că de nu…, capul care nu ascultă… odată se sparge şi n-are cine ţi-1 lega!
Oare de ce vin oamenii aşa de în silă la spovedit? - Fiindcă ştiu că li se cere lepădarea de păcate; ori lor le plac păcatele mai mult decât înfrânarea de la ele.
E o poveste ştiută pretutindeni, totuşi o voi spune şi aici:
Ştiţi că sunt şerpi care sug laptele şi sunt vaci, care, odată supte de şarpe, aleargă nebune după şarpe să le sugă iarăşi. Şi aşa se întâmplă că vaca se apropie de înţărcat, dar de nărav nu se înţarcă şi se duce mereu la şarpe. Şarpele îi suge sângele, iar dacă nu-i prea vine, în sfârşit, o muşcă. Iată prostia de vacă osândită la moarte.
Dar şi prostia de om, tot la moarte-i osândită. Toată tinereţea ta o dai dracului şi vezi pe urmă că ai ales rău. Dar întrebarea este: dacă-ţi mai rămân zile să le dai lui Dumnezeu? Şi altă întrebare: dacă-ţi mai primeşte Dumnezeu o grămadă de cioburi, în loc de un vas frumos şi întreg cum puteai să fii? Aspre vorbe! Dar ăsta-i un răspuns la întrebarea: De ce nu vin oamenii la spovedit în primăvara şi vara vieţii lor? Pentru că îşi dau vlaga s-o sugă şarpele!
«În toată lumea nu găseşti un lucru mai uşor de făcut decât păcatul. Şi iarăşi: nimic nu pricepe omul mai greu ca: „Ce e acela, păcatul”, când petrece în el. De aceea păcătuim cu uşurinţă, dar ne pocăim cu anevoie!» (Ilie Miniat, Didahii, pg. 113).
Altă pricină care te împiedică de la spovedanie e că judeci preoţii! Eşti nemulţumit de preot, iar de care ai fi mulţumit, ţi-e frică. La unul nu te lasă păcatele lui, la altul nu te lasă să mergi păcatele tale. (…)
Orice DUHOVNIC, indiferent de bogăţia, sărăcia, cultura mai puţină sau chiar şi sărăcia morală - este reprezentantul lui Dumnezeu, trimisul lui Dumnezeu şi credincioşii n-au nici un motiv de a-1 ocoli. Darul acesta, al preoţiei, e darul lui Dumnezeu şi e în funcţie de Dumnezeu (atârnă de Dumnezeu), el nu e în atârnare de omul care-L reprezin-tă pe Dumnezeu. Prin glasul slugii Sale, (al preotului), Dumnezeu te iartă, fiindcă tu sub patrafir, în faţa Altarului, lui Dumnezeu te mărturiseşti. Nu de la tine se cer calităţile preotului; de la tine se cere căinţa din inimă şi voinţa de a te îndrepta.
Sunteţi nemulţumiţi de preoţi?
Dar voi, oare, ce-aţi făcut pentru preoţi, ca să fiţi mai mulţumiţi? Cerut-aţi de la Dumnezeu un copil măcar, pe care să-1 închinaţi slujirii lui Dumnezeu? Credeţi că vina o poartă numai ei, preoţii? Ei sunt fiii voştri! Cum i-aţi născut, aşa-i aveţi? Ce le găsiţi vină numai lor?
Vă trebuie preoţi mai buni? Naşteţi-i!!
Iată, vă spun că tot poporul este răspunzător că nu are slujitori mai străvezii spre Dumnezeu, mai ai Împărăţiei lui Dumnezeu!
Poporul îşi are în toate privinţele povăţuitorii pe care îi merită.
Repet: Vă trebuie preoţi mai buni? Naşteţi-i!!
Nu mai staţi cu gânduri ucigaşe împotriva copiilor, că nu ştii în calea cărui mare dar de la Dumnezeu te-ai găsit împotrivă şi ai să dai seama. Naşteţi copii cu gândul să fie slujitori ai lui Dumnezeu între oameni!
Iată ce spune Scriptura în privinţa aceasta - (se întreabă proorocul):
,,Oare nu i-a făcut El ca să fie o singură făptură cu trup şi suflet? Şi această făptură întrunită (unitatea căsătoriei) la ce năzuieşte ea? Odrasle pentru Dumnezeu!” (Maleahi 2,15).
Aceasta e pretenţia lui Dumnezeu de la căsătorie şi după atare roade tânjiţi şi voi, băgând însă vină roadelor pe care le-aţi dat (copiilor voştri - preoţii).
Tămăduirea slăbănogiei neamului, de aici începe! Asta i-ar fi iertarea!
Nu mai staţi cu gânduri ucigaşe împotriva copiilor!
Aceasta postare a fost editata de Dimineata: 12 December 2008 - 05:32 PM
Contact
Facebook
Twitter
RSS

















