[Dimineata]

http://parintelearsenie.bloggerul.ro/despr...e-oamenilor-iii

Ascultaţi, fiii oamenilor, petrecerea aşeză­mântului şi viaţa noastră a fericiţilor. Fiindcă şi noi suntem dintre voi. Căci atunci când a pro­povăduit proorocul Ieremia şi a zis: „Că cetatea Ierusalimului se va da în mâinile închinătorilor la idoli”, atunci şi-a rupt Ieremia hainele sale, s-a îmbrăcat în sac şi-a pus cenuşă pe capul lui şi a zis la tot poporul să se întoarcă din calea lor cea vicleană. Auzind acestea, părintele nostru Riham, fiul lui Aminadav, a zis către noi: „Ascultaţi, fiii şi fiicele lui Riham, părintele vostru. Scoateţi hainele voastre şi nu beţi vin, nu mâncaţi buca­te fierte şi sicheră şi miere să nu puneţi în gura voastră, până ce va primi Domnul rugăciunile noastre”.

Şi noi am făcut câte ne-a poruncit nouă Riham: pâine coaptă în foc nu am mâncat, unt­delemn, vin şi sicheră nu am băut, ci numai am plâns plângere foarte mare şi ne-am rugat lui Dumnezeu; şi ne-a auzit rugăciunea noastră şi a întors urgia Sa de la cetatea Ierusalimului şi de la norodul Său şi 1-a izbăvit din mâna celor de alt neam.

Şi, după aceea, a murit împăratul cetăţii Ierusalimului şi s-a sculat alt împărat şi s-a adu­nat tot poporul şi a zis împotriva noastră: „Unii din oamenii din poporul tău au schimbat calea lor de la noi. Cheamă-i pe dânşii şi întreabă-i pentru care pricină au făcut aceasta?” Iar împă­ratul ne-a chemat pe noi şi ne-a zis: „Cine sun­teţi şi de unde vă este patria?” Iar noi i-am zis lui: „Noi suntem fiii lui Riham, fiul lui Amina­dav, şi când a propovăduit proorocul Ieremia şi a zis: „Această cetate se va da în robie celor de alt neam”, atunci împăratul cel mai înainte de tine, auzind şi pocăindu-se de păcatele lui, a poruncit la tot norodul să postească şi să se roa­ge lui Dumnezeu, iar părintele nostru Riham, ne-a poruncit nouă, zicând: „Scoateţi hainele voastre, pâine coaptă în foc şi miere să nu mân­caţi, vin şi sicheră să nu beţi”, şi noi am făcut precum ne-a poruncit părintele nostru Riham şi ne-am rugat către Domnul şi a miluit Dumne­zeu pe norodul Său şi Şi-a întors urgia Sa de la noi. Iar noi ne-am întărit întru porunca părin­telui nostru şi am zis între noi că bine este nouă să fim aşa totdeauna”. Iar împăratul a zis către noi: „Învoiţi-vă cu norodul meu să mâncaţi pâine şi să beţi vin şi slăviţi pe Dumnezeu şi o să vă faceţi plăcuţi lui Dumnezeu şi împăratu­lui”. Iar noi i-am zis lui: „Nu, noi facem as­cultare lui Dumnezeu şi părintelui nostru”.

Atunci, mâniindu-se împăratul, ne-a pus pe noi în temniţă, iar noaptea, în temniţa unde stă­team a strălucit lumină mare şi îngerul Domnu­lui, venind, a ridicat acoperişul temni-ţei şi, ţinându-ne pe noi de creştet, ne-a scos pe noi din temniţă şi ne-a ridicat în văzduh şi ne-a adus la apa râului acestuia, iar când ne-a trecut pe noi la locul acesta a venit zid de nor şi a acoperit deasupra apei şi a ajuns până la cer şi a despărţit locuinţa aceasta şi nu ne-a despărţit pe noi de pământul acesta, ci ne-a dat nouă acest loc bun.

Şi acum ascultaţi, fiii oamenilor, petrecerea şi vieţuirea noastră, a fericiţilor, fiindcă ne-a pus Dumnezeu pe noi în pământul acesta şi suntem bine credincioşi, iar nu fără de moarte. Pământul acesta rodeşte poame bine mirositoa­re, şi roadele la tot pomul sunt mai dulci decât mierea, şi aceasta este hrana şi băutura noastră, neîncetat ne rugăm Domnului ziua şi noaptea. La noi, nu este vie, nici arătură, nici rocodelie de lemn sau de fier, la noi nu este casă şi nici zi­dire, nici foc, nici cuţit, nici vânt greu. Unii din noi îşi iau femeie ca să nască până la doi fii şi pe urmă se deosebesc unul de altul şi cealaltă parte a vieţii lor trăiesc întru curăţie şi în feciorie. Unul din fiii lor se însoară, iar celălalt trăieşte în feciorie şi nu este în noi număr de ani, de lună şi săptămână. Dedesubtul pomilor ne este aşter­nutul, fiindcă frunzele pomilor cad şi nu se stri­că, că acestea sunt aşternutul şi acoperământul şi nu suntem goi cu trupul, precum ne vedeţi şi ne socotiţi, ci avem îmbrăcămintea dreptăţii şi nu ne ruşinăm unul de altul. În ceasul al şaselea din zi, vine rodul pomilor la apă, de la sine-şi, şi mâncăm şi bem cu săturare şi ele iarăşi se trag la locul lor. Cunoaştem pe toţi drepţii cei din lu­me şi pe cei păcătoşi şi lucrurile toate vi le ştim fiindcă în toate zilele vin îngerii lui Dumnezeu şi ne vestesc nouă şi faptele drepţilor şi ale păcătoşilor şi pentru cei drepţi ne bucurăm, iar pentru cei păcătoşi ne mâhnim şi ne rugăm lui Dumnezeu ca ei să se pocăiască şi să plângă că­tre Dumnezeu, ca să le ierte lor păcatele. Iar când vine vremea Postului Mare (Patruzecimii), toţi pomii încetează de a-şi mai da rodul lor şi ne plouă Dumnezeu mană din cer (precum a plouat şi strămoşilor noştri). Atunci cunoaştem că s-a schimbat vremea anului, iar când vin Paştile, atunci îşi dau pomii roadele lor cele cu bun miros. Atunci şi noi priveghem trei zile, pentru Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, şi nu este întru noi nedreptate sau ispite, nici boală trupească, ci este pace şi linişte, unire multă şi dragoste. Iar când ne primesc pe noi îngerii nu se tulbură nicidecum sufletul nostru, ci mai vârtos se bucură sufletele noastre îm­preună cu îngerii. Şi precum în urmă primeşte mireasa pe mirele său, aşa primeşte sufletul nostru buna-vestire de la sfinţii îngeri; şi nu zic nimic altceva îngerii către suflet decât numai: „Te cheamă Domnul”. Atunci iese sufletul din trup cu toată bucuria şi se duce către îngeri şi îndată îl primesc pe el îngerii şi îi zic: „Fericit eşti tu, suflete, că ai împlinit voia lui Dumne­zeu”. Iar vremea vieţii noastre este aşa: ieşind din viaţa noastră, adică din trup, la trei sute şai­zeci de ani, tânăr fiind se desparte de trup, iar la bătrâneţe iese din trup la opt sute opt zeci de ani, iar ziua sfârşitului nostru ne-o arată înge­rul, că atunci când vin îngerii ca să ia sufletul unuia din noi, mergem şi noi împreună cu dânşii, iar bătrânimea, văzând pe înger, adună pe tot poporul şi ne ducem cântând împreună cu îngerii la locul locuinţei noastre, fiindcă nu se află la noi unelte, ci îngerii fac coşciugul tru­pului nostru. Iar cel chemat la Domnul, fratele nostru, merge împreună cu noi şi fiecare dintre noi îi dăm sărutare, petrecându-1 şi fericindu-1. Atunci iese sufletul din trup şi îl sărută pe el îngerii, iar noi vedem fiinţa celui chemat ca o închipuire a icoanei (trupului), fără a deosebi dacă este bărbat sau femeie. Atunci îngerii îl primesc pe el cântând cântarea lui Dumnezeu. Apoi alte cete de îngeri îl întâmpină cu sârgu­inţă pe sufletul acela ce vine în văzduh şi îi dau sărutare şi când intră în locul unde I se închină lui Dumnezeu, atunci îngerii îl primesc pe feri­citul suflet, ducându-1 la Cel fără de început, Părintele luminilor. Iar atunci când îngerii cântă în cer, iar noi, fiind aici jos, îi auzim pe dânşii, iar când cântăm noi aici jos, ei ne aud pe noi sus, în cer, şi aşa între noi şi între îngeri se suie slavoslovia şi laudele către Dumnezeu. Şi când sufletul fericitului va cădea cu faţa în jos să se închine Domnului, în ceasul acela ne închinăm şi noi lui Dumnezeu, iar când se va scula să meargă la locul orânduit pentru el, atunci mergem şi noi în biserică, ca să împlinim mulţumirea către Dumnezeu.”