Alege brisbane - unui home user ii este mai util un proc rece decat unu' fierbinte cu un l2 cache mai mare !!!
Cat despre cache'uri ia si citeste -
poate te linistesti !
Cache-ul este o zonă de memorie intemediară care stochează informaţiile mai des folosite, crescând foarte mult (de mii de ori) performanţa unui procesor, aceasta datorită faptului că, în cele mai multe cazuri, datele şi instrucţiunile nu sunt folosite o singură dată ci de un număr foarte mare de ori într-un interval scurt. Există cel puţin două niveluri de cache: level 1 (L1) şi level 2 (L2), primul nivel fiind mai aproape de nucleul procesorului şi având astfel o eficienţă mai mare. La majoritatea procesoarelor de azi, el este împărţit într-o secţiune pentru date şi una pentru instrucţiuni.
Pentru procesoarele AMD, cele două zone sunt de capacitate identică şi totalizează 128 KB, însă Pentium 4 a adus o nouă organizare a cache-ului, existând o secţiune de date de doar 8 KB şi una de instrucţiuni, numită Execution Trace Cache, care stochează aceste instrucţiuni într-o formă deja decodată, capacitatea fiind de 12.000 de micro-operaţii (micro-ops); acest tip de cache depăşeşte ca eficienţă unul obişnuit de 8 KB. În cazul lui Prescott, cache-ul pentru instrucţiuni a rămas acelaşi iar cel de date a fost crescut la 16 KB, acest lucru având un impact direct asupra performanţei; el este încă extrem de mic comparat cu procesoarele AMD, care deţin un cache total (date + instrucţiuni) de 128 KB. Totuşi, acest trace cache este vital pentru un procesor cu un pipeline lung, cum este Pentium 4, un cache convenţional chiar şi mult mai mare ar fi putut dezavantaja procesoarele Intel. În plus, L1 cache-ul lui Prescott a fost puternic optimizat, având un hit rate (probabilitatea ca informaţiile cerute să se afle în cache) mai mare decât la predecesori.
Cache-ul L2 este, de asemenea, o zonă de memorie care stochează date temporare, însă rolul său este diferit, în funcţie de relaţia sa cu L1. În momentul umplerii cache-ului L1 este solicitat nivelul al doilea, în care sunt depuse informaţiile mai rar folosite, să le numim reziduale (desemnate conform unui algoritm numit LRU - Least Recently Used), urmând ca datele considerate mai importante să fie aduse în spaţiul liber creat în L1. Dacă informaţia copiată anterior din L1 în L2 redevine utilă, ea este readusă în L1, consumându-se din nou timp preţios (se creează altă informaţie reziduală ce este copiată în L2, creându-se loc în L1 pentru noua informaţie preţioasă, fostă reziduală). De ce nu este prelucrată direct în L2? Pentru că sunt şanse foarte mari ca informaţia să fie necesară de un număr mare de ori, fiind mai eficientă copierea ei într-o zonă de memorie mai rapidă decât menţinerea sa într-una lentă. Aceasta relaţie dintre cele două nivele de cache o numim exclusivă.
O altă metodă elimină necesitatea transferului între L1 şi L2 datorat celei dintâi situaţii expuse mai sus. Aceasta datorită faptului că L2 conţine, pe lângă informaţiile reziduale, şi imaginea completă a nivelului 1 de cache, nemaifiind necesară copierea informaţiei din L1 a datelor considerate inutile pentru moment. În acest caz, avem de-a face cu o relaţie inclusivă între cele două niveluri. O consecinţă directă este faptul că o relaţie inclusivă implică o dimensiune a L2 cache-ului mai mare decât cea a nivelului 1. În plus, dimensiunea totală a cache-ului este mai mică decât suma celor două componente ale sale. Mai exact, cache-ul total este egal cu L1 + (L2 – L1) = L2. Avantajul vitezei a decis compania Intel să implementeze acest tip de cache în toate procesoarele sale începând cu Pentium Pro. Dimensiunea cache-ului L2 este de 256 KB la primul Pentium 4 (Willamette), 512 KB la Northwood şi 1 MB la Prescott ş.a.m.d.. După cum v-aţi dat seama, în privinţa lui L1 se merge pe ideea de viteză mare şi dimensiune mică, el fiind folosit mult mai intens decât L2. Pentru acesta din urmă se preferă o viteză mai redusă dar o dimensiune mai mare, L2 fiind de zeci de ori mai încăpător decât L1.
Relaţia exclusivă este caracteristică procesoarelor din familia K7 (Athlon) pe Socket A şi AMD64, care au o dimensiune a cache-ului L1 comparabilă cu cea a lui L2 dar eficienţa acestuia din urmă este destul de redusă. Chiar dacă avem de-a face cu o dimensiune dublă faţă de predecesor, atât (parţial) pentru L1 cât şi pentru L2, noul model de Pentium 4 are o latenţă mai mare a cache-ului. Motivul este faptul că ambele niveluri de cache rulează la frecvenţa internă a procesorului. Cu alte cuvinte, frecvenţele uriaşe pentru care este proiectat Prescott trebuie să fie suportate şi de cache, iar pentru aceasta sunt necesari timpi „morţi” suplimentari sau costuri de fabricaţie mai mari. Intel a preferat prima variantă.
sursa - google search result !!
Contact
Facebook
Twitter
RSS
