"Să luăm aminte la cuvântul Scripturii, la cuvântul rugăciunii, fiindcă în el se găseşte ascuns izvorul vieţii. Este ascuns, dar se dezvăluie în măsura în care dorim şi ne cultivăm. Cuvântul este unul din numele lui Dumnezeu. Se numeşte Fiu, dar este şi Cuvânt şi lui Dumnezeu şi de aceea Cuvântul, cum spunea de mult Părintele Sofronie, are rădăcini metafizice, adică nu-I aşa doar o << gălăgie arbitrară>> prin care eu pot să spun ceva şi voi puteţi înţelege gândirea mea. Cuvântul provine din nişte energii dumnezeieşti. Prin cuvânt Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. Dumnezeu a spus << să fie>> şi a fost. Cuvântul este o energie creatoare, o energie care devine periculoasă, mortală, când e rău întrebuinţată. Dar cuvântul este, la modul pozitiv, o energie de comuniune, de împărtăşire. Omul găseşte puterea cuvântului tocmai în rugăciune, împărtăşindu-se din gândurile lui Dumnezeu sau gânduri dumnezeieşti, experienţe trăite de alţii înaintea noastră, de sufletele cele mai luminate ale Bisericii. În rugăciune, deci, cuvântul începe să-şi regăsească puterea sa adevărată, fiindcă în rugăciune cuvântul este comuniune reciprocă între Dumnezeu şi om.
Aşadar, trebuie să luăm în serios cuvântul, adică trebuie să trecem de la nivelul de informaţie al acestuia la cel de comuniune, de trăire. De exemplu, ziarul, în general, dă informaţii. Dar când doi care se iubesc îşi spun: << Te iubesc>>, aceasta nu mai este doar o informaţie; se împărtăşesc unul de celălalt. Trăiesc cuvântul la nivelul acela la care le place să îl audă, dar şi să-l spună. Acesta este planul duhovnicesc al cuvântului.[…]
Este absolut necesar ca şi noi să trecem peste nivelul informativ al cuvântului şi să ajungem la nivelul de împărtăşire, de rugăciune, în ascultarea Sfintelor Scripturi, în comunicarea noastră unul cu altul, pentru că atunci intrăm într-adevăr în împărtăşire, în sfânta împărtăşire, poate nu încă cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar cu Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeţi că şi Sfânta Liturghie este alcătuită în aşa fel încât ea culminează mai întâi cu împărtăşania cuvântului (de aceea se face ieşire cu Sfânta Liturghie) şi după aceea, partea a doua a Liturghiei culminează cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Sfânta Liturghie aminteşte şi momentul d la Cina cea de Taină, când Domnul, înainte de a-I împărtăşi pe Sfinţii Apostoli, le-a spus că ei sunt curaţi prin cuvintele pe care le-a rostit lor.
Cuvântul este energie care curăţă, care sfinţeşte, care odihneşte (vorbesc de Cuvântul lui Dumnezeu, nu de cuvintele pe care noi le întrebuinţăm în sens contrar) şi, prin aceste energii, intrăm în energia creatoare a lui Dumnezeu. Se întâmplă foarte multor oameni să audă de multe ori unele cuvinte în rugăciuni, în cântări, în Scriptură şi să nu le înţeleagă, dar, dintr-o dată, auzindu-le, să fie luminaţi şi să priceapă înţelesul lor. Din acel moment nu vor mai fi niciodată străini, în întuneric, ca mai înainte. S-au împrietenit cu acestea, s-au împărtăşit cu ele şi ele i-au schimbat. Părintele Sofronie spunea că aceasta este clipa în care omul trăieşte Cuvântul lui Dumnezeu ca Lumină. Este tocmai ca la început, când Dumnezeu a spus: << Să fie lumină!>>, şi a fost lumină"
Ieromonah Rafail Noica
O femeie avea un sot care cazuse în patima betiei. Îi era din ce în ce mai greu sa îl rabde, dar îl rabda. Chiar daca uneori simtea ca nu mai are nici un pic de dragoste pentru el, ea avea grija de el pe cât putea. Odata, într-o toamna, când începusera ploile, ea i-a cumparat o pelerina noua. Dar, dupa câteva seri, el a venit acasa fara pelerina. O daduse pe doua sticle de votca. Cum a intrat în casa, a început sa înjure.
Pe femeie au napadit-o lacrimile. Se ruga plângând:
- Doamne, ajuta-ma, ca nu mai pot! Pâna când o sa îl mai rabd? Pâna când o sa mai suport înjuraturile lui? Oare mai are rost sa stau lânga el? Ajuta-ma, Doamne, ca nu mai pot!
Noaptea, femeia L-a visat pe Hristos, Care se înfasurase în pelerina pe care betivul o vânduse. Hristos i-a spus:
- Nu plânge, femeie, ca orice faci spre binele sotului tau, pentru Mine faci. Nu voi trece cu vederea nici cea mai mica jertfa a ta!
Trezindu-se din somn, femeia s-a dus la parintele ei duhovnic, sa îl întrebe daca visul ei fusese de la Dumnezeu, de la fire sau de la diavol.
- De la Dumnezeu a fost, soro. Hristos vrea sa îti dea putere sa duci aceasta cruce grea. Sa nu micsorezi eforturile pe care le faci pentru a-l ajuta pe sotul tau sa revina pe drumul cel bun. Si, chiar daca el se poarta urât cu tine, tu poarta-te frumos cu el. Oricum ar fi, e barbatul tau. Si sa nu te mândresti ca ai avut acest semn dumnezeiesc. Ca prin mândrie Îl pierzi pe Hristos, si pierzi mântuirea. Si ce folos ca L-ai vazut în vis, daca nu Îl vei vedea pe lumea cealalta, unde Îl vad toti credinciosii care se desfateaza de bucuriile ceresti?
Aceasta postare a fost editata de Amarena: 04 December 2008 - 02:58 PM
Contact
Facebook
Twitter
RSS
