Arătatu-mi-s-a îngăduinţă şi mi s-a dat permisunea de a răspunde unor posturi nu foarte vechi:
Allexandrra a spus:
De-aia nu mai putea Alexandru de religiile lor, de metafizica si de diverse enigme ale inteleptilor, ca altfel nu le mai taia alora nodul cu sabia si s-ar fi pus pe cugetat si nu am mai fi avut noi despre ce sa discutam acum. Serios acuma, nu pare deloc sa-l fi preocupat religia.
Alexandru a acordat o deosebită aspectului religios în ceea ce s-a numit epopeea vieţii sale - călătoria din Grecia în India. Enumăr câteva momente principale pe care mi le amintesc acum:
1. Ceremoniile dinaintea plecării din Grecia
2. Popasul la Troia
3. Cererea de a aduce ofrande zeului din Tyr
4. Momentul Siwa
5. Închinarea înaintea lui Baal, în Babilon
etc etc etc
De asemenea, regele macedonean se afla mereu înconjurat de clica de tălmaci caldeeni, ghicitori, preoţi etc; el, în fiecare oraş cucerit, se interesa în privinţa zeităţilor locale şi apoi aducea sacrificii şi libaţii divinităţilor cu pricina. Desigur, un diletant ar spune că fiul lui Filip punea mare preţ pe relaţia sa cu divinul, şi că decizia de a se numi fiul lui Zeus provenea din grandoarea care-l împresurase pe tânărul rege în ultimii ani ai vieţii sale. Da, un amator închis în carcera convingerlor sale crede asta şi cade în eroare, dar lucrurile trebuie privite dintr-o perspectivă anume.
Alexandru nu s-a luptat pentru trup, ci pentru spirit; fiecare izbândă a lui nu a fost (niciodată, aş putea spune) înconjurată de un real sentiment de bucurie în ceea ce-l privea, căci el ştia că va trebui să meargă mai departe şi că va avea de înfruntat opoziţia soldaţilor săi care, pe măsură ce se adânceau în necunoscut, devenea din ce în ce mai dură. Intrarea triumfală în Babilon, petrecută după ce macedoneanul obţinuse victoria la Gaugamela, trebuie să îi fi determinat un sentiment de satisfacţie, însă faptul că nu îl capturase pe Darius îl chinuia teribil şi eu cred că dezamăgirea era mai mare decât bucuria. Pentru că îmi imaginez un om care tânjeşte după un lucru şi face tot ceea ce i se cere pentru a-l obţine; i se spune şi stie că dacă va ajunge într-un punct anume, îl va avea. Dar, odată ajuns acolo, descoperă că trebuie să continue marşul către punctul următor, nici acesta final, după cum avea să afle după moartea lui Darius.
Părerea mea este că Alexandru nu a aparţinut niciodată unui loc anume, aflându-se mereu în căutarea împlinirii visului său care i-ar fi oferit sensul mult căutat. Şi din cauza aceasta, pentru că a cutreierat lumea până la 'capăt' sperând să îşi atingă sensul, dar nereuşind, îl consider un om nefericit. Alexandru a fost nefericit, iar pe patul morţii furios pe neputinţa lui. Dar, cu toate acestea, nu a trecut de la idealism la deziluzie nici în ultimele zile ale vieţii sale; deci, cum nu poate fi el un autentic, un luptător veritabil pentru credinţa şi idealul său? Un tigru care nu îngăduie niciunui prădător să îi calce teritoriul.
În focul luptei, se arunca asupra inamicului printre primii, urlând din toţi rărunchii, cu armura străluncind în soare, cu penele ornamentale ale coifului său care îl transformau în ţinta numărul unu pentru fiecare soldat advers; era un risc imens pe care şi-l asuma de fiecare dată, iar la Granicos era să plece către întâlnirea cu zeii dacă Cleitos nu îl salva.
Şi de ce să nu îl idealizez pe războinic? În universităţile noastre marea majoritate a profesorilor predă lucruri pur teoretice, tone de date şi menţiuni inutile; unde este
zugrăvirea vieţii unui om - rolul istoriei - despre care spunea Iorga? Unde a dispărut? Eu de mult ori am ales să dau la o parte aspectul ştiinţific şi să îl privesc pe Alexandru printr-un filtru romantic. Nu e nimic greşit în asta.
Alexandru Macedon a fost un lider militar şi politic extraordinar de inteligent şi abil, utilizând şi propaganda religioasă (printre multe altele) pentru a servi al clădirea unui ideal. Din categoria asta selectă a viziunii de geniu face parte şi Iulius Caesar, un alt titan al lumii antice.
Apropo, ai fost pe fază când DiCaprio a dezvăluit publicului admiraţia sa pentru Alexandru cel Mare? Şi la ce secvenţe te-ai referit când ai spus că filmul nu îţi este pe plac? La cele care înfăţişau măcelul din India sau la cele când Alexandru şi Bagoas se sărutau goi? Asta din urmă e bagată de Stone (bolovan), care a minţit că a respectat adevărul istoric.
Aseneth a spus:
Alexandru a iubit toate femeile din viata lui.Dupa arme si cai, bineinteles. Cred totusi ca marea lui iubire neprogramata si dezinteresata a fost Parisatys . Roxane e prea stearsa in izvoare ca sa imi pot da cu parerea.
Pai, cum ai zis, Alexandru nu a vrut sa cucereasca lumea ca sa poata Hollywood-il sa scoata bani de pe urma lui. El urmarea altceva. Viziunea sa fiind universala , trebuia sa stapaneasca o retea cat mai mare pentru ca antidotul sau sa fie destul de puternic. Dar au fost unii oameni carora le placea lumea asa bolnava cum este. Asa ca l-au eliminat.
Ce comentariu lacunar.
lynxul_negru a spus:
Mie nu mi-a placut filmul. Mult prea lung, plicticos cu exceptia catorva secvente din a doua treime, idealizant.
La ce părţi ale filmului te referi?
Contact
Facebook
Twitter
RSS
