Scris 27 November 2009 - 07:18 PM
Întemeierea Romei
Regele cetăţii Alba Longa, Procas Silvius, a avut doi fii - cel mare Numitor şi cel mic Amulius. Numitor ar fi trebuit să moştenească tronul de la tatăl său, dar, imediat după ce a murit regele Procas Silvius, Amulius a organizat o lovitură de stat şi l-a obligat pe fratele lui să abandoneze tronul. Amulius a devenit rege, iar Numitor - supusul acestuia. Dar regele uzurpator nu a avut linişte. El s-a temut că fiul lui Numitor, după ce va deveni matur, îl va detrona şi îi va reda coroana tatălui său. Amulius l-a invitat pe nepot la vînătoare şi l-a ucis. Cu toate acestea, săvîrşind crima, Amulius nu şi-a găsit liniştea. Lui Numitor i-a rămas fiica, Rhea Silvia. Ea a devenit o frumoasă fată, la care se perindau peţitorii, şi Amulius s-a gîndit că, în cazul în care Rhea Silvia se mărită şi are un fiu, acela va deveni moştenitorul legal al tronului. Amulius s-a hotărît să facă în aşa fel încît Rhea Silvia să nu se mărite niciodată. Conform obiceiului, preotesele vestale, ale zeiţei Vesta, trebuiau să rămînă nemăritate. Preotesele erau alese de zeiţa însăşi. Ea le dădea un semn anumitor preotese, iar acestea îndeplineau dorinţa zeiţei şi anunţau oamenii. Amulius i-a ameninţat pe preoţi şi i-a determinat să o declare pe Rhea Silvia aleasa zeiţei Vesta şi fata a devenit vestală, depunînd jurămîntul de castitate. Dar zeii au pregătit pentru ea o altă soartă. Templul zeiţei Vesta se afla pe un deal. Odată, Rhea Silvia a coborît la Tibru să ia apă pentru jertfă. Cînd s-a întors, s-a iscat o furtună puternică şi fata s-a adăpostit într-o peşteră. Deodată, în lumina fulgerelor, printre tunete, i-a apărut zeul războiului, Marte, într-o armură strălucitoare. El i-a spus fetei, care tremura: „Bucură-te, nobilă Rhea Silvia! Zeii mi te-au dat mie de soţie!". Peste un an, Rhea Silvia a născut doi băieţi gemeni. Cu toate că ea a jurat solemn că tatăl fiilor ei este marele Marte şi că a devenit soţia lui din dorinţa zeilor, Amulius a poruncit să se procedeze cu Rhea Silvia cum se procedează de obicei cu vestalele care încalcă legămîntul castităţii. Nefericita a fost zidită în pămînt şi a murit acolo. Amulius a vrut apoi ca gemenii nou-născuţi să fie înecaţi în Tibru.
Primăvara, apele Tibrului s-au umflat şi au inundat malurile. Slugilor lui Amulius, care aveau de înfăptuit crima, li s-a făcut milă de copiii nevinovaţi şi, în loc să îi arunce în rîu, i-au pus într-o albie de stejar, căreia i-au dat drumul în golful format pe ţărm. Abia au plecat slugile că apele Tibrului au început să scadă. În curînd Tibrul s-a întors în matca lui, iar albia în care se aflau copiii a rămas pe uscat, sub un smochin înalt. În apropierea smochinului se afla vizuina unei lupoaice. Lupoaica fătase de curînd şi îşi alăpta puii. Brusc, a ajuns pînă la ea plîns de copil. Lupoaica a ieşit din vizuină, a găsit copiii care plîngeau şi, văzînd că sînt la fel de mici şi neajutoraţi ca şi puii ei, a venit să-i alăpteze în fiecare zi. Odată, pe cînd fiii Rheei Silvia sugeau la lupoaică, a trecut pe acolo un păstor, pe nume Faustulus. El a văzut că lupoaica îi alăptează pe gemeni şi s-a gîndit: „Unui animal sălbatic i-a fost milă de aceşti copii, oare mie, om, nu mi-este milă de ei?". Cînd gemenii s-au săturat şi lupoaica a plecat, păstorul i-a luat în braţe şi i-a dus în cocioaba lui. Soţia păstorului născuse în ajun, dar copilul abia născut murise. Păstorul i-a spus soţiei: „Zeii ne-au luat fiul, dar ne-au trimis alţi doi". Aceşti oameni buni au înţeles că gemenii sînt copiii Rheei Silvia, condamnaţi la moarte de crudul rege şi i-au oprit şi au spus că sînt ai lor. Au trecut anii. Romulus şi Remus duceau o viaţă paşnică, păstorească, păşteau turma cu aşa-zisul lor tată. Cînd au devenit adolescenţi, tatăl lor adoptiv le-a spus: „Eu şi soţia mea vă iubim ca pe copiii noştri, dar a venit vremea să vă spunem adevărul: tatăl vostru este marele Marte, iar mama - Rhea Silvia, fiica lui Numitor, regele de drept al cetăţii Alba Longa, care a fost alungat de la tron de crudul său frate". Aflînd despre originea lor regală, Romulus şi Remus au hotărît să meargă în Alba Longa, să-l pedepsească pe uzurpator şi să restabilească dreptatea încălcată de el. Şi-au luat rămas bun de la cei pe care pînă acum îi consideraseră părinţii lor şi au plecat către Numitor. Acesta a recunoscut de la prima vedere, în gemeni, pe fiii Rheei Silvia - nepoţii lui. Romulus şi Remus i-au spus bunicului: „Dă-ne arme şi oameni credincioşi ţie şi-l vom pedepsi pe Amulius pentru toate crimele lui". În fruntea pîlcului de luptători, dat de Numitor, fraţii au pătruns în palatul regal. Paza, buimăcită, nu i-a putut reţine, Amulius a încercat să fugă, dar a fost omorît. Romulus şi Remus l-au înscăunat rege pe bunicul lor, bătrînul Numitor, iar poporul l-a întîmpinat cu bucurie, ca pe conducătorul de drept. Numitor i-a întrebat pe Romulus şi pe Remus: „Ce vreţi ca răsplată?". Fraţii au răspuns: „Dă-ne pămînturile de pe valea Tibrului, unde am fost salvaţi de la moarte cînd eram mici de o lupoaică bună şi de un păstor cu suflet mare". Numitor le-a îndeplinit dorinţa fraţilor şi i-a lăsat să meargă cu ei pe cei care au vrut să locuiască în noul ţinut. Fraţii au pus ochii pe 7 coline, pentru a construi pe ele viitoarea cetate de scaun, dar s-au certat cum să o numească - în numele lui Romulus sau al lui Remus - şi care dintre ei să fie rege. În final au decis: „Să hotărască zeii". Fraţii s-au suit pe două coline şi au aşteptat un semn. N-au avut mult de aşteptat: din cer s-a auzit fîlfîit de aripi şi pe deasupra capului lui Remus au trecut în zbor 6 ereţi, iar pe deasupra capului lui Romulus - 12. Toţi cei care au asistat la aceasta au exclamat: „Zeii l-au ales pe Romulus! Deasupra lui au zburat de două ori mai multe păsări". Romulus a înjugat la plug doi boi şi a tras o brazdă adîncă - graniţa viitoarei cetăţi. Ofensat, Remus a spus ironic: „Trainică apărare ai făcut!" - şi a păşit peste graniţă. Atunci, Romulus s-a mîniat foarte tare, a scos sabia şi l-a străpuns pe fratele său în inimă. Remus a căzut mort, iar Romulus a spus: „Aşa se va întîmpla cu oricine va năvăli în cetatea mea!". Cetatea a fost botezată după numele lui Romulus - Roma. În secolul I î. Chr., astrologul şi matematicianul roman Tarutius a încercat să calculeze data exactă a întemeierii Romei după stele. A obţinut data de 23 aprilie 753 î. Chr. Legenda despre Romulus şi Remus a fost culeasă de scriitorul roman Diocles, autorul primei cărţi despre întemeierea Romei, care a trăit, probabil, în secolul III î. Chr. Renumitul istoric Plutarh (secolul I d. Chr.) a scris despre această carte: „Unii consideră că este o operă fabuloasă, cu caracter mitic. Cu toate acestea, nu există motive de neîncredere în această carte, văzînd ce face destinul şi luînd în considerare faptul că Roma n-ar fi fost niciodată o cetate atît de importantă, dacă n-ar fi fost voinţa supremă, voinţă pentru care nimic nu este imposibil".
T. V. Muravieva
(Traducere Ileana Mirela Voicu )
Sursa: revista Romania Mare.
zazuka, la Nov 7 2008, 06:08 PM, a spus: 
Ma documentez si revin cu informatii.
Civilizatia noastra vazuta de Daniel Quinn
Contact
Facebook
Twitter
RSS
