[Arcangelo]

Fericirea e o alegere.Puteti fi fericiti chiar acum;doar incetati sa mai conditionati fericirea de indeplinirea acelor nenumarate conditii...
Sigur ca va spuneti,ca aveti nevoie de un motiv ca sa fiti fericiti...va petreceti vietile incercand sa indepliniti conditiile...si culmea e ca nici macar nu functioneaza!
E sufcient sa decideti sa fiti fericiti...nu e nevoie sa se intample nimic special,nimic spectaculos...nu trebuie sa va imbogatiti,nici sa va cumparati obiecte costisitoare,de lux...nu trebuie sa slabiti,sa va ingrasati,sa trageti de fiare sau sa faceti aerobic.Nu e nevoie sa apara in viata voastra un print pe un cal alb,si nici o blonda cu ,,plamanii'' uriasi...
Nu e nevoie sa fiti avansat la munca,sa va mutati in Caraibe,sau sa va faceti rinoplastie...
E suficient atat,sa decideti sa fiti fericiti,sa ramaneti cu decizia asta,sa decideti asta in fiecare zi,si sa nu va schimbati decizia.
Poate ca spuneti ca asa ceva,nu are cum sa functioneze...ca e o prostie...e impotriva a tot ce ati fost invatati!
Adica,trebuie sa existe vreun motiv...nu poti fi fericit asa...fara nici un motiv! -sau va spuneti: ,,e doar o iluzie,doar autosugestie...ti se pare! -e o stare falsa!"
Imi permiteti sa va intreb,de ce fugiti de fericire? -adica,sigur e un lucru,ca fiecare,bun ori rau,urat ori frumos,destept ori ba...fiecare doreste doar asta,indiferent care e dorinta sa...pana la urma,dincolo de satisfactia implinirii,fiecare,chiar si cei mai ignoranti,mai rai,fiecare vrea acelasi lucru...dar fuge nu doar dupa fericire...fuge si de ea!
Poate va grabiti deja,sa-mi spuneti ca bat campii...ca voi nu fugiti de fericire...asta ar fi si culmea!
Dar in mintea multora exista niste idei bizare...
Cica,daca esti fericit,esti egoist...inseamna ca esti nepasator la suferinta lumii,esti insensibil...esti crud...e atata suferinta,pretutindeni,si tu iti permiti sa fi fericit...te simti vinovat...te simti RAU sa fi fericit...si,pe urma,nici nu meriti...asta spun conditiile tale...ca trebuie sa meriti,mai intai,ca sa-ti dai voie sa fii fericit!
Si sunt atatea conditii...e tare greu sa meriti....atat de greu,ca ai si uitat ce inseamna cuvantul asta...fericire...
Si daca chiar veti fi fericiti,o sa aveti surpriza ca unii(poate ca nici nu va trece prin minte cine...)vor fi atre nemultumiti!
Invidiosi...agresivi chiar...ca si cum,ar fi fost privati de o experienta care li s-ar fi cuvenit lor...adica uite,ei,poate ca nu merita cu adevarat sa fie fericiti,dar voi...voi in nici un caz nu aveti cum sa meritati!!
Ce ati realizat voi,ca sa fiti asa de fericiti?! -nici 10% din ce au realizat ei...li se pare atat de nedrept...revoltator!
Adica,cum sa sufere tocmai ei,si voi sa fiti in al noua-lea cer?!!
Or sa incerce sa va stearga zambetul ala enervant de pe figura...sa va faca sa va simtiti vinovati...sa va aminteasca de suferinta din lume...or sa va numeasca iresponsabili,vor spune ca fericirea voastra,e doar rodul inconstientei,superficialitatii,ignorantei si meschinariei voastre...
Au facut deja asta...v-au convins ca nu meritati sa fiti fericiti...ca trebuie sa munciti din greu,pentru asta,sa suferiti (!!!),ca sa o meritati...ca trebuie sa indepliniti toate acele conditii...nesfarsite...si abia atunci,eventual dupa moarte,veti avea dreptul sa va bucurati de paradis!

[red2shoes]

ne aburesti iar ...nimic in lumea asta reala nu e neconditionat ...iubesti sa fii iubit ..si iubirea pentru cineva acolo sus cine o fi tot conditionat iubesti ..sa obtii locsorul ala cald de dupa sfarsit ....de ce vrei sa ne amagim cu povesti de genul .."suferi acum ,dar vei fi fericit vesnic? " ...fericirea ...e bine sa cautam fericirea in lucruri simple,micile bucurii ale vietii ...daca pot face un copil sa zambeasca ..sunt fericita

Aceasta postare a fost editata de red2shoes: 19 October 2008 - 12:19 AM

[Arcangelo]

Te aburesti singura...oare de ce?
Nici macar nu esti dispusa sa incerci,sa crezi macar ca ar putea fi posibil sa stiu ce spun!

Acum cativa ani,aveam mari probleme...era cea mai neagra perioada din viata mea.Locuiam intr-un apartament al armatei,care fusese repartizat dupa divortul parintilor,mamei,si noua.Chiria pentru apartamentul ala(modica pe vremea aia)ii era luata direct din salariu lui tata.Dar el ,dupa divort,ceruse sa nu-i mai fie luati acei bani,asa ca,fara stirea cuiva,chiria nu era de fapt platita de vreo zece ani...La asociatia de locatari,era casierita o individa,care isi cumparase cateva apartamente,de cand ajunsese acolo...Punea ochii pe apartamentele celor saraci,si le umfla cheltuielile exagerat...daca nu puteau sa le plateasca,marea dobanzile...stia ca nu au bani si posibilitati sa o dea in judecata...dimpotriva,ea era cea care intenta procesele,in numele asociatiei de locatari,si se ducea la fiecare dintre ele,sa urmareasca cu ochii ei cum sunt aruncati pe drumuri...apoi,cumpara la preturi modice apartamentele respective,chiar de la asociatia de locatari...nici unul dintre noi nu avea un serviciu...eu,eram bolnav de inima,si nu eram capabil sa fac nici macar eforturi modeste,nu aveam vreo calificare si abea aveam hainele de pe mine...sora mea,incercase deja mai multe job-uri,toate cu un esec rasunator...nu fusese platita pentru munca ei,sau fusese platita foarte prost...maica-mea,era si ea,in aceeasi situatie.O vreme incercasera amandoua sa ,,se faca'' agenti imobiliari...sora-mea abandonase pana la urma.Maica-mea,era mai ambitioasa,si reactiona altfel in fata disperarii...statea la serviciu din zori pana in noapte,incercand sa invete meseria,dar fara sa faca bani...era platita doar din comisioanele vanzarilor,si nu avea asa ceva!
Nu doar ca aveam datorii imense,la intretinerte,si nu aveam bani sa le achitam,un proces fusese deja demarat,pentru ,recuperarea prejudiciilor",si venise chiar si o sentinta judecatoreasca,executorie,de evacuare...Apartamentul nu era oricum al nostru,ci al armatei(ca nu-l putuse cumpara nimeni,din priina ca era repartizat de armata tatei,dar repartizat de tribunal,mamei)...Practic,asteptam sa im dati afara din casa!
Ca si cm asta nu era suficient,faceam foame...nu e doar o expresie,ci efectiv,intr-o zi,sora-mea a lesinat de foame in bucatarie...
La mine in familie,era iadul pe pamant...un permanent scandal,reprosuri si vinovatie...se cauta un tap ispasitor pentru situatia in care eram...maica-mea si sora-mea,isi descarcau frustrarea si tensiunea asupra mea...de ce? -pentru ca numai ca nu levitam de atata fericire!!!
De fapt,simteam ca imi pierd greutatea,ca sunt ca un fulg...simteam ca o sa explodez de atata bucurie,imi venea sa chiui pe strada...mergeam dansand,pe strazi,si nu-mi mai pasa ca oamenii se uitau urat la mine...debordam de iubire...imi venea sa imbratisez intreaga planeta...trebuia sa ma straduiesc sa nu imbratisez oamenii pe strada!
Ma duceam in parc,zilnic,si mancam mere padurete...asta era meniul zilnic.Imbratisam copacii,pe furis...aveam nevoie sa imi daruiesc iubirea,dar nimeni nu o vroia...
Odata,mergand pe strada,nu m-am mai putut abtine si am inceput sa rad de fericire...si sa plang...nu reuseam sa ma mai abtin...lumea se uita dupa mine,si radea,incercam sa ma opresc,dar emotia era atat de intensa,ca nu reuseam!!!
Imi amintesc ca un barbat,a venit in perioada aia la mine,si m-a intrebat direct: ,,care este secretul fericirii?" (!)
Am fost surprins...dar am incercat sa-i explic ce va spun si voua.
Tot in vremea aia,imi amintesc ca m-am dus dimineata,pana la camara...era goala,bineinteles...de langa mine,de pe scaun,in bucatarie,maica-mea a spus -pe cel mai trist ton cu putinta- iar nu avem nimic de mancare azi...-era sa lesin de bucurie! -ca si cum,ar fi spus: de astazi,nu mai e nevoie sa iti faci vreodata griji iin privinta hranei!
Eram singur,fara prieteni,fara bani,fara servici,cu perspectiva sumbra de a fi aruncat in strada,si familia isi descarca frustrarea asupra mea...dar eram extraordinar de fericit!
De ce?! -intelesesem cateva adevaruri simple,pe care le-am si scris aici,in cateva cuvinte.Hotarasem sa nu ma mai preocup de lucrurile pe care nu pot sa le schimb,sa nu ma mai fug dupa ceva,sa nu mai fug de ceva...sa nu mai pun conditii fericirii,sa nu mai astept nici o cipa sa indeplinesc conditiile alea afurisite!
Nu indeplineam nici o conditie,dar nu conta,eram in paradis!

Cititorule,nu te mai arunca singur in infern,intoarce-te acasa.
Fericirea e cea mai ne-egoista stare...e daruire pura...simti ca explodezi si te imprastii in bucatele de extaz prin lume.E cu neputinta sa fii fericit,si sa nu vrei sa faci fericita intreaga lume!
Nefericirea e atat de egoista...cei nefericiti sunt obsedati de suferinta lor...coplesiti de problemele lor...speriati de lipsurile lor...incorsetati de blestematele alea de conditii pe care si le pun,zabrelele dupa care isi tin incuiate sufletele in bezna!

[bistro]

Întotdeauna te citesc cu mare drag (chiar dacă mai ridic din sprânceană şi mârâi amical spre tine ), dar trebuie să-i laşi pe ceilalţi să-şi dea singuri răspunsurile, să te combată, să se împiedice, să ajungă la adevăr printr-o altă cale decât a ta sau poate să te aprobe, să te strângă de mână, să te ia în braţe... Aştia suntem, să ne acceptăm!

[Arcangelo]

Maica-mea citise odata o carte care a marcat-o,era vorba despre o femeie,care fusese sanctificata dupa ce isi traise viata intr-o hazna!
Celor care venisera sa o scoata de acolo,le spusese : ,Oh...lasati-ma aici,in draga mea groapa cu cacat!!!"
Ocazional,o cita pe presupusa sfanta,care se mortificase printre rahati...
Chiar autorul cartii,o considerase o persoana dezechilibrata psihic...o nebuna,in ultimul grad al masochismului...
Nu am citit cartea respectiva,si nici nu am habar cum se cheama...dar,clamand dreptul de a-ti petrece viata in suferinta,mi-ai adus aminte de o sfanta catolica!

[bistro]

Arcangelo, la Oct 19 2008, 02:32 AM, a spus:

,clamand dreptul de a-ti petrece viata in suferinta,

Ha?
N-am făcut asta, pesemne s-a înţeles anapoda.

[Arcangelo]

Eh...oi fi eu mai ciudat...a mai spus unu' ca el e calea...cumva,sunt convins ca asta e calea,si ce ar putea oare sa schimbe o convingere intuitiva,care a fost apoi intarita prin experienta?
Ma minunez cate-o data...daca vorbesc despre iubire,parca as propovadui iadul...vorbesc despre libertate,si se revolta lumea,de parca as indemna la abuz!!,invat calea fericirii,si mi se raspunde ca si cum as vrea sa va distrug vietile perfecte,cu ,,aburelile'' mele...vorbesc din experienta,dar sunt numit mincinos!
Mai lipseste sa ma crucificati ca pe Isus,sa ma otraviti,ca pe Osho,sa scapati cumva de mine,ca de toti cei care au incercat sa va scoata din scumpa voastra groapa cu cacat!

[bistro]

Arcangelo, la Oct 19 2008, 02:49 AM, a spus:

Eh...oi fi eu mai ciudat...a mai spus unu' ca el e calea...cumva,sunt convins ca asta e calea,si ce ar putea oare sa schimbe o convingere intuitiva,care a fost apoi intarita prin experienta?
Ma minunez cate-o data...daca vorbesc despre iubire,parca as propovadui iadul...vorbesc despre libertate,si se revolta lumea,de parca as indemna la abuz!!,invat calea fericirii,si mi se raspunde ca si cum as vrea sa va distrug vietile perfecte,cu ,,aburelile'' mele...vorbesc din experienta,dar sunt numit mincinos!
Mai lipseste sa ma crucificati ca pe Isus,sa ma otraviti,ca pe Osho,sa scapati cumva de mine,ca de toti cei care au incercat sa va scoata din scumpa voastra groapa cu cacat!

Fuckin' shit, ce nu înţelegi tu este că dacă ai avea măcar o fărâmă de strălucire-n tine, n-ai bâzâi ca un ţânţar gata să ne sugă sângele dacă nu suntem de acord cu tine.
Da, noi mirosim a căcat, iar ţie-ţi put călcâiele divine numa' a rostopască şi a busuioc. Calea e cea behăită de tine, TU eşti cel pe care tre' să-l urmăm, iar noi, plebea, suntem sortiţi pieirii.
Asta nu-mi place la tine, faptu' că te urci singur pe cruce şi-ţi baţi cu mânuţa proprie cuie-n tălpi urlând în gura mare că noi am făcut-o. În rest eşti băiet bun, cu glasul cam strident, da' cumsecade.
No, sara bună, iertaţi deranju' şi firmiturile de pe covor.

P.S. Uite, îmi cer iertare pt cele zise anterior, chiar eşti un om minunat. Însă calea mea e alta, e Dumnezeul pe care-l blamez, cu care am o relaţie de bufon-spectator, cu care mă iau la trântă, dar cu care-mi face plăcere şi să mă cert şi să mă mângâi.
Dacă ţie îţi este bine pe drumul tău, tot înainte. Eu te salut şi-ţi spun că escaladez trupul lui Dumnezeu, acu-s undeva pe la nivelul genunchilor Lui, îl mai pişc, îmi mai dă o palmă, dar alte drumuri nu apuc.

Aceasta postare a fost editata de diclona: 19 October 2008 - 02:20 AM

[Ravl]

ttt, vai, vai ... diclofena , ti'am zis ce dor imi era de tini ?


ok, ideea este asa cum spui, ca fiecare are o Cale ; rezultatul insa este acelasi .

[flori de camp]

e mare lucru sa vrei ceea ce ai