Contact
Facebook
Twitter
RSS
Ieri la stirile de la ora 19, pe Protv, a fost prezentat cazul unui adolescent in varsta de 16-17 ani, fugit de acasa de ceva vreme (in jur de cateva luni de zile).
Parintii disperati, il căutau în neştire.
In final, mama plângând spune:
"Nu mai e nimeni să-mi spună mamă, mi-e atât de dor de cuvântul mamă, aş vrea să-mi spună cineva mamă şi nu mai e nimeni! Poate noi suntem de vină că l-am sufocat cu atâta dragoste"
Tata se deconspiră la rândul lui: "L-am crescut ca pe un prinţ şi l-am căutat ca pe un cerşetor."
Link aici (pe figurile părinţilor nu se vede durerea pentru situaţia tragică a copilului lor, ci furia că le-a scăpat victima din mână şi determinarea de a o găsi cu orice preţ)
Pentru cunoscătorii în domeniu, frazele de mai sus spun totul.
Pentru cei care au părinţi similari acasă, frazele de mai sus nu spun nimic, dar pot să imi imaginez ceea ce trăiesc aceştia în familie.
La unii oameni porunca decalogului "Să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi" a devenit
"Să-ţi iubeşti aproapele (inclusiv copilul) pentru tine însuţi" (şi sub nici o formă pentru el însuşi) – iubirea posesivă.
Deasemena se poate constata că in familiile unde minorii sunt abuzaţi, unde existenţa le este parazitată emoţional de către mamă iar tatăl e un agresor direct, mama este totdeauna complice cu tatăl. Altfel nu ar sta impreună cu acesta. A se vedea cazul Fritzl unde sotia acestuia ştia şi tăinuia, cazul celor doi soţi din România care şi-au ars fetiţa de 3 ani în sobă după ce au uns-o cu slanină ca să ardă mai bine, cazul mamelor de fetiţe violate de tată care povestesc senin, detaşat, că ştiau ce le face soţul fiicelor lor. Asemenea mame, îşi părăsesc soţul nu atunci când copiii lor sunt abuzaţi peste măsură, ci numai în cazul în care ele insele ar fi abuzate de soţ peste limita lor de suportabilitate. Pentru asemenea femei, proximitatea cu soţul agresor primează în faţa binelui copilului lor.
Pentru a înţelege exact motivaţia acestor oameni (care la randul lor au fost "iubiţi" posesiv) de a face copii, iată lista cu motivele pentru care se decid să facă copii:
- sa aibe cu cine se juca
- sa aibe asupra cui sa-si manifeste autoritatea
- sa isi rezolve toate complexele de inferioritate sociala, morala, sexuala prin copii
- sa aibe o clona personala, cu fizicul, sufletul si numele
- sa traiasca viata prin copil (furtul vietii copilului)
- sa aibe pe cine santaja la batranete cu mostenirea casei contra servicii de azil
- sa aibe o garantie ca sotia le ramane fidela in calitate de prostituata neplatita (bărbaţii)
- sa aibe un motiv temeinic pentru a fi intretinute material (femeile)
- sa existe o destinatie finala pentru mostenirea materiala a familiei (in copil ca delegat al ego-ului parental)
- pentru un transfer impus de cariera
- sa existe cine sa le multumeasca in permanenta parintilor (gen reclama "Mulţumesc mami") ca si cand copilului i s-a facut un favor pentru faptul că a fost adus pe lume
- pentru a primi dragoste şi supunere necondiţionată, ca înlocuitor de pisic, câine etc. şi implicit pentru a se hrăni din această dragoste necondiţionată a copilului
- să primească ajutor social de la stat
- în mod bizar, unele femei consideră că a avea un copil le oferă un statut social, ca şi cum copilul ar fi dovada calificării la locul de muncă (în loc să construiască o identitate copilului, părinţii îl folosesc pe copil pentru a-şi construi lor înşile o identitate)
Aşadar atenţie, în multe cazuri, instinctul matern este o scamatorie jalnică. Debutează prin dorinţa sfâşietoare a femeii de a avea un copil, care maschează de fapt dorinţa mamei de a-şi compensa cumva lipsa iubirii din propria copilărie iar mai târziu copilul devine un fel de jucărie, iubit ca un obiect. Mama, se va juca cu copilul ca şi cu o jucărie, până o va strica (va abuza emoţional şi moral). Sau până copilul va înebuni ori va fugi de acasă.
Cum se numesc aceşti adulţi disfuncţionali deveniţi părinţi care manifestă o atitudine posesivă asupra propriului copil? Conform AT (analizei tranzacţionale), aceştia au o personalitate dominată de starea eului de Copil demonic, controlat de un Părinte paranoic.
Relaţionarea părinte – copil în familie se face numai prin condiţionări asupra copilului (legea celui mai puternic si a celui mai "destept" – eu am fost ca tine, tu nu)
Orice nesupunere la aspiraţiile şi dorinţele pe care le manifesta Copilul demonic din părinte asupra copilului său biologic, activează în părintele biologic starea eului de Părinte paranoic. De aceea intervenţiile vecinilor nu sunt bine venite, sau a oricui ar dori sa le deschidă ochii asupra a ceea ce fac cu propriul copil. Cand Copilul Demonic se joacă cu jucăria numită copil, va face urât atunci când cineva ar încerca să-i ia obiectul plăcerii, copilul. Pe scurt, aceşti oameni deşi arată ca nişte adulţi, ei de fapt sunt foşti copii "iubiţi" în mod egoist, ceea ce şi fac mai departe cu proprii copii. Unde se termină suprascenarizarea parentală şi cât la sută e contribuţia structurii genetice e greu de spus.
Cum ar trebui să fie?
1.Iubirea este înţelegere şi acceptare necondiţionată a copilului în realitatea lui, nu a părintelui.
2.Părintele are datoria să ofere o identitate autentică copilului. Identitatea copilului este dată de motivaţiile şi raţiunea pentru care acesta percepe că există. Există pentru el însuşi (motivaţia autentică) sau pentru sinele părintelui (motivaţia falsă, cea care duce la gândire şi simţire scindată, iar ulterior chiar la schizofrenie).
3. Părintele are datoria să cultive sentimentul preţuirii de sine a copilului (oferindu-i atenţii pozitive, jucăria dorită în timp util sau o motivaţie reală pentru care aceasta nu i se poate oferi). Exemplu de atenţie negativă: "Nu te duce la săniuş că eşti mic, slab şi bolnăvicios", "Nu te duce la râu să te scalzi pentru că te vei îneca" , "Ce să-ţi cumpere mama ţie să te faci bine mai repede?"
4. Părintele are datoria să cultive sentimentul datoriei faţă de propria persoană la copil, şi implicit faţă de job şi carieră în perspectivă, observând atent copilul şi investind în înclinaţiile şi aptitudinile lui, nu în direcţia care l-ar putea valoriza pe părinte sau ar putea modifica blazonul familial de care părintele nu este mulţumit.
Acum, ştiind toate acestea, meditaţi la motivele pentru care naţii ca norvegienii, suedezii, danezii, olandezii, etc. fac copii. Spun naţii şi nu indivizi. Exemple negative sunt peste tot.
Cam ce îşi doresc populaţiile nordice de la copiii lor:
- să trăiască copiii viaţa pentru ei înşişi, nu pentru părinţi
- să fie sănătoşi
- să fie fericiţi în locul şi ţara in care ei consideră că ar putea fi fericiţi, fără să plângă după ei dacă pleacă sau să-i sune zilnic la telefon.
Un părinte din NV-ul Europei spune copilului său: "Fiule, ai voie să fi fericit oriunde consideri tu că ai putea să fi fericit". Asta e binecuvântarea omului liber către fiul liber.
Un părinte balcanic, oriental, spune: "Copile (nu fiule), nu te duce departe că lumea e rea şi nu vei reuşi, rămâi lângă mine să ai grijă de mine pentru că nimeni nu te-a iubit şi nu te va iubi cum te-am iubit eu". Asta e binecuvântarea robului către fiul rob.
Exemple de comunicare părinte – copil de 4 - 5 ani
„Mişcă-te de lângă geam că-ţi rup picioarele" – parintele isi manifestă grija faţă de copil, nu cumva acesta sa cadă pe geam de la etaj. Copilul e confuz, ce e mai rau, sa imi rupa mama picioarele, sau să cad jos?
Exemple de comunicare frate - soră la vârste de 10-12 ani
"Mişcă-te mă handicapatule odată", "Taci fă tembelo că vin"
Exemplele de familii patologice abundă în Romania. Stati odata in holul de asteptare al unui medic de familie, cand sunt multe mamici cu copii mici. Daca ati fost copil iubit, sau stiti cum ar trebui relationat cu un copil, ati vedea ca 9 din 10 femei isi abuzeaza emotional copilul.
Observati mesajele non verbale pe care le emit profesorii către elevi în Romania, inclusiv medicii catre pacienti si faceti comparatie cu profesorii unor scoli private din Occident, sau cu medicii unor spitale private din Occident. Salarul sa fie buba? Sau caracterul format in familia patologica, caracter care se perpetuează la nesfarsit. Se poate angaja un adult disfuncţional dintr-o familie patologică intr-un mediu unde i se cere să cumunice in mod civilizat? Nu, chiar dacă i se vor da 15 mii de euro pe lună. Caracterul omului nu se schimbă prin bani.
- sa aibe asupra cui sa-si manifeste autoritatea
- sa isi rezolve toate complexele de inferioritate sociala, morala, sexuala prin copii
- sa aibe o clona personala, cu fizicul, sufletul si numele
- sa traiasca viata prin copil (furtul vietii copilului)
- sa aibe pe cine santaja la batranete cu mostenirea casei contra servicii de azil
- sa aibe o garantie ca sotia le ramane fidela in calitate de prostituata neplatita (bărbaţii)
- sa aibe un motiv temeinic pentru a fi intretinute material (femeile)
- sa existe o destinatie finala pentru mostenirea materiala a familiei (in copil ca delegat al ego-ului parental)
- pentru un transfer impus de cariera
- sa existe cine sa le multumeasca in permanenta parintilor (gen reclama "Mulţumesc mami") ca si cand copilului i s-a facut un favor pentru faptul că a fost adus pe lume
- pentru a primi dragoste şi supunere necondiţionată, ca înlocuitor de pisic, câine etc. şi implicit pentru a se hrăni din această dragoste necondiţionată a copilului
- să primească ajutor social de la stat
- în mod bizar, unele femei consideră că a avea un copil le oferă un statut social, ca şi cum copilul ar fi dovada calificării la locul de muncă (în loc să construiască o identitate copilului, părinţii îl folosesc pe copil pentru a-şi construi lor înşile o identitate)
Aşadar atenţie, în multe cazuri, instinctul matern este o scamatorie jalnică. Debutează prin dorinţa sfâşietoare a femeii de a avea un copil, care maschează de fapt dorinţa mamei de a-şi compensa cumva lipsa iubirii din propria copilărie iar mai târziu copilul devine un fel de jucărie, iubit ca un obiect. Mama, se va juca cu copilul ca şi cu o jucărie, până o va strica (va abuza emoţional şi moral). Sau până copilul va înebuni ori va fugi de acasă.
Cum se numesc aceşti adulţi disfuncţionali deveniţi părinţi care manifestă o atitudine posesivă asupra propriului copil? Conform AT (analizei tranzacţionale), aceştia au o personalitate dominată de starea eului de Copil demonic, controlat de un Părinte paranoic.
Relaţionarea părinte – copil în familie se face numai prin condiţionări asupra copilului (legea celui mai puternic si a celui mai "destept" – eu am fost ca tine, tu nu)
Orice nesupunere la aspiraţiile şi dorinţele pe care le manifesta Copilul demonic din părinte asupra copilului său biologic, activează în părintele biologic starea eului de Părinte paranoic. De aceea intervenţiile vecinilor nu sunt bine venite, sau a oricui ar dori sa le deschidă ochii asupra a ceea ce fac cu propriul copil. Cand Copilul Demonic se joacă cu jucăria numită copil, va face urât atunci când cineva ar încerca să-i ia obiectul plăcerii, copilul. Pe scurt, aceşti oameni deşi arată ca nişte adulţi, ei de fapt sunt foşti copii "iubiţi" în mod egoist, ceea ce şi fac mai departe cu proprii copii. Unde se termină suprascenarizarea parentală şi cât la sută e contribuţia structurii genetice e greu de spus.
Cum ar trebui să fie?
1.Iubirea este înţelegere şi acceptare necondiţionată a copilului în realitatea lui, nu a părintelui.
2.Părintele are datoria să ofere o identitate autentică copilului. Identitatea copilului este dată de motivaţiile şi raţiunea pentru care acesta percepe că există. Există pentru el însuşi (motivaţia autentică) sau pentru sinele părintelui (motivaţia falsă, cea care duce la gândire şi simţire scindată, iar ulterior chiar la schizofrenie).
3. Părintele are datoria să cultive sentimentul preţuirii de sine a copilului (oferindu-i atenţii pozitive, jucăria dorită în timp util sau o motivaţie reală pentru care aceasta nu i se poate oferi). Exemplu de atenţie negativă: "Nu te duce la săniuş că eşti mic, slab şi bolnăvicios", "Nu te duce la râu să te scalzi pentru că te vei îneca" , "Ce să-ţi cumpere mama ţie să te faci bine mai repede?"
4. Părintele are datoria să cultive sentimentul datoriei faţă de propria persoană la copil, şi implicit faţă de job şi carieră în perspectivă, observând atent copilul şi investind în înclinaţiile şi aptitudinile lui, nu în direcţia care l-ar putea valoriza pe părinte sau ar putea modifica blazonul familial de care părintele nu este mulţumit.
Acum, ştiind toate acestea, meditaţi la motivele pentru care naţii ca norvegienii, suedezii, danezii, olandezii, etc. fac copii. Spun naţii şi nu indivizi. Exemple negative sunt peste tot.
Cam ce îşi doresc populaţiile nordice de la copiii lor:
- să trăiască copiii viaţa pentru ei înşişi, nu pentru părinţi
- să fie sănătoşi
- să fie fericiţi în locul şi ţara in care ei consideră că ar putea fi fericiţi, fără să plângă după ei dacă pleacă sau să-i sune zilnic la telefon.
Un părinte din NV-ul Europei spune copilului său: "Fiule, ai voie să fi fericit oriunde consideri tu că ai putea să fi fericit". Asta e binecuvântarea omului liber către fiul liber.
Un părinte balcanic, oriental, spune: "Copile (nu fiule), nu te duce departe că lumea e rea şi nu vei reuşi, rămâi lângă mine să ai grijă de mine pentru că nimeni nu te-a iubit şi nu te va iubi cum te-am iubit eu". Asta e binecuvântarea robului către fiul rob.
Exemple de comunicare părinte – copil de 4 - 5 ani
„Mişcă-te de lângă geam că-ţi rup picioarele" – parintele isi manifestă grija faţă de copil, nu cumva acesta sa cadă pe geam de la etaj. Copilul e confuz, ce e mai rau, sa imi rupa mama picioarele, sau să cad jos?
Exemple de comunicare frate - soră la vârste de 10-12 ani
"Mişcă-te mă handicapatule odată", "Taci fă tembelo că vin"
Exemplele de familii patologice abundă în Romania. Stati odata in holul de asteptare al unui medic de familie, cand sunt multe mamici cu copii mici. Daca ati fost copil iubit, sau stiti cum ar trebui relationat cu un copil, ati vedea ca 9 din 10 femei isi abuzeaza emotional copilul.
Observati mesajele non verbale pe care le emit profesorii către elevi în Romania, inclusiv medicii catre pacienti si faceti comparatie cu profesorii unor scoli private din Occident, sau cu medicii unor spitale private din Occident. Salarul sa fie buba? Sau caracterul format in familia patologica, caracter care se perpetuează la nesfarsit. Se poate angaja un adult disfuncţional dintr-o familie patologică intr-un mediu unde i se cere să cumunice in mod civilizat? Nu, chiar dacă i se vor da 15 mii de euro pe lună. Caracterul omului nu se schimbă prin bani.
Aceasta postare a fost editata de Cleric Preston: 17 July 2008 - 04:24 AM
