[7-Angels]

La mine principala mea problema a fost tot timpul scoala. Parintii mei, mai ales mama ma certa si ma pedepsea din cauza ca nu aveam note bune la scoala si uneori ma compara cu unele din colegele mele de clasa. Ca or sa ia toate lucrurile mele si o sa le imparta lor si chestii de-astea. Sau mai zicea faze de genul: "Uite, noi muncim pe branci pentru tine si tu nu faci nimic pentru noi! Chiar nu ti-e mile de noi? Intr-o zi o sa murim! Ce-o sa faci atunci?" Asta este o chestie care m-a facut sa urarc si mai tare scoala si invatatul.

Cat despre bataie, n-am mai luat de cand aveam 6 ani.
Uitati faza: Cand eram mica si ma scapam pe mine mai primeam cate o vargutza si odata cand ai mei au observat ca iar am facut-o, am luat varga si m-am batut singura.

[ingriyd]

copilul meu s-a nascut cu probleme de sanatate la cea mai mica emotie facea un spasm si era mai mult moarta decat vie ,acum este o adolescenta frumoasa pe interior si exterior ,am crescut-o cu multa dragoste si grija, tot timpul i-am spus ca o iubesc ,ca este deosebita ,speciala,ca are o misiune pe pamant si ca impreuna vom reusi, educatia era sub forma de joc ,ce se intampla daca nu respectam regulile scrise si cele ale naturii,imi amintesc ca avea o autostrada cu multe masinute si pietoni, uneori un pieton razlet era pe mijlocul drumului...consecinta?ma bucur si in acelasi timp ma felicit ca am reusit sa am o relatie speciala cu fiica mea,este un copil minunat si fara bataie ,tipete se poate ...o recomandare-iubiti-i,spuneti-le zilnic asta,incurajati-i,incercati sa-i responsabilizati cf varstei,oferiti incredere si prietenie,oferiti-le timp de calitate,a, sa nu uit imbratisati-i in fiecare zi.SUCCES!

[lela 74]

ingriyd,are perfecta dreptate,eu de felul meu sint mai zapacita,am vocea mai ragusita si multi au impresia ca ma rastesc .Fiica mea stie insa ca o iubesc mai mult decit oricine pe lumea asta.nu adoarme pina nu imi da pupicul de somn usor si imbratisarea de noapte buna ,de multe ori daca am treaba vine in bucatarie (de ex.)si spune nu vreau nimic doar sa te iubesc,ma pupa si pleaca la joaca.recunosc ca o cert si o mai pedepsesc dar predomina pupicii,mingiierile si alintarile.dar recunosc ca de obiceiurile rele am dezvatat-o cu cearta(cind era mica musca de ne invinetea asa ca de cite ori musca ,primea o palma peste gurita,cit sa stie ca nu e voie,) oricum vorba buna si cu rabdarea ai mai multe rezultate cind e vorba de copii.

[Helene 23]

n-am avut timp sa citesc toate posturile ca ma cam grabesc. sunt de acord cam cu tot ce am citit, mai ales cu Amarena.
parintii mei m-au desconsiderat de multe ori, mai ales tatal meu in speranta ca ma va face mai ambitioasa, ceea ce cred eu ca e gresit. bine ca nu am dat prea mare importanta vorbelor lui si ce am realizat pana acum a fost pentru mine si prin mine, nu impinsa de la spate si nu fortata.
totusi le multumesc pentru educatia pe care mi-au dat-o si pt bataile pe care le-am incasat pe merit. nu am primit bataie niciodata pe nemeritate...certuri sau interziceri au fost cu carul, fara sa fiu vinovata. si raspunsuri "pt ca io's ma-ta" sau " pt ca asa zic eu" sunt cele mai aiurea. de cand am inceput sa rationez, ceream argumente si se cam enerva mamicuta mea ca nu avea alta explicatie si voia sa isi impuna propria vointa. dar acum e totul ok si ma bucur ca am fost crescuta asa. ... dar e si meritul meu.
ah si cu pedeapsa...nu am fost pedepsita decat de 2 ori, o data nu mai stiu de ce si o data ca am batut alta fetita. (nu era obicei luat din familie...dar ma enervase cumplit)

Aceasta postare a fost editata de Helene 23: 25 October 2006 - 03:51 PM

[Amarena]

Da, de obicei copiii carora partintii nu le acorda prea mare atentie (dpdv educational), devin autodidacti. Si cred ca e cel mai bine asa.

Aceasta postare a fost editata de Amarena: 25 October 2006 - 03:56 PM

[o scorpie]

Cupidon, la Aug 21 2005, 02:50 PM, a spus:

1. Daca nu te opresti, plec si te las aici!

Cea mai mare temere a unui copil mic este ca s-ar pierde sau ca ar fi lasat singur si lipsit de aparare. Amenintand un copil folosindu-te de teama sa de abandon in dorinta de a-l manipula catre un anumit comportament este un semn clar ca ai nevoie de o pauza.
O solutie este aceea de a oferi copilului o altenativa. In loc sa il sperii, spune-i: "Daca alegi sa te comporti asa in continuare vom merge acasa. Daca alegi sa vorbesti cu voce normala vom sta si vom face cumparaturi. Tu alegi!"
O alta solutie este sa te opresti si sa iei o pauza. Este foarte posibil sa ai nevoie ori de odihna ori de un somn ori de amandoua.
2. Ar trebui sa iti fie rusine!

Acest mod de a te adresa copilului este o incercare de a da un sentiment de vinovatie. Se crede ca daca un copil poate fi determinat sa se simta vinovat, de rusine isi va schimba comportamentul si va face ceea ce dorim noi.
Sunt situatii in care rusinea functioneaza si determina comportamentul pe care il asteptam de la copilul nostru. Dar cu ce pret? Impreuna cu rusinea si vinovatia apare si samanta credintei "Ma insel", "Nu fac suficient", "Nu fac niciodata, nimic bine". Cand copiii actioneaza in afara acestei credinte se simt si mai rusinati, lucru care le intareste credinta si perpetueaza ciclul comportamental ce produce si mai multe raspunsuri de care le este rusine.
3. Nu ne-am dorit niciodata sa te avem!

"Imi doresc sa nu te fi avut!", "Daca ar trebui sa o iau de la capat nu as mai face niciodata copii" si "Nu ne-am dorit niciodata sa te avem" sunt afirmatii de neiertat in discutiile parinte-copil. Indiferent de ce a facut copilul si indiferent care este tonul vocii sale aceste raspunsuri parintesti sunt total nepotrivite. Acest limbaj ar trebui sa fie un semnal ca ceva lipseste in relatia parinte-copil. Folositi acest semnal ca un imbold pentru a solicita ajutor, de la un psiholog, preot sau consilier scolar. Fa-o acum! Tu si copilul tau meritati!
4. Tu esti cauza divortului nostru!

Nici un copil nu este cauza divortului dintre parinti, si nu este de asteptat ca un copil sa duca o asemenea povara emotionala. Chiar si cand explicam cu atentie si cu dragoste unui copil ca nu este in nici un fel responsabil de decizia voastra de a va separa sau de a divorta acesta pastreaza impresia ca este intr-un fel responsabil si poate gandi: "Daca as fi fost diferit, parintii mei ar fi fost inca impreuna", iar "Daca as fi fost mai bun, nu s-ar fi certat atat de mult" este un lucru pe care, chiar daca nemarturisit, copiii il cred.
5. De ce nu poti fi si tu ca fratele/sora ta?

Cand parintii compara verbal fratii intre ei, unul dintre ei va iesi in dezavantaj. Ei trimit mesajul catre copil ca nu este destul de destept, destul de bun, destul de rapid sau destul de meticulos. Mesajele gen "Nu esti suficient de bun" se infiltreaza adanc in constiinta sa si vor contribui la comportamentul indezirabil de mai tarziu.
Comparatiile fac sa creasca rivalitatile fratesti intensificand rivalitatea naturala care deja exista si fac sa creasca tensiunile din casa. Comparatiile dauneaza relatiilor dintre frati, facand sa creasca sentimentul separarii.
Accepta fiecare copil din familia ta pentru persoana unica care este. Fiecare are propriile sale forte, capacitati si nevoi. Ajuta-ti copiii sa descopere frumusetea unicitatii sale, focalizandu-te pe fiecare individ, fara a folosi comparatii.
6. Lasa-ma sa fac eu asta pentru tine

Daca "Lasa-ma pe mine sa fac asta", "Lasa-ma pe mine sa ma ocup de asta" si "O fac eu de data asta" sunt prezente curent in modul de a te adresa copiilor este contributia ta la invatarea neputintei de catre ei. Preluand intiativa si facand lucruri pentru un copil, lucruri pe care le poate face singur, ii creezi sentimentul neputintei. Aceasta il incurajeaza se se vada pe sine incapabil.
Preluand initiativa si facand acum, poti economisi niste timp, dar vei avea mai mult de lucru in perspectiva. Daca faci un lucru in locul copilului tau o data, nu e nici o problema. Daca o faci de doua ori, ai creat un tipar. Daca o faci si a treia oara, Felicitari! Ai o noua slujba!
7. Pentru ca am zis eu, de aia!

Cuvintele sunt "Pentru ca am zis eu, de aia!", dar mesajul tacut este: "Eu sunt mare, tu esti mic, eu sunt destept, tu esti prost, eu am puterea si tu nu. Treaba mea este sa spun a ta este sa te supui".
Acest mod de a te adresa copilului da nastere resentimentelor si creaza lupte pentru putere. Incearca sa te adresezi copilului tau astfel incat sa ii comunici respect in acelasi timp cu sentimentele si dorintele tale: "Este frustrant pentru mine, in timp ce tu continui sa ma intrebi 'De ce?'. Ca parinte eu iau o parte din decizii. Asta este una dintre datile cand decizia este a mea. Nu imi schimb parerea de data asta..."
Limbajul este modul primar de manifestare al abuzului emotional asupra copiilor. Elimina modul de comunicare abuziv fiind foarte atent la maniera de adresare. Daca devii constient de una sau mai multe dintre cele sapte cele mai rele lucruri pe care le poti spune copilului tau sau alta formula de adresare abuziva, opreste-te! Inspira adanc. Mergi la o plimbare. Fa o baie fierbinte. Da-ti tie si copilului tau timp sa va calmati si sa recapatati imaginea de ansamblu. Apoi ia-o de la inceput amintindu-ti ca vorbele pot da putere sau ca vorbele pot rani.

1,2,5 un pic altfel dar tot acolo e,6,7=mi-au zis-o .si mi-o mai zic si acum.in special mama.consecintele? neincredere totala in mine.dar si in ea

[vesperala]

nu-i povestiţi de alte persoane din viaţa voastră în afară de mama/tatăl său...nici de-ar avea copilul vostru 80 de ani şi aţi fi convinşi că înţelege.

Aceasta postare a fost editata de vesperala: 25 October 2006 - 04:18 PM

[snow white]

ideea e ca dak vrei sa ii inspiri copilului tau anumite principii nu trebuie sa exagerezi. am doar 17 ani deci nu va vorbesc ca mama, dar va spun fapte clare. varului meu de 10 ani i-au spus parintii de nenumarate ori sa nu isi faca treaba cu "golani", iar acum baiatul refuza sa se joace , chiar si sa vorbeasca cu colegii care nu au numai "FB". cred k e gresit. trebuie sa insisti , dar nu sa exagerezi.
cand eu eram mica, principalele defecte ale mele erau zgarcenia si rautatea, dar acum insa, parintii imi reproseaza ca sunt prea miloasa si prea darnica, dar ajutata de ei am ajuns asa. cand eram mica am refuzat sa le dau si parintilor bomboane iar ei si-au cumparat o punga mare de dulciuri si mie nu mi-au dat nimic numai ca sa vada ca nu e bine si de atunci ma simt tot timpul nevoita oarecum sa fac daruri la toata lumea, nu ma pot controla. iar miloasa am ajuns in felul urmator : era craciunul, eu aveam 4 ani si ink nu am renuntat la biberon. mai aveam 3. aveam si un catel mic mic pe care lam primit cadou de craciun, iar tata mi-a spus sa ii dau lui biberoanele mele , ca el nu are mama, ca eu lam luat de la mama lui, a e mic si el ca mine, ca nici mie nu mi-ar place sa fiu singura la cineva nou fara "mami si tati", ca nimeni nu are grija de el si macar biberon sa aiba si de atunci asa tare mi-a intrat in subconstient povestea cateilor ca am ajuns sa aduc in fiecare zi cativa acasa si sa le dau mancarea mea pt scoala lor si sa plang si sa ma agit cand vedeam un caine nefericit, a devenit o adevarata obsesie,la 12 ani am furat un caine de la vecinul bunicilor pe motiv ca il batea si am refuzat sa il dau inapoi, iar vecinul ink nici azi nu mai vb cu bunicii, lol,
deci nu exagerati. vreti ca ai vostrii copii sa devina buni, nu prea buni.

[---------------]

minciuni

[_lisa]

Ce de cazuri fericite. La 22 de ani inca imi spun toate acele lucruri pe care nu ar trebui sa le spui copilului, si desi am inceput sa gandesc de una singura, si sa le incoltesc ideile cu argumentele mele ..... mi se raspunde "Pt ca asa spun eu!", "Imbraca-te cu aia!" (evident, nu o fac si iese cu scandal!!!!) si celebrul "Eu te-am facut, eu te omor!" <= comentati asta!