DanaM, la Sep 5 2005, 03:12 PM, a spus:
Buna tuturor!
Eu ma numesc Dana, am 37 de ani si s-a depistat ca am hepatita C anul trecut cand am facut testele de sange pt bebe. Am nascut in iunie anul acesta si am o fetita SANATOASA, deci care nu a luat hepatita de la mine.
Am facut viremia - 3.190.000
si urmeaza sa fac biopsia. Dupa ce primesc rezultatul biopsiei se va decide daca trebuie sa urmez tratamentul cu interferon sau nu. Intre timp am luat legatura si cu Dr. Ciuhrii.
Sunt putin cam disperata din cauza acestei boli....
Va rog spuneti-mi si mie mai multe despre aceasta boala - cum se manifesta), despre efectele adverse a tratamentului cu interferon si daca stie cineva alte tratamente naturiste in afara de cel dat de Dr. Ciuhrii (apropos, este cineva care a incercat acest tratament?)
Va multumesc la toti
<{POST_SNAPBACK}>
Infectia cu HCV. Hepatita C
Hepatita C este o boala caracterizata de infamatia ficatului si in multiple cazuri de leziuni permanente ale tesutului hepatic. Hepatita poate fi provocata de diferiti factori, precum boli infectioase, intoxicatii chimice, medicamente sau alcoolul. In cazul hepatitei virale sunt implicate cel putin sase tipuri de virusuri: virusul hepatitei A (HAV), virusul hepatitei B (HBV), virusul hepatitei C (HCV), virusul hepatitei D (HDV), virusul hepatitei E (HEV) si virusul hepatitei G (HGV). Noi dovezi stiintifice sugereaza existenta altor virusuri hepatice inca neidentificate.
Cele mai comune tipuri de hepatita virala sunt hepatitele A, B si C. Atat hepatita B cat si hepatita C pot provoca leziuni serioase, permanente, la nivelul ficatului si in multe cazuri chiar moartea. Identificarea virusului hepatitei C īn 1989 a rezolvat un mare mister. Pana in acel moment erau cunoscute multe cazuri de pacienti cu hepatita aparent de origine virala. In schimb, in urma examinarii, acesti pacienti au fost gasiti negativi pentru virusurile hepatitei A si B. Boala de origine necunoscuta era denumita hepatita non-A, non-B. In 1990 a fost pus la punct un test pentru identificarea indivizilor infectati cu hepatita C si s-a demonstrat ca virusul hepatitei C este implicat in majoritatea cazurilor de hepatita non-A, non-B. Spre deosebire de alte tipuri de hepatita, peste 80% din totalul infectiilor cu HCV se cronicizeaza si se soldeaza cu afectiuni la nivelul ficatului. Impreuna cu hepatita B, hepatita C reprezinta cauza a 75% din totalul bolilor de ficat īn īntreaga lume.
Deoarece simptomele infectiei cu HCV sunt usoare sau absente in etapele timpurii, hepatita C nu este de obicei diagnosticata decat in etapele cronice, tarzii. Avand in vedere, ca din momentul infectiei si pana la aparitia leziunilor la nivelul ficatului este nevoie de cele mai multe ori de un timp indelungat (chiar si 20 ani), adevaratul impact al acestei infectii asupra populatiei este in crestere odata cu trecerea timpului. Din acest motiv infectia cu HCV poarta denumirea de "infectie silentioasa". Se presupune ca, la nivel mondial exista peste 200 milioane de oameni infectati cu virusul hepatitei C. Numarul persoanelor cu hepatita C este de cateva ori mai mare decat numarul persoanelor infectate cu HIV. Acest fapt face din hepatita C una dintre cele mai mari amenintari pentru sanatatea populatiei. Inca nu exista un vaccin impotriva hepatitei C.
Transmiterea hepatitei C
Hepatita C se transmite numai prin sange. Spre deosebire de multe alte virusuri care se transmit pe calea sangelui (de exemplu HIV), in cazul hepatitei C, teoretic orice sursa de sange sau produs din sange poate transmite virusul, chiar daca sursa este indirecta (cum ar fi o lama de ras folosita). Din aceasta cauza, virusul hepatitei C este mult mai usor transmisibil decat alte virusuri transmise pe calea sāngelui.
Un numar mare de persoane a contactat hepatita C in urma transfuziilor sangvine realizate in anii '70 si '80 (8-10%). In 1990 a fost realizat si implementat un sistem de screening al sangelui ceea ce a scazut rata hepatitei post-transfuzionale la mai putin de 5% intre 1990-1993. Intre timp metodele de screening au fost perfectionate si riscul a scazut la mai putin de 1% dupa 1993.
La raspāndirea hepatitei C au contribuit semnificativ tatuajele, body-piercing-ul, acupunctura. Un alt factor de risc il constituie echipamentele medicale contaminate, intepaturile cu ace folosite, picaturile de sange, etc. Consumul de droguri, in special cele injectabile, reprezinta unul dintre cei mai mari factori de risc. Se pare ca acesta este responsabil pentru aproximativ 30-40% din totalul cazurilor de hepatita C identificate. O alta grupa de risc o constituie persoanele heterosexuale sau homosexuale cu mai multi parteneri sexuali dar riscul exact este inca necunoscut. In peste 40% din totalul cazurilor de infectie cu HCV, indivizii nu pot identifica sursa infectiei. Se considera ca in cele mai multe cazuri infectia se datoreaza unor factori de risc cunoscuti. Cu toate aceste in peste 10% din cazuri nu se poate identifica nici un factor de risc. Aceasta ar fi o dovada a faptului ca exista si alte modalitati de transmitere inca neidentificate.
Simptome ale hepatitei C
In majoritatea cazurilor de infectie cu HCV, pacientii nu prezinta simptome. Aceasta se intampla in special in etapele timpurii ale bolii. Daca exista simptome (la aproximativ o treime din pacienti), acestea sunt de cele mai multe ori moderate, asemanatoare cu simptomele gripei, uneori apar si greata sau stari de oboseala. Dupa ce individul a fost infectat cu HCV, este nevoie de 2 pana la 26 saptamāni pentru ca boala sa se instaleze. In aceasta etapa se observa o crestere a nivelului anumitor enzime hepatice, in special a alaninaminotransferazei (ALT sau GTP). De retinut ca nivelul de ALT seric nu se coreleaza intotdeauna cu gradul de inflamatie a ficatului.
Hepatita C acuta
Hepatita C acuta apare destul de rar, este posibil ca pacientul sa fie infectat de o perioada lunga de timp fara a manifesta forma acuta a bolii. In cazul hepatitei C acute, in anumite cazuri se observa o eliminare spontana a virusului din organism. Acest fenomen a fost observat in special la pacientii care dezvolta simptome si mai putin la pacientii asimptomatici. Cauzele eliminarii spontane nu sunt cunoscute dar anumite studii sugereaza faptul ca un raspuns imun la scara larga, bazat pe celulele T CD4 si CD8, ajuta la eliminarea virusului. Deasemenea exista o serie de alte circumstante asociate cu eliminarea spontana a virusului hepatitei C:
sexul; se pare ca femeile reusesc sa elimine spontan virusul mai des decat barbatii, dar aceste date sunt controversate.
Varsta in momentul infectiei; 40-45% din copii infectati, nascuti din mame cu HCV, vor elimina spontan virusul HCV. Alte studii au aratat ca 70% din tinerii sub 20 ani au eliminat spontan virusul, comparativ cu doar 24% in cazul persoanelor de peste 20 ani.
Rasa; negrii reusesc mult mai rar sa elimine spontan HCV (aproximativ 14%) comparativ cu persoanele din rasa caucaziana (32%).
Starea imuna; de exemplu in cazul persoanelor cu HIV sau cu deficiente ale sistemului imun proportia infectiei cronice cu HCV este mult mai mare.
Hepatita C cronica
Majoritatea cazurilor se cronicizeaza (peste 75%). Se considera ca daca o persoana este testata pozitiv pentru HCV la 6 luni dupa expunere, atunci se poate vorbi de o infectie cronica. In etapele tarzii ale hepatitei C, starea de oboseala poate deveni severa. Exista o mare varietate in ceea ce priveste evolutia si simptomele hepatitei C cronice. Daca apre ciroza, pot deveni vizibile si alte simptome. Pentru a evalua gravitatea bolii este nevoie de biopsie hepatica. Se estimeaza ca aproximativ 20% din persoanele infectate cu HCV dezvolta ciroza, iar dintre acestia un anumit procent evolueaza catre cancerul de ficat. O complicatie secundara a cirozei determinata de HCV este carcinomul hepatocelular (HCC-hepatocellular carcinoma). Se estimeaza ca HCC se dezvolta dupa aparitia cirozei cu o rata ce variaza intre 0 si 3% pe an. Este nevoie uneori de 10 pāna la 40 ani pentru aparitia unor leziuni hepatice serioase.
Diagnosticul si monitorizarea infectiei cu HCV
Diagnosticul infectiei cu virusul hepatitei C se bazeaza pe testarea anticorpilor anti-HCV din ser prin teste serologice standard si pe teste de imunoblot (pentru confirmarea diagnosticului in cazuri deosebite). Diferentierea intre infectiile prezente si infectiile din trecut se realizeaza prin detectarea antigenului HCV core si prin teste HCV RNA. Identificarea genotipurilor sau sub-genotipurilor cu care este infectat un individ se realizeaza prin analize de secventiere. In timpul terapiei antivirale, evaluarea raspunsului la tratament se face prin masurarea cantitativa a ARN HCV (9).
Testele serologice HCV
Testele EIA (enzyme immunoassay) detecteaza anticorpii impotriva virusului hepatitei C, sunt reproductibile, destul de ieftine si sunt potrivite pentru screeningul grupelor de risc. Se recomanda ca si test initial in cazul pacientilor cu leziuni de ficat. Ultima generatie de teste EIA prezinta senzitivitate si specificitate de peste 99%. Un test EIA negativ este suficient pentru a exclude diagnosticul de infectie cronica cu HCV in cazul pacientilor imunocompetenti. In cazuri rare, in special in cazul pacientilor cu hemodializa sau cu deficiente imune, este posibila obtinerea unor rezultate EIA fals negative. In schimb, la pacientii cu dereglari autoimune este posibila obtinerea de rezultate fals pozitive. La acesti pacienti diagnosticul trebuie confirmat prin teste HCV RNA. Aceste teste se pot folosi si pentru estimarea evolutiei terapiei antivirale. Astfel, detectia antigenului HCV core dupa 12 saptamani de terapie se coreleaza cu raspunsul negativ la terapia antivirala.
Teste PCR calitative
In cazul in care testul EIA este pozitiv, infectia cu HCV trebuie confirmata printr-un test PCR calitativ care determina prezenta ARN viral in ser. Spre deosebire de testele ARN HCV cantitative, testul calitativ are o limita de detectie mult mai mica, de pāna la 50 UI/ml. Specificitatea acestor teste este mai mare de 98%. Un singur test calitativ pozitiv este suficient pentru a demonstra infectia si replicarea activa a virusului hepatitei C, insa un singur test calitativ negativ nu presupune in mod obligatoriu ca pacientul este negativ. Odata demonstrata infectia cu virusul hepatitei C, repetarea testelor calitative pentru ARN HCV, nu este utila īn monitorizarea pacientilor.
Teste PCR cantitative
Evaluarea nivelului ARN HCV (īncarcatura virala sau viremia) printr-un test PCR cantitativ, poate furniza informatii reale despre titrul viral. A fost introdus un standard ARN HCV pentru a permite raportarea titrului viral īn unitati internationale (UI). Numarul de UI nu reprezinta numarul real de particule virale. Cu toate ca, in general, nu exista o corelatie directa intre severitatea bolii sau progresia bolii si titrul viral, determinarea cantitativa a ARN HCV furnizeaza informatii utile pentru evaluarea raspunsului pacientului la tratament. Astfel, scaderea viremiei cu cel putin 2 log (disparitia a doua zerouri, de exemplu de la o valoare de 100.000 la o valoare de 1.000), intre momentul de inceput al terapiei antivirale si saptamana 12 de tratament, este puternic asociata cu raspunsul la tratament. Testele ARN HCV sunt utile si pentru evaluarea pacientului dupa 6 luni de terapie, la sfarsitul tratamentului si in faza de urmarire post terapeutica. Aceste teste au o limita de detectie mai mare decat testele PCR calitative (in jur de 600 UI/ml), fiind asadar mai putin sensibile.
Analize de secventiere
Secventierea genomului HCV este utila in primul rand pentru analize de genotipare. Este utila cunoasterea genotipului cu care este infectat un pacient pentru a putea aborda o strategie optima in cadrul terapiei antivirale. Se stie de exemplu ca pacientii infectati cu genotipul 1 raspund mai greu la terapia cu interferon comparativ cu pacientii infectati cu genotipurile 2 si 3. O alta utilitate a analizelor de secventiere o constituie identificare mutatiilor din diferite regiuni ale genomului virusului hepatitei C (HVR1, ISDR, etc.). Prezenta acestor mutatii ar putea furniza informatii suplimentare in ceea ce priveste rezistenta la terapia pe baza de interferon, dar nu au fost inca introduse in practica clinica.
Determinarea nivelului seric al ALT (alaninaminotransferaza)
Alaninaminotransferaza este o enzima hepatica sensibila la leziuni la nivelul ficatului. Este un indicator sensibil al afectiunilor hepatice. Cānd se produc leziuni la nivelul ficatului, ALT este eliberata din hepatocite, ajunge in circulatia sangvina si se obtin nivele serice anormale ale acestei enzime. Determinarea nivelului seric al ALT este cea mai ieftina si cea mai noninvaziva metoda de evaluare a activitatii hepatitei C. O singura determinare a nivelului ALT ofera insa informatii limitate despre severitatea bolii. Determinarea seriala, de-a lungul timpului, a nivelului ALT poate furniza informatii mai detaliate in ceea ce priveste evaluarea leziunilor hepatice, dar acuratetea acestei metode este discutata. Majoritatea studiilor sustin ca exista o slaba asociere intre nivelul ALT si severitatea leziunilor de ficat. Pacientii care initial prezinta nivele normale ale ALT, trebuie sa faca determinari seriale de-a lungul mai multor luni, pentru a confirma persistenta nivelelor normale ale enzimei. S-a observat ca in majoritatea cazurilor, normalizarea nivelului ALT la pacientii in tratament este asociata cu absenta virusului din ser. Cu toate acestea dupa intreruperea tratamentului, ARN HCV devine detectabil, cu mult timp inainte ca nivelul ALT sa revina la valori ridicate (situatie considerata caracteristica recaderii pacientului).
Biopsia hepatica
Biopsia hepatica furnizeaza informatii despre gradul fibrozei si informatii histologice care nu pot fi obtinute pe alte cai. Au fost evaluate mai multe metode nonivazive bazate pe teste biochimice sau serologice. Determinarea enzimelor heptice are valoare scazuta pentru evaluarea fibrozei. Testele matrixul extracelular pot prevedea stadiile severe ale fibrozei dar nu pot fi folosite pentru clasificarea stadiilor intermediare ale fibrozei. Evaluarea gradului activitatii necroinflamatorii si al fibrozei hepatice se realizeaza utilizand diferite sisteme de gradare (scoruri). Printre cele mai cunoscute sisteme de acest gen se numara sistemul HAI-Knodell (Knodell Histological Activity Index), Ishak (Ishak Modified HAI) si METAVIR. Informatiile obtinute in urma biopsiei hepatice permit realizarea unor decizii corecte cu privire la tratamentul antiviral. Pacientii cu nivele persistent normale de ALT si cu fibroza absenta sau minima au sanse mult mai mari ca infectia sa evolueze favorabil.
mergind de la un dr. la altul si nimeni nu-mi da sfaturi in acest sens...
"
Contact
Facebook
Twitter
RSS
