Contact
Facebook
Twitter
RSS
A comunica/comunicare - sute, poate mii de definitii pentru a caracteriza o actiune, nici una dintre ele nu este unanim acceptata, zeci de carti pentru a argumenta una sau alta din aceste definitii si totusi, subiectul ramâne în continuare inepuizabil. Fara nici o pretentie de a impune o definitie voi încerca un punct de vedere cu privire la comunicarea interumana si modurile sale de realizare.
Comunicarea este o componenta esentiala a vietii, componenta care trebuie sa fie înteleasa cât mai corect pentru a-si atinge scopurile.
Comunicarea este fundamentala atât pentru existenta individuala, cât si pentru stabilirea raporturilor individului cu ceilalti, cu societatea. A comunica este esential atât în viata personala, cât si în cea profesionala, în acest ultim caz raporturile ierarhice ridica de cele mai multe ori bariere greu de depasit. Pe aceeasi treapta ierarhica comunicarea se desfasoara mai usor decât în raporturile 'pe verticala', de la subaltern la sef sau invers, de la adult la copil sau adolescent.
Dialogul este o forma de comunicare între doua persoane. O conversatie între doua sau mai multe persoane este tot o forma de comunicare. Mass-media (comunicarea de masa) presupune prezenta obligatorie a uneia din institutiile comunicarii de masa: presa scrisa, transmisii de radio sau televiziune, productia de carte...
Poate o prima forma de comunicare a fost retorica, arta de a compune si a prezenta un discurs. Retorica apare în curtile de justitie din Atena antica. Primii profesori de retorica la Atena au fost filosofii, care au urmarit dezvoltarea capacitatii practice de a vorbi si actiona în societate. Retorica a fost inclusa si în programele disciplinelor artelor liberale medievale, fiind utilizata în secolele ce urmeaza în trei domenii principale ale vietii publice: politica, religie si drept.
In perioadele Evului Mediu, Renasterii si Reformei, retorica este în general asociata bisericii.
Dezvoltarea parlamentelor, în secolul al XVIII-lea, determina aparitia politicienilor si a discursului politic complex, erudit.
In secolul al XIX-lea apar predicatorii care se adreseaza unui auditoriu eterogen, din diferite clase sociale. Discursurile lor, cu aluzii biblice si apeluri emotionale, influenteaza stilul oratoric.
Aparitia radioului obliga retorica sa devina mai conventionala. Televiziunea adauga cerinte suplimentare pentru orator, care pe lânga o voce frumoasa trebuie sa aiba si o aparitie agreabila.
In afara comunicarii verbale, despre care am încercat sa schitez câteva idei, exista comunicarea nonverbala sau limbajul corpului. Acesta din urma reprezinta totalitatea miscarilor corporale, posturilor si expresiilor faciale prin care o persoana comunica nonverbal cu alte persoane (gestul, fata, râsul si plânsul).
Pictura (imaginea) constituie un mijloc de comunicare eficient, o arta si o tehnica de reprezentare, cu mijloace specifice, a unor subiecte fie reale, fie imaginare sau de combinatii nefigurative de forme si culori.
Muzica este arta care comunica, cu ajutorul sunetelor, sentimente, stari si atitudini psihice. Reflecta realitatea prin imagini artistice, la fel ca toate celelalte arte.
Baletul (dansul) comunica prin miscare si gratie, însotite de muzica, stari sufletesti, sentimente etc.
Cuvântul scris, literatura, forma pregnanta de exprimare si comunicare interumana, la un moment dat si de-a lungul timpului totodata, reprezinta o marturie a trecerii oamenilor prin istorie, a oamenilor obisnuiti, cu perceptii diferite asupra evenimentelor traite.
De la primele semne sapate în peretii pesterilor si pâna la site-urile de internet, oamenii au simtit nevoia sa comunice unii cu altii. Nimeni în prezent nu poate citi un roman celebru sau o poezie, nu poate privi o pictura sau o sculptura, nu poate asculta un fragment muzical sau urmari o piesa de teatru sau un film, fara a fi constient de contextul în care acestea au fost produse. Comunicarea peste timp si peste spatiu a generatiilor umane, care s-au succedat pe Terra, s-a realizat.
