[BigDefender]

PRIVIREA LUI IISUS

In Evanghelia dupa Luca scrie:
Dar Petru a spus: „Omule, nu stiu despre ce vorbesti”. In acel moment, chiar in timp ce vorbea, un cocos a cotcodacit, iar Domnul s-a intors si a privit drept spre Petru… iar Petru a iesit afara si a plans.
M-am inteles intotdeauna bine cu Domnul. Conversez tot timpul cu el, ii multumesc, ii implor adevarul.
Dar am avut intotdeauna sentimentul ca doreste sa-l privesc in fata… Iar eu nu pot. Chiar si cand ii vorbesc, ma uit in alta parte atunci cand simt ca el ma priveste direct. Ma tem de fiecare data ca voi descoperi o acuzatie nerostita in ochii sai, pentru vreun pacat nemarturisit. Sau poate vreo cerere: poate ca asteapta ceva de la mine.
Intr-o zi, mi-am adunat tot curajul si l-am privit in ochi! Nu exista nici o acuzatie, nici o cerere. Singurul mesaj pe care il puteai citi in ochii lui era: „Te iubesc”.
La fel ca si Petru, am iesit afara si am plans.

Anthony de Mello, Cântecul pasarii

[BigDefender]

Domnul Dogood( fa bine, in traducere) astepta cu nerabdare in timp ce ingerii cerului ii examinau dosarul. In sfarsit Ingerul Sef a spus:
- Dar, e de-a dreptul fabulos! E ceva ce n-am mai intalnit! In toata viata ta, nu ai comis nici un singur pacat, cat de mic! Nici macar unul singur, intr-o viata de om... Nu ai facut decat fapte de caritate. Nici nu stiu in ce categorie te-as putea incadra. In cea a ingerilor, nu pot, caci nu esti un inger. Nici in cea a oamenilor nu pot, caci nu ai dat dovada de nici o slabiciune. Cel mai bine, ar fi sa te trimitem inapoi pe pamant, ca sa comiti macar un pacat- si sa revii astfel, ca o fiinta umana adevarata!

[Gelupanda]

Nu stiu unde le gasesti dar mai ales penultima e superba.

[BigDefender]

Bietul domn Dogood, cel fara de pacat...s-a trezit din nou la coltul strazii din orasul sau, nefericit si uimit la culme...si hotarat sa faca macar un pas gresit, pe langa calea cea dreapta si stramta pe care a urmat-o intotdeauna. Au trecut o ora, doua, trei...si bietul domn Dogood continua sa stea in coltul strazii nestiind ce sa faca. De aceea, cand o femeie solida i-a facut cu ochiul, el i-a raspuns fericit. Femeia, nu era deloc tanara, nici prea frumoasa...dar era pasaportul lui spre Cer, sa asa s-a dus sa-si petreaca noaptea cu ea. Cand s-au ivit zorile, domnul Dogood si-a privit ceasul. Trebuia sa se grabeasca caci mai avea, doar o jumatate de ora, pana la reprimirea sa in Cer. pe cand isi punea hainele a inghetat subit, caci femeia i-a spus:
-Vai domnule Dogood, nici nu-ti dai seama ce fapta de caritate ai facut in noaptea aceasta!

[BigDefender]

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu.

Un tânar se apropie într-o buna zi si îl întreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Batrânul îi raspunse intai, printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batrânul.

Putin dupa aceea, un alt tânar se apropie de omul nostru si îi puse aceeasi întrebare:
- Abia am sosit în acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?

Omul nostru incepu prin a-i raspunde cu aceeasi întrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batrânul.

Un negutator care îsi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe când cel de-al doilea tânâr se îndeparta, se întoarse spre batrân si îi zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi întrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?
- Fiule, fiecare poarta lumea sa în propria-i inima. Acela care nu a gasit nimic bun în trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotriva, acela care a avut si în alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de încredere. Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce stim noi gasi în ei.

[BigDefender]

Avva Isaac Tebanul, s-a dus odata la chinovie, a vazut un frate gresind...si l-a osandit. Cand a plecat in pustie, un inger al Domnului a venit la el, s-a pus in fata usii de la chilie si cand acesta s-a intors, i-a zis: " Nu te las sa intri!". Batranul intreaba atunci: " Ce inseamna aceasta?" Ingerul a zis: " Dumnezeu m-a trimis sa te intreb: Unde-mi poruncesti sa-l arunc pe fratele acesta pe care l-ai osandit?" Batranul a inteles, si s-a pocait pe data si a zis: " Am gresit, iarta-ma!" Ingerul i-a zis: " Ridica-te! Dumnezeu te-a iertat. Dar...pazeste-te de acum sa mai judeci pe cineva, inainte de a-l judeca Dumnezeu."

[BigDefender]

Un discipol a venit calare pe camila sa la cortul maestrului sufit. Aici a descalecat si a intrat direct in cort, si-a inclinat superficial capul si a spus:
- Credinta mea in Dumnezeu este atat de mare incat mi-am lasat camila afara, fara sa o leg, convins ca Dumnezeu ii protejeaza pe cei care-L iubesc sincer.
- Du-te si leaga-ti camila, omule! l-a repezit Maestrul. Nimeni nu are dreptul sa-L plictiseasca pe Dumnezeu asteptand ca El sa faca ceea ce ar putea face el insusi , fara nici un efort.

[BigDefender]

- Viata mea, este alcatuita din cioburi, s-a plans vizitatorul... sufletul meu este patat de pacate. Mai exista vreo speranta pentru mine?
- Da, i-a raspuns Maestrul. Exista ceva care uneste toate cioburile si curata orice pata.
- Ce anume?
- Iertarea!
- Pe cine trebuie sa iert?
- Pe toata lumea: viata, pe Dumnezeu, pe aproapele tau, dar mai presus de orice, pe tine.
- Cum pot sa fac acest lucru?
- Intelegand, ca nimeni nu este vinovat, i-a raspuns Maestrul. Nimeni.

[BigDefender]

In timpuri imemoriale, Dumnezeu a dat o petrecere, in care a invitat toate virtutile, mari si mici, umile sau eroice.
Virtutile s-au adunat impreuna in holul superb decorat al raiului si au inceput sa converseze cu placere una cu cealalta, intrucat se cunosteau bine; unele dintre ele erau chiar inrudite.
Dumnezeu si-a dat insa seama, ca exista doua virtuti care nu se cunosc, ba chiar se simt oarecum stanjenite una in preajma celeilalte. De aceea el, le-a luat de mana si le-a facut cunostiinta:
- Recunostinta, i-a spus El uneia dintre ele, ti-o prezint pe Caritate.
De-abia si-a intors insa Dumnezeu privirea de la ele, ca cele doua virtuti s-au privit din nou cu ostilitate, indepartandu-se in graba. Legenda spune astfel, ca nici macar Dumnezeu nu a reusit sa apropie Recunostinta de Caritate.

[BigDefender]

Exista pe lumea aceasta o floare. O floare ce apare odata la 100 de ani, ea infloreste doar pe muntii cei mai inalti din lume, dincolo de nori, pe stancile unde este aproape imposibil de ajuns, fiind cunoscuta drept Regina Florilor sau Floarea florilor. Ea este temuta de restul restul florilor deoarece are puterea sa “fure” culorile si parfumul tuturor florilor din lume.
Se spune despre acesta ca ea este o “fereastra” din Gradina Raiului spre Al noulea cer, iar cine reuseste sa inspire o singura data mireasma ei va cunoaste fericirea absoluta si adevarul absolut.
Doar cei cu adevarat curajosi si nechibzuiti se incumuneta sa se aventureze in cautarea Flori florilor. Cei mai multi au cazut prada conditiilor vitrege ale naturii, alti au ajuns hrana animalelor salbatice. Insa nici cei care au izbandit in cautarea lor pentru cunoastere absoluta nu au avut noroc. Deoarece putini oameni care au fost inconjurati de acea mireasma raspandita din floare, si au reusit sa coboare de pe munte - ei intradevar au primit ceea ce au cautat, dar nu au stiut ca in schimbul cunoasterii trebuia sa se lepede de propria constiinta si luciditate. Fiind socotiti de catre semeni drept nebuni, dementi.
Cei intelepti povestesc ca Floarea florilor a fost sadita de insusi Dumnezeu ca se le aminteasca oamenilor ca, pentru a ajunge la cunoasterea absoluta, sacrificiul suprem este pretul pe care trebuie sa-l platesca.