Distincţia vis-realitate
#1
Scris 12 May 2008 - 08:18 PM
E posibil ca întreaga viaţă să fie un vis din care ne trezim abia când murim?
Este realitatea altfel decât o putem percepe? De exemplu: oamenii să fie un procent infim în totalul organismelor vii – o parte a lumii afectată de sindromul confundării visului cu realitatea; tot ceea ce observăm să nu se manifeste decât la nivelul sinapselor noastre; corpul real fiind de fapt într-un ospiciu la nivel de individ (ceilalţi oameni fiind proiecţii ale imaginaţiei noastre) sau la nivel global (numai mediul în care ne aflăm cu toţii nu este real).
Sau am putea fi cu toţii un vis al unei entităţi – nu avem substanţă materială, dar suntem făcuţi să credem că întregul univers (inclusiv noi) este real – similar unei holograme.
Creaţia poate depăşi nivelul maxim stabilit de creator? Putem deveni conştienţi de aspecte la care nu ar trebui să ajungem? Să evadăm din realitatea construită pentru noi şi să aflăm adevărul obiectiv, din afara sistemului de referinţă din care facem parte. Sau tot ceea ce putem cunoaşte ni s-a dezvăluit deja. Nu e nici un mister de descoperit, iar imaginaţia ne joacă feste, zburând de sub controlul nostru.
Cum vedeţi lumea? Realitate incontestabilă? O scenă special pregătită pentru noi? Un mediu interactiv care se modifică în concordanţă (sau uneori în dezacord, pentru a crea iluzia realităţii) cu dorinţele noastre?
Noi suntem creatorii propriului univers sau există un singur creator? Intervenţia lui a fost o singularitate sau intervine adesea pe parcursul derulării realităţii?
În final, suntem siguri că ceea ce experimentăm sau gândim este real? Ce anume ne asigură sănătatea mintală? De unde provine sentimentul normalităţii şi care e cauza echilibrului interior? Adoptăm doar scenariul cel mai convenabil sau pornim într-o căutare neîntreruptă a adevărului?
#2
Scris 13 May 2008 - 01:27 AM
Fr0z3nasic3, la May 12 2008, 09:18 PM, a spus:
E posibil ca întreaga viaţă să fie un vis din care ne trezim abia când murim?
corpul real fiind de fapt într-un ospiciu la nivel de individ
Sau am putea fi cu toţii un vis al unei entităţi – nu avem substanţă materială, dar suntem făcuţi să credem că întregul univers (inclusiv noi) este real – similar unei holograme.
Si in fond toate datele stiintifice sunt si toate masuratorile de asa zisa precizie si toate unitatile de masura sunt ales subiectiv.
Sau poate suntem de fapt niste creaturi care au doar creier si nu se pot misca,iar realitatea actuala este visul nostru.
Daca acea entitate se trezeste din somnul milenar,atunci noi murim.
#3
Scris 13 May 2008 - 07:27 AM
Intr-adevar este posibil ca noi sa fim doar biete vise ale, sa-i spunem, lui Dumnezeu. Este posibil ca Dumnezeu sa fie doar visul nostru.
E posibil ca aceasta iluzie sa fie cat se poate de reala, la fel cum realitatea poate fi o iluzie. Totul este posibil...
#4
Scris 13 May 2008 - 03:35 PM
Viata, in cele din urma, dureaza putin, se sfarseste, si totul pare o iluzie... sau amintirile, te ntrebi daca unele intamplari au avut loc cu adevarat... totul poate fi de fapt o simpla iluzie...
#5
Scris 04 September 2008 - 11:34 AM
Fr0z3nasic3, la May 12 2008, 09:18 PM, a spus:
Eu reusesc in fiecare dimineata.
Fr0z3nasic3, la May 12 2008, 09:18 PM, a spus:
E un mod de a privi viata , acceptat de unii. In principiu crestinii (de ex.) spun ca viata adevarata incepe dupa ce murim,ce traim acum e doar un test.
Fr0z3nasic3, la May 12 2008, 09:18 PM, a spus:
Din moment ce nu putem percepe alta realitate (cum spui tu) , nu putem face o comparatie pt ca nu avem cu ce , iar daca nu avem cu ce sa comparam, nu ramane decat exemplul pe care-l traim deja.
Pe scurt : NU
Fr0z3nasic3, la May 12 2008, 09:18 PM, a spus:
O analogie ar fi:
1. Omul (creatia) poate sa-l depaseasca pe Dumnezeu (creator) ? . La care e mai greu de raspuns din diferite motive , cele mai multe fiind evidente.
2. Inteligenta artificiala (creatia) poate sa-l depaseasca pe Om (creator) ? . O intrebare mai accesibila. Desi cu totii am vazut filme in care omenirea era distrusa (sau aproape) de propria creatie,toti cei care lucreaza in domeniu spun ca nu e posibil asa ceva. In principiu 'programatorul' va stii tot timpul ce poate face 'programul' sau.
#6
Scris 04 September 2008 - 09:52 PM
Eram pasionata de filozofie si aveam o gramada de intrebari in minte dar intr-o zi am inteles ca exista Dumnezeu si atunci am gasit raspunsurile. Filozofia a ramas pentru mine o gimnastica a mintii.
Realitatea e tot ceea ce ne inconjoara daca esti constient de ea - iar visele isi au originea in realitate. Important e din punctul meu de vedere sa faci distinctie intre cele doua si sa le intelegi.
#7
Scris 04 September 2008 - 10:07 PM
Cum credem si traim intr-un anumit mediu, ne inconjuram de ceva perceput, putem considera ca acesta joaca rolul de real. Si visul este real. Daca ai capacitatea de a face distincita vis-realitate, atunci capeti doua notiuni distincte pe care le ordonezi dupa bunul plac, de obicei, in conformitate si cu sistemul majoritatii. Daca nu stii, nu intuiesti, nu poti realiza distinctii, daca iti imaginezi sau crezi, atunci..acela devine realul tau, indiferent de este general, perceput de multi, sau particular, perceput doar de tine.
...filosofie, doar o parere la fel de gresita ca multe altele.
Impartaseste acest subiect:
Subiecte similare
| Topic | Deschis de | Replici | Vizualizari | |
|---|---|---|---|---|
|
"Dumnezeu a murit" | BObO03 | 19 | 3.587 |
|
Chestionar: Compromisul | Kahila | 73 | 8.196 |
|
Cum poti trai cu revelatii ? | Abc2009ro | 94 | 5.283 |
|
Kant sau Hegel? | neculae | 23 | 4.031 |
|
Cunoaste-te pe tine insuti | Tina' | 22 | 2.761 |
Contact
Facebook
Twitter
RSS














