a înşela nu înseamnă doar acţiune, ci şi gând
#1
Scris 28 April 2008 - 03:44 PM
"27. Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu săvârşeşti adulter".
28. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui."
N-am citit niciodată de-a fir a păr BIBLIA, dar astăzi am simţit nevoia să mă contopesc în slova Noului Testament.
Am dat peste acest pasaj şi sunt uşurată pe de-o parte, pe de altă parte îngrijorată.
E ceea ce am ŞTIUT tot timpul, am fost construită după cuvântul lui Hristos, însă alţii îmi spuneau că-s prea strictă, că nu gândesc după tiparele lumii de astăzi.
Mi-aş dori să aflu de la voi, vi se pare o tâmpenie ceea ce ne spune Iisus aici sau vă purtaţi paşii şi "minţile" după învăţătura Domnului?

#2
Scris 28 April 2008 - 03:47 PM
Hristos a inviat , Diclona!
nasol momentul luat cuvant cu cuvant
daca te uiti la o femeie frumoasa / barbat frumos ...si nu le vezi farmecul...eu zic ca ai probleme(nu tu , sa nu intelegi gresit)
pe de alta parte , daca ai ales sa fi alaturi de un om , esti din motive atat de speciale , incat , intr-un fel , admiratul frumusetii altuia si ramanerea langa primul , nu au cum sa il faca decat sa inteleaga , ca desi il vezi ca are un ochi mov si unul gri , tu pe el il iubesti

#3
Scris 28 April 2008 - 03:52 PM
diclona, la Apr 28 2008, 04:44 PM, a spus:
"27. Aţi auzit că s-a zis celor de demult: "Să nu săvârşeşti adulter".
28. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui."
N-am citit niciodată de-a fir a păr BIBLIA, dar astăzi am simţit nevoia să mă contopesc în slova Noului Testament.
Am dat peste acest pasaj şi sunt uşurată pe de-o parte, pe de altă parte îngrijorată.
E ceea ce am ŞTIUT tot timpul, am fost construită după cuvântul lui Hristos, însă alţii îmi spuneau că-s prea strictă, că nu gândesc după tiparele lumii de astăzi.
Mi-aş dori să aflu de la voi, vi se pare o tâmpenie ceea ce ne spune Iisus aici sau vă purtaţi paşii şi "minţile" după învăţătura Domnului?
28. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui."
N-am citit niciodată de-a fir a păr BIBLIA, dar astăzi am simţit nevoia să mă contopesc în slova Noului Testament.
Am dat peste acest pasaj şi sunt uşurată pe de-o parte, pe de altă parte îngrijorată.
E ceea ce am ŞTIUT tot timpul, am fost construită după cuvântul lui Hristos, însă alţii îmi spuneau că-s prea strictă, că nu gândesc după tiparele lumii de astăzi.
Mi-aş dori să aflu de la voi, vi se pare o tâmpenie ceea ce ne spune Iisus aici sau vă purtaţi paşii şi "minţile" după învăţătura Domnului?
Care-s tiparele lumii de astazi, Diclo ? Sa ridice primul piatra cel ce n-a gandit, sau cel ce n-a privit ... cel ce n-a ademenit, sau cel ce nu a dorit ...
Daca stau sa ma gandesc bine, cand am fost in Turcia, la Moscheea Albastra, am intalnit intr-un loc retras doua talibance ... erau acoperite din cap pana-n picioare, iar in zona ochilor aveau ca un fel de plasa... dar gandul tot te ducea la a-ncerca sa afli oare cum arata ...
#4
Scris 28 April 2008 - 03:56 PM
Nu esti stricta deloc, doar aplici ce scrie acolo ca un om de bunsimt.
Ti se spune ca esti prea stricta de catre unii care, desi cred in Gizas, morfolesc dupa propria convenienta sensul unei invataturi, ii atenueaza impactul. Asta pentru ca ii ajuta si pe ei.
Sunt mai multe pilde de acolo pe care, daca esti un crestin, ar trebui sa le aplici ca pe lege. Mergi doua mile cu cel care iti cere sa mergi doar una. Binenteles ca cei care se bat cu pumnul in piept nu prea ar merge de la ei doua mile degeaba.
Strict despre subiect, cred ca cheia nu e sa eviti sa comiti pacatul fie si in gand pentru ca instinctul e mai puternic decat ratiunea pana la urma <dupa parerea mea>, ci sa-l realizezi, asumi si sa te caiesti.
Dar e o utopie, nu exista pacat.

Impartaseste acest subiect:
Subiecte similare
| Topic | Deschis de | Replici | Vizualizari | |
|---|---|---|---|---|
|
|
HiperIon_el | 10 | 6.521 |
|
Ce precede revenirea lui Isus
omenirea se va apropia treptat de sfârsitul ei |
cioanas | 35 | 13.444 |
|
Isus,un erou ?!? | Anna Condor | 262 | 29.792 |
|
in Crestinism |
Vali29 | 104 | 20.209 |
|
Biblia- o carte unica? | Island River | 1 | 1.786 |
Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis