Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis
motto: "Citra matra" - totul este gândire (concept budist)
Inainte de a trece la abordarea subiectului sa prezint autorul textului: Sunt o sceptica, adica o persoana care nu crede in vreo religie anume, indoindu-ma in plus ca ar exista un (dumne-)zeu sau mai multi.
Motivatie: Prezentarea unei religii mai "exotice", prin contrast cu acea religie mai bine cunoscuta românilor.
In acest text, desi am spus ca sunt sceptica, am sa fiu totusi "avocatul diavolului", pledând deci cauza unei religii anume. In fapt, nu fac decat sa o prezint asa cum apare ea din lucrarile unor istoricii care scriu pe tema religiilor (religie comparata*) sau cum ne apare ea din simpla parcurgere a istoriei. Nu sunt deci budista si nu sunt nici macar o admiratoare a acestui cult-filozofie. Si nu sunt o admiratoare sau adepta, pentru ca pur si simplu fac parte dintre cei care nu resimt nevoia de a fi "dadaciti" in materie de morala proprie si traire spirituala de vreo dogma, de vreun "profet" sau "initiat", de vreo filozofie anume sau de vreun text sacru desuet, ori vreun cleric interesat.
Imi place sa fiu libera in cuget, sa pot vedea urâtul si frumosul din orice religie, filozofie sau ideologie, fara sa ma simt vinovata ca incalc nu stiu ce dogme sau nu stiu ce cutume, ori ceva "porunci divine"; imi place asadar sa nu fiu "legata" sa cred fortat in vreuna; prefer sa stiu decâte sa cred . . . . caci in momentul in care o filozofie, religie sau ideologie te-a câstigat, suntem pierduti ca fiinte impartiale, devenind repede incapabili a judeca lucrurile altfel, decâte prin prisma unor dogme sau doctrine (Paul Valéry spunea extrem de plastic ca «Numai stridiile si neghiobii adera»).
La o religie, acest aspect este cu atat mai dramatic, intrucâte in general, religiile in care credem, nu le alegem la maturitate in cunostinta de cauza si dupa o analiza logica si neutra, ci le primim la nastere si prin nastere: avem in general religia parintilor, pe care o transmitem mai departe copiilor nostrii . . .
Desi aici asa cum am zis deja, am sa fiu "avocatul diavolului" care prezinta cu preponderenta partea pozitiva a religiei discutate, aceasta ar fi probabil ultima la care m-as gandi sa apelez vreodata, daca chiar, prin absurd!, mi sa-ar deschide "apetitul" mistic, caci si acesta ca si crestinismul, afiseaza prea adesea accente anticosmiste (lumea e rea) si antisomatiste (trupul uman e rau). Si in budism, calugarii au cultivat din ignoranta atitudini misogine duse peâna la absurd, asa cum a fost si în cazul crestinismului si ale lui miscari monastice: Cum calugarii crestini ai inceputului (dar chiar si azi) îsi numarau polutiile nocturne provocate de abstinenta lor stupida, apreciind astfel apropierea de "sfintenie", tot asa si calugarii budismului si le numarau si ei, notându-si cu minutiozitate detaliile aberatiilor lor onirice, pentru a determina câte de aproape sau departe, sunt de starea de "arhat".
Budismul este mai putin cunoscut in Occident, intrucâte nu a fost religia care a aparut si sa-a raspândit in aria noastra geografica. In ciuda imenselor capabilitati de informare si instructie ale zilelor noastre, din motive ce tin in primul rând de sensibilitati religioase (insa probabil si de o anumita inertie), nici macar acum, aceasta religie exotica nu este cunoscuta in Vest. Adevarat este, se manifesta de cateva decenii, o moda ce se raspândeste, anume interesul pentru religiile Asiei extreme sau pur si simplu alte religii, efectele definitive ale acesteia fiind înca departe de a putea sa le apreciem; insa asta e doar o moda care "bântuie" cu preponderenta asa-zisele "elite" artistice sau intelectuale, care in fapt sunt niste elite pe cat poate fi de "elita" Madona (caabalista) sau Richard Gere (Budistu') . . . .
adica niste bieti urmasi ai lautarilor si mascaricilor nostrii din trecut. Acest fenomen, dupa parerea mea, nu se datoreaza unei cunoasteri urmate de acceptare, ci a unei acceptari, urmate, eventual, de o oarecare cunoastere limitata. Aceasta acceptare prealabila cunoasterii, are drept cauza, in opinia mea, o anumita dezafectiune a acestor "elite" fata de crestinism, cuplata cu o nevoie spirituala înca prezenta si nesatisfacuta, sau mai corect spus, nemaisatisfacuta de crestinism. Pentru acesti indivizi, o religia anierarhica dpdv istorico-politic, neclericala in sens ritual, fara un dumnezeu personal, se preteaza mai bine vietii citadine moderne, unde "citadela" fiecarui "suflet" este mai degraba caminul personal, decat biserica. Desi aceasta religie, pare a raspunde mai bine unor necesitati de ordin spiritual in conditiile vietii trepidante si cam desacralizate de azi, ea ramâne in Occident (includ aici si România) inca o mare necunoscuta. Si toate astea se intampla cu toate ca, desi diferit si pesemne mai potrivit modernitatii, aceasta religie are multe elemente de ordin istoric si de mit in comun cu crestinismul insusi. Asupra acestui aspect voi insista aici.
Astfel, ca si crestinismul care nu "a prins" la evrei, însa sa-a raspândit ca fulgerul la pagâni, budismul nu "a prins" nici el finalmente "acasa", anume in India sa natala, însa tot ca si crestinismul care initial a fost o secta a iudaismului, el sa-a extins pe largi zone geografice in exteriorul "epicentrului". Dupa o perioada de aparenta înflorire in "habitatul" sau primar, aceasta "reforma hindusa", cum o numeste Eliade, dispare practic din viata subcontinentului, printre principalele cauze mentionate de istorici fiind indelungatele perioade in care sa-a aflat sub focul fie al islamului victorios, fie, mai inainte de acesta, al ortodoxiei hinduse însasi.
Aceasta religie si in acelasi timp filozofie de viata, lipsita fiind de morala imperativa si colectia de texte sacre in care violenta cea mai abjecta se afla laolalta cu pacifismul si morala cea mai diafana, cum este cazul iudaismului, crestinismului si islamului, ea "traieste" azi cel mai bine, acolo unde in expansiunea sa spre Est, sa-a întâlnit cu . . . "Pacificul", anume Japonia, tara cu a doua populatie budista din lume ca numar de adepti insa tara mare cu cel mai ridicat procent de budisti in populatie, si unde calugarul inspirat Nichiren, prooroceste invadarea tarii sale de catre mongoli, chestie care avea sa se întâmple, lasându-i astfel pe sogunii cei sceptici cam nauci, si care calugar scrie o carte pentru adeptii sai, sustinând, ca si compilatorii Bibliei, ca de fapt aceasta e "opera unui duh"). Aceasta secta japoneza infiintata de el, avea sa devina adevarata scoala nationala de budism a Tarii Soarelui-Rasare.
O alta paralela: Tot ca si crestinismul, budismul isi gaseste la un moment oportun, un adept si un extrem de fervent sustinator, în capul încoronoat al imperiului maurian, anume regele Asoca, exact cum si crestinsmul, isi va gasi mai teârziu adept si fervent sustinator în împaratul roman Constantin cel Mare.
Ca si in legenda crestina, si conversia lui Asoca are loc dupa o batalie crâncena. Diferenta sta, daca vrem neaparat sa gasim una, în faptul ca Asoca-convertit-la-budism, va abandona orice forma de violenta, pe când Constantin isi va continua si dupa visul-premonitie, cortegiul funest si trist de maceluri pe câmpurile de lupta, însa si de asasinate in rândurile propriei sale familii. Moraliceste vorbind, daca Constantin-victoriosul, gaseste in strivirea adeversarului un legitim motiv de simpatie pentru cultul crucii care îi aparuse-n vis (asa ne spune legenda), Asoca, dimpotriva, va fi socat si dezgustat de propria victorie, mai exact de consecintele luptei pentru a o dobândi, strigând la vederea numeroaselor corpuri mutilate si a caselor arse, cunoscutul "Ce am facut?"
Astfel ca acesta se va converti la noua religie cu mai bine de jumatate de mileniu inaintea timpului în care Constantin, va urma si el o traiecorie comparabila. Odata convertit, el va pune in practica o politica de pace, ba mai mult, impunând chiar o legislatie care descuraja uciderea inutila de animale si promovând dieta vegetariana. Ce vizionar!
Insa si mai important decâte tot ce am zis, în contrast cu Constantin, acesta isi va trata toti supusii în mod egal, indiferent de religia în care credeau acestia. Nu va arde cartile sfinte ale altor religii, asa cum a facut Constantin; nici nu a transformat institutii de interes public ca judecatoria, în lacasuri de cult pentru religia sa preferata, asa cum a facut acelasi Constantin; si nici nu a impus legi discriminatorii în privinta libertatii de constinta religioasa a supusilor sai, asa cum a facut acelasi Constantin.
Principiile sale puse in practica, erau toleranta, nonviolenta, libertatea religioasa, generozitatea si respectul pentru viata, fie ea si aceea a unui animal (a infiintat i afara de spitale, chiar centre unde erau tratate animalele bolnave). Glumind, am putea zice ca acest individ, desi traitor acum 2 milenii si-un sfert, era bine "imbibat" de idealurile umaniste europene si nonreligioase, ale zilelor noastre.
Iata deci ca istoria ne arata ca se poate ca acei care au fost oprimati si persecutati pentru credinta lor, carora le-au fost distruse locurile de rugaciune si omorâti calugarii, sa arate printr-o atitudine quasi-cristica valoarea zicalei "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face". Crestinii, cu istoria lor atâte de saângeroasa si inca saângerânda, au probabil o lectie de invatat de la acest indian.
Mai trebuie spus ca nefericitul Constantin si pasnicul Asoca, nu sunt singurii suverani convertiti si care promoveaza viguros (insa vai! atâte de diferit) religia proaspat adoptata de la înaltimea importantelor lor functii pamântesti: Si imparatul chinez Wu Liang se converteste la budism in secolul al VI-lea, favorizându-la in timp ce defavoriza daoismul autohton. Ca si crestinismul, si budismul chinez va cunoaste api o perioada de persecutie, când va fi suprimat de chiar curtea imperiala, însa desi a fost persecutat atroce, acesta, in contrast cu religia "Unsului" (= întelesul cuvantului ebraic "Masiah" si a corespondentului sau gecesc "Hristos" cu care este desemnat uzual omul-dumnezeu Isus), el nu a persecutat atroce la rândul lui!
Merita poate amintit a-ci si faptul ca budismul datoreaza mult europenilor, aceasta religie toleranta fiind de devreme identificata de elenism ca un bun aliat civilizator. Astfel ca regele grec Demetrie, stapânitorul Bacatriei, va interveni in sprijinul imperiului maurian atunci prieten, când acesta va încape pe mâinile unui supus de-al lui Asoca de confesiune hindu (în fapt, Asoca este chiar asasinat de catre acest uzurpator).
Odata cu "stingerea" dinastiei mauriene, pe tot cuprinsul subcontinentului se va dezlantui o prigona religioasa anti-budista ce a lasat mii si mii de victime (si hindusii, ca si mai teârziu musulmanii, vor ucide budisti, vor distruge temple si scrierile acestui cult; avem si aici "tot tacâmul" pe care adversarii crestinismului, la-au cunoscut si ei pe propria piele), fenomen care va lua sfârsit doar odata ce grecii iau conducerea tarii: Astfel, uzurpatorul va fi înlaturat iar India va intra in stapânirea regelui grec (cunoscut de istorie sub numele de "regatul Indo-grec") pentru aproape 200 de ani.
Civilizatia greco-budista, deja de venerabila vârsta atunci, va cunoaste cu aceasta oacazie un puternic impuls, sincretismul acesta fructuos intre elenism si budism, dezvoltând forma "mahaiana", care se va raspândi mai teârziu in China, Coreea si Japonia. Ca si grecii precrestini, mai teârziu, colonistii britanici ai Indiei si ei la rândul lor vor face laudabile eforturi in sec. al XIX-lea pentru evitarea disparitiei oricaror urme a prezentei culturale budiste in subcontinent, desfasurând un extins proiect de restaurare a templelor budiste aflate in paragina pe intreg cuprinsul teritoriului.
In acest moment trebuie spus totusi un lucru, pentru a ma face bine inteleasa: incerc sa redau obiectiv faptul istoric, asta neînsemnând ca apreciez in mod absolut atitudinea asta pacifista, dusa un pic peste limitele naturalului. Ea este laudabila, insa nu stiu si cat de urmabila (la urma urmei, putem lauda pe cineva, fara sa îla si urmam: câti crestini îsi abandoneaza familia pentru a duce o viata sterila din punct de vedere al descendentei ca aceea a lui Isus? Câti crestini urmeaza pildele acestuia, renuntând la avere si agoniseala? Si câti crestini il iubesc pe Isus, mai mult decâte pe propriul copil, asa cum însusi acesta le cere?).
Este bine-cunoscuta si valabila critica adusa crestinismului si preceptului sau al "întoarcerii si celuilalt obraz". Totusi, Isus asa cum apare din Biblie, are pozitii nuantate în functie de context (desi, trebuie recunoscut, uneori e tare dificil de a pune în legatura contextul cu preceptul), acesta trimitând pe rând, la sabie si dezbinare, câte si la împacare si fratie.
Desi crestinismul este considerat o religie a pacii, Isus intretinea probabil relatii oculte cu zelotii (asa spune Eliade, vezi citatele de la final), adica cu combatantii evrei fundamentalisti, al caror obiectiv era sa puna capat ocupatiei romane in Palestina. Departe deci Buda si Asoca, cu al lor pacifism cam bolnavicos, de Isus Cristos!
In budism, preceptul este monoton pacifist. Multi istorici acuza aceasta atitudine cam deplasata si zmintita, pentru a explica disparitia lui din India, acolo unde atat hindusii câte si jainistii, au fost victime ca si budistii, la aceeasi cruda agresiune islamica, acestia insa nedisparând sub presiunea islamului. Spun si eu ca si istoricii, când vorbim de budism ca "a disparut din India", în sensul ca el a suferit o pierdere peâna la nivelul in care a devenit irelevant în tara sa de origine; azi in India exista o minoritate budista, partial autohtona (din care o parte aparuta datorita redescoperirii acestei religii indiene de catre indienii insisi si mai ales ca urmare a unor eforturi occidentale de "scoatere la lumina", chestie care la-a transformat in secolul trecut intr-o moda), restul imigrata din regatele budiste din jur sau chiar din Tibet.
Un alt motiv pentru care noi europenii ar trebui sa ne interesam de aceasta religie si filozofie de viata, poate fi faptul ca budismul este un produs spiritual indo-european, încarcat de o morala pasnica si toleranta, în contrast cu secretia mistica iudaica, tarata, pare-se, de contradictiile "sufletului" semit, suflet care a produs o viziune religioasa bântuita înca de la începuturi, de anumite accente exclusiviste si excluzive.
La nivelul mitului însa, budismul se apropie destul de mult de crestinism, acest fapt putând constitui dupa unii cercetatori, un alt "facilitator" al penetrarii viitoare a acestei religii in arealurile crestine: ca si mesajul crestin, si mesajul lui Buda vizeaza esentialmente salvarea omului, pentru acesta, mântiuirea derivând din încetarea starii de ignoranta, asta echivalând cu cunoasterea si adoptarea lui Buda si a ”Legii" ("dharma") ca si a comunitatii budiste ("samgha").
Buda, adica "Iluminatul" sau "Trezitul" in limba pali (dialect sanscrit), se crede ca a fost un personaj istoric, ca si Isus. "Se crede" zic, întrucâte ca si în cazul lui Isus, nu exista certitudini istorice în aceasta chestiune, neexistand surse istorice credibile care sa transforme supozitia in fapt. Istoricii religiilor deceleaza si in "biografia" sa, acelasi "prototip al omului divin", atâte de frecvent de gasit în religiile lumii, de la theioi andres ai grecilor, peâna la alti întemeietori de religii, ca Jina, Isus si Mani.
Data exacta a nasterii lui Buda nu poate fi stabilita cu exactitate, însa istoricii religiei spun ca in jur de 648 înainte de Hristos, mama lui îi va da nastere conform prevestirilor care o avertizau din timp ca ea va "produce" un copil miraculos; conceptia acestuia fiind imaculata iar nasterea virginala. Din acest punct de vedere, crestinismul nu pare a fi facut vreo mare inovatie mitologica . . .
Natura lui Buda, antropica sau transcendenta ca si aceea a lui Cristos, a generat numeroase dispute doctrinare si scindari, exact asa cum si crestinismul a fost si este macinat de aprige si nu rareori saângeroase lupte intestine între diversele sale interpretari legate de spinoasa problema a Trinitatii.
Astfel, daca pentru unii Buda este în întregime om, pentru altii, acesta este în întregime divin (dealtfel si budismul a cunoscut o criza docetista, fenomen care se suprapune perfect celui elaborat în mediile crestine), iar înca pentru altii, el este un curios si mobil amestec al celor doua atribute atâte de insolubile . . .
"Arhatul budist" (acela ajuns la starea de "nirvana"), desi atinge "trezirea", el isi sacrifica fericirea pentru aceea a întregii omeniri, manifestându-se mai degraba în lume decat sa se retraga în transcendent, sentimentul motor al acestei alegeri fiind mila pentru omenirea atinsa de ignoranta. Dupa moartea sa, Buda, o fiinta transcendenta precizata de notiunea "corpului eteric" (sambhogacaaya) - un fel de spirit - salasuieste "Paradisul Tarâmului Pur", el reîncarnându-se însa în diferite epoci si locuri întru mântuirea oamenilor.
"Maitreya" sau Buda eschatologic, este Buda viitorului, care va renaste într-o perioada neprecizata în anumite interpretari, precizata însa in altele (ca si în eschatologia crestina, unde "A doua venire a lui Cristos" e fixata la unii, necunoscuta de altii), pentru a reînoi mesajul budist.
Pomenind docetismul budist ca echivalent al experientei similare din crestinism, trebuie amintita înca o paralela între aceste doua mari religii: budismul cunoaste si el odata devenit matur doctrinar, prin forma sa numita budism tantric ("vajrayana"), o cadere in eros si magie, asa cum si crestinismul avea sa cunoasca într-un interval de timp de 3, 4 secole, centrat pe veacul al 15-lea, prin fenomenul Renasterii.
Paralele pot merge însa parca la infinit pentru cel familiar cu istoria miturilor si credintelor, cum a fost si marele erudit Mircea Eliade: asa cum Reforma crestina dezlantuie niste adevarati titani ai progresului, odata cu instituirea anostei si strictei morale protestante (vezi Max Weber si C. H. Grenholm) care transforma radical viziunea cu accente quietiste ce se facea ecoul inertiei blegoase a Isusului-propavaduitorul-renuntarii-la-lumea-asta, într-una a acelui Isus-propavaduitorul-eticii-muncii (justificat si el de textul sacru crestin), si budismul cunoaste o astfel de evolutie prin "Reforma” lui Nichiren", aspru critic al budismului timpului sau (pe care il acuza de decadenta) si care a declansat o adevarata "cruciada" impotriva calugarilor, a stapânilor feudali si a guvernului tarii sale. Nici o mirare ca Japonia a reusit atâte de bine in termeni economici si ca este fapt recunoscut, ca morala muncii în acest stat, este un model pentru lumea intreaga.
O alta paralela cu sens invers insa, poate fi gasita în opozitia ferma a budismului la modernizarea statelor din peninsula Indochina, în sec. al XIX-lea, fenomen ce corespunde opozitiei disperate cu care crestinismul sa-a opus anumitor procese inevitabile de evolutie a societatii europene, un timp mai mult decâte îndelungat.
Inca o alta paralela budism-crestinism, este aceea ocazionata de polemica pe "problema gratiei", o chestiune care a bântuit o vreme si religia noastra, când Pelagie polemizeaza cu Augustin, reverberatii ale acestor dispute regasindu-se însa si in conflictul doctrinar catolicism-protestantism.
In budism, scolile Tendai si Jodo, se contrapun celor Zen ("Chan" in chineza) si Singon, asa cum si Augustin si Pelagie sa-au sfadit cândva pe problema "pacatului originar", a predestinarii, liberului arbitru si mântuirii.
Se poate include în lista paralelelor schitate mai sus, si acele trasaturi non-patognomonice acestor doua religii, cum ar fi functia de reducere a anxietatii, o functie pe care sociologia religiei o atribuie ca rol central al tuturor formelor de credinta, budismul nici el nescapând: obsesia general umana a bolii, a mortii si a batrânetii, arhetipuri de gasit în mai toate religiile lumii (vezi promisiunile la viata vesnica, miracolele resuscitarii sau vindecarile pe care Biblia pretinde, ca Isus le-ar fi facut ), sunt si în budism in centrul mesajului "Iluminatului": acesta dezvolta initial atitudini ascetice si de contemplare, de mortificare a carnii chiar, ca si manii anti-sexiste, pe care toate, si crestinismul la rândul lui, le-a cunoscut din plin mai teârziu, când acesta va apare si se va dezvolta. Apoi ca si crestinii, si Buda vedea cauza aparitiei suferintei si mortii în ispita ("dorinta"), care ea trebuie "nimicita" cu orice pret.
Cum am zis deja, paralelele pot continua mult si bine, însa textul sa-a vrut doar ca un deschizator de apetit pentru îndragostiti românofoni de istoria si mitologia popoarelor si civilizatiilor lumii. O ultima paralela pe care as mai aminti-o totusi, este faptul ca în materie de morala adeptului, si budismul ca si crestinismul, ca mai toate religiile lumii, au un set restrâns de prevederi-rudiment civico-moral, exprimat pe întelesul omului obisnuit.
Astfel, budismul impune si el cele "Cinci Precepte" (exista insa si variante mai ample, cuprinzand "8 Precepte" si "10 Precepte"), care prevad exact acelasi generic cod minimal de comportament în colectivitate, asa cum si crestinismul îsi va întemeia mai teârziu viziunea de morala civica, pe Decalogul preluat din iudaism (care la rândul lui, acesta la-a preluat de la vechea religie a Egiptului in perioada dinaintea "Exodului". Astfel, papirusul lui Ani, reda in capitolul 125 o serie de conditii pe care cel mort trebuie sa le îndeplineasca pentru a putea accede la "Lumea Cealalta", conditii cu valoare morala total echivalenta celor aparute ulterior in Cele Zece Porunci "date" de zeitatea micului trib evreiesc. Mai exact spus, prevederile morale din religia Egiptului, sunt identice doar cu 6 dintre "poruncile" Decalogului, care au realmente valente morale, celelalte porunci ale lui Iehova netinând de morala, ci mai degraba de "bucataria întelegerii" intre "poporul ales" si noul sau patron).
(1) - "Dictionar al religiilor", Mircea Eliade si Ioan pe. Culianu, pag. 99, la capitolul 10 numit "Crestinism": <<Desi crestinismul este considerat o religie a pacii, Isus întretinea probabil relatii oculte cu zelotii, combatanti evrei fundamentalisti, al caror obiectiv era sa puna capat ocupatiei romane în Palestina."
(2) - Idem, pagina 65, capitol "Budismul": <<Acest sistem prezinta elemente comune cu theoi andres ai grecilor si cu biografiile mitice mai teârzii ale altor întemeietori de religii, ca Isus, Mani, etc.>>
(3) - Idem, pag. 66: <<Cronologiile îi plaseaza nasterea între 624 si 448 î. H. [...] Mama lui primise toate prevestirile care anuntau nasterera unui copil miraculos. Potrivit unor versiuni docetiste privind nasterea lui Buddha, conceperea sa a fost imaculata si nasterea virginala.>>
Aceasta postare a fost editata de spider: 22 July 2005 - 05:51 PM
, dupa primele 3 paragrafe, denotand lipsa de antrenament si cu asta utilitatea informatiei bine aleasa pentru a fi palatabila.
