Probabil ne-a legat si noua cineva ... inteligenta
Uite ce am gasit pe un blog cautand "legarea ingerilor" . Este mult de citit dar s-ar putea sa fie un raspuns la intrebarea ta .
" Demonologia creştină actuală cunoaşte că lumea spirituală e alcătuită din fiinţe, spirituale, bune (îngeri) sau rele (demoni), care petrec în diferite zone/stări de bucurie sau pedeapsă. Sunt deci două categorii extrem de bine definite, antagonice şi continuu lucrătoare în bine şi rău; nici îngerii nu mai pot deveni demoni şi nici aceştia, îngeri. Trebuie însă să menţionăm că această dogmă a fost şlefuită şi stabilită de-a lungul timpului de Sfinţii Părinţi care au exclus două elemente importante, considerate suspecte sau eretice, faptul că există îngeri răi şi că demonii se pot mântui. De prima chestiune ne vom ocupa în acest studiu. Conform patristicii primelor veacuri, exista o concepţie despre lumea spirituală deosebită de cea actuală, formată din trei categorii de fiinţe: îngerii buni, îngerii răi şi demonii. Prima şi ultima dintre categorii (extremele) au rămas, cea din mijloc nu a dispărut ci a fost integrată în ultima de patristica de mai târziu. Cine sunt îngerii răi? Biblic vorbind, capitolul VI din cartea Facerii este din punctul nostru de vedere, originea acestei credinţe. Ei sunt „fii lui Dumnezeu” (titulatură de care umanitatea nu se bucura, deci nu pot fi confundaţi cu oamenii) care văzând frumuseţea fiicelor pământenilor se coboară din cer şi le seduc. În urma acestor atingeri amoroase apar uriaşii, iar înmulţirea lor şi păcatele oamenilor îl determină pe Dumnezeu să pedepsească umanitatea prin potop. Apocriful lui Enoh vorbeşte de modul în care îngerii sau veghetorii, cum mai sunt numiţi, au fost pedepsiţi. Pentru că nu s-au lepădat de Dumnezeu, ci şi-au părăsit sălaşurile pentru a se uni cu fiicele oamenilor, ei nu sunt demoni, căci demonii se leapădă şi apoi sunt aruncaţi din locaşurile cereste. După săvârşirea păcatului, veghetorii nu mai pot urca căci pedepsiţi fiind, devin îngerii răi. Nu ajung demoni, căci nu vor fi legaţi în iad, dar nici îngeri pentru că nici raiul nu-i primeşte. Singura terminologie pertinentă pentru starea lor ingrată este aceea de îngeri răi. Sunt legaţi pe pământ, undeva în deşertul Daduel, conform tradiţiei. Această tradiţie demonologică era cunoscută foarte bine în perioada creştinismului primar, mulţi autori creştini scriind despre ea. Probabil prima „atestare spirituală” a îngerilor răi e dată chiar de cartea Apocalipsei (IX, 13-16): „Şi a trâmbiţat al şaselea Înger. Atunci, din cele patru cornuri ale jertfernicului de aur care este înaintea lui Dumnezeu, am auzit un glas zicând către Îngerul al şaselea, cel care avea trâmbiţa: „Dezleagă-i pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare, Eufratul!” Şi au fost dezlegaţi cei patru îngeri, care erau gătiţi spre ceasul, şi ziua, şi luna şi anul acela ca să omoare a treia parte din oameni. Şi numărul oştirilor era de douăzeci de mii de ori câte zece mii de călăreţi, căci am auzit numărul lor”. Adica 200 de milioane de demoni sunt în subordinea acestor patru îngeri răi. Cine sunt aceşti patru îngeri care aduc asupra pământului atâta durere? Unii cred că sunt cei patru Arhangheli, Mihail, Gavriil, Uriil şi Rafail. Arhanghelii nu pot fi legaţi şi nici nu au vre-o plăcere în a omorâ a treia parte din oameni. Sfântul Andrei îi identifică cu „cei mai vicleni draci, legaţi la venirea lui Hristos...” (Sfântul Andrei, Tâlcuire la Apocalipsă, Ed. Sofia, Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2007, p.131). Cei patru îngeri sunt legaţi undeva lângă fluviu Eufrat. Unii dintre cei care tâlcuiesc acest verset încearcă să arate că nu e nimic de mirare din moment ce şi pe vremea lui Hristos, demoni erau trimişi în iad sau în ape (cf. Arhiepiscop Averchie Tauşev, Apocalipsa Sfântului Ioan: un comentariu ortodox, Ed. Sofia, Ed. Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2005, p.150). Este însă o diferenţă între trimitere şi legare. Exorcizarea unor demoni şi trimiterea lor în pustiu, îi reţine acolo dar ei au putere de acţiune acolo. Legarea unor demoni îi face practic incapabili de reacţie. Credem că tâlcuirea versetelor prezintă scăpări foarte importante, despre care vom discuta în cele ce urmează. În primul rând, aceste patru fiinţe spirituale nu sunt demoni, ci îngeri. Sfântul Evanghelist Ioan, autorul Apocalipsei, face clară diferenţă între îngerii răi şi demoni (Apoc.IX, 20-21), ceea ce arată că avea cunoştinţă despre neascultarea veghetorilor. Pe de altă parte, îngerii nu pot fi legaţi, doar daca sunt pedepsiţi, ori, nu se spune niciunde că cei patru arhnagheli sunt pedepsiti de Dumnezeu. Pe de altă parte, se crează o confuzie între scoaterea şi alungarea demonilor şi legarea lor. Am spus mai sus că sunt două lucruri diferite, motiv pentru care avem convingerea că textul lui Ioan face trimitere la legarea (pedepsirea) veghetorilor. Este drept că apocriful lui Enoh aminteste că în deşertul Daduel au fost legaţi veghetorii, dar cine le urmăreşte acţiunile observă că aceştia, imediat sau aproape imediat după ce au depus jurământul de loialitate, se împrăştie pe toată suprafaţa pământului. Unii dintre ei, cum e şi normal, ajung în zona Eufratului unde pun bazele magiei şi idolatriei. Creează chiar şi o civilizaţie, din care ne este cunoscut turnul Babel, precum şi creaturi cu puteri deosebite ca Ghilgameş, un sfert om, trei sferturi zeu. E normal deci, ca patru dintre veghetori, prinşi fiind aici, să fie legaţi undeva în zona fluviului Eufrat. A recunoaşte asta înseamnă a interfera credinţa creştină cu credinţele şi ideile religioase babiloniene. Pe de altă parte, conform unor tradiţii de origine creştine, Babilonul este locul de origine al lui Antihrist (cf. Arhiep. Averchie Tauşev, op.cit., p.150, apud. Sf. Andrei, op.cit., p.132), lucru susţinut şi de unele cercetări mai noi (vezi Wilhelm Bousset, Legenda Antihristului, Ed. Herald, Bucureşti, 2006). Demonii nu pot procrea, singurii, veghetorii, au reuşit asta (cf. Fac. VI). E normal deci ca, la timpul stabilit, ei să poată reprimi puterea (ideea e dată de sensul dezlegării), de a crea „specimenul perfect” împreună cu o femeie, cel care mai târziu va deveni Antihrist. Astfel de mari puteri spirituale sunt legaţi sau dezlegaţi numai prin voinţă divină. Lor le vor sluji 200 de milioane de fiinţe spirituale (demoni), cel mai probabil demoni, legaţi şi aceştia odată cu ei. Cu alte cuvinte, Sfântul Apostol Ioan, face o clară distincţie între demoni şi îngeii răi fapt care ne pune pe gânduri cu privire la dorinţa unora de a tîlcui Apocalipsa fără a ţine cont de context. Nu e posibil ca Sfântul Apostol să facă confuzii de acest gen, ori să utilizeze şi să amestece cu indiferenţă „îngerii” şi „demonii”. Se pare că rolul veghetorilor în scenariul Apocalipsei este unul important, ei rămnând până la final de partea răului în conflictul deschis împotriva binelui. Prezentarea din cartea Apocalipsei ne duce cu gândul că tradiţia primelor veacuri avea inclusă ideea de „îngeri răi” ca fiind derivată din cea a veghetorilor sau „Bene Elohim” („Fiii lui Dumnezeu”). Ei sunt vinovaţi pentru păcatul neascultării, procreerii cu fiicele oamenilor şi implementarea învăţăturilor care vor pune bazele idolatriei. Sunt legaţi în locurile unde sunt prinşi, urmând ca la „sfârşitul vremurilor” să acţioneze în coaliţie cu demonii şi cei păcătoşi împotriva puterii lui Dumnezeu. Nu demonii, ci veghetorii, conduşi fiind de Satana, vor purta război cu arhanghelul Mihail şi îngerii lui în rai. Apocalipsa ne dezvăluie următoarele: „Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi Îngerii lui au pornit război cu balaurul. Iar balaurul şi îngerii lui au stat în luptă. Dar aceştia n-au izbutit, nici nu s-a găsit pentru ei loc în cer” (Apoc.XII, 7-9). Se crează o confuzie atunci când Sfântul Andrei consideră că acelaşi lucru se poate spune şi „pentru căderea cea dintâi a diavolului din cinul îngeres” (Sf. Andrei, op.cit., p.159). Situaţiile diferă radical. Cea mai bună argumentaţie în acest sens este aceea că una e să fi alungat din rai şi alta e să încerci să-l cucereşti. Studiul acestui verset este deosebit de important pentru studiul istoriei veghetorilor. În momentul când aceştia au coborât pe pământ, pe timpul lui Noe, ei au jurat să ducă la îndeplinire planul de unire sexuală cu fiicele oamenilor cu scopul apariţiei unie noi specii hibride, om-înger, ceea ce au şi reuşit. Ştiau că încalcă porunca divină. Cu toate că au fost pedepsiţi, dar şi după, ei au păstrat vie dorinţa de a reveni în rai. Versetul nostu descrie punerea acestei dorinţe în practică. Pentru că s-au lăsat ispitiţi de diavol, ei intră în slujba acestuia, care, ca un stăpân ce le este îşi alogă dreptul de a mijloci pentru ei „din milă”, în zilele de pe urmă în faţa lui Dumnezeu. Ştim că diavolul nu e mărinimos şi ştim că nu face aceasta în speranţa că va fi iertat. Nici măcar nu schiţează un gest în acest sene. Procedează astfel, încercând să forţeze mila divină, fără ca veghetorii din subordinea lui să se pocăiască cu adevărat. Cu toate că acest scenariu pare neplauzibnil, versetul îl susţine. Aparent, Satana nu urcă în cer să îl cucerească prin forţă. Este vorba cel mai probabil de primul cer, acela din care au căzut veghetorii, cel mai aproape de pământ. Totuşi, ocupă abuziv un spaţiu care nu e a lor. Dumnezeu rămâne categoric în hotărârea Sa, moment în care Mihail şi Îngerii lui au pornit război”. Chiar şi aşa, „îngerii răi” nu au vrut să plece, căci se relatează despre faptul că ei „au stat în luptă”. Nu au reuşit să reziste şi oriunde se retrăgeau în acel spaţiu spiritual erau alungaţi, căci „nu s-a găsit pentru ei loc în cer”. Din perspectivă demonologică este foarte clar faptul că diavolul nu a urcat în cer cu demonii pe care îi avea de la căderea sa. Nu poţi câştiga un război cu o armată cu care deja ai pierdut. Urca deci la cer cu un grup care nu a avut război cu Dumnezeu, încercând să îi ajute să ocupe un spaţiu fără luptă. Atât tactica cât şi luptătorii se schimbă. Iată deci că faptele, aşa cum le vedem acum, nu sunt asemănătoare cu starea de conflict care au cauzat căderea Satanei şi a celorlalţi demoni. Imediat, în versetul 9, vedem şi unde anume au fost aruncaţi: „Şi aruncat a fost balaurul cel mare – şarpele cel de demult, care se cheamă „diavol” şi „satana”, cel care înşală toată lumea – aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui aruncaţi au fost cu el”. Acesta e momentul în care începe „oficial” prigoana Bisericii lui Hristos. Este momentul replierii forţelor demonice, precum şi trecerea la următorul plan, naşterea lui Antihrist (XIII,1). "
Aceasta postare a fost editata de Maŕt: 12 April 2008 - 11:55 AM
.Si totusi...
D-zeu,e mort? 
153.gif (192.03K)
Bagherra, la Apr 12 2008, 03:26 AM, a spus: 
Doar stii cum se spune:"Pina la D-zeu,ne omoara sfintii!"
Greu,dar ati priceput!
Contact
Facebook
Twitter
RSS
