Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis
Aceasta extrem de veche si exotica, si prin asta fermecatoare traditie, a întâmpinat o puternica opozitie de la Parintii Bisericii Crestine Timpurii si de la Marii Sfinti ai Crestinismului, acesta respingand cu vigoare si chiar patima aproape, aceasta “superstitie”.
Trebuie sa recunoastem, Biblia insasi este necrutatoare si inechivoca (Deuteronomul, printre alte carti biblice) fata de credintele in zeitatile pagane adorate de astrologii vechimii (Soarele, Luna, Venus, Marte, Jupiter si Saturn). Toate cele trei denominatiuni crestine resping astrologia, ortodoxia inclusiv. Mari teologi români si mari sfinti ortodocsi, au scris combatând-o ca pe una dintre cele mai rele superstitii. Din punct de vedere crestin, astrologia este o forma de pagânism, acest atâte de urâte si combatut pagânism, de catre biserica noastra. “Ghicirea in stele”, sintagma devenita sinonima aproape in limba româna cu superstitia si credulitatea, sunt considerate ca fiind forme de apostazie (renegare a credintei).
Timpurile azi insa, sunt altele, evident, si expulzarile din comunitatile crestine nu mai sunt practicate ca în alte timpuri (aceste expulzari încep chiar odata cu debutul celui de-al 2-lea secol crestin!), iar preotii si teologii prezentului aproape ca sa-au resemnat de multisor cu faptul ca “clientela” proprie, mai mult chiar decat nereligiosii insisi, sunt “fideli” doar pe jumatate, crezând în acelasi timp si povestile astrologiei, ca si mitul crestin însusi. Caci altadata, corpul preotesc, teologii, combateau cu toata puterea de care erau capabili acest “rau” perceput, care impingea masele ignorante spre fatalism si pagânism greco-roman. Marele Sfant crestin Augustin, este unul dintre ei. Sfantul Isidor din Sevilia altul. Conversia Sfantului Imparat Constantin cel Mare la crestinism, a fost un moment de istorica întorsatura al cursului ulterior al evenimentelor, din acest moment, credinta si practicarea astrologiei devenind o crima pasibila de pedeapsa capitala, practic astfel astrologia încheiându-si drumul sau european. Ea va continua sa fie cultivata de arabi, care astfel vor dobândi si adânci prin ea cunostintele de astronomie, depasind din acest punct de vedere lumea crestina pentru multe secole.
Poate nu intamplator, evreii din Europa, ca si arabii, vor ramane fideli pasiunilor lor astrologice, fiind printre putinii locuitori ai Europei crestine care mai detineau cunostinte avansate despre contributiile marilor astrologi ai Antichitatii, ei insisi devenind scriitori si învatati în acest domeniu numit azi pre-stiinta [Lucrarea mistica “Cartea Splendoarei”, fie scrisa in secolul II (improbabil) cum sustin evreii, fie in secolul 13 (cand a aparut realamente si spun istoricii), sta marturie in acest sens], evreii fiind cooptati repede de catre califii Imperiului arab la apogeu si din acest motiv.
Probabil deasemenea tot nu întâmplator, acum 6000 de ani, caldeenii, popor semit si ei ca si evreii si arabii, au fost creatorii acestei traditii, ei fiind primii ”ochi” umani care au scrutat cerul cu gândul de a-la întelege, ei reusind sa ântocmeasca harti ceresti si tabele orare (care vor deveni mult mai tarziu calendarele noastre) in care erau descrise cu uimitoare exactitate straniile miscari ale stelelor si “stelelor vagaboande” (planetele). Preotii lor, au calculat durata anului cu o abatere mai mica de 0,001 % fata de valoarea corecta, iar cifrele descriind miscarile Soarelui si Lunii, au o eroare de ”3x marja de eroare” a astronomilor secolului al XIX-lea.
Toata aceasta cunoastere cu functie predictiva verificata, facea ca astrologia sa fie pe atunci o veritabila stiinta exacta, desi bazata pe prezumtii mitologice.
Cum sa-a nascut aceasta traditie asiatica care a cucerit lumea si Europa?
Simplu: Lasand la o parte perplexitatea si admiratia cu care care probabil priveau ei astrul zilei ca si Luna, studiind cerul noptii, rasaritului si apusului, preotii caldeenilor de acum mai bine de 6000 de ani, au facut observatia evidenta ca exista corpuri ceresti fixe (majoritatea, fiind insa cam “palide”), câte si corpuri ceresti a caror pozitie variaza odata cu trecerea timpului (cateva “stele vagaboande”, adesea mai luminoase decat cealalta categorie). Cu timpul, constatare aproape neverosimila din perspectiva omului “modern”, acestia au învatat sa cunoasca si recunoasca toate stelele care se prezentau vederii lor pe cerul noptii senine, fiind capabili prin efecte mnemotehnice simple (legarea unui grup de stele de o forma terestra familiara – constelatia, “zodia”) sa întocmeasca harti si tabele care sa le urmareasca evolutia: Nebo, Istar (Astarte), Nergal, Marduca si Niniv, planetele sistemului nostru solar vizibile cu ochiul liber, au captat repede atentia lor prin iregularitatea miscarilor lor pe bolta, luminozitate particulara sau dimensiune, dar mai ales prin impredictibilitatea si incomprehensibilitatea miscarii acestora datorata proximitatii de Terra si propriei lor miscari de revolutie, ca si a miscarii de precesie a Pamântului). Aceasta a ramas mult timp, dezolant de mult timp, o nedezlegata problema a omenirii. Ele se misca odata cu restul cerului, avand totodata si miscarea lor relativa proprie, ca niste muste ratacind pe suprafata unui glob aflat in miscare de rotatie, ele deplasându-se de-a curmezisul boltei ceresti înlauntrul unei zone limitate la o fâsie îngusta, ca o centura încingand oblic firmamentul la un unghi de aprox. 23 de grade cu ecuatorul, aceasta fiind zodiacul, sau “linia zodiacala”, cum mai este ea numita. Zodiacul a fost împartit în 12 sectoare, denumite dupa tot atatea constelatii de stele fixe aflate in vecinatate.
In acele timpuri ale începuturilor si ignorantei, de la valabila observatie si geniala inventie, evident, apendicele mitologic ca si corolarul sau direct, anume ghicirea viitorului, au urmat si sa-au “îngrosat” repede, prin tot atatea traditii prin care a trecut de-a lungul secolelor si de-a latul spatiului geografic, aceasta îndeletnicire rezervata castei preotilor/învatatilor. Caci Omenirea dintotdeauna a avut nevoie de certitudini (si mai are nevoie si azi), iar natura i-a oferit, din pacate, netrebnica, in mod constant enervanta schimbare imprevizibila, ca bonus constant al certitudinii incomode, unica certitudine dealtfel, a disparitiei personale. Caldeeni, acaadieni, asirieni, egipteni, fenicieni, evrei, greci si romani, au adorat cu totii intr-o forma mai direct recognoscibila sau nu, astrele plimbarete prin brâul ceresc zodiacal.
Desi constant ostili, crestinii insisi, prin extrem de numeroasele împrumuturi mitologice de care a beneficiat nascanda lor religie, sunt si ei la randul lor niste tributari si adoratori ai astrelor, astre ”deghizate” sub figurile antropomorfice, divine sau mixte ale Noului Testament.
Acum un secol, scriitorul Albert Churchward a spus: "[. . .] se poate demonstra ca Evangheliile canonice sunt numai o colectie de proverbe ale Mitului si Religiei egiptene". In "Falsificarea in crestinism" Joseph Wheless spune: "Evangheliile sunt toate falsificari sacerdotale terminate multe decenii dupa evenimentele descrise". Falsificarea dezlantuita in primele secole ale existentei bisericii era atat de obisnuita ca o noua fraza a batut moneda: "Frauda pioasa".
Multi istorici au observat ca documentele crestine timpurii, scrisorile atribuite lui "Pavel", niciodata nu discuta fondul istoric al lui Isus, dar se ocupa in mod special de o fiinta spirituala, care era bine cunoscuta de toate sectele gnostice de mii de ani. Putinele referinte "istorice" ale vietii reale a lui Isus citata in scrisori, demonstreaza falsificari si interpolari.
Cum semnala candva Edouard Dujardin, literatura lui Pavel "nu se refera la Pilat, nici la romani sau la Caiafa, sau la Sinedriu, la Irod sau Iuda sau la femeile sfinte, el nu face nici o aluzie la trecut, desi majoritatea Epistolelor sunt scrise inaintea Evangheliilor canonice insele."
Afirmatia ca Isus Cristos este un mit se poate proba nu numai prin lucrarile "dizidentilor" bisericii si a "pagânilor" care cunosteau adevarul si care au fost combatuti sau asasinati pentru lupta lor impotriva sacerdotilor crestini si parintilor bisericii, ci si cu propriile decalaratii ale unor importanti crestini care revelau continuu ca stiau ca Isus Cristos era un mit fundat pe zeii mai vechi cunoscuti cu mii de ani in urma. In timpul cind se spune ca a trait Isus, exista inca marea biblioteca din Alexandria si o retea de informatie din Europa pina in China si aceasta retea avea acces la numeroase manuscrise care redau aceeasi poveste, dar apartinind unor etnii diferite. In realitate legenda lui Isus este similara aceleia a lui Crisna, asa cum ne-a fost prezentata si explicata de notabilul mitolog si erudit Gerald Massey acum mai bine 100 de ani, ca si de reverendul Robert Taylor acum 160 de ani, iar legenda lui Crisna a fost scrisa in Vedele hinduse pe la anul 1400. i.Cr. . . . Exista tot asa, convingatoare similitudini intre Isus si Buda. Deasemeni este izbitoare asemanarea Mitului lui Isus cu cel al lui Horus, zeul egiptean. Horus, fiul lui Osiris, sa-a nascut din fecioara Isis la 25 decembrie. Ca si Isus, Horus avea 12 discipoli, la-au ingropat si a inviat, era "drumul, adevarul, lumina, salvatorul, fiul uns al lui dumnezeu". Facea minuni si la-a inviat din morti pe un om, numit Elazar. Pe Horus il numeau "Iusa", "fiul" care se transforma in "Ptah", Tatal, "unsul", cu mult timp inainte sa apara crestinii lui Isus. La fel, si miturile lui Budha si Mithra au multe similitudini cu cel al lui Isus. Ierarhia crestina este aproape identica cu cea mitrica pe care a substituit-o si care precede povestea crestina cu mai bine de 600 de ani. Toti cei care au incercat sa arate aceste asemanari, dizidentii, au fost anihilati. Poporul nu trebuia sa cunoasca adevarul, trebuia doar sa creada. De exemplu, parintele bisericii timpurii Tertulian (160 - 220), admite ironic originile veritabile ale povestii lui Isus in combaterea criticilor sai: "Dumneavoastra spuneti ca adoram Soarele; dumneavoastra de asemeni." Este bizar apoi cum un credincios si aparator al credintei, la inceput chiar fervent, Tertulian, a renuntat apoi la crestinism.
Ratiunea pentru care toate miturile sunt similare, cu un zeu-om pe care il "sacrifica" si care invie, face minuni si are 12 discipoli, este ca aceste legende au fost bazate pe miscarile soarelui si astrelor pe cer, desfasurarea astro-teologica a Soarelui trecând prin cele 12 constelatii, sau semne zodiacale. Isus si toti ceilalti zei despre care vorbesc miturile religiilor, sunt personificarile soarelui, iar povestea evanghelica este pur si simplu o repetare a unei formule mitologice. De exemplu, multi dintre salvatorii lumii sacrificati sau inviati, isi au aniversarea pe 25 decembrie. Si asta, datorita faptului ca vechile civilizatii au recunoscut ca (dintr-o perspectiva geocentrica in emisefera nordica) soarele realiza coborârea anuala catre sud pana la 22 - 23 decembrie (Solstitiul de Iarna) si dupa trei zile începea din nou sa urce catre nord. Acesti oameni din vechime credeau ca "Zeul Soare" a murit pentru trei zile si "sa-a nascut din nou" in 25 decembrie, multe culturi sarbatorind nasterea soarelui in 25 decembrie. In unele parti ale lumii, calendarul începea in constelatia Fecioarei si deci soarele "se nastea din fecioara". Soarele este "lumina lumii", "vine din nori si fiecare ochi o sa-la vada", soarele care se ridica dimineata este "salvatorul umanitatii", "soarele are o coroana de spini", ”discipolii” soarelui sint cele 12 luni si cele 12 semne zodiacale pe care soarele le traverseaza in cele 12 luni. Si eruditii timpului stiau ca zeii lor erau de natura astronomica si atmosferica si nu personaje literare sau istorice.
Nu este întâmplator asadar ca exista 12 Apostoli ai lui Isus si 12 sunt casele astrologice si lunile anului, cum 12 sunt si "ajutoarele" lui Horus. Cei 12 discipoli ai lui Isus sunt simboluri pentru casele zodiacale si nu reprezinta figuri istorice care au jucat o drama pe pamânt, in jur de anul 30.
De aceea, personal cred ca toleranta la paritate cat exista pentru credinta crestina, trebuie sa existe si pentru astrologie, doar o credinta si ea, dar care din multe puncte de vedere e mai putin vinovata, mai putin nociva si istoric blamabila, decat crestinismul insusi.
Aceasta postare a fost editata de Cela: 21 July 2005 - 06:18 AM
