[BigDefender]

2 Iunie
Purtatorul de pacate
„El a purtat pacatele noastre in trupul Sau, pe lemn” (1 Petru 2,24).
Daca ti se intampla sa fii de Paste, in Filipine, ai sa vezi acel festival religios, sarbatorit in urma mai multor pregatiri minutioase decat ti-ai fi putut imagina – cantarea „Pasyon”, dramatizare a legendei lui Longinus, izolarea vinerei negre si flagellantes. Cei mai multi dintre noi concep „purtarea pacatului” ca o constiinta tulburata sau povara unui secret nemarturisit. Credinciosii filipinezi demonstreaza aceasta conditie interioara intr-un mod fizic cat se poate de vizibil. Aproape in fiecare sezon, doi oameni isi exagereaza rastignirea sau flagelarea pana mor.
In mijlocul atmosferei de sarbatoare, cei ce se vor flagela se pregatesc pentru ceremonia sacrificiului. Pentru a deschide o rana ei isi cresteaza spatele gol si pieptul cu lame de ras si cioburi. Apoi se bat cu nuiele de bambus ascutite si cu lanturi. De obicei, au de mers cam o mila pana la biserica. Prietenii fie ii bat pe flagellantes cu bate, fie le dau sa bea sau sa inghita oua crude, ca sa reziste in aceasta calatorie ingrozitoare. Unii se prosterneaza in praf la fiecare trei pasi. Ultimii 500 de iarzi pana la biserica ii parcurg pe coate si pe genunchi. La intrare, are loc biciuirea finala. Inauntru, podeaua de ciment este asa de manjita de sange, incat penitentii aproape fara simtire, aluneca pur si simplu in altar, unde isi striga rugaciunile in care cer mila. Orice picatura de sange care sare pe spectatori se presupune ca transfera pacatele flagellantului asupra acelora care asista. Participantii mai vechi, care fac aceasta calatorie de 30 sau 40 de ani au o incredintare spirituala puternica, tinandu-si juramintele cu „inima pura”, cum spun ei.
In timp ce ne scuturam de repulsie fata de aceasta oroare si abuz de sine, adesea ne flagelam mintea si spiritul. Noi ne pricinuim rani de vinovatie grave si inutile. Trebuie sa ne amintim de purtatorul nostru de pacate, „care a purtat suferintele noastre si care a indurat chinurile noastre” (Isaia 53,4), Aici este adevarata oroare. Mergand la cruce, EL ne-a oferit o binecuvantare dubla – pace spirituala acum si siguranta fizica de aici incolo.

[BigDefender]

3 Iunie
Profetul
„Un mare proroc s-a ridicat intre noi, si Dumnezeu a cercetat pe poporul Sau (Luca 7,16). Isus strabatea toate cetatile propovaduind Evanghelia Imparatiei (Matei 9,35).
Cuvantul „profet” inseamna in primul rand cineva care prezice evenimente viitoare. Profesia de profet a fost mult mai cuprinzatoare. Profetul trebuia sa fie un „prezicator”, cineva care vorbea in numele altcuiva, de obicei in Numele lui Dumnezeu. Practica noastra curenta de predicare a evoluat din darul antic al profetiei. Profetul-predicator a fost si este imputernicit sa mentina standardele morale si sa reprobeze pacatele natiunii.
Cei mai multi profeti, si cei adevarati si cei falsi, aveau unele lucruri in comun. Ei cadeau in transa, aveau viziuni, preziceau viitorul si aveau o influenta politica importanta. Profetii pagani cereau si cadouri. Mesajele lor erau adesea ambigue si veneau la cerere. Adevaratii predicatori-profeti ai Scripturii, pe de alta parte, vorbeau adesea staruitor si spontan, cateodata spre marea neplacere a celor ce-i ascultau. Dumnezeu a avut cativa: Ezechiel, Osea si Ieremia, care isi vizualizau soliile prin acte publice, simbolice. Astfel de incidente pareau adesea ridicole si erau incomode pentru profet. Din cauza lipsurilor si a castigului material mic, un profet adevarat accepta adesea sarcina fara tragere de inima.
Ca profet si predicator, Isus a folosit numai doua metode in slujirea Sa temporara de pe pamant. Mai intai, El a predicat, adica a proclamat in public. Oricine, oriunde, era binevenit sa asculte. Al doilea, El S-a concentrat intens „pe Evanghelia Imparatiei”. Adica „vestea cea buna” despre mantuire – singurul subiect care merita predicat. Toti cei care predica, pe scara larga sau mica, fac bine cand spun solia scurt si simplu, la fel ca Isus.

[BigDefender]

4 Iunie
Transformatorul
„In ce ma priveste, departe de mine gandul sa ma laud cu altceva decat cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rastignita fata de mine si eu fata de lume” (Galateni 6,14)
In generatia trecuta am folosit mult timp transformatorul. Majoritatea timpului, noi ne folosim de serviciile lui – aprovizionarea cu electricitate prin statii generatoare de curent in casele noastre si la serviciu, si reproducerea sunetelor fine in sistemele noastre muzicale de mare fidelitate.
Calatorul este cel care este pasibil sa aiba incidente neplacute cu electricitatea in locuri straine. Vietile noastre ar fi mai simple, daca fiecare natiune din lume s-ar hotari sa foloseasca fie 110 volti, fie 220 de volti. In plus, electricienii nu au cazut de acord asupra unui proiect de debuseu electric universal.
Dar pentru ca oamenii nu ajung la un acord, nici macar in probleme de viata si moarte, sa te plangi de astfel de incoveniente acum, este inutil. In orice caz, cand iei echipament electric de calatorie – orice, de la proiector la uscator de par – trebuie sa fii foarte atent la felul in care il conectezi la sursa de curent.
Cei mai multi dintre noi isi amintesc de acele transformatoare vechi, grele, de dimensiunea bateriilor de masina. Apoi, au inceput sa se micsoreze pana ce, in final, tot ce aveam de dus era o piesa mica. Au venit la rand acele dispozitive destepte, cu transformatoare „duble” incastrate. Schimbai de la 110 la 220 de volti, printr-o rasucire scurta a intrerupatorului.
Pentru uituci era insa un dispozitiv de mare risc. Daca uitai sa activezi transformatorul, te trezeai cu scantei, un suierat arzator si cu rotocoale de fum. Inert in mainile tale, dispozitivul zacea ars si mort, fara speranta de a fi inviat.
In cele din urma tehnologia a implinit nevoiele mele. Noul meu computer gandeste pentru mine. Il conectez la o sursa de curent, oriunde in lume, si computerul accepta orice i se da. Opera de arta electronica.
Crucea lui Hristos este transformatorul nostru spiritual, puternic. Umanitatea noastra este de voltaj scazut, comparata cu frecventele inalte ale cerului si cu o putere masiva. Fara acest transformator, noi nu ne putem conecta niciodata. Sau daca, prin pervertire sau neglijenta, incercam sa folosim alt dispozitiv de conectare, ne mistuim pentru totdeauna. In regatul spiritual, de la inceputul timpului, Isus a fost transformatorul nostru perfect.

[BigDefender]

5 Iunie
Invierea
„Eu sunt Invierea si viata. Cine crede in Mine, chiar daca ar muri, va trai.” (Ioan 11,25).
Indiferent care ar fi dorintele noastre personale, darul nemuririi intr-un context uman nu ar fi decat un dezastru. Intr-o lectura anterioara, am privit mitul grecesc, antic, al lui Titon si al Aurorei, in care zeita zorilor s-a indragostit cu pasiune de un tanar frumos, Titon. Stiind ca il va pierde in final, ea a mers la Zeus si a pledat pentru nemurirea omului pe care il iubea. Atunci cand Titon a inceput sa imbatraneasca si in cele din urma a devenit extrem de slabit, zeita si-a vazut greseala. Cum a putut fi asa de ingusta, ca sa ceara nemurirea fara tinerete si sanatate?
Sa supravietuiesti o generatie plus ravagiile batranetii este tragedie pura. Hristos a facut multe minuni. Cucerind orice boala, El a vindecat minti si inimi bolnave, si a inviat morti. Dar niciodata nu a anulat procesul imbatranirii. El nu a facut pe nimeni din nou tanar, desi ar fi putut s-o faca usor. Astfel, niciodata nu a mutat pe cineva din contextul lui social.
Asta nu inseamna ca El nu avea planuri alternative. Avea! Dar nu ne transforma in greieri, cum a facut Zeus cu Titon! Ceea ce Dumnezeu a avut mereu in minte a fost invierea - acel moment cand noi suferim un transplant total de corp.
Credinciosul se muta de pe pamantul legat de timp acolo unde nu este nici un timp. Referinta lui Isus la posibilitatea ca o persoana sa traiasca „chiar daca moare” dovedeste ca moartea pe care o cunoastem aici nu are nimic de a face cu viata asa cum a planuit-o El. Ea serveste numai ca prag spre nemurire.

[BigDefender]

6 Iunie
Mantuitorul
„Dar, cand s-a aratat bunatatea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, si dragostea Lui de oameni!” (Tit 3,4).
Ecuatia salvarii are patru parti. Prima, cineva sau ceva s-a pierdut. Pericolul si dezastrul au lovit, iar lucrurile au mers ingrozitor de rau. De obicei, nu putem sa le punem in ordine singuri. Ce este pierdut trebuie sa fie mutat de la primejdie la siguranta, si de la hazard la garantie. Binele trebuie sa ia locul raului. Adesea, trebuie sa existe un salvator. Persoana trebuie sa fie capabila sa recunoasca problema „pierderii”, sa aiba puterea de a salva situatia si sa efectueze actul salvarii. A treia, salvatorul trebuie sa hotarasca daca lucrarea de salvare merita facuta. Orice sau oricine este pierdut – merita sa cheltui efortul necesar ca sa-l salvezi? In cele din urma, cel pierdut nu trebuie sa opuna rezistenta la eforturile salvatorului de a-l scapa.
Oamenii pierduti, pe de alta parte, sunt deja intr-un loc necunoscut – si Dumnezeu stie exact unde sunt si de ce au nevoie. Probabil, ei sunt constienti de conditia lor, cel putin intr-o masura oarecare.
In timp ce avem salvatori in tot felul de situatii, exista numai un Mantuitor. Este unul dintre cele mai semnificative titluri ale lui Hristos. Noi trebuie numai sa dorim ca Mantuitorul Sa-si faca lucrarea in noi. El deja ne-a aratat ca ne socoteste demni de mantuirea Sa.